Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
26/03/2021
Cum ar putea scăpa Bucureștiul de traficul infernal în mai puțin de doi ani
Dacă Bucureștiul ar fi avut linii unice pentru STB, separate de trafic, atunci autobuzele acelea suplimentare introduse azi în trafic pentru a compensa greva ilegală a mafiei de la metrou n-ar fi stat blocate între sute de mașini, în timp ce mii de bucureșteni se infectează cu virusul ucigaș stând înghesuiți în ele.
Ar fi venit rapid, cu frecvență crescută și ar fi dus lumea acolo unde are treabă ca să muncească și să plătească apoi taxele și subvențiile din care-și trag partea inclusiv protestatarii din subteran.
Dacă Bucureștiul ar fi avut o rețea corectă de metrou ușor (tip tramvai 41), atunci alți 20-30% din cei care ar fi luat azi metroul din subteran ar fi circulat la suprafață, cel puțin la fel de rapid, în tramvaie ultramoderne, climatizate, în care majoritatea ar fi luat loc pe scaun.
Tramvaiele din București ar putea sta oricând la un muzeu, iar lentoarea cu care se deplasează este legendară. Nu ar trebui ca lucrurile să stea așa. Din nou, tramvaiul 41 este o dovadă că se poate, dacă se vrea, să ai tramvaie rapide și silențioase (chiar dacă cele de azi sunt învechite moral și improvizate).
Dacă Bucureștiul avea o rețea funcțională de piste de bicicletă (reale, late, separate de trafic prin verdeață, nu mizeriile alea desenate pe trotuar pe bani grei), astăzi era o zi perfectă ca 20-30% din cei care luau metroul să ia o gură de aer până la job.
Sigur, vor sări unii, cum să traversezi orașul pe bicicletă?! Simplu. Orașul are 10 kilometri dintr-o parte în alta, ei se parcurg în 30-40 de minute pe bicicletă, dacă ai avea pe unde. Adică pistele menționate mai sus. Într-un sfert de oră ești în centru. Ușor.
Așadar: linie unică STB pe toate bulevardele, fără sincope; piste de biciclete pe toate bulevardele, fără întreruperi și șicane; șine de tip metrou rapid pe tot inelul median și pe radialele principale. Aceste măsuri pot debloca rapid orașul și pot preveni monopolul plin de tupeu al unora pe mobilitatea bucureștenilor.
Sunt trei elemente care se pot aplica, cu costuri minime, în doar doi (2) ani de zile, dacă există atât voință politică, cât și proiectare. Se scot mașinile parcate pe prima bandă, se reconfigurează bulevardele, se separă căile de trafic și se folosește infrastructura care există deja, doar se modernizează ca să crească frecvența și viteza cu care se circulă pe ea.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Uitați-vă la liniile de tramvai care ocupă chiar și 30% din suprafața bulevardelor. Cât de rar și de lent circulă tramvaiele pe acolo? Dacă ar circula de 2-3-4 ori mai des și mai repede? Cum ar fi? Tehnic este posibil. Uitați-vă la frecvența cu care vin autobuzele. Cum ar fi să circule de 2-3-4 ori mai des și mai repede, eliberate de traficul din jur? Tehnic este iarăși posibil.
Bucureștiul a fost căpușat timp de trei decenii de tot felul de gorobeți ca Rădoi, în toate regiile care se ocupă de transportul public, dar și la primărie, acolo unde nici azi nu avem un plan coerent de transformare RAPIDĂ a orașului într-unul dedicat transportului în comun rapid și modern, un 15-min city.
Moștenirea PSD e grea, dar nu e doar vina acestui partid pentru halul în care arată Capitala României. Vorbim, din nou, și de o mafie care domină mii de bugetari învățați să muncească din greu, în condiții execrabile, dar fericiți că la final de lună iau un salariu decent sau chiar foarte bun, comparat cu cei din mediul privat. Că lucrează la metrou, la poștă sau în poliție, situația e aceeași peste tot.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Furunculul de la Metrorex nu se rezolvă peste noapte, spiritul de castă de acolo nu se înfrânge cu nervi în prime time la TV, ci cu soluții alternative de mobilitate. Și momentul ales pentru bătălie e unul extrem de prost. Cu riscuri foarte mari să se întoarcă împotriva ministrului bine intenționat (și cu legea de partea lui, de parcă asta ar conta în România).
Realitatea e că sindicaliștii care-și apără liderul care le-a dat măriri de 18% de salariu într-un context de criză economică nu dau, de fapt, nici doi bani pe siguranța călătorilor, pentru că altfel ar fi protestat de multă vreme pentru halul în care arată stațiile metroului, pentru toate defecțiunile în cascadă de la metrou și pentru starea jalnică a investițiilor - dar trei ani au tăcut, sub guvernarea și primarul PSD. S-au activat brusc, ca din senin, când s-a luat cineva de bănuții lui Rădoi.
