Cum ieșim din primul stadiu al pandemiei?

La începutul acestui an, cu toții am fost aruncați în ring și puși să ne confruntăm cu un fenomen aparte și complex. În România, în mod oficial, prima rundă s-a încheiat. Suntem infinit mai pregătiți și informați decât eram în urmă cu cinci sau șase luni.

Recunosc că titlul este prudent și ambiguu. Stadiul al doilea poate fi dispariția lentă a COVID-19 sau o resuscitare a pandemiei pe coordonate noi din felurite motive. De primul stadiu însă am trecut.

Ieșim din acest stadiu de debut mai nervoși.

Suntem mamifere – socializarea limitată contravine modului nostru de a fi. Fiecare om care poartă mască ne readuce în minte existența pandemiei, la nivel conștient au ba. Amenințarea difuză și neclară a virusului – una împotriva căreia nu se poate riposta – a mărit de asemenea tensiunea.

Revederea cu prietenii sau cunoștințele ignorate în ultimele luni furnizează, în contrapartidă, o doză zdravănă de endorfină. Recuperarea ritualurilor și a normalității este o evoluție necesară. Se pare că, spre deosebire de alte locuri, în România putem face tranziția între stări fără șocuri violente.

Ieșim din prima rundă scârbiți de statistici. Supraconsumul inițial a lăsat loc, în mod natural, silei. Avem deci în minte că New York City și Lombardia au avut o situație gravă, pentru că atunci eram atenți la cifre.

Dar pentru că acum am lăsat cifrele la o parte, nu mai suntem conștienți de ce se întâmplă în Brazilia sau în Rusia, unde epidemia este în toi.

Ieșim din primul stadiu al virusului ciudat de neinformați privind suferința provocată de virus (accesul extrem de limitat al echipelor de filmare în spitalele cu pacienți ne-a etanșeizat pe toți). Acest aspect a eliminat instaurarea unei panici nejustificate prin amploarea pe care ar fi luat-o.

Ieșim din primul stadiu artificial și nemeritat de siguri de noi înșine. Oameni fără nicio calificare în vreun domeniu măcar conex epidemiologiei au emis teorii, au găsit soluții, au identificat greșeli în reacția unei națiuni (de obicei a lor).

Fără cea mai mică rușine sau ezitare au înflorit instant pe toată pajiștea Internetului experți în virusologie, premianți Nobel într-ale statisticii, fini epidemiologi. Îi vei găsi și în săptămânile următoare extrem de convinși de justețea propriilor afirmații.

Respect majoritatea tăcută care e prudentă. Și totuși există un dureros, vizibil și imens deficit între cât știm și cât credem că știm. Multe sisteme educaționale și-au dovedit în aceste zile limitele, arătând că au produs milioane de nulități fudule.

Slăvit drept consumator, respectat drept votant, admirat drept producător, omul modern crede că în el zace și un Einstein, Karpov sau Descartes doar ușor ațipit. Acest gen de exuberanță optimistă și egocentrică a dus, acum un secol, la un val de nenorociri.

Ieșim din primele luni mai sceptici vizavi de China. Poveștile foarte mediatizate privind măștile defecte produse cu milioanele în statul comunist și achiziționate degeaba de vestici se suprapun cu o reputație deja existentă a mărfurilor chinezești ca fiind ieftine dar de foarte slabă calitate.

În țările și spațiile sociale care-și permit acest lucru, un accent mai mare pe calitate în dauna prețului mai mic ar putea fi o evoluție interesantă a perioadei următoare.

De asemenea, investițiile Chinei în propagandă se vor mări geometric. Ani buni de acum înainte, cuvântul “China” va aduce în minte boli aparte și nesuferite. (COVID-19 nu e prima..).

Ieșim din prima rundă cu o generație care și-a găsit vocea. În prima rundă a pandemiei, tonul și preocupărilor celor cu vârsta între 40 și 55 de ani au fost, în genere, diferite de cele ale tinerilor sau vârstnicilor.

Această generație, crescută în anii ’80 și maturizată în anii ’90, privește cu un scepticism acerb statul, cam orice autoritate și mai ales orice îngrădire a libertății sale. În cazul în care ipoteza mea se confirmă, implicațiile sunt interesante – mai ales că peste 10-20 de ani ei vor fi definitorii pentru grupul social al pensionarilor.

Dinamici, îndrăzneți și obiectiv mai educați decât generațiile precedente, ei vor da de o hurducătură majoră odată cu clătinarea sistemului de pensii, clătinare provocată tocmai de ajungerea lor la vârsta a treia.

