Cum te folosește tehnologia - un experiment care arată câte date publice există despre noi pe internet

Cristina Foarfă

Redactor

Răzvan Filip

Reporter

Material realizat de Asociația Tech and Tonic, în colaborare cu PressOne, în cadrul Start ONG, un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. 

O idee reconfortantă pe care mulți dintre noi o avem despre viața online este că intimitatea ține de alegere. Dacă nu postezi prea mult, dacă nu dai prea multe detalii (așa numitul oversharing), dacă ești „atent”, dacă schimbi parolele des, dacă nu ai conturi chiar pe toate platformele, atunci rămâi relativ invizibil și protejat. Că internetul știe despre tine exact atât cât îi permiți și ce îi permiți. 

Realitatea este însă mai puțin liniștitoare. 

Experimentul: cum te folosește tehnologia 

Într-un experiment realizat de PressOne și Tech and Tonic, șase persoane, selectate dintre mai mulți voluntari care s-au înscris într-un apel public, au acceptat să afle ce se poate descoperi despre ele folosind exclusiv informații publice.

Punctul de pornire a fost minim: un nume, o adresă de e-mail și un cont de social media. Fără parole, fără acces la conturi private, fără tehnici ilegale, doar o verificare a amprentei digitale. 

Metoda folosită poartă un nume care sună tehnic: OSINT (Open Source Intelligence), adică analiza informațiilor din surse deschise. Nu e spionaj și nu presupune acces privilegiat. Este, de fapt, o practică veche, folosită de jurnaliști, cercetători, activiști, dar și de armate, companii și servicii de securitate.

Înseamnă să folosești niște instrumente digitale și niște metode de investigație care adună și corelează ceea ce este deja public: postări, comentarii, fotografii, recenzii (hoteluri, baruri, restaurante) baze de date, arhive web, metadate. E o căutare complexă, e adevărat, care necesită timp, resurse și metode de corelare, dar AI-ul poate pune informațiile cap la cap mai simplu decât o echipă de jurnaliști și, dacă reprezinți, dintr-un motiv sau altul, un interes pentru cineva, e posibil ca acel cineva să vrea să depună acest efort. 

Inițial, rezultatul poate părea o listă de informații disparate. Puse cap la cap însă, ele însumează un profil. Diferența nu o face informația în sine, ci capacitatea de a o pune cap la cap. Exact asta am făcut cu AI-ul - în faza a doua, am folosit informațiile găsite despre cei șase voluntari în experiment și i-am profilat. 

Ce spun datele publice despre tine? Le-am arătat rezultatele -  ce am găsit și cum i-a profilat AI-ul. 

Ce tip de date am găsit

Cel mai important lucru pe care l-am descoperit a fost, pentru fiecare dintre participanți, o multitudine de conturi care, puse cap la cap, formează un profil coerent. Ce spune despre o persoană faptul că are cont pe o aplicație de monitorizare a activității fizice, pe una de vinuri, pe una de învățat limbi străine și pe un forum de jocuri? Ele constituie un tablou coerent despre preferințe și preocupări. 

La fel, ce informații poți găsi pe forumuri vechi (unde clar ai uitat ce ai scris), pe bloguri pe care le credeai șterse sau pe conturi de social media pe care nu ți le amintești? 

Am găsit parole în leak-uri publice, am găsit date personale, poze de la nuntă despre care nu se știa că au fost postate, am găsit procese pe rol sau finalizate, istoricul firmelor unde voluntarul era acționar, înregistrări publice.

Cum s-au redefinit Universul, roboții și medicina în 2025. Cele mai importante 5 descoperiri științifice și evoluții tehnologice din anul care se încheie

Anul 2025 pare a fi marcat de marșul tot mai abrut al prostiei militante și vehemente, însă pentru cine nu-și petrece toată viața pe social media, în realitate omenirea a reușit să avanseze și în acest an în mai multe domenii.

Telescoape spațiale, stații spațiale comerciale, medicină personalizată și întoarcerea la Lună: cele mai importante evenimente și tendințe din știință în 2026

2026 va fi un an în care ne întoarcem cu echipaj uman în jurul Lunii, lansăm pe orbită stații spațiale comerciale și noi telescoape spațiale, dar avansăm și în tratamente medicale de top și în mixarea roboticii cu AI.

Ana, participant voluntar la experiment

Am găsit conexiuni cu alte persoane pe urma cărora se poate merge, am găsit amenzi RATB sau pentru depășirea vitezei, adresa de acasă sau diverse situații în care s-au aflat. 

