Cum îl poate doborî capra-neagră pe vânătorul de animale protejate

Bianca Felseghi

Senior Editor

Roxana Garaiman

Redactor

O sesizare privind suspiciuni de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Ovidiu Ionescu (foto) ajungea pe 18 septembrie 2014 la Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiințifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI).

Ionescu este prodecan al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov (UTB), consilier la Ministerul Mediului și fost secretar de stat. El a devenit cunoscut ca autor al controversatului studiu prin care se recomanda Guvernului să aprobe vânarea, în următoarele 12 luni, a circa 1.700 de animale protejate de lege – urși, lupi, pisici sălbatice și râși.

Ministerul Educației a precizat, la solicitarea PressOne, că sesizarea din 2014 a fost înregistrată cu numărul 1636 și a fost depusă de Neculai Șelaru, directorul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS). Acesta a fost coleg cu Ovidiu Ionescu la catedra de Silvicultură a UTB, dar și în breasla vânătorilor. Ionescu este președintele Asociației Județene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brașov.

Consiliul Național de Etică – între timp, desființat și reînființat – nu a dezbătut niciodată sesizarea lui Șelaru.

Doctor din 2002, Ovidiu Ionescu a fost abilitat de Ministerul Educației, în vara acestui an, să devină el însuși conducător de doctorate.

Ce spune sesizarea?

În sesizarea din 2014, Șelaru îl acuză pe Ionescu că „și-a dobândit în mod fraudulos titlurile didactice și științifice”, că are „venituri salariale nemeritate”, precum și „o influență care s-a dovedit nefastă în activitatea cinegetică din România”.

Șelaru contestă și „subiectivismul sfidător manifestat în fiecare an, cu ocazia împărțirii subiective, pe gestionari, a urșilor din cota de intervenție, potrivit unor false considerații științifice personale”. 

Reclamantul a anexat sesizării mai multe lucrări ale lui Ovidiu Ionescu, despre care afirmă că ar fi plagiate. El spune că, în prealabil, adusese la cunoștința Universității din Brașov investigațiile pe care le derulase cu privire la activitatea academică a prodecanului de la Silvicultură.

Șelaru indică trei surse din care ar fi plagiat Ovidiu Ionescu: cartea „Capra Neagră”, de I. Venator, apărută în 1957 la editura AGVPS, din care ar fi fost copiate 32 de pagini, cartea „Flora și fauna Munților Bucegi”, de A. Beldie, apărută la Editura Academiei RPR, din care s-ar fi copiat 12 pagini, precum și o serie de figuri preluate din două volume apărute în străinătate, semnate de M. Couturier (1938) și de Knaus W. și Schroder W. (1975).

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Lucrarea de doctorat a lui Ovidiu Ionescu se intitulează „Eco-etologia caprei negre în Munții Bucegi” și a fost coordonată de profesorul Aurel Negruțiu (decedat în 2007).

I. Venator, numele de pe coperta cărții „Capra neagră”, este pseudonimul lui Ionel Pop, strănepot al lui Simion Bărnuțiu și nepot al lui Iuliu Maniu.

Cine a fost Ionel Pop

Am reușit cu greu să găsim cartea din 1957 a lui Ionel Pop, din care Ovidiu Ionescu este acuzat că a preluat masiv în partea teoretică a studiului său, fără să folosească ghilimele și fără să atribuie citatele.

De fapt, nu se poate vorbi de „citate”, ci de paragrafe întregi – „curățate” de acele cuvinte din textul original care nu-și au locul în vocabularul științific.

În plină perioadă de prigoană comunistă împotriva familiei sale, lui Ionel Pop i s-a acordat dreptul de a scrie cărți despre natură, pentru a se putea întreține. A scris 22 de volume despre fauna României, iar o parte le-a semnat cu pseudonimul I. Venator.

Este și cazul acestei cărți. „Capra neagră” a apărut în colecția „Vânătorul și pescarul sportiv”, are 296 de pagini (format mic, 17 x 12 cm) și este cunoscută în circuit închis, adică e puțin probabil să fie găsită în bibliotecile publice.

Nici măcar universitățile de profil din Cluj sau București nu o au. PressOne a găsit-o în biblioteca personală a familiei Boilă, tot rude ale lui Iuliu Maniu.

