Economistul Dan Schwartz crede că un nou lockdown ar genera premisele unei crize economice de proporții FOTO Arhiva personală

Dan Schwartz, economist: Încă un blocaj social și economic ar duce lucrurile dincolo de o anumită limită a suportabilității

Dan Schwartz este economist și consultant fiscal. Compania fondată de el în anii 90’ este astăzi partener în rețeaua globală de audit și consultanță fiscală RSM, a șasea ca mărime în lume. Am vorbit cu el despre efectele pe termen lung ale stării de urgență și relația complicată dintre politică și economie – un joc din care, pe termen lung, cel mai mult par să piardă cetățenii.

Am aflat că intervenția guvernelor în economie e, în general, o veste care-ar trebui să ne sperie, nu să ne bucure. Pentru că ea creează distorsiuni pe termen lung, greu de evaluat. Și mai greu de corectat. 

Reporter: În ultimele zile, numărul de infecții cu SARS-CoV-2 a revenit pe o creștere destul de mare. Ce-ar însemna, în momentul acesta, încă o stare de urgență în care ne închidem în case?

Dan Schwartz: Să vă spun cinstit, nici nu vreau să mă gândesc. Discutând realist acum, ar însemna o extindere a premiselor unei reale crize economice.

În momentul de față, aceste premise există, dar sunt relativ cunoscute și poate chiar controlabile. Dar încă un blocaj social și economic ar duce lucrurile dincolo de o anumită limită a suportabilității. Economic vorbind. 

Toate refulările apărute în perioada de izolare socială, toate nemulțumirile generate de această izolare, teama, panica generate de pandemie, toate au creat presiuni asupra psihicului uman.

Fiecare a reacționat diferit, dar ca medie, fiecare dintre noi și toți la un loc am trecut prin perioada asta acumulând nemulțumiri. Care într-un fel sau altul pot izbucni.

Un nou lockdown ar crește riscul de nemulțumiri și revolte sociale. Și companiile care au făcut până acum față dificultăților s-ar putea să nu mai aibă resursele necesare pentru a putea să-și reia activitatea. Guvernele s-ar putea să nu mai aibă resurse de sprijinire a economiei. Toate, nu doar cel românesc.

Iar a tipări bani pentru a ajuta economia este un fals ajutor. Banii tipăriți de mașină fără substanță economică în spatele lor nu numai că nu au nicio valoare – creează distrugere. 

Distrug mecanismele utile ale economiei de piață. Iar la nivelul de dezvoltare demografică al planetei, o criză economică generalizată poate să aibă implicații extrem de greu de eradicat.

Lockdown-ul din statele dezvoltate a generat foamete în statele subdezvoltate. Am citit statistici cu estimări extrem de negative. 

– Ați rămas cu senzația că am avut în prima linie de decizie specialiști și experți?

– Nu, am rămas cu senzația că avem specialiști și experți în toate limbile. Și ăștia sunt experții creați de internet. Internetul are foarte multe părți bune. Dar una dintre părțile lui proaste este aceea că a creat o inflație de experți în toate domeniile.

Rareori mai auzi pe cineva spunând: nu e zona mea de expertiză. Și așa se face că un expert este cu atât mai vocal cu cât expertiza lui este mai puțin dezvoltată.

Experții reali sunt cei care se exprimă public cu mare precauție și gândindu-se la toate implicațiile.

– Cât de util a fost programul acela al Guvernului, prin care au plătit șomajul tehnic?

– Foarte util. A fost unul din programele care au folosit și folosește în continuare, Guvernul asumându-și costurile cu indemnizația de șomaj tehnic, a sprijinit, în același timp, mediul de afaceri și cetățenii, personalul angajat în companiile afectate.

Toate companiile au avut, mai mult sau mai puțin, reduceri de activitate. Când ești furnizor pentru HoReCa (industria ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele n.r.), și activitatea ta va fi blocată, chiar dacă tu n-ai niciun fel de probleme și ai putea să produci în continuare alimente sau bunuri.

Acum, în astfel de situații de criză, apar câștigători și pierzători. Câștigătorii întotdeauna sunt cei care identifică oportunitățile în situația dificilă și care sunt capabili de flexibilitate.

Vă dau un exemplu concret, un client al nostru care desfășoară activitate în zona HoReCa. Are câteva restaurante care au fost închise. În același timp, fiind persoane foarte antreprenoriale, au găsit imediat soluții.

