Cum să-ți păstrezi mintea întreagă la sfârșitul lumii

De șase săptămâni, adolescentele și femeile din Iran sfidează, cot la cot cu o bună parte din adolescenții și bărbații tineri, un regim care nu ezită să ucidă, să tortureze, să terorizeze sau să închidă pentru zeci de ani orice fel de oponent.

De șase săptămâni, acest regim ucide zilnic cel puțin câțiva dintre acești copii care vor defini viitorul unei țări blocate, de zeci de ani, într-o împietrire medievală. Dar adolescentele și femeile iraniene nu se lasă, chiar dacă morții se numără deja cu sutele. Este un semn că există încă suficientă rezervă de rezistență în fața unuia dintre cele mai dure regimuri din lume, cât și a fanatismului și habotniciei unei mari părți a populației.

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.Redacția PressOne

Cam tot de șase săptămâni, între 300.000 și 700.000 de tineri ruși, de data asta aproape toți bărbați, au fugit de mobilizarea lui Putin. Pentru fiecare recrut trimis pe front, există cel puțin un rus care a preferat să fugă din țară, să lase totul în urmă, doar ca să-și scape viața.

De șase săptămâni, din economia rusă au dispărut un milion de bărbați. Au fost și câțiva care au decis să protesteze împotriva acestui regim criminal, dar realitatea tristă e că aproape toți cei care au fugit au făcut-o doar ca să-și scape pielea, nu pentru că ar avea ceva de protestat la adresa genocidului început de patria lor în țara vecină.

Două lumi separate, cum nu se poate mai diferite. Una care a hotărât că nu mai vrea să fie resemnată și să accepte o viață de sclavie, cu orice preț. Alta care a abandonat de mult orice pretenție de a ieși din sclavie și care pune preț doar pe viața proprie, trăită cât mai departe de orice implicare în reformarea lumii dimprejur.

Totuși, chiar și în privința rușilor care au fugit, rămâne faptul că regimul de la Kremlin n-a reușit să-i spele suficient de mult pe creier încât să se ducă și să lupte pentru onoarea patriei, omorând civili ca să-i salveze de naziștii-fantomă ai propagandei putiniste.

Mulți dintre ei lasă acasă mame, surori, iubite care n-au cum să plece, dar nici cum să susțină un război care le devine tot mai străin. O generație tânără care fuge de orice fel de responsabilitate, obligată să se privească atent în oglindă. Cine știe, poate la un moment dat măcar o parte din ea își va da seama de imensa răspundere pe care o poartă – indiferent că au fugit sau au rămas să lupte.

Două lumi diferite, dar care-mi dau speranță că nu e totul pierdut. Sigur, atât Rusia, cât și Iranul au suficiente rezerve de ticăloși și lipsă de scrupule pentru a înăbuși în sânge orice fel de revoltă. Exemplul Chinei, care a distrus pur și simplu democrația din Hong Kong, preferând unitatea de neclintit a regimului în fața oricărei pierderi economice, arată că astfel de regimuri nu doar că nu se tem de probleme economice – chiar și le doresc, pentru că le ajută în a rămâne la putere.

Însă aceste valuri de tineri care refuză să se supună directivelor scelerate venite de sus îmi dau speranța că – pe termen mediu și lung – aceste regimuri nu vor rezista. De altfel, ele sunt întinse acum la rupere atât în Iran, cât și în Rusia. China pare de piatră, însă criza economică și financiară lasă să apară tot mai dese confruntări dintre populație și marionetele regimului. Totul s-ar putea prăbuși mai repede decât am crede. Xi știe asta, este exact motivul pentru care strânge cureaua cât poate de mult.

Suntem la un punct de inflexiune. Unul în care tot eșafodajul pe care s-a clădit bunăstarea și pacea lumii dezvoltate din ultimii 70 de ani este pur și simplu aruncat în aer. În care am ajuns să ne gândim la negândite: se vor folosi sau nu armele nucleare? În care criza climatică este depășită doar de capacitatea noastră de a distruge totul într-o clipită.

Da, nu doar că pare, ci chiar este un sfârșit al lumii. Al lumii așezate în perioada post-1945, cu toate problemele ei, dar și cu capacitatea de a păstra totuși o urmă de luciditate într-o specie prea des cuprinsă de nebunie.

Dar nu cred, refuz să cred, că este și un sfârșit fizic al lumii. Sunt prea multe forțe ale binelui la lucru pentru ca de-alde Putin sau Khamenei să triumfe. Dezbinate, năucite, speriate chiar, însă persistente în a lupta: pe stradă, în Iran sau chiar Rusia; pe front, în Ucraina; în ONG-uri și asociații de voluntari care găzduiesc refugiați; în inițiative de sprijin a societăților civile din Belarus, Ucraina, Rusia sau Serbia. În rețele care se coagulează între publicații mari și mici, ba chiar și pe social media, care luptă cu propaganda rusă; între mici antreprenori și mari corporații, între inițiative cetățenești și chiar unele partide politice – toate, cu scopul de a păstra întregi valorile care ne unesc, în ciuda micilor lucruri care ne dezbină.

Dar par a fi doar niște picături într-un ocean cu ură. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa.

Cum să-ți păstrezi mintea întreagă într-un astfel de context? Iată câteva lucruri mici – dar, de fapt, foarte mari – care te-ar putea ajuta:

Aș putea continua așa până mâine. Sunt zeci și zeci de știri formidabile care trec pe lângă noi, sufocate de zgomotul asurzitor al războiului, al scumpirilor și al balamucului politic.

Da, se sfârșește o lume. O lume poluată, nepăsătoare față de mediu și semeni, clădită strâmb, în timp ce invocă valori drepte. Nu, nu va fi înlocuită printr-o revoluție a răului, așa cum speră Putin și acoliții săi. Nici nu putem spera la vreo utopie în care totul va fi bine mereu și mereu – nu așa e clădită lumea.

Dar, măcar pentru un moment, dacă vrem să ne păstrăm sănătatea mintală, ar fi bine să ne rupem de tot șuvoiul de negativism care ne înconjoară și să privim lumea așa cum e: pe punctul de a înflori așa cum n-a făcut-o niciodată.

Și Putin, și Khamenei, ba chiar și Xi vor trece, iar odată cu ei vor trece și mulți alți dictatori mici și mari. Lumea va rămâne. Și, îndrăznesc să spun, va fi tot mai bună. Chiar mai repede decât am crede. Ne-o spun ochii adolescentelor din Iran, care au văzut viitorul.