Cum accesează refugiații ucraineni servicii medicale în România. Medic: „Când au nevoie de o rețetă și statul le spune că e gratuit, apare conflictul”

Răzvan Filip

Reporter

S-au scurs cinci luni de la începutul războiului din Ucraina, timp în care România a fost tranzitată de aproximativ 1,7 milioane de ucraineni care au fugit din calea obuzelor și a tancurilor rusești. Au rămas în țară doar 80 și ceva de mii, potrivit unei analize ZF de luna trecută. Indiferent la ce categorie te raportezi, la cei rămași sau la cei care doar au trecut pe aici, vorbim despre oameni care au avut nevoie de asistența statului român, într-un fel sau altul. 

Pe hârtie, statul român a ajutat și continuă să ajute. S-au dat ordonanțe de urgență, s-au dat hotărâri de guvern, s-au dat bani (mulți sunt decontați de UE). Un capitol important din acest punct de vedere a fost cel privind accesul refugiaților ucraineni la servicii medicale decontate.

Potrivit ordonanței 15/2022, cetățenii străini sau apatrizii care provin din zona conflictului din Ucraina au dreptul, printre altele, la „aceleași servicii medicale ca asigurații români, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, precum și la medicamentele prevăzute în programele naționale de sănătate.

Voluntari impart pungi cu alimente refugiatilor care trec granita in Romania prin vama Siret, in apropierea localitatii Siret, Suceava, sambata 26 februarie 2021. Credit foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

În urmă cu o lună, ministrul Sănătății spunea că inclusiv medicii de familie pot acorda asistență refugiaților ucraineni, iar dacă apar probleme de natură birocratică referitoare la înregistrarea și decontarea serviciilor medicale, „vor fi rezolvate”. În ciuda asigurărilor date de Rafila, diverse voci din domeniul sănătății și din rândul societății civile au atras atenția încă de la începutul conflictului că există probleme în sensul acesta. 

Una dintre ele este a Ralucăi Zoițanu, medic de familie și președinte al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, care a explicat pentru PressOne ce este realitate și ce există doar pe hârtie atunci când vorbim despre asistența medicală acordată de statul român refugiaților ucraineni. 

PressOne: Care este parcursul pe care trebuie să-l parcurgă refugiații ca să aibă acces la servicii medicale de stat?

Raluca Zoițanu: Teoretic, se pot prezenta la orice furnizor de servicii, adică medic de familie, medic din policlinică ce are contract cu Casa de Asigurări, medic de spital. Acolo furnizorul intră pe site-ul Casei și generează un cod unic în sistemul nostru de asigurări de sănătate. Există procedura pe site-ul Casei, oricine poate să o consulte, însă doar furnizorii au datele de login necesare să elibereze acest cod. 

Apoi sunt tratați ca orice pacient român și pot obține tot ce au nevoie: bilet de trimitere sau chiar și tratament scump în spital. Sunt acei pacienți cu tratamente foarte scumpe, pe care nu le pot întrerupe, iar statul român s-a gândit să le faciliteze accesul la ele.

Asta teoretic. La nivel practic, însă, lucrurile nu stau chiar așa. Chiar acum am verificat, că am doi copii, unul de un an și un pic, altul de cinci, amândoi înscriși în luna mai. Și sistemul încă îmi spune că sunt nevalidați pe lista mea. Că nu există codul. Asta înseamnă că nu le-aș putea elibera o rețetă. Dacă ar veni cu febră și aș vrea să le dau un antitermic gratuit, cum îi dau unui copil român, n-aș putea să fac asta.

De ce se întâmplă asta?

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Nu știu, nu s-a întâmplat să vină vreunul cu febră, ca să mă confrunt direct cu situația asta și să pot să întreb la Casa de Asigurări ce s-a întâmplat. Dar probabil, din nou, ce scrie pe hârtie nu se potrivește cu realitatea. Adică sistemul informatic încă nu permite înregistrarea lor așa, fără să se ducă cineva la Casa de Asigurări cu niște documente și să-i introducă în sistem, să-i valideze acolo.

Deși, teoretic, n-ar trebui să treacă prin tot hățișul birocratic.

Da. Alți colegi spun același lucru, că „dom'le, noi i-am înscris și am vrut să le dăm ce au nevoie, dar nu s-a putut”. Ori pentru că nu s-a validat rețeta, ori pentru că nu a fost plătită consultația la medicul de familie de către Casa de Asigurări. Și asta nu era o problemă neapărat. 

