Cum poate inspira un contabil o națiune? De ce contra propagandei rusești nu poți lupta prin fapte

Adrian Mihălțianu

Publisher

„Au ieșit la lumină noi dovezi despre încordări recente ale propagandei rusești. (…) elita Rusiei călătorește în toată Europa, aparent ca turiști, dar de fapt aceștia răspândesc propagandă și recrutează simpatizanți. Agenții ruși au fost cauza agitației din Franța, stârnind neliniști prin presa locală. (…) Dacă ar apărea vreo fisură temporară între Franța și Anglia, cele 75 de agenții rusești și fanarioți din Tesalia, Albania, Muntenegru, Serbia etc. ar reacționa imediat.”

Nu, acesta nu este un text dintr-un ziar de azi, ci un raport din Gazeta de Transilvania anului 1856, care cita dintr-un articol al ziarului Morning Post dedicat modului în care Rusia își făcea propagandă în Europa prin toate mijloacele.

Propaganda rusească, descrisă încă din 1856 în Gazeta de Transilvania / Foto: Arcanum

Dintre ele, cele esențiale erau: „diplomații ruși, slujitori solizi ca ghiuleaua, iar agenții lor, protejați de toate ambasadele ruse din Europa; întreaga mașinărie a Bisericii Ortodoxe Ruse este pusă în slujba propagandei; scena principală a acestor tensiuni ar fi în Principate (Moldova și Țara Românească), unde Rusia și-ar trimite cei mai versați emisari și ar încerca să cumpere persoane influente.”

Nimic nou sub soare, așadar, asta face Rusia de mai bine de două secole, mereu cu aceleași mijloace și cu aceleași efecte: o parte din populația acestor țări, inclusiv a României, pune botul la propaganda rusească și devine astfel un agent extrem de eficient în slujba unui stat care dorește nu doar să influențeze politica și deciziile din țara noastră, ci să le controleze de-a dreptul.

Este extrem de interesant (pentru cine are timp să se desfete cu arhiva Arcanum) să vezi cum a evoluat folosirea cuvântului propagandă în ziarele de limba română în ultimele două secole. Poate vom reveni aici, la PressOne, pe tema dată, dar la o primă privire o bună parte din articole leagă cuvântul propagandă de Rusia, și nu degeaba.

De-a lungul timpului, propaganda rusească s-a transformat în funcție de evoluțiile din Rusia însăși - de la ortodoxismul „unificator” (că panslavismul nu funcționa în Țările Române), la propaganda socialistă, bolșevică, ba chiar anarhistă, apoi la propaganda comunistă, sovietică și, în zilele noastre, la propaganda ascunsă și neasumată, axată pe nostalgie, egocentrism și cinism.

Dacă ortodoxismul și chiar feluritele meniuri de propagandă comunistă încercau să tragă țăranul și mai ales proletarul român (mereu ținta principală e talpa țării) către un paradis „creștin” sau comunist - deci aveau o poveste inspirațională în spate, care să-l facă să spere și să-și dorească sufocanta îmbrățișare a Rusiei, propaganda de azi atinge alte elemente-cheie: frica de război, nostalgia pentru timpuri care n-au fost de fapt niciodată așa, sentimentul acut al nedreptățirii din partea vecinilor și, mai ales, un cinism care provine din cele mai adânci beciuri ale spiritului rus.

Propaganda e mereu în mijlocul oamenilor, iar populiștii știau asta și acum un secol. Democrații, nu prea. Realitatea Ilustrată, 1959 / Foto: Arcanum

Scopul propagandei a evoluat și el. Astăzi, el este simplu: să te facă să nu mai crezi nimic, să nu mai speri nimic de la propria țară, să nu mai știi ce e adevărat și ce nu și, mai ales, să te enervezi cumplit pentru orice se întâmplă negreșit rău în democrația ta. Efectul? Nu doar că te predai fără luptă, ci chiar devii un agent de influență prin care propaganda rusă crește exponențial în societate, otrăvind-o.

Bombardamentul acesta continuu, pe toate canalele, are drept țel final distrugerea civilizației europene deschise și liberale și înlocuirea ei cu un amalgam de state-națiune lipsite de orice putere, mereu certându-se între ele, divizate cu abilitate de o Rusie sărăcită dar complet militarizată, care să culeagă astfel beneficiul suprem: nimeni din Rusia să nu mai viseze vreodată la Occident ca la o poveste inspirațională capabilă să demoleze veșnica autocrație rusă.