Au trecut la servicii online imediat și livrare la domiciliu. Dar nu s-au limitat la asta. Și-au dezvoltat activitatea de comerț cu amănuntul, reușind într-un termen foarte scurt să câștige un contract cu un lanț major de magazine pentru a furniza produse din pește, ei având o poziție foarte bună ca importator de pește. Au găsit o nișă și au câștigat un contract foarte mare. 

Au mai încheiat un parteneriat cu o firmă de comerț online, specializată în vânzarea de produse de băcănie, restaurantul care era închis a fost folosit ca depozit și sală de ambalare pentru compania care distribuia online produsele de băcănie.

Practic, compania aceasta într-o perioadă de criză, în loc să aibă o scădere de venituri, a avut o creștere. N-au dat niciun om afară, dar au avut parțial șomaj tehnic, o parte din personal ajuta partenerii din online să ambalaze și să livreze produsele de băcănie. Și acum așteaptă reluarea servirii la masă, în restaurant. 

Dar un business care era unidirecțional înainte de pandemie, iese din pandemie transformat, dezvoltat și mai sănătos decât a intrat. Există și astfel de exemple. 

Cei care n-au fost suficient de flexibili și încrezători în ei înșiși, care s-au lamentat mai mult decât au căutat soluții inovative, sunt cei care vor pierde.

– De unde vine sprijinul în perioada aceasta?

– Sprijinul poate să vină din două direcții – una e dinspre Guvern. Nu sunt adeptul intervenției Guvernului în economie, din contră. Dar înțeleg rolul pe care Guvernul trebuie să-l aibă în astfel de situații, mai ales când distorsiunile în mecanismele pieței au fost generate administrativ și politic și nu economic.

Economia mergea foarte bine. Dacă nu am fi avut această problemă, am fi mers în continuare pe un trend ascendent, eram unde trebuia să fim. A intervenit această distorsiune la nivel medical și apoi social și economic, produsă guvernamental.

Guvernul trebuie să repare acum mecanismele pe care le-a periclitat prin intervenția lui. 

Sprijinul poate să vină și de la cetățeni, care în această perioadă, se pare, și-au schimbat obiceiurile de consum. Au început să fie mai prevăzători, au început să se gândească la perioadele dificile pe care le-ar putea întâlni în viitor, s-au gândit să-și facă rezerve.

În România lipsește educația financiară, necesară în zilele noastre pentru ca cetățeanul mediu să înțeleagă că nu numai casa de pensii îl ajută în viitor, ci că trebuie să se ajute el singur și să-și desemneze fonduri pe care să le folosească atunci când își va înceta activitatea.

Oamenii consumă acum mai puțin și efectul negativ se va vedea în economie, și se va adăuga efectului negativ pe care îl generează blocarea activității. În special în retail, în HoReCa…

Oamenii ar trebui să înțeleagă că încetul cu încetul ar trebui să-și reia obiceiurile pe care le aveau înainte, pentru că ajutându-i pe ceilalți, se ajută pe ei. Pentru că, dacă economia este blocată, și noi vom avea de suferit.

Românii au uitat perioadele de lipsă de produse alimentare din magazine.

– Vă referiți la anii ‘80?

– Da. Când politicile guvernamentale lipsite de logică economică au generat toate penuriile de produse și consumul atunci ajunsese sub limita normalului biologic, nu economic. Efectele negative asupra populației se mai simt și acum, după 30-40 de ani.

– Despre ce efecte vorbim?

– La sărăcia care există în România și care își are originile nu în perioada actuală, ci în 40-50 de ani de economie centralizată și împiedicată să-și facă treaba. Politicile economice de atunci au avut efecte pe termen lung.

Noi acum ne chinuim de 30 de ani să eradicăm sărăcia și n-o să mai reușim, probabil, încă vreo 10-20 de ani de aici încolo. Pentru că șocul a fost atât de puternic, distorsiunile au fost atât de dure încât au ajuns la nivel de mentalitate. A fost un soi de dispreț pentru muncă. 

A trebuit să apară generații noi care să înceapă să privească munca așa cum trebuie privită și activitatea economică, să-i înțeleagă importanța.

Oamenii erau obișnuiți să se ducă undeva, să revină acasă și să le vină un salariu o dată sau de două ori pe lună. „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.