La bibliografia tezei sale, Ovidiu Ionescu menționează cartea printre sursele studiate, însă anul apariției este trecut greșit, 1961, în loc de 1957. Greșeala se repetă în mai multe locuri în care doctorandul atribuie anumite pasaje folosind așa-numitul sistem american de citare, „autor-an”, fără să adauge însă și numărul paginii, așa cum ar fi corect.

În alte cazuri, Ionescu indică un alt autor la finalul unor paragrafe, cu toate că textul este identic cu cel din cartea lui Ionel Pop.

1957 vs 2002

Am identificat câteva dintre pasajele care pot ridica întrebări privind contribuția personală a lui Ovidiu Ionescu la realizarea studiului teoretic care ocupă aproape 50% din teza sa de doctorat.

17 vs 26

Textul original din 1957 spune așa:

„Cotorul părului de vară e mai scurt și mai subțire decât al celui de iarnă, celulele de aer ale acestuia din urmă sunt de două ori mai numeroase. Sub părul acoperitor, lângă piele, e lâna formând un strat de 1-1,5 cm, care iarna ajunge până la 3 cm. Lâna e compusă din fire de păr foarte dese, fine, subțiri, crețe, care se întrețes și formează un minunat strat izolator. Culoarea lânii e albă-surie, trăgând ușor în vinețiu. Perii lungi acoperă corpul…”

În varianta Ionescu, cuvântul „cotor” e înlocuit cu „rădăcină”, cuvântul „minunat” este șters, iar formularea „culoarea lânii (…) trăgând ușor în vinețiu” este modernizată prin exprimarea „cu nuanțe vineții”.

18-19 vs 27

Preluarea fără indicarea sursei continuă și paginile următoare. La paginile 18 și 19 din cartea lui Ionel Pop, citim:

„Părul acoperitor e așezat pe piele în șiruri oblice față de axa părului, aceste șiruri la rândul lor sunt divizate în grupe de câte 12. Lâna crește în tufe mici intercalate între părul acoperitor. Țapii la teaca penisului au un mănunchi de peri lungi, care la exemplarele adulte poate să fie observat chiar din depărtare, – unul dintre semnele după care vânătorul poate să distingă țapul de capră”.

În teza lui Ionescu, propozițiile se succed în aceeași ordine la pagina 26. La pagina 27 din teza de doctorat, textul despre pielea și părul caprei-negre continuă, cu intervenții minore din partea cercetătorului: este îndepărtată o jumătate de frază, „barbă, care trădează pe novicele vânător neștiutor, așezând-o aceasta, ca la caprele de casă, sub bărbie” sau, mai jos, propoziția „Barba e formată din perii acoperitori, cilindrici, amintiți mai sus”.

Apoi, preluarea continuă, fără nicio problemă: cercetătorul înlocuiește, probabil grație experienței sale, dimensiunile bărbii țapilor iarna, 10-15 cm, în loc de 20-25 cm, cum apare la Pop.

21 vs 28

Urmează subcapitolul „Năpârlirea”, început în burta paginii precedente. În original, la pagina 21 citim:

„Procesul vizibil al acestei primeniri durează cam trei săptămâni, în care timp caprele negre nu au un aspect prea frumos: au părul lățos, cu părți de altă culoare, petice urâte. (…)

La sfârșitul lui septembrie, părul de vară e eliminat, am zice fir de fir, doar puțin din el se mai ține între firele de iarnă acum în creștere și e pierdut pe rând, astfel că în octombrie capra-neagră e îmbrăcată complet în blana de iarnă, închis-cafenie, respectiv neagră.

Creșterea părului de iarnă continuă; de-acum iese la iveală părul acoperitor lung, cilindric adâncind încă negrul, până ce în decembrie, e terminat și procesul de creștere a părului, iar capra-neagră e îmbrăcată în cojocul ei – păr și lână, – gros, cald pe care îl va purta până în primăvara următoare”.

La Ionescu, pagina 28, cuvântul „primenire” e înlocuit cu „schimbare”, „frumos”, cu „estetic”, „cojocul”, cu „haina”, iar „îmbrăcămintea” – cu „părul”.

Se procedează identic și în cazul subcapitolelor „Dinții” și „Scheletul”.