Nu va fi cea mai dificilă hurducătură din existența lor: e generația care l-a dat jos pe Ceaușescu. Prin comparație cu provocarea de atunci sau prin comparație cu provocarea viitoare, COVID e doar atingerea unei pene de porumbel. Dar cu această ocazie ei și-au demonstrat combativitatea, încăpățânarea și sofisticarea. Vor mai ieși la rampă.

Ieșim din prima rundă cu o garnitură de populiști răspândiți de-a lungul traseului de curse. După ezitări îndelungi, Trump a luat criza în serios. Viktor Orban n-a ezitat niciodată.

Bolsonaro și Lukashenko sunt bonomi, deși țările lor suferă. Farage, Le Pen și alte figuri similare au dispărut. Boris Johnson a părut depășit de situație. De Putin nu mai aude nimeni nimic. Unii dintre ei își vor continua cariera politică și în lunile următoare, chiar câștigând alegeri – dar pare greu de crezut că vor face acest lucru ca bloc.

Ieșim un pic mai conștienți de divizările socio-economice din interiorul societăților noastre. În funcție de gradul de răspândire al virusului în țări cu o scenă politică fragilă, putem ajunge la o vară a revoluțiilor – mă gândesc în special la țări africane, și nu la puține.

Dezastrele și evenimentele grave au rolul de a sfâșia contractele sociale în țările în care, oricum, ele erau subțiri ca firul de păr – dispar iluziile, continuitățile, metodele artificiale de calmare a maselor largi precum entertainment-ul ce nu depinde de tehnologii.

Ieșim din prima rundă cu o revelație privind problemele Bisericii Ortodoxe Române, a cărei identitate este răpită de te miri cine. Grupulețe pe Facebook cu zeci de mii de cititori avizi utilizează limbajul și elementele de identitate vizuală ale credinței pentru a propaga grozăvii.

Un arhiepiscop a reluat Învierea (!), eveniment care va face mulți ani de acum înainte deliciul concursurilor de trivia de-a lungul și de-a latul Europei (“În ce an a înviat Iisus de două ori?” sau, alternativ, “care este numele orașului în care Iisus a înviat repetat?“).

În tot acest timp instituția terfelită se luptă cu… ateii, cu progresiștii și alte segmente infinit mai blânde sau mai puțin influente decât impostorii săi. Există un deficit cantitativ de creștini moderați sau măcar sănătoși la cap care să formuleze reacții la probleme de un fel sau altul în linii ortodoxe.

BOR are nevoie să-și recupereze brand-ul și să demareze procese de copyright – evident, la nivel metaforic. A reușit în bună parte acest lucru în competiția subtilă cu fanii Legiunii lui Codreanu din primele două decenii de după Revoluție. Să vedem dacă va reuși din nou.

Ieșim din prima rundă a pandemiei cu o atitudine sceptică față de știință. Instituții și oameni s-au contrazis. Măștile au fost ba inutile, ba relevante.

Nu știm cu certitudine cât de ușor se răspândește virusul atunci când vorbești cu o persoană infectată, când atingi aceeași clanță ca ea sau dacă pășești prin același loc zece minute după ea.

Aceste incidente au fost însă puține. În pandemiile precedente ele nu au existat – pentru că nu era disponibilă nici măcar fărâma de la care să se poată porni. Unii dintre noi își mai amintesc faptul că Milan a pierdut o finală a Ligii Campionilor după ce, la pauză, conducea cu 3-0. Dar știm de acest eșec colosal pentru că el a avut loc în finala Ligii. Iar Milan a ajuns în finala Ligii după ce învinsese extrem de multe echipe.

Prin comparație cu fenomene similare, lumea științifică s-a mișcat fenomenal de rapid. Primii pași în orice domeniu sunt presați, făcuți cu pulsul la maxim și de obicei greșiți.

Utilizarea tancului în război este de obicei asociată cu invazii impresionante și rapide. Dar tancul a debutat cu adevărat în 1917 într-o bătălie haotică, cea de la Passchendaele, care a fost un eșec pentru promotorii noului vehicul. În mod identic, peste zece ani ne vom aminti numele inventatorilor vaccinului, nu și erorile de înțelegere a virusului care au survenit în primele luni.

Pe termen scurt însă, știința suferă – datorită cacofoniei și grabei.

În final, ieșim din prima rundă mai atenți la Elon Musk. Politicienii au părut în genere sub vremuri, vedetele din domenii altă dată interesante s-au dovedit a fi inutile, profeții noi au rămas în spațiul potențialului. Razele de speranță și motivele de bucurie autentică au fost puține.

Reușita lui Musk din domeniul explorării spațiului nu ar fi atras atât de mult atenția într-o perioadă obișnuită, năclăită de seriale noi, videoclipuri virale și zvonuri despre actori. În contextul actual e o boare de aer cosmic foarte proaspăt.