Dorința de muncă și de a avea o viață mai bună prin propriul efort au fost înăbușite de acele politici egalitariste din perioada anterioară. 

De asta trebuie să fim foarte atenți la deciziile politice care în zona economică au efecte pe termen lung de foarte multe ori. Și foarte greu de anticipat.

Atunci când un guvern ia o decizie de implicare în economia reală, trebuie să o facă doar bazându-se pe specialiști. Simplii politicieni nu au cum să ia cele mai bune soluții. 

Nu poți lua decizii fără o echipă de economiști de elită pe care să te bazezi.

Nu poți crea politici fiscale fără o echipă de fiscaliști foarte bine pregătită care cunoaște teoria, istoria fiscalității, și care poate evalua direcția în care te poți îndrepta.

Liderii politici adevărați sunt cei care știu să-și folosească echipele de specialiști.

– Din punctul acesta de vedere, cum a fost Ordonanța 114?

– A fost un act normativ cu efectele negative cele mai puternice și pe termen cel mai lung pe care le-am avut în ultimii 30 de ani. Un dezastru economic. Și continuă, deși a fost amendată, modificată, continuă să producă efecte negative. 

Pur și simplu a fost făcută de cineva care habar nu are ce înseamnă o economie de piață. Cineva care a avut cel mult niște interese de grup meschine și atât.

Totuși, a fost bine că mediul de afaceri s-a opus foarte mult și a încercat să diminueze efectele acestea negative. Dar încercările au fost punctuale, nu puteau fi coordonate. 

Nu puteai s-o abrogi pur și simplu, pentru că a avut efecte în salarizare. În construcții, de pildă, s-au mărit în mod nejustificat salariile, iar drepturile odată câștigate, nu mai puteau fi luate. E neconstituțional.

În sensul acesta, OUG 114 nu mai putea fi modificată, la fel ca aberația pensiilor speciale. Care e o aberație economică și socială, nu există niciun motiv să apară această discrepanță într-un sistem de pensii sociale.

Pensiile speciale nu au de ce să existe. Cu toate acestea, CCR a consfințit această aberație. 

OUG 114 a afectat, în ultimă instanță, chiar industria pe care încerca să o susțină. Pentru că industria în sine nu a mai putut să susțină salariile mari pe care Ordonanța îi obliga să le plătească.

– Dar justificarea a fost că prin creșterea salariilor va crește retenția forței de muncă…

– Vă spun un lucru ca economist. Intervenția guvernului în economie de cele mai multe ori se face prin acte normative de genul ăsta care încearcă să sprijine doar o anumită zonă a economiei sau o categorie socială. În felul ăsta creează distorsiuni în mecanismele normale. 

Paradoxul economic este că atunci când o astfel de măsură este luată, chiar dacă aparent favorizează un domeniu, pe termen lung măsurile se întorc exact împotriva celor care au fost subiectul favorizării.

Pentru că distorsiunile create de avantajele create în mod artificial, pe termen lung, dezechilibrează celelalte industrii, și afectează în mod direct. 

Dacă tu lucrezi în industria de prelucrare a lemnului iar Guvernul sprijină doar producția de vopsele, să spunem, producătorii de vopsele beneficiază de niște prețuri subvenționate. Beneficiind de ele, vor fi tentați să producă foarte mult. Cei din industria de lemn au nevoie de vopsea, dar nu de mai multă. E, când vopseaua pe piață este în exces, pentru că s-a putut produce mai mult, prețul ei va scădea, va vinde pentru mai puțin, va scădea din nou producția. 

Asta nu se vede de azi pe mâine, dar se întâmplă. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

– Dar aveți senzația că am avut guverne care și-au asumat termene medii și lungi pentru deciziile pe care le-au luat?

– Mi se pare foarte frumoasă întrebarea și îmi place s-o analizez. Poate unii au avut în minte așa ceva. Dar ce s-a văzut în mod concret a fost exact lipsa de coerență între măsuri și între un guvern și altul. Ce-a început un guvern n-a mai terminat celălalt. Gândiți-vă doar la proiectele de infrastructură începute acum nu știu câți ani. 