Pentru că țelul final al propagandei rusești nu este nici România, nici vreo altă țară europeană pe care o poluează. Nu, este fix poporul rus, care nu trebuie să mai aibă vreodată vreo cale de ieșire din lagărul în care s-a născut, așa cum a încercat la începutul anilor 90. Iar ca asta să se întâmple, Putin și camarila lui trebuie să aducă societatea din Europa și SUA la nivelul Rusiei, pentru că știu că nu pot aduce niciodată Rusia la nivelul competitorilor săi aflați extrem de departe în față.

Din păcate, deși Rusia e mereu cu un picior în groapă (o altă caracteristică istorică a acestui popor), investițiile sale în propagandă dau mereu roade peste măsură. Au învățat asta toți dictatorii comuniști din țările cucerite de Rusia după al doilea război mondial, iar urmările le vedem și azi, în procentele uriașe de nostalgici comuniști din România - culmea, o bună parte dintre ei fără să fi prins măcar o zi de comunism ceaușist sau dejist!

Cum combați propaganda rusă și unde greșesc amarnic actualii guvernanți (români și europeni)

Există această greșeală tipică politicianului democrat - credința că faptele și statisticile reale contează cumva în lupta contra propagandei. Complet fals, din păcate. Propaganda vinde, în primul rând, emoție și povești, nu fapte și în niciun caz statistici reale.

Misiune Imposibilă: Dan și Bolojan și cele 24 de luni în care trebuie să salveze România de ea însăși

România poate scădea foarte rapid o bună parte din deficitul său bugetar dacă reorientează integral fondurile rămase necontractate din Anghel Saligny către finanțări proprii în proiecte europene.

De ce se încăpățânează Cărturești să creadă în cititori?

Câteva zile nu îmi mai vine să scriu nimic, darmite să public ceva vreodată. În schimb, când pătrund cu smerenie într-o librărie frumoasă, prind din nou drag de cuvinte, de miros de cerneală, de povești nesfârșite și de înțelepciune tăcută. Și mi se pare că, vorba lui Hamlet, lumea noastră sărită din balamale, nu e cu totul pierdută.

Nu poți combate fake news cu fact checking - falsitatea cu verificarea faptelor. Asta funcționează doar la cei care oricum au mari dubii cu privire la o știre falsă - îi ajută doar să aibă argumente pentru ei înșiși, nicidecum pentru cei care mușcă instant din poveștile vânătorești aruncate de ruși și minionii lor în spațiul public.

Nu poți combate sentimentul de nedreptate acută din societate - real până la un punct, dar exacerbat la zona isteriei de către agenții de influență rusească - prin măsuri de austeritate și de cheltuire corectă a banului public. Dimpotrivă, acest gen de măsuri antipopulism sunt cele care vulnerabilizează cel mai mult guvernanții care le iau, în special atunci când aceștia se sperie și aleg să nu comunice.

Poți combate însă acest val de isterie și de ură doar dacă începi să comunici la rândul tău. Însă nu cu propagandă, nu cu minciuni de genul celor îndrugate de ministrul Grindeanu, care se jura că programe gen Anghel Saligny sunt la nivelul normelor europene și că fac extrem de mult bine, când realitatea însăși îl contrazice cu nenumărate proiecte aberante implementate în precedentele PNDL-uri și chiar în actualele condiții.

Exact acest furt pe față, făcut de mii de primari ai marilor partide, a demonetizat ideea Uniunii Europene și povestea ei unificatoare în România. De la piste de biciclete făcute în mijlocul câmpului, la asfaltări de mizerie, de la canalizări trase cu predilecție spre vilanele șefilor, la cămine culturale care stau închise după renovări de milioane de euro - sunt zeci și zeci de exemple de risipă a banului public în numele diverselor obiective „europene”, care i-au exasperat pe oameni. Cum să mai creadă ei în Europa și beneficiile ei, cât timp chiar și micile investiții locale sunt, de fapt, niște furăciuni sinistre?

Cum poți combate nebunia asta? Poți începe să combați acest val de furie cu asumarea unei transparențe totale, care pornește de la cei mai înalți decidenți și se duce pe tot firul de comandă în jos. Transparență în primul rând către jurnaliștii care știu să sape în informațiile publice și să le explice, cât și spre publicul larg.

Către acesta din urmă nu mai e suficient să ieși la o conferință de presă sau să dai declarații de presă, ci e esențial să mergi direct, să i te adresezi direct, așa cum fac deja toți apostolii Rusiei din România. Iar când i te adresezi așa, trebuie neapărat să îi prezinți nu doar cifre seci, ci să fii capabil să-l inspiri.