Am găsit și informații sensibile care, desigur, nu și-au găsit locul în acest material, scopul lui fiind unul educațional, nu unul de expunere și mai mare a vulnerabilităților. 

Poate cel mai spectaculos rezultat l-a avut folosirea unor softuri de recunoaștere facială. Practic, am urcat fotografiile voluntarilor în softuri precum PimEyes și am găsit fotografii publice cu ei, uneori chiar aflându-se în mijlocul unei mulțimi, abia perceptibili, după cum puteți vedea și în video. Despre mare parte dintre aceste fotografii voluntarii noștri nu știau că există. 

O singură fotografie publică poate fi suficientă pentru a găsi alte imagini cu aceeași persoană, inclusiv din contexte complet diferite și uitate, de la vârste diferite, în ipostaze care, pentru ochiul liber, nu pot fi recognoscibile. 

Agregarea și noua economie a datelor digitale 

O recenzie la restaurantul din cartier nu spune mare lucru. Nici o fotografie de la un concert, nici o întrebare pusă într-un grup de Facebook. Dar puse împreună, în timp, aceste fragmente pot spune unde locuiești, ce program ai, ce îți place, ce te enervează, ce valori ai, ce perioade mai vulnerabile ai traversat.

„Comportamentul tău online este vândut”, spune Shoshana Zuboff, autoarea uneia dintre cele mai importante cărți despre economia datelor - Surveillance Capitalism, în care argumentează că datele sunt noua formă de capital în noua lume în care trăim și că suntem în permanență supravegheați de tehnologie. Ceea ce lăsăm în urmă pe internet poartă numele de „surplus comportamental”, materia primă a sistemelor care ne analizează comportamentul și ne prezic reacțiile. Datele nu sunt colectate doar pentru ce sunt, ci pentru ce pot prezice despre tine. Iar predicția este moneda principală a economiei digitale.

De-a lungul anilor, mai multe investigații au arătat cum membri ai rețelelor criminale, dar și activiști sau jurnaliști, au fost identificați prin date aparent banale: fotografii cu metadate, trasee sportive publice, obiceiuri repetitive, check in-uri, poze în care au fost etichetați. 

Oana, participant voluntar la experiment

Nu pentru că ar fi „greșit” ceva flagrant, ci pentru că internetul are memorie și pentru că lucruri aparent banale, puse cap la cap, pot duce la profilare și la vulnerabilizare. 

Mai e ceva  un astfel de profil poate fi folosit de un potențial angajator în procesul de recrutare, mai ales când vorbim de joburi cu miză și responsabilitate mare. Vorbind cu un specialist în recrutrare pe poziții de management, am aflat că astfel de căutări, cum am făcut noi în acest experiment, se întâmplă uneori, pentru a evita potențiale probleme de imagine ulterioare pentru companie. 

Cum ne protejăm? Lucruri practice de avut în considerare

Ajungem inevitabil la partea practică. După ce vezi cât de multe pot fi adunate despre tine din surse publice, întrebarea nu este „cum dispar de pe internet?”, ci de unde încep și ce are sens să controlez.

Nu există protecție totală, asta e o iluzie. Dar dacă avem cât de cât idee de cum se formează amprenta noastră digitală, putem încerca să o reducem. Istoricul locațiilor

Verifică dacă ai activ istoricul locațiilor pe telefon (Google sau Apple) și ce aplicații au acces permanent la poziția ta. Uită-te la recenziile și fotografiile publice asociate cu locuri și date, mai ales din review-uri pe Maps sau din check in-uri. Chiar dacă nu postezi în timp real, aceste informații pot arăta unde mergi des și ce rutine ai.

Caută-ți numele, emailul și nickname-urile vechi pe Google. Forumuri, bloguri personale, platforme dispărute pot fi încă indexate. Nu ce ai scris e problema, ci faptul că poate fi scos din context și adus în prezent ca și cum ar fi actual. Dacă vrei o căutare mai avansată folosește tool-uri OSINT precum Epieos (pe care l-am folosit și noi în acest experiment). 

Gândește-te ce conturi ți-ai făcut „doar ca să vezi cum e”. Platforme de jocuri, aplicații de test, site-uri de nișă. Verifică ce emailuri ai folosit și dacă mai există date publice asociate. Conturile uitate sunt adesea cele mai neglijate din punct de vedere al securității.