– Suntem la al nouălea Guvern de la demararea investiției și nu avem autostrada Transilvania…

– Exact, nu există autostradă. Astea sunt lucrurile concrete. Am văzut la un moment dat chiar se făcuse o strategie de dezvoltare a României, sunt volume multe, atât de groase. Dacă te uiți prin ea te întrebi la ce folosește.

Pur și simplu a fost un instrument de lucru creat de dragul de a fi creat. Niște oameni au fost plătiți pentru asta cu mulți bani. Dacă întrebați, cred că 90% dintre români nu știu că există. Și nu are cum să fie implementată. Pentru că o strategie nu înseamnă biblioteci întregi de descrieri în amănunt, ci câteva idei clare, călăuzitoare. 

Care, apoi, trebuie urmărite și puse în practică.

– Ați observat în ultimii 10-15 ani măsuri din acestea, strategice?

– Foarte, foarte puține. Și majoritatea legate de aderarea la NATO și UE. Care, ambele organizații, au solicitat astfel de abordări strategice.

În relația cu NATO, vorbim de procentul alocat pentru Apărare, și care este, de fapt, singurul procent de PIB respectat de ultimele guverne.

În rest, pentru Sănătate, Educație, nu s-au respectat niciodată. Avem infrastructură dezastruoasă, infrastructură feroviară și mai dezastruoasă, dacă se poate spune așa. 

Revenind la perioada pandemiei – ce-a făcut Guvernul în perioada aceasta a fost bun, fără îndoială, dar insuficient, după părerea mea. Și nu se mai poate reveni asupra trecutului. Trebuie să ne gândim la viitor.

În toate aceste 3-4 luni de stagnare economică, la nivel de Guvern ar fi trebuit să fie create scenarii aplicabile în funcție de cum evoluează situația epidemiologică, în următoarele câteva luni și ani. 

Mediul de afaceri asta a făcut. În perioada aceasta ne-am dezvoltat și ne-am concretizat strategiile pe următorii cinci ani, punând accentul pe tehnologie, digitalizare, robotizarea proceselor. Piața și vremurile ne-au obligat să mergem în direcția asta. Pandemia a fost picătura care a umplut paharul.

Însă partenerii noștri de business sunt ANAF, că ne place sau nu. Și noi degeaba ne digitalizăm dacă în partea cealaltă se merge cu căruța. Să mergi cu carul cu boi pe autostrada Transilvania e o culme a dezvoltării românești.
Mediul de afaceri face asta, introduce digitalizarea, dar degeaba o face dacă aparatul birocratic nu reușește. 

  • În perspectiva asta despre care se vorbește, a unei crize economice mai dure decât cea din 2008…

– Eu am o părere ușor diferită aici. O să observați că cei care sprijină ipoteza unei crize economice mai dure decât cea din 2008 sunt cei care în 2006-2008 nici măcar nu și-au pus problema unei crize. Iar acum, din protecție excesivă, văd criză peste tot.

Cu siguranță, economia globală va întâmpina dificultăți. Cu siguranță, dacă guvernele lumii vor interveni masiv pe piața economică, riscul de criză economică va crește.

– De ce? Noi asociem de obicei intervențiile guvernelor cu un soi de echilibrare…

– Știu. La nivel politic este exact imaginea lansată către cetățeni. De fapt, politicul este generator de criză economică și de criză financiară prin intervențiile pe care le are în economie.

Și dacă tot am vorbit despre criza din 2006-2008, atunci băncile au fost acuzate, lăcomia și lipsa de prudență a băncilor. Perfect adevărat. Dar nu au fost singurii care au generat criza. Au avut parteneri foarte serioși în activitatea generatoare de criză. Iar partenerii aceia au fost exact guvernanții. 

Care, din dorința populistă de a arăta că măsurile pe care le iau ei duc la creșterea nivelului de trai, au îndemnat populația să facă achiziții peste capacitatea fiecăruia de a le putea finanța și plăti.

Politic vorbind, guvernanții insistau asupra modului de viață american – fiecare american își permite o casă, o mașină scumpă… foarte frumos, dar ai nevoie și de bani pentru asta. Dar când economia nu permite un nivel de salarizare mai mare, ce faci. 

Singura posibilitate pentru omul de rând pentru a-și îndeplini visele insuflate de politicieni a fost să se împrumute. 