Iar aici ajung, în final, la marea problemă a democrației europene actuale, inclusiv a celei românești. Și anume: politicienii democrați, spre deosebire de cei populiști care au ruinat mereu țările pe care au ajuns să le guverneze, nu știu să viseze. Știu doar să taie, să citească exceluri pe care să le optimizeze, să gândească ca niște antreprenori și să ceară tuturor sacrificii pentru un bine foarte vag al societății. Lipsa lor de inspirație ucide nu doar democrația, ci și viitorul țării.

Visează politicienii democrați oi electrice?

Lipsa poveștii din filmul democrației europene, lipsa unui vis comun și a căilor prin care acest vis este împlinit - exact asta lipsește Europei, automat și României. Tocmai acest spațiu lăsat gol este umplut de populiști, care nu ezită să se facă frați chiar și cu propaganda rusă dacă asta îi ajută să ajungă la putere.

Și-mi pare rău că trebuie s-o spun, dar ce anume visează Nicușor Dan? Că din felul în care vorbește, pare a visa doar oi electrice. Ce anume visează Ilie Bolojan? O Românie cu contabilitatea perfectă nu e chiar un vis frumos, nici chiar pentru contabili, oricât de bine-ți ies calculele la final de trimestru.

Populiștii îl inspiră prin nostalgii stupide, care-l mențin într-o permanență stază, cu ochii spre un trecut idealizat, care n-a existat de fapt niciodată. Dar democrații cu ce mama naibii îl inspiră pe omul de rând, că termeni ca sustenabilitate, responsabilitate și eficiență n-ar muta din loc nici o bibliotecară, darămite milioanele de oameni din rural și mic urban care se simt complet părăsiți - pentru că sunt complet părăsiți?

Poate că, pe lângă onor consilierii economici din privat care vor să pună căruța României pe șine de TGV, n-ar strica să ajungă la Guvern și oameni care să gândească o poveste credibilă a României viitoare.

Da, tot un fel de propagandă (termenul în sine nu e malefic, ci doar enunță o realitate - propagi o credință, un vis, o poveste), însă una capabilă să inspire mișcarea acestor oameni spre un viitor comun, iar nu spre un trecut divizat. Rusia e expertă la a hipnotiza oamenii să privească spre acest trecut, dar nu are absolut nimic de prezentat convingător pentru viitor. Și tocmai aici este șansa noastră.

Ieșirea din această văgăună incredibilă în care ne împinge încet-încet malefica influență rusă - și în care au căzut deja societăți democratice mult mai evoluate (aparent) decât a noastră - este doar către imaginea unei societăți drepte și echitabile, cu elemente foarte concrete de care să te agăți.

Dar asta presupune să-ți asumi încă de la început că treaba ta nu e să livrezi un trimestru impecabil financiar, ci să implici toată țara într-un proiect comun, credibil și viabil. Comunicat nu „din surse oficiale”, ci creat în mod interactiv, cu participarea comunităților și organizațiilor civice, cu implicarea societății civile și a publicului larg, cu folosirea mass media nu pe post de portavoce, ci drept intermediar într-o discuție care n-a avut loc din păcate în România ultimilor 35 de ani și care e urgent să înceapă.

Au actualii guvernanți acest lucru pe radar? Pe lista lor de priorități? Sper, pentru că altfel vom rămâne cu toții blocați foarte rapid într-o nouă epocă de AUR, una și mai sinistră decât aia experimentată în anii 80 ai secolului trecut.

Închei tot cu un citat din Gazeta de Transilvania din 1856:

„Chiar și generațiile tinere trebuie să-și amintească de uneltirile lui Dașcov și Kotzebue din 1847. Kotzebue - deși neamț și nu crescut în spirit german - era atât de rafinat în șiretenia diplomatică rusească încât l-a orbit pe domnitorul Moldovei și l-a împins spre tiranie, stârnind poporul la revoluție.

Se sperase că Tratatul de la Paris va scăpa Moldova și Țara Românească de influența și dominația rusească, dar lucrul acesta încă nu s-a realizat pe deplin. La prima neînțelegere între Anglia și Franța, Rusia ar putea reintra în aceste țări - astăzi dușmane panslavismului - cu influența sa.

Cu sârbii, Rusia se înrudește prin sângele slav, dar nu și cu românii. Românii moldo-valahi nu trebuie să uite cu câtă greutate au scăpat de ocupația rusească din anii 1849 și 1853.”

Să nu uităm, zic, nici de ocupația dintre 1944 și 1958, ba nici de continuarea ei prin satrapii comuniști de până-n ‘89. Nu de alta, dar suntem deja aproape să repetăm figura asta din ultimele două secole. Mai avem o fereastră de timp care se închide rapid. Să n-o lăsăm să ne închidă și pe noi odată cu ea.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€