30 vs 32

Ajungem la „lecția” despre picioarele caprei negre. În pagina 32 din lucrarea de doctorat sunt preluate masiv fragmente din paginile 28-29 ale cărții apărute în 1957. În original, la pagina 30 scrie în felul următor:

„Șina îngustă și destul de înaltă, care împrejmuiește din jos unghia tare și totuși elastică, face posibilă o cățărare pe stâncă, face posibile opririle subite din avântul saltului. Se mai adaugă acestui avantaj împrejurarea că unghia cornoasă în față e foarte puțin rotunjită, mai mult ascuțită, apoi faptul că șina nu e plată, ci ușor concavă, așa că ea nu atinge pământul totdeauna cu întreaga suprafață, ci cu clonțul din față și apoi cu partea posterioară. Deci, exagerând, am putea face asemănarea cu niște colțari. Această parte cornoasă expusă uzurii are o creștere neîncetată și rapidă potrivită terenului. Caprei-negre transpusă într-un teren cu pământ moale, unghiile îi cresc nemăsurat, devin monstruoase, recurbate înainte”. 

Autorul doctoratului renunță la a doua jumătate din prima propoziție citată, apoi înlocuiește „clonțul” cu „vârful” și taie integral propoziția „Deci, exagerând, am putea face asemănarea cu niște colțari”, apoi șterge cuvântul „monstruoase”.

145 vs 41

Sucapitolul „Boli și paraziți ce pot afecta populația de capre negre” are un conținut aproape identic cu cel din cartea apărută în 1957.

În original scrie:

„Fiind un animal gregar, deci contactul dintre indivizi este permanent și intens, bolile la caprele-negre se propagă cu mult mai rapid decât la sălbăticiunile care trăiesc mai mult sau mai puțin izolate. (…) Cauza e pe de-o parte vigoarea specifică a rasei noastre carpatine, iar pe de alta densitatea neexagerată, ca și selecția aspră și neîndurată pe care o face aici natura, eliminând elementele slabe, mai susceptibile de îmbolnăviri și răspânditoare ale epizootiilor. Cu toate acestea și la caprele noastre negre se ivesc boli, pe care vânătorul ocrotitor trebuie să le cunoască. De cele mai multe ori infecția e adusă de oi, de capre domestice, de câini”.

Autorul tezei de doctorat atribuie acest citat unui alt autor.

156 vs 48

Secțiunile în care se vorbește despre bolile caprelor-negre sunt copiate aproape identic din cartea lui Pop, după același sistem care eludează din când în când cuvinte prea „poetice”.

În cartea originală, la secțiunea „Tăuni”, găsim același text ca în doctoratul lui Ovidiu Ionescu la secțiunea „Hipodermoză”, la pagina 48:

„Cu mult mai rar decât la cervide au fost observate cazuri de îmbolnăvire la caprele-negre de pe urma tăunului numit Hypoderma diana. Această insectă dipteră în starea ei adultă nu pricinuiește niciun neajuns direct, nu înțeapă. Ea își depune ouăle pe părul animalului, pe spate, pe picioare. Larvele mici se încuibează în piele, ca apoi, toamna, să călătorească toate până sub pielea spatelui. Aici se maturizează, cresc, ajungând la o lungime de 20 mm și la o grosime de 10 mm unde formează acele noduri, pe care le vedem uneori și la vitele de casă. Pe la mijlocul lui martie, larvele perforează pielea, cad la pământ, se încapsulează, ca după câteva săptămâni să iasă insecta adultă”.

Apoi, în josul paginii, preluarea continuă, însă începând cu pagina 57 din cartea „Capra neagră” de Ionel Pop.

60 vs 50

În varianta originală scrie:

„Finețea mare a auzului e înfrățită spre marele folos al caprelor negre cu puterea de interpretare pe care le-o dă experiența și inteligența. O mică nuanță a sunetului, sau altă însușire a lui, e de ajuns pentru ca să poată stabili cauza și însemnătatea. În locurile în care trăiesc caprele-negre, foarte ușor se desprinde o piatră sau chiar și un șiroi de pietre dintr-un grohotiș, și se aude zgomotul caracteristic. Caprele nici nu-l iau în seamă. Dar o pietricică pornită la vale de bocancul vânătorului, care o clipă n-a fost atent, ajunge să alarmeze întreg pâlcul”.

Ionescu a înlocuit „pâlcul” cu „cioporul” și a atribuit citatul unui alt autor, Stavros.

Preluarea continuă, fără nicio altă marcă a citării.

În original:

„Pasul de goană, bufnitor, al țapului care se apropie, loviturile de unghie în stânca tare a altor capre-negre sunt îndată recunoscute ca inofensive – după cum e descoperită imediat primejdia pocniturii discrete a unei crenguțe călcată de om, sau scrâșnitul scurt și înfundat al cuielor de pe talpa încălțămintei”.