Băncile, când au văzut asta, au încercat să profite. Au îndemnat și ele la împrumuturi, au eliminat încetul cu încetul toate măsurile prudențiale restrictive, încurajând împrumutul. Oamenii au ajuns să se împrumute atunci când nu aveau nevoie. Aveau o casă, nu aveau nevoie de o casă și mai mare. 

Toate aceste politici populiste care au îndemnat oamenii la un consum excesiv și la împrumutare excesivă, combinată cu lipsa de prudență a instituțiilor financiare și cu lăcomie, de ce să nu-i spunem așa, dorința de profituri nelimitate, a generat imposibilitatea rambursării. Iar criza din 2006-2008 a fost în primul rând financiară, nu economică. 

Cu repercusiuni în economie. Instituțiile financiare intrând în colaps, automat, marile companii nu au mai avut de unde să se finanțeze. Și de asta, în SUA, companiile din industria auto, de exemplu, au fost subvenționate în mod direct de către stat. Statul a devenit proprietar în aceste companii, pe termen scurt, a investit, ajutându-le să-și desfășoare activitatea. 

De ce a făcut asta? Pentru a le ajuta să evite șomajul masiv. 

Și asta a rămas din toată criza – rolul pozitiv al statului în salvarea economiei din criză, prin finanțare. Se poate demonstra că nici asta nu este adevărat și economia de fapt și-a revenit singură.

Un aspect pozitiv există, pentru că pe termen scurt statul a finanțat activitatea, împiedicând falimentele în serie. Ceea ce ar fi dus la mișcări sociale. Pe termen lung, însă, o astfel de intervenție este foarte greu de administrat.

Dacă poate să aibă un rol pozitiv în ieșirea dintr-o perioadă de dificultate, statul nu poate să aibă un rol pozitiv în perioade de avânt, dacă încearcă să intervină în economie, din contră, el poate fi generator de criză. 

Mecanismele pieței sunt niște mecanisme foarte fine. Sunt atât de fine încât foarte puțină lume și de multe ori nimeni nu le înțelege în esența lor. Și sunt economist și știu ce spun. 

– Vi se pare logic?

– Nu știu dacă e logic sau nu, dar e real. Economia este cel mai complex sistem creat de om.

Când vorbim despre economie, vorbim de o infinitate de factori care interacționează, iar acești factori, în marea lor majoritate, sunt cunoscuți. Dar în altă majoritate sunt necunoscuți. Sunt foarte volatili.

Iar în condițiile globalizării economiei, aceasta devine și mai complexă. Sistemul devine și mai sensibil la influențe care vin din afara lui. 

– În timpul pandemiei, au existat aceste reacții care spuneau că poate e momentul să realizăm că am construit economia pe niște principii greșite, și să ne gândim cum poate fi reconstruită pe alte principii, mai durabile, mai prietenoase cu mediul…

– E foarte frumos. E foarte ușor să spui că ceva este greșit, atunci când nu funcționează. Este și mai ușor să spui că trebuie să facem ceva ca să nu ne mai comportăm în mod greșit. Dar e extrem de greu să spui și ce trebuie să faci pentru a nu greși. 

Implicarea în sănătatea planetei, în crearea de energii nepoluante și așa mai departe – sunt toate foarte frumoase. Dar când începi să analizezi ce ai de făcut, ai să vezi că nu mai e chiar atât de simplu.

E simplu în Germania să se vorbească despre limitarea poluării mediului. Dar explică asta unui african, care, tehnologic vorbind, se află cu 2000 de ani în urma Germaniei.

Cum poți să rezolvi problemele de viață de zi cu zi ale unui trib african pierdut undeva în istorie, asta e realitatea, și să-l compari cu ce se întâmplă la fabrica de automobile BMW din Bavaria?

Dacă în Bavaria vrei să aplici acum politici verzi, o poți face cu pierderi relativ minime. Dacă faci același lucru în Africa, nu mai poți să creezi niciun fel de dezvoltare. 

Cineva o să spună: să nu se mai investească în armament. Sigur că da. Hai s-o facem!
Hai să vedem care este țara care renunță prima la înarmare. Facem un concurs!
Veți vedea că atunci când intrăm în zona realului, toate aceste lucruri devin complicate. 

– Ce credeți că spune asta despre noi?

– Nimic altceva decât că lumea își continuă evoluția. Că fiecare generație are propriile ei naivități. Cei care sunt maturi acum au fost tineri la rândul lor și au avut naivitatea lor.