Verifică dacă adresa ta de email apare în scurgeri de date publice. Asta nu înseamnă că cineva îți știe parola acum, dar poate însemna că o parolă veche circulă încă. Dacă ai refolosit parole, riscul crește semnificativ. Folosește Have I been Pawned pentru asta. 

Caută-ți imaginile folosind căutare inversă cu softuri precum TinEye sau recunoaștere facială cu softuri precum PimEyes și verifică în ce contexte apar. Poți descoperi fotografii de la evenimente, festivaluri sau site-uri unde nu știai că apari. O singură poză publică poate lega mai multe apariții între ele.

Recitește ce ai scris public acum 10–15 ani: comentarii, postări, articole, forumuri. AI-ul nu știe că ai evoluat și nu face diferența între „atunci” și „acum”. Nici oamenii care vor să sape în trecutul tău. 

Uitǎ-te la ce aplicații folosești și ce spun ele despre tine împreună: sport, mâncare, călătorii, educație, hobby-uri. Fiecare e banală separat, dar împreună descriu un stil de viață clar. Asta e materia primă pentru profilare.

Caută pagini personale sau site-uri vechi prin arhive web. Vei vedea că lucruri „șterse” pot fi încă accesibile. Nu ca să le poți elimina complet, ci ca să înțelegi ce rămâne și ce nu mai poți controla. Pentru asta, poți folosi Wayback Machine. 

Aici vorbim de date de la, de exemplu, Registrul Comerțului sau portalul instanțelor de judecată. Nu că le poți șterge, dar să știi că acolo se poate afla adresa de acasă (dacă ai firma acasă, de exemplu), istoricul proceselor (ce spune despre cineva că a avut opt procese cu Brigada Rutieră sau cu creditorii?) și multe alte informații care pot fi relevante. 

Multe telefoane îți oferă acum opțiunea de a cere aplicațiilor să nu te urmărească (pe iOS) sau de a limita urmărirea publicitară (pe Android). Nu are legătură directă cu ce este deja public despre tine, dar contează pentru ce se adună de acum înainte.

Această setare nu face aplicațiile „invizibile”, dar reduce cantitatea de date colectate despre comportamentul tău: ce aplicații folosești, cât timp stai în ele, ce linkuri deschizi. E una dintre puținele intervenții simple care nu cer să ștergi nimic, ci doar să refuzi explicit urmărirea. De asemenea, verifică setările aplicațiilor pe care le folosești mai des, în special cele de social media - toate au, în teorie, opțiunea de a nu colecta date prea multe despre tine. Dă „la maxim” opțiunea aceea. 

Sau măcar, nu-i da și ciocolată. Fiecare postare, like, căutare sau interacțiune cu un AI adaugă o piesă la profilul tău digital. Fiecare pas online înregistrat. Uneori, cea mai simplă formă de protecție este să nu mai adaugi date inutile.

Victor, participant voluntar la experiment

Ce am învățat din experiment, dincolo de lucrurile evidente

Sunt câteva lucruri pe care le-au punctat voluntarii noștri și pe care le-am observat de-a lungul experimentului și a discuțiilor cu ei, dincolo de faptul că trebuie să ai grijă ce pui pe internet.

Primul dintre ele e legat de profilare - AI-ul nu pune lucrurile în context. Nu își dă seama (încă) că opiniile tale evoluează, că poate ceva ce ai postat acum 15 ani nu mai e reprezentativ pentru felul în care gândești acum. Nu pune lucrurile într-un continuum dinamic, ci le dă aceeași valoare. Practic, o postare problematică de acum 15 ani îți poate atrage o etichetă care nu mai e valabilă acum - e cazul unuia dintre voluntari, al lui George, unde AI-ul i-a pus eticheta de conservator, deși nimic din ceea ce face sau spune în ultimii ani nu duce aici. De ce e important? Pentru că recomandările algoritmilor, de la conținut la reclame sau mesaje politice, funcționează exact pe baza acestor etichete.

George, participant voluntar la experiment

Al doilea lucru e greu de controlat - ce postează alții despre tine, în ce fotografii te etichetează, unde îți dau check in. Practic, cum spunea Mădălina, una dintre voluntarele noastre, e o muncă grea de convingere cu cei apropiați să nu te expună - degeaba îi spui mamei să nu posteze poze de la nuntă, ea cel mai probabil o va face, nefiind conștientă de implicații. 

Mai este ceva - iluzia că dacă ai șters ceva, acel lucru nu mai există. Marius, unul dintre participanții noștri, care nu mai trăiește în România, ne-a spus că a făcut eforturi pentru a-și șterge o parte din amprenta digitală, bloguri vechi, conturi abandonate, postări dintr-o altă etapă a vieții. Noi le-am găsit și nu pentru că avem vreo baghetă magică ci că, pe undeva, printr-un way back machine, ele încă există. Desigur, efortul de curățare e important, dar nu e niciodată atăt de definitiv cum am vrea. Internetul funcționează pe baza redundanței: arhive, cache-uri, copii, capturi.

Poate cea mai profundă lecție a experimentului este că nu mai vorbim doar despre date, ci despre interpretări. AI-ul nu se limitează la a colecta informații, ci le transformă în profile psihografice: cât de precaut ești, cât de deschis la schimbare, ce tip de mesaje funcționează asupra ta.

Aceste profile nu sunt definitive și nu sunt infailibile. Sunt însă suficient de bune pentru publicitate, pentru mesaje politice personalizate, pentru manipulare emoțională, pentru știri false sau pentru decizii automate.

Aici apare adevărata vulnerabilitate - nu în ce ai făcut și unde ai fost, ci cum ești perceput și folosit de tehnologie. 

Mădălina, participant voluntar la experiment

Metodologie - de unde începem și cum gândim un astfel de proces

Pentru acest experiment:

Dacă vreți și voi să replicați un astfel de experiment:

Exemplu de proces, plecând de la o adresă de mail:

Pornind de la o adresă de e-mail, pot fi identificate conturi publice asociate acesteia. Din aceste conturi pot reieși un nume, o fotografie de profil sau informații biografice minime.

Un nume sau un username recurent pot duce mai departe la alte apariții publice: comentarii, postări, review-uri, profiluri vechi. În timp, se pot contura interese, obiceiuri și contexte de viață.

Dacă există fotografii publice, acestea pot conecta mai multe identități online sau pot apărea în alte contexte publice. Cu un soft de recunoaștere facială, se pot găsi alte fotografii și contexte. 

Niciuna dintre aceste informații nu e, în sine, secretă sau ilegal accesibilă. Vulnerabilitatea apare din capacitatea de a le corela rapid și de a le interpreta ca un întreg. Exact acest tip de agregare transformă date aparent banale într-un profil coerent, suficient pentru a înțelege cine este cineva, cum trăiește și cum poate fi abordat, atacat sau influențat.

Față în față cu propria amprentă digitală

„Pe de-o parte, nu e nimic de ascuns sau nu am nimic de ascuns în legătură cu asta. Nu e poate o informație confidențială neapărat, dar în același timp nu e ceva ce eu am postat acolo din propria inițiativă. Și atunci mă face să mă întreb, ok, cât control am sau cât control permit altora să aibă asupra datelor mele? Și ce alte lucruri mai sunt acolo pe care poate eu nu le știu? Dar vezi, când m-am înscris la experimentul ăsta, mă gândeam că eu chiar nu postez foarte multe lucruri”, spune Ana.  „E foarte ciudat. E foarte ciudat pentru mine. Eu nu credeam că sunt atât de expusă”, adaugă Mădălina. 

„Deci de acum încolo, pe lângă faptul că mă uit de trei ori înainte să postez ceva, trebuie să mă uit de șapte ori. Dar uite, chiar cu asta o să rămân. Mai ales așa o lecție și pentru firme de cum limbajul nu înseamnă neapărat că ai internalizat cu totul ceva”, spune George. 

Majoritatea celor cu care am vorbit s-au simțit vulnerabilizați. Niciunul din participanți nu a fost însă complet surprins că există informații despre el sau ea online, dar mulți nu se așteptau să ne fie atât de ușor să corelăm lucruri aparent mărunte.

Pentru unii, experiența a fost interesantă sau chiar amuzantă. Alții au fost mai degrabă incomodați de ideea că informații publicate de alții, fotografii, etichetări, recenzii, pot spune o poveste coerentă despre viața lor, fără ca ei să fi decis asta. Unii s-au regăsit în descrierile puse cap la cap de AI în cadrul profilării, alții au remarcat limitele acestora, mai ales faptul că opinii sau comportamente vechi sunt tratate ca și cum ar fi actuale. A devenit clar că AI-ul nu face diferența între cine ai fost și cine ești acum.

La final, concluzia comună a fost una pragmatică: nu poți controla tot ce rămâne despre tine pe internet, dar poți deveni mai atent la ce adaugi mai departe. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€