Mai toți am spus că nu sunt așa mulți pacienți. Că nu vin toți grămadă la un medic. Sunt câte doi sau trei la fiecare, deci na, facem consultații pro bono, că înțelegem situația și îi vedem gratuit. Dar când au nevoie de o rețetă și statul le spune că e gratuit, apare conflictul. 

Ei nici nu vorbesc limba română, sunt însoțiți de cineva de la un ONG sau de la primărie și începe un întreg circ. 

Vin mereu însoțiți?

Foarte puțini vin singuri, din cauza barierei de limbă. Sunt câțiva colegi medici de familie care vorbesc limba rusă, dar la un moment dat au fost depășiți de situație. Refugiații ucraineni au grupurile lor de WhatsApp sau Facebook și dacă află că un medic vorbește rusa, se duc cam toți acolo. 

La un moment dat medicul constată că deja sunt prea mulți și că nu poate gestiona toți refugiații din zonă sau oraș. Alteori e o problemă cu engleza sau franceza, nu doar din partea refugiaților, ci și a medicilor: unii nu vorbesc limbi străine.

Unii mai vin cu gazda la care au stat, că au avut prieteni sau rude în orașe din România. La mine așa a fost cu acești doi copii, părinții au venit cu un prieten de familie la care stăteau, în zona cabinetului. Și apoi cred că ei au spus unui alt cuplu care a venit cu copiii la vaccinat.

Nu i-au înscris la mine, că deja plecau din țară, voiau doar să mai recupereze din vaccinările copilului și apoi au plecat.

Și trebuie să plătească pentru aceste vaccinuri?

Nu, ele se pot face gratuit, pentru că noi putem cere dozele de la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Pentru serviciul de vaccinare nu cred că suntem plătiți. Neavând CNP românesc, nu putem să-i raportăm la DSP.

Așa că lumea a făcut pro bono, atunci când au existat dozele de vaccin. În București n-a fost problema asta, dar în țară mulți colegi se plângeau că pur și simplu nu exista vaccin, nu conta că e român sau ucrainean, nu aveau suficiente doze în general.

Dar cu vaccinarea anti-COVID cum e? O pot face în România?

Da. Acolo nu le trebuie decât pașaportul, nu au nevoie de CNP. Și ei au niște documente care atestă că au un motiv pentru care sunt în România. România nu vrea să vaccineze turiști, adică oameni care doar trec pe aici, dar pe cei care au un motiv justificat să fie în țară îi putem vaccina. 

Legislația face o distincție între refugiat și solicitantul de azil. Se face această distincție și când vine vorba de accesul la servicii medicale, există proceduri diferite?

Cei care au statut oficial de azilant au deja CNP. Ei se duc la oficiul pentru migrație și acolo li se emite un CNP românesc care începe cu cifra 7 dacă sunt bărbați, 8 dacă sunt femei. 

Dacă au CNP trebuie să meargă la Casa de Asigurări, pentru a fi luați în evidență și introduși în Sistemul Informatic Unic Integrat. Teoretic, pasul acesta a fost sărit pentru refugiații din Ucraina și ni s-a dat nouă, furnizorilor de servicii medicale, acces să generăm acel cod.

Dar cum spuneam, nu merge. Și dacă nu merge, e din cauza asta: că sistemul nu are CNP și se blochează. Zice că ai cod de asigurat de sănătate, dar nu ai CNP care atestă că ai voie să fii în România.

Dar bănuiesc că problema asta a fost semnalată Casei. S-a căutat vreo soluție pentru a remedia chestia asta? 

N-am semnalat, nici din partea Federației și nici personal. Dar cred că au semnalat ONG-urile, pentru că acum o lună și ceva chiar m-au întrebat reprezentanții a două ONG-uri care încercau să facă un ghid pentru cei din Ucraina.

Le-am explicat care sunt pașii și bănuiesc că au încercat mai departe, la Casa Națională, să vadă care e problema. Nefiind o problemă pentru foarte mulți pacienți, tindem să ne concentrăm pe celelalte, care-i afectează pe mai mulți și care sunt ceva mai grave.

Probabil totul se rezolvă prin ONG-uri, prin Organizația Mondială a Sănătății, prin agențiile ONU. Chiar în București, la Romexpo, există un cabinet medical dedicat.

În situația ipotetică în care ați fi putut elibera rețete și n-ar fi existat problema cu sistemul Casei, medicamentele ