Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Adrian Mihălțianu

Publisher

„Partidele politice, cum spunea Petre Țuțea, sunt niște gloabe la carul de aur al poporului român. Vă spun, poate ne întâlnim, poate nu, cu unii dintre voi vreodată. Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul. Niciun partid politic nu va mai fi, pentru că strămoșii sunt vii, ei nu sunt morți. Sunt morți, ăștia care se plimbă pe stradă și care nu înțeleg nimic.”

Asta promitea după alegerile parlamentare Călin Georgescu. Iar promisiunea lui a prins la milioane de români, sătui de aceste „gloabe” care tot promit și promit și promit, dar ajung cumva mereu să umple doar buzunarele celor care le conduc și a membrilor sus-puși din ele.

*Apropo, citatul corect, indicat de o cititoare, este „Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator.” Puțin diferit, nu?

Este lesne de înțeles de ce acest mesaj a reușit să farmece o bună parte dintre români. Pentru că atacă frontal o problemă cât se poate de reală: democrația reprezentativă nu mai funcționează pe măsura așteptărilor oamenilor de astăzi. Un instrument vechi de milenii, reformat de-a lungul timpului, dă mari rateuri astăzi, precum un motor înecat cu benzină.

Și nu este de mirare. În principiu, sistemul ar trebui să funcționeze așa: toți cei care vor să participe la deciziile comunității se adună într-un partid, îi votează pe cei mai buni dintre ei să le fie șefi și să candideze în alegeri. Odată ajunși în parlament, aceștia concep și votează legi pentru interesul comunității care i-a trimis acolo.

Și, pentru că fiecare comunitate nu este doar definită prin locul ei geografic, ci și prin interese diverse, partidele astea se stratifică fix după aceste interese și identități: cei care sunt mai săraci vor mai multe măsuri sociale, care să netezească inegalitățile. Cei care sunt antreprenori și au reușit să acumuleze ceva capital vor dori mai multe măsuri de încurajare a spiritului întreprinzător. În fine, cei care sunt ieșiți la pensie vor dori să păstreze cât mai mult din ce au obținut până atunci. Și așa mai departe.

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Democrația bazată pe partide funcționează greu și se mișcă sinuos. Nu e vorba doar de corupție aici, ci și de constanta negociere care trebuie să aibă loc între reprezentanții unor interese cetățenești de multe ori aflate în opoziție unele cu altele. Și nimeni nu explică asta, nimeni nu stă de vorbă cu noi, cetățenii, decât când ne transformăm în votanți. Atunci își aduc brusc aminte de noi, pompează milioane de euro în propagandă și ne mână grăbiți la vot să salvăm democrația. Ăsta este sentimentul general de astăzi!

Avem foarte mulți votanți de PSD care sunt dezgustați de corupția social democraților. Foarte mulți votanți PNL care sunt dezamăgiți de piruetele anti/pro PSD și de rămânerea la guvernare cu prețul diluării complete a identității lor. Foarte mulți votanți USR absolut scârbiți de faptul că un partid care promite că promovează democrația bazată pe merit își alege șefii prin metode obscure, aflate în opoziție totală cu pretențiile, și că abandonează orice formă de progresism. Și, în fine, destui votanți AUR care văd cum naționalistul lor preferat se moderează pe zi ce trece, doar-doar o pune mâna pe guvernare - nici ei nu sunt naivi, au mai văzut acest film.

Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi ne regăsim tot mai puțin reprezentați exact de partidele cu care ar trebui să ne identificăm. Progresiștii n-au niciun fel de reprezentare în Parlamentul României, conservatorii primesc doar creștin-democrație de tinichea, iar cei cu simpatii social-democrate văd cum socialiștii noștri grași și frumoși zboară cu avioane private pe Coasta de Azur. Este o formidabilă criză de identitate, iar singura soluție împinsă înainte de către politicienii noștri este să înghițim pastila, că alt sistem n-avem.

Nu mai vorbesc despre diaspora, care nu a fost doar ignorată de principalii politicieni români, dar a fost și beștelită că a plecat din țară, când putea să nu trădeze cu picioarele. În acest context, apare Călin Georgescu (dar personajul nu este singular, el se regăsește, cam după același manual, în multe dintre țările care au votat populiști și extremiști). Și grăiește:

Cu cine ne unim ca să ne salvăm?

