Cum îți poți păstra mintea întreagă în nebunii ani ‘20

Patru ani durase războiul. Marele, viitorul „Primul Mondial”, cel mai întins și sângeros cunoscut de omenire până atunci. România reușise să piardă circa 7% din populație. De aproape două ori mai mult decât fiecare dintre principalii beligeranți, dar asta e altă poveste.

După război a venit gripa, care și-a desăvârșit lucrarea, astfel încât la ieșirea din această dublă criză, oamenii erau sătui de atâta moarte. Au căzut regi, țari, imperii, lumea și-a dat reset, dar România părea a fi printre marii câștigători, în ciuda pierderilor umane uriașe.

Țara, dublată ca suprafață, era pregătită de cel puțin un deceniu de creștere rapidă, cu atât mai mult cu cât, pentru prima oară în istoria sa, nația română locuia în covârșitoare majoritate în interiorul granițelor aceluiași stat.

Unii consideră că ne putem aștepta la ceva similar în perioada de după încheierea crizei medicale – nebunii ani ‘20 ar putea reveni. Lumea, sătulă de atâtea restricții și moarte, se va repezi să consume, să construiască, să se distreze ca nicicând până acum.

Totuși, orice fel de comparații între perioada de acum un secol și ziua de azi sunt greșite, din câteva motive foarte simple.

În primul rând, magnitudinea distrugerii economice din 1919 era colosală: România, cu tot cu Transilvania cea bogată, abia dacă mai producea 75% din PIB-ul pe locuitor din 1913. Prin comparație, economia României a scăzut în 2020 cu doar 3.9% față de 2019. Și nici nu va coborî mai jos, având în vedere că primul trimestru din 2021 a adus, practic, o stagnare față de aceeași perioadă din 2020, iar următoarele se anunță a fi mult mai bune decât în 2020.

PIB-ul pe locuitor a crescut cu greu, având nevoie de 20 de ani până să ajungă la nivelul celui de dinainte de război. Tocmai bine ca să vină alt război peste acea generație. Iar tulburările politice, asasinatele și mafiile care au dominat scena României interbelice au împiedicat-o să prospere, față de uriașul său potențial. Chiar n-am vrea să repetăm figura.

În al doilea rând, războiul a durat patru ani (trei, pentru România, dacă socotim din 1916 și încheiem în 1919, incluzând campania din Ungaria). Deși ne putem aștepta la un val 4 în toamnă și chiar la un mai mic val 5 în primăvara lui 2022, putem spera că începutul verii anului următor va marca și ieșirea din acest coșmar medical.

Totuși, chiar dacă această criză a fost mult mai ușoară decât cele îndurate de străbunicii și bunicii noștri, asta nu înseamnă că am ieșit teferi din ea. Pe lângă cei 40-50.000 de români care au pierit prematur, pe lângă alte zeci de mii care au trecut prin formele severe ale bolii și vor avea sechele de durată, sunt milioane care se află, chiar acum când scriu aceste rânduri, într-o stare mintală extrem de proastă.

De zece ori mai mulți români apelează acum la servicii online de psihoterapie. Peste o treime din oameni (36%) au avut (și au încă) tulburări psiho-emoționale. Cele mai afectate au fost generațiile tinere: generația Z (cei născuți între 1997-2012) și milenialii (născuți între 1981-1996) – 42-43% dintre cei intervievați într-un studiu PwC au afirmat că au avut astfel de simptome în ultimul an!

Aș vrea să ne gândim atent la aceste proporții uriașe. Unul din trei adulți face față cu greu, din punct de vedere psihic, acestei perioade. Da, chiar și cei din generația X (1965-1980)! În plus, același studiu arată că peste 58% dintre adulții menționați mai sus sunt îngrijorați cu privire la viitor. Probabil că și tu ești la fel.