Uitați-vă în SUA: dacă ne întoarcem în ‘68, a fost un an în care revoltele sociale la nivel global au fost poate mai puternice decât cele de acum. 

A fost generația care s-a revoltat. Tinerii care atunci s-au revoltat acum sunt decidenții politici ai Americii. Probabil că tinerii care se revoltă astăzi, o parte dintre ei, vor fi decidenții politici ai Americii viitoare. Asta nu înseamnă că schimbarea nu trebuie să existe. 

Fiecare generație vine cu aportul ei. Și e normal ca unii să aibă altă viziune decât cei dinaintea lor. Dar e normal ca aceste viziuni să fie corelate. Mă întrebați înainte ce s-a întâmplat cu guvernele României, de nu avem o direcție în care mergem – același lucru se întâmplă în alte țări. Dacă nu există corelare, nu există predictibilitate. 

Întotdeauna revoluțiile în istorie au avut rolul lor. Dar rolul pozitiv, după părerea mea, a fost mult mai mic decât implicațiile negative pe care le-au avut.

De ce, pentru că schimbarea bruscă generează o ruptură în mersul firesc al societății, care generează, la rândul ei, pierderi enorme, nu doar în domeniul economic. Ci în viața socială, și chiar morală și spirituală a unei societăți. 

După revoluții, apar oportuniștii, care sunt întotdeauna mai puternici decât naivii care au generat revoluția. Și ei pun stăpânire pe pârghiile puterii și le folosesc în interes personal. Și, uneori, duc la mai rău decât era înainte de revoluție. Uitați-vă la revoluția din Rusia, din 1917.

Ulterior, evoluția socială din statele URSS și statele comuniste, de pildă, s-a întâmplat și în statele capitaliste și a fost mai puternic vizibilă decât în statele comuniste. Cei care n-au avut nevoie de o revoluție socialistă ca să-și dezvolte civilizația, să o perpetueze.

Ceea ce s-a întâmplat în comunism, în urma unei revoluții, în Occident s-a întâmplat în urma unor reforme.

Și drept urmare, s-a văzut. Se văd diferențele și cum funcționează în continuare. Personal, sunt pentru reformă, nu pentru revoluție. 

E o formă de înțelegere a evoluției sociale și un apel la rațiune. Pentru că întotdeauna când rațiunea lipsește, efectele negative sunt vizibile. Când rațiunea doarme, monștri ies la iveală, și e foarte greu să te lupți cu ei. 

Unele sunt inevitabile și trebuie să trăim cu ele. Asta e viața. Dar nu sunt de dorit după părerea mea. De aceea, ca oameni raționali, trebuie să avem grijă să ne administrăm contradicțiile. Să încercăm să le identificăm și să le aplanăm. Nu putem să le eliminăm. Și sunt bune, contradicția generează progres de multe ori. 

– Dacă ne uităm la România acum, care sunt riscurile politice?

– Riscul politic cel mai mare, nu numai în România, ci al lumii, în general, este populismul. Populismul este ca un cancer social care apare la nivel foarte mic, o celulă, și dacă nu este identificat și eradicat rapid, se dezvoltă exponențial și infectează întreaga societate. 

Cele mai bune exemple de populism care au infectat societățile sunt cele două sisteme opresive pe care omenirea le-a experimentat în secolul XX, nazismul și comunismul. Care a fost urmarea?

Al doilea Război Mondial și sistemul comunist cu crimele și distrugerile pe care le-au produs. La baza lor stau aceste două doctrine care s-au întâlnit foarte bine și continuă să se întâlnească. Cele două extreme se întâlnesc, stau la masă și se simt foarte bine împreună.

***

Dan Schwartz este Managing Partner și Co-Founder la RSM Romania SRL, a șasea rețea ca mărime, din lume, care oferă consultanță fiscală și audit. A absolvit programe de educație organizate de Harvard University, Washington State University sau Paris Conservatoire National des Arts et Metiers.

În ultimii ani, RSM a deschis un birou la Cluj și se pregătește să mai deschidă unul la Iași. Potrivit acestuia, intenția companiei este să își îndrepte atenția către companiile românești, locale, care sunt în dezvoltare și au nevoie de expertiză internațională pentru a putea funcționa la același nivel cu competiția, cel puțin din interiorul Uniunii Europene. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...