Și asta este, de fapt, cheia problemei: oamenilor nu le pasă de viața și sănătatea lor și a clienților lor, le pasă doar de fluturașul de salariu și de siguranța locului lor de muncă. Restul e cancan.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Dar aici este și rezolvarea: cu autorități care să știe să privească dincolo de spiritul de castă al acestor bugetari și să nu-i mai acuze că sunt manipulați de liderii lor (de parcă asta nu se vede din avion și de parcă asta i-ar aduce cumva la masa negocierilor), ci dimpotrivă, să-i coopteze pentru măsurile acelea care cresc siguranța tuturor, să dialogheze cu ei atunci când vine vorba de investiții și de modernizări.
Să-i câștige de partea lor, să le arate că nu au nevoie de mafioți care să-i protejeze, nu să-i antagonizeze fără niciun plan în spate, doar pentru că au legea de partea lor. Este în stare ministrul să identifice un grup suficient de coerent la metrou cu care să înceapă dialogul în locul sindicatului condus în stil mafiot? Dacă vrea ca orașul să nu fie blocat timp de săptămâni de zile, ar cam trebui s-o facă urgent.
În toată furtuna de la metrou, bucureștenii sunt, ca de obicei, prinși la mijloc. Interesele subterane ale lui Rădoi pot fi zdrobite și cu jandarmii, la nevoie, iar ministrul de interne n-ar trebui să ezite în această privință, pentru că un oraș nu poate fi luat ostatic, prin încălcarea flagrantă a legii, de o mână de mafioți.
Dar din păcate soluțiile pe termen mediu nu sunt atât de simple. Da, înlăturarea unui individ cu apucături de mafiot este esențială, dar nu suficientă. Sunt sute de angajați Metrorex de bună credință. Cu ei cum rămâne? Cu ei cine discută? Pe ei cine îi câștigă de partea orașului european?
În context, aș vrea să văd de la Nicușor Dan și de la ministrul Drulă un plan concret, cu termene precise, pentru transformarea rapidă a orașului și a metroului, în care să putem crede.
Am văzut declarații, am văzut niște desene, am văzut intenții, dar nu sunt suficiente. Știu că amândoi au capacitatea de a livra chestii concrete, tocmai de aceea le aștept.
Nu, semafoarele inteligente și alte soluții foarte scumpe nu vor rezolva rapid un trafic în care se aruncă sute de mii de mașini individuale la ora de vârf. Nu au cum. Nici planurile mărețe de a adăuga linii de metrou ușor, când avem deja linii de tramvai nereparate de ani de zile, pe care circulă material rulant penibil de vechi și de lent. Nici planurile de a extinde metroul spre Pantelimon, cât timp actuala rețea abia mai face față fluxului de călători, cu stații care n-au mai văzut modernizare reală de trei decenii și personal îmbrăcat încă precum în anii 90.
Poate că înainte de a vorbi de extinderi și alte investiții ar trebui să reconfigurăm și să modernizăm ce avem deja, nu credeți?
Dar dacă se pierd energii uriașe în lupte la televizor, iar lucrătorii de la metrou, STB și din celelalte instituții de care depinde funcționarea orașului nu sunt atrași de partea modernizării, ci arătați cu degetul ca fiind parte a problemei, atunci lupta va fi fost pierdută din start.
Apropo, Bucureștenii au nevoie să mai și viseze, să-și poată închipui cum arată orașul peste un an sau doi, cum li se rezolvă problemele. E esențial să le câștigi încrederea dacă vrei să le poți rezolva problemele. Să poată privi spre viitor. Să îndure ce-i acum ca să le fie mai bine în viitorul apropiat.
Dar asta cere să îi asculți. Să vezi dincolo de mânia lor provocată de unul sau de altul. Și să separi liderii mafioți de cei care vor doar să trăiască decent, că doar nu e vina lor că managementul și politicienii n-au fost în stare să aibă, până acum, o strategie coerentă de finanțare a transportului în comun din banii călătorilor și pe seama celor care vor insista să meargă cu mașina proprie prin oraș.
Sper că toți miniștrii bine intenționați vor înțelege asta înainte de a-și antagoniza o parte prea mare a populației - aceeași care i-ar putea ajuta la rezolvarea acestor probleme. Chiar și când au legea de partea lor, repet, nu e suficient.
Ceasul ticăie și mi-e teamă că alții vor fi într-o poziție extrem de bună pentru a prelua puterea în toamnă sau în primăvara anului viitor, doar pentru că actualii guvernanți nu știu să comunice și să iasă din mentalitatea „ei contra noi”.
Iată o abordare care ne-ar putea duce cu adevărat în subteran pe toți.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this