Dar cauzele actualului val de anxietate și chiar depresie nu pot fi puse integral pe seama crizei medicale, și nici pe seama măsurilor de restricție și de distanțare socială impuse de autorități. Problema atinsese deja niveluri îngrijorătoare înainte de 2020, fiind doar dusă la paroxism în ultimul an, iar vârful de cazuri de acum nu va face loc prea curând unei situații mult mai bune.

De ce? Pentru că sunt câteva elemente concrete care accentuează starea de anxietate și pot duce în cele din urmă la depresie, chiar și după ridicarea restricțiilor medicale de către stat. Vestea bună e că, în afara cazurilor medicale, care nu se rezolvă decât cu ajutor de specialitate, aceste elemente pot fi date la o parte.

Vestea proastă e că nu e chiar așa ușor cum pare.

Ne bombardăm continuu cu știri, în mare parte negative, de parcă de asta ar depinde viața noastră, fapt care ne trezește reflexul de supraviețuire și ne menține la un nivel de stres inacceptabil.

Ne petrecem mare parte din zi cu doom scrolling, consumând social media în exces, cu accent pus pe lucrurile negative din fluxul de postări la care ne expunem, de parcă ar trebui să convingem și pe ultimul idiot de pe internet că avem dreptate și el greșește.

Ne lipsește un viitor stabil, ușor de înțeles și de anticipat, indiferent că e vorba de locul de muncă sau relațiile personale. Singurătatea s-a accentuat masiv în ultimul an, iar relațiile personale pe zoom chiar nu țin loc de îmbrățișarea unui prieten bun.

Ne concentrăm excesiv pe propria persoană, tipic generației milenialilor și generației Z (generațiile Selfie), treabă care aduce o sumedenie de lucruri pozitive în creșterea personală, dar și negative: avem permanent sentimentul de impostură, ne raportăm la ceilalți care „reușesc” rapid, indiferent că e vorba de bani, relații personale sau faimă, ne frustrează cei care par a avea o viață de familie sau de cuplu minunată, la care noi putem doar visa.

Avem sentimentul că pedalăm în gol, la nesfârșit, și că nimic din ceea ce facem nu contează cu adevărat. În epoca în care ne schimbăm anual perechea de încălțăminte, telefonul și setul de haine, la fel se întâmplă, din păcate, și cu alte lucruri din viața noastră, fie că e vorba de relații intime sau de munca noastră.

Nu în cele din urmă, ne iese foarte greu un exercițiu de imaginație în care locul în care trăim (cum ar fi România) arată așa cum am vrea noi să arate. De fapt, am și ajuns deja la un nivel de cinism în care chiar nu mai credem că țara asta ar putea arăta vreodată așa cum trebuie, și ne vine din ce în ce mai greu să ignorăm concetățenii care o distrug sistematic, la toate nivelurile.

Graba, nerăbdarea de a vedea odată ceva bun aici, de a trăi realmente bine – toate astea ne pot dărâma mai tare decât orice altceva. Culmea, într-o generație care are realmente de toate comparat cu acum 30 de ani, suntem tot mai frustrați. De tot și de toate.

Sigur, față de traumele masive suferite de străbunicii noștri, durerile noastre psihice par a fi o furtună într-un pahar cu apă. De altfel, Boomerșii și generația de dinaintea lor (cei născuți înainte de 1965 sau chiar 1945) stau mult mai bine în sondajele menționate mai devreme. De ce?

Poate pentru că au trecut, în tinerețe, prin vremuri mult mai grele decât trecem noi acum și au la ce se raporta. În plus, li s-a spus mereu că ei nu contează, că e mai importantă comunitatea decât propria lor persoană, iar asta – culmea – ajută în timpuri de restriște. În fine, odată cu trecerea timpului, nici nu se mai iau atât de tare în serios.

Însă nu-i chiar așa de simplu, pentru că de starea noastră mintală va depinde și modul în care ne vom construi viitorul deceniu – și cele care îi vor urma. Fiecare generație are încercările ei.

