De ce Barna și nu Iohannis

La început fanii lui Barna credeau că e posibil chiar să ajungă președinte. Barna. Acum, speră cu genunchii la gură că va intra măcar în turul doi. Că în turul doi știu deja câștigătorul. Nu Barna.

Tranziția de la optimismul ușor lăbărțat de prin vară la resemnarea de acum a fanilor lui Barna a început odată cu apariția primului sondaj IMAS (9-28 septembrie), comandat de Europa FM, în care Barna apare pe locul patru, după Diaconu și Dăncilă. 

De atunci și campania lui a tot dat semne de schimbare.  A trecut de la accentul pe visătorul ”Fericiți în România”, la mai modestul ”Un președinte care contează”, pentru a sfârși cu disperatul ”Tur 2 fără PSD”.

S-au dus vremurile lui  ”acum ai cu cine” (vă mai amintiți?). Acum ai cu cine nu.

Dar lucrurile erau vizibile cu mult înainte. Cel puțin de prin vară.

Sondaj IMAS (15 iulie – 2 august): Cioloș (10,4) și Barna (9,4) adunau aproape 20%.

Problema era că, încă de atunci, liderii celor două partide nu reușeau, în calitate de posibili candidați la președinție, să acopere întregul potențial de voturi pe care l-ar fi primit partidele lor, în cazul unor alegeri parlamentare.

Conform aceluiași sondaj, USR (21,4) și PLUS (6) adunau atunci 27,4%. O diferență de peste 7 procente. Asta se întâmpla la vreo două luni de la alegerile europarlamentare.

La următorul sondaj IMAS, cel din luna august, Barna era deja candidatul oficial al alianței și Cioloș dispăruse din măsurătoare. Scorul lui Barna: 17,3%. Alianța era însă deja în scădere, de la 27,4 la 25,3%.   

Trendul se confirmă și la următorul sondaj IMAS (9-28 septembrie). Barna scade de la 17,3% la 14,2%, iar alianța de la 25,3 la 23,6.  Aici e posibil ca scorul lui Barna să reflecte deja o diminuare a procentului USR-PLUS. Sau invers. Barna să fi tras alianța în jos.

Nu știm, dar putem constata deja că, pe ansamblu, alianța USR-PLUS și candidatul ei mergeau în jos, mână în mână.

Dar încă nu începuse campania, Barna avea încă mari probleme cu notorietatea, deci era loc de recuperat. Ca să atingă potențialul alianței pe care o reprezenta, Barna mai avea nevoie de aproape 10 procente (9,4%) 

Ce se întâmplă mai departe?

IMAS revine după o lună cu un nou sondaj (8-28 octombrie), în care Barna mai scade 1,6 procente, de la 14,2 la 12,6. Dar și Alianța scade, de la 23,6% la 20,9% (16,4 USR + 4,5 PLUS). Cum diferența dintre scorul lui Barna și scorul USR-PLUS scade și ea de la 9,4 la 8,3, se putea crede că Barna a început să recupereze.

Dar, de fapt, trendul important era că scad ambii. 

Am luat în calcul până acum doar sondajele IMAS comandate de Europa FM. Ele nu se potrivesc însă prea bine cu cele comandate aceluiași institut de sondaje de către USR, unde atât USR-PLUS, cât și Barna, stau mai bine. Dar, pe ansamblu, trendul e același. Și conform sondajelor comandate de USR, Alianța și Barna scad umăr la umăr. 

Pe scurt, în ultimele trei luni, conform IMAS, Barna scade peste 5 procente, de la 17,3 la 12,4, la fel ca și alianța care-l susține, USR-PLUS, care scade și ea cu aproape 5 procente, de la 25,3 la 20,9%. Adică nu doar că Barna n-a reușit în ultimele trei luni să recupereze distanța dintre el și alianța care-l susține, dar chiar și alianța scade la rândul ei. În termeni de campanie electorală, asta înseamnă eșec.

Cine-i vinovatul?

O parte din ”vină” poate fi pusă pe scăderea oarecum firească a entuziasmului care a dus Alianța la 22% în alegerile europarlamentare, după ce încasase și bonusul de după, care i-a dus în iulie-august spre 27 procente.

Dar asta nu s-a întâmplat și cu celălalt câștigător al europarlamentarelor, adică PNL. Dimpotrivă, între europarlamentare și ultimul sondaj, cel din octombrie, liberalii au crescut cu aproape trei procente, de la 27 la 29,6. 

Am putea trage de aici concluzia că ”vina” ar aparține chiar PNL-ului, care pare să fi câștigat ceva procente tocmai în dauna USR-PLUS. E posibil să se fi întâmplat și asta, deși e greu de estimat și în ce proporție.

Dar creșterea PNL e, cu siguranță, rodul ascensiunii puternice a lui Iohannis de după europarlamentare. Iohannis s-a cuplat la campania de atunci cu referendumul său pe justiție și și-a tras apoi aproape toate dividendele succesului. Iar PNL i-a ținut doar trena, avansând odată cu el.

S-a văzut asta în campania de-acum, Iohannis lipindu-și efectiv imaginea de cea a PNL pe tot parcursul ei. 

Asta pare să explice, așadar, și mai bine parcursul lui Barna de până acum. Și anume, creșterea lui Iohannis, care a tras după el PNL, care a ”furat” de la USR-PLUS, care a afectat negativ și evoluția lui Barna.

Dacă ăsta a fost trendul general, atunci singura salvare ar fi putut veni doar dinspre calitățile personale ale candidatul USR-PLUS. Unul care să ”rupă” trendul și să-l întoarcă în favoarea lui. Dan Barna nu s-a dovedit a fi un astfel de candidat. Și nici nu promitea.

Dacă ar fi fost astfel, ar fi ieșit în evidență de mult. Or, Barna a fost mereu în umbra USR. În trei ani cât de când conduce partidul, n-a reușit niciodată să atingă nici notorietatea, nici popularitatea lui.  Iar când partidul, deja în alianță cu PLUS, începea să scadă, se ducea și el în aceeași direcție. Adică în jos. 

Asta nu înseamnă că Barna nu e un politician de viitor. Dimpotrivă, are o mulțime de calități care-l ajută să rămână în topul politicienilor care vor conta cu adevărat și în continuare. Dar nu e ”eroul” de care avea nevoie USR-PLUS pentru a-și reconfirma statutul de principală forță politică a viitorului. 

Campania pentru prezidențiale a fost pentru el un test. Nu l-a trecut. Are șanse, cu siguranță, să intre în turul doi, dar o asemenea eventuală performanță ar rămâne una de mâna a doua. Un premiu de consolare și nimic mai mult.

Post Scriptum

Îl voi vota pe Barna. Și nu ca să nu intre PSD în turul doi, că asta-mi sună a șantaj emoțional, ci pentru că mă interesează mai mult viitorul, pe care Iohannis nu-l poate promite. Că-i cam vechi.