În varianta din 2002, textul este aproape identic.

Paragrafe întregi din paginile 61-62 din original se regăsesc în continuarea paginii din teza de doctorat.

90 vs 112-113

Analiza noastră se bazează pe texte alese la întâmplare, în funcție de titlurile capitolelor și subcapitolelor din ambele surse – cartea lui Pop din 1957 și teza lui Ionescu din 2002.

Lucrarea de doctorat nu urmează întocmai logica sursei pe care o copiază, ci sare din loc în loc, astfel că pasaje identice pot fi găsite și în cea de-a doua parte.

Paginile 112-113 reproduc un capitol dedicat „Cârduirii” caprelor-negre, care poate fi citit la pagina 90, în original.

„Când străbunica începe să-și piardă puterile și agerimea simțurilor, e înlocuită cu alta, ea luându-și locul în poporul de rând. Aceeași capră conduce cârdul multă vreme, până e împușcată sau a pierit altfel, sau apoi e înlocuită la adâncă bătrânețe. Aceste conducătoare sunt cele mai de preț apărătoare ale cioporului și ale caprelor-negre, în mijlocul multor primejdii în care le este încadrată viața.”

„Cârdul” sau „pâlcul” sunt înlocuite cu „ciopor”. În rest, fără nicio citare, conținutul este identic.

Ionescu a făcut parte din comisia care ar fi trebuit să se pronunțe dacă a plagiat

Ministerul Educației ne-a comunicat că sesizarea din 2014 privind teza lui Ovidiu Ionescu nu a fost discutată încă, deoarece Consiliul Național de Etică a fost desființat anul trecut.

„Având în vedere acest aspect, vă comunicăm că, la momentul la care va fi emis un nou act normativ care să reglementeze organizarea și funcționarea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, sesizarea mai sus menționată va fi supusă procedurii de soluționare”, se arată în răspunsul primit de PressOne.

Organismul a fost desființat însă, la mai bine de un an de la depunerea sesizării. În regulamentul valabil la acea dată, termenul de soluționare a unei sesizări era de 90 de zile.

Procedural însă, Consiliul Național de Etică nu are competențe în soluționarea sesizărilor privind suspiciunile de plagiat într-o lucrare de doctorat. Această competență a aparținut întotdeauna Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

CNE a avut atribuții pentru soluționarea altor tipuri de abateri de la etică, precum plagiatul în articole științifice sau comportamentele inadecvate.

Or, în perioada decembrie 2015 – iunie 2016, Ovidiu Ionescu a fost membru al CNATDCU, în cadrul comisiei de specialitate Ingineria resurselor vegetale și animale. Este chiar comisia care ar fi trebuit să se pronunțe pe suspiciunile de plagiat referitoare la propria sa teză de doctorat.

„Menționăm că, în urma unei sesizări aparținând dlui. Nicolae Șelaru din cursul anului 2014 adresată CNECSDTI din coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, foruri competente pe probleme de cercetare științifică, Universitatea, în urma verificărilor tehnice de specialitate realizate în cadrul Comisiei de analiză care a constatat netemeinicia sesizării, a comunicat autorității naționale punctul de vedere instituțional, așa cum s-a solicitat.”

Răspunsul Universității Transilvania Brașov la solicitarea PressOne

Oficialii Universității din Brașov nu au dorit să comenteze acuzațiile de plagiat aduse angajatului lor, pe motiv că o astfel de solicitare nu face obiectul Legii 544/2001, în baza căreia se pot cere informații publice, de la instituțiile statului.

A devenit și conducător de doctorate

În iulie 2016, Ovidiu Ionescu și-a susținut și examenul de „abilitare”, cu teza „Managementul carnivorelor mari în România”.

Astfel, începând din acest an universitar, va putea el însuși să coordoneze doctorate și să fie remunerat pentru această activitate.

Din comisia care i-a atribuit titlul au făcut parte Florin Iuoraș, profesor la Buckinghamshire New University, instituție din Marea Britanie care, în 2011, i-a conferit rectorului de la UT Brașov, Ioan Abrudan, titlul de Honorary Professor și posibilitatea de a conduce doctorate, ca external PhD supervisor.

Alături de Iuoraș, din comisie au mai făcut parte profesorii Paul Boișteanu, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, și Radu Leontie Cenușă, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€