Lumea strâmbă, nepăsătoare, acidă și violentă clădită de înaintașii noștri nu e chiar o mărturie bună despre efectele pe care le pot avea aceste traume.

Dacă noi suntem bombardați cu știri negative atent alese, care ne deprimă, foarte mulți se lasă bombardați cu știri de-a dreptul false, care le dau un sentiment că dețin, de fapt, controlul: că știu Adevărul, și că ceea ce li se întâmplă rău este, de fapt, vina unor grupuri foarte bine definite.

Nesiguranța cu privire la viitor ne poate întrista pe noi, dar pe foarte mulți îi face să susțină din toată inima acei politicieni care promit că le vor oferi fix asta: siguranță. Fie că vorbim de revenirea la tradiții, la instituții pure și dure și fanatism, fie că vorbim de extrema cealaltă, în care statul dă din elicopter cu bani în populație iar egalitatea e trasată din condei, siguranța va fi avid căutată de milioane de români – cu tot cu prețul atașat, care ne poate procopsi cu partide extremiste aflate la guvernare.

Generațiile Selfie sunt mult mai implicate social decât celelalte care le-au precedat, fapt care duce la progresul societății, oricât s-ar lamenta conservatorii, dar narcisismul acesta accentuat poate șunta complet acel sentiment de comunitate care transformă o populație într-un popor și o suprafață geografică într-o țară. Lipsiți de răbdarea generațiilor precedente, tinerii talentați ar putea părăsi România în procente chiar mai mari decât până acum.

În fond, de ce să nu caute liniștea, siguranța și dezvoltarea personală ca nomazi digitali, în țări care le pun toate acestea pe tavă, încă de azi, nu într-un viitor incert? Avem vreun plan pentru ei? N-avem. Să facem unul, așadar.

Nu știu, sincer, cum vor fi anii ‘20 ai acestui secol. Sper că nu vor fi nebuni ca acum un secol, ci mai degrabă vor fi cei mai luminoși pe care i-a apucat țara asta vreodată. Chiar și azi, când scriu aceste rânduri, România se află fix în cea mai bună situație, din toate punctele de vedere, din toată istoria ei.

Tot ce trebuie să facem pentru a ieși din situația asta de lâncezeală și de spaimă mintală este să ne apucăm să construim. Valabil atât pentru cei de la guvernare, care ar trebui să reușească marea minune de a nu se sabota unii pe alții încă trei ani de zile, cât și pentru fiecare dintre noi.

Avem în față un deceniu în care putem crea, în care ne putem încrede, în care ne putem dezvolta alături de prietenii noștri. Zece ani în care ne putem clădi țara aia de care ne tot batem gura de atâta amar de vreme. Bani există, proiecte apar, oameni și energii care să le pună în aplicare nu prea sunt, ce-i drept – dar apar, tot mai des, iar noi scriem despre ei aici la PressOne tocmai ca să vă inspire și pe voi.

Așa că, dacă tot vorbim despre cum ne putem păstra mintea întreagă în nebunii ani ‘20, aș avea o sugestie: să ne uităm la cei care trag după ei țara asta și să punem umărul la a face mai bună comunitatea în care ne ducem viața. Atât cât putem. Restul va veni de la sine.

Vom primi înapoi înzecit – așa funcționează lucrurile. Iar când nu mai putem, nicio problemă, suntem o generație care-și permite să ia o pauză undeva în lume, într-o oază de liniște, până când simțim că ne-am reîncărcat bateriile. E chiar vital. Apoi revenim pe baricade.

Avem în față un secol întreg, nu doar un deceniu. Să o luăm metodic așadar și să ieșim din starea asta de spirit apocaliptică, în care toate problemele omenirii trebuie neapărat tranșate azi, deodată, iar satisfacția personală trebuie primită chiar acum, neapărat! Ce atâta grabă?