Apoi, persoana pe care trebuie să o împingă în cursa pentru Cotroceni trebuie să vină din afara lumii politice, dar să aibă în spate o lungă listă de realizări pentru binele societății. Fie un spital, fie mii de copii ajutați, fie relații extrem de bune în toată societatea civilă din România. Și să știe să vorbească pe limba oamenilor obișnuiți. Și, evident, toate țiglele pe casă. Avem așa ceva? Eu cred că avem. Totul e să aibă curajul să se bage în malaxor.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

„Se creează o nouă identitate socială. Este pentru prima dată când ne creăm noi identitatea. Vedeți, rezultatul alegerilor reprezintă de fapt falimentul partidelor, unul așteptat, pentru că au făcut speculă cu încrederea și inteligența oamenilor. Bursa lor politică de încredere s-a prăbușit. Trezirea în conștiință a poporului este inevitabilă. Dezumanizarea pe care ne-au propus-o politicienii a creat fisuri mari între familie și prieteni. Dragii mei, nu-i lăsați să mai facă asta. Cine sunt ei să ne dezbine pe noi?”

Cum răspund partidele și mass-media la un astfel de apel emoțional? Ne împart în pro-europeni și anti-europeni, adică adâncesc exact această dezbinare de care vorbește politicianul venit pe un cal alb să salveze românii de România. Și, dacă nu ignori celelalte afirmații ale lui Georgescu, cele în care occidentul e rău, fondurile europene ne țin în sclavagie, NATO trebuie reevaluată, armata subfinanțată, iar companiile străine care au investit aici și au adus prosperitate trebuie înlocuite cu acționariat majoritar român venit de nicăieri, ajungi chiar să-l crezi și să zici „aha, uite cum ne dezbină!”

Pentru că aici stă viclenia acestui tip de mesaj: atacă o problemă reală - prăpastia care s-a căscat între partide și cetățeni, criza de identitate democratică românească - și nu propune nimic altceva în loc, în timp ce sapă cu dibăcie fix pilonii pe care a crescut România în ultimii 35 de ani, în special datorită fondurilor și regulilor europene.

Cei de la AUR îi țin isonul. Ca să citez din nou din vice-președintele AUR, Marius Lulea, potențial prim-ministru într-o guvernare AUR: „în momentul de faţă, scopul partidului AUR a fost destrămarea celorlalte partide politice.” Cu subiect și cu predicat, liderul AUR enunță fără să se jeneze un scop profund antidemocratic: distrugerea partidelor care au obținut, totuși, peste 63% din voturi, chiar dacă o parte dintre ele n-au intrat în parlament.

Cu alte cuvinte, nu contează că o majoritate confortabilă a românilor care au mers la vot au ales alte partide politice în afară de AUR, SOS și POT. Contează doar că ele trebuie destrămate, iar pentru asta se poate folosi orice fel de tehnică și orice fel de mesaj, numai să fie atins scopul. Pentru simplul fapt că politicienii AUR nu se identifică cu dorințele a peste 60% dintre români, ei vor să dea jos tot sistemul.

Și să-l înlocuiască cu ce? Păi avem deja răspunsul: în lipsa unor unelte de vot direct (care ar da câștig de cauză celor peste 60% dintre români care vor altceva decât Călin Georgescu, AUR, SOS sau POT), s-ar institui un partid unic. Nu unul pe față, evident, până și-n Rusia au loc „alegeri”. Avem așa ceva și în Ungaria, iar țara asta a reușit performanța să rămână în urma României în ultimii ani, oricât de proști au fost guvernanții noștri. Chiar vrem așa ceva?

Cum rezolvi această criză de identitate?

Spre deosebire de declarațiile de tip guru ale lui Călin Georgescu sau de planurile AUR, rezolvi această criză de identitate dacă îți dai seama, ca politician, că trebuie să asculți. Și trebuie să asculți la nesfârșit, să te duci în mijlocul oamenilor, să comunici zilnic cu ei prin toate canalele de social media și mai ales să îi respecți, să nu crezi că-i poți manipula grosier, așa cum cinic declara același potențial prim-ministru AUR: „oamenii nu înţeleg cifre. Ei vor să audă platitudini, ăsta e adevărul. Vor să audă filosofii. Poporul român e un popor plin de emoţie şi care trăieşte sub impactul emoţiilor. Dacă vrei să iei voturi de la români, nu poţi să faci asta decât stârnind emoţie”.

Ce fac, deocamdată, politicienii români „pro-europeni” și „pro-democrație”? Unii și-au deschis cont de TikTok, unde o ard populist, poate-poate vor răpi câteva procente la vot. Alții sunt atât de prinși în negocieri politice bazate pe procentele luate la ultimele alegeri, încât uită complet că tot eșafodajul pe care stau e în curs de prăbușire. Foarte puțini s-au trezit din pumni și au început să dialogheze cu românii - nu priviți ca alegători, ci efectiv ca cetățeni.

Până nu vor începe să comunice direct cu cetățenii, zilnic, să le explice de ce decid un lucru sau altul, cum influențează viața noastră ce fac ei, să intre într-un dialog chiar cu detractorii, ba chiar să-și miște fundul pe teren și să aibă întâlniri cu cetățenii, oricât de contondente vor fi acestea, politicienii „democrați” nu vor reuși să întoarcă acest uriaș val de neîncredere.

Problema nu e doar la politicieni. Și mass-media, din care fac și eu parte, are aceeași problemă. Suntem obișnuiți să analizăm cifre, statistici, să investigăm toate mizeriile pe care politicienii încearcă să le ascundă. Să intervievăm experți și oameni care știu ce vorbesc în domeniile lor și să ne așteptăm ca oamenii să înțeleagă că faptele contează, iar nu emoțiile. Uneori, să întrebăm și oamenii de pe stradă ce cred, străduindu-ne să nu-i judecăm prea tare atunci când îndrugă fără să clipească elementele de propagandă inoculate prin zeci de clipuri video.

Dar din păcate toate acestea contează prea puțin pentru oamenii care sunt deja obișnuiți să se conecteze emoțional cu câțiva influenceri de pe social media, în care au infinit mai multă încredere, pentru că sunt oameni simpli, ca ei. Contează prea puțin că aceștia au primit bani pentru a-i influența sau că de multe ori nu au nici măcar cunoștințe elementare despre problemele pe care le dezbat. Conexiunea emoțională e suficient de puternică pentru a nivela orice asperități.

Dar fără această reconectare cu cetățenii - priviți nu doar ca alegători, cititori sau telespectatori, mă tem că această criză de identitate de care profită cu cinism niște politicieni care n-au, de fapt, niciun fel de soluție proprie la problemele lor, se va agrava. Nu există soluții simple la aceste probleme sistemice, în special în epoca dezinformării și manipulării prin mii de conturi false care te asaltează din toate părțile. Însă reluarea dialogului cu cetățenii este fundamentală.

Iar dacă politicienii de astăzi nu sunt în stare de așa ceva, atunci e datoria liderilor din societatea civilă să facă un pas înainte și să-și asume această responsabilitate. Nu să convingă fanii absoluți ai populiștilor, dar pe cei indeciși și dezamăgiți, deconectați de instrumentele democratice în care nu mai cred. Acolo este terenul pe care putem readuce speranța într-o României cu adevărat democratică.

Nu doar România, ci Europa întreagă este coaptă pentru un val de populism naționalist. Avem încă timp să nu-l lăsăm să ne cuprindă și să ne lase pradă Rusiei, Chinei și celorlalte regimuri totalitare care vor să ne distrugă prin dezbinare.

Tot ce trebuie să facem este să mărim încet-încet această majoritate de 60-65% dintre noi, cei care nu ne-am lăsat prinși în mrejele cinice aruncate asupra noastră. Fiecare procent câștigat din ghearele radicalizării va duce și la câștigarea luptei la capătul a 4-5 ani epuizanți, pentru că și cei ademenți astăzi cu mesajele cinice își vor da seama că un sistem „fără partide” nu e nimic altceva decât Autocrație, Ură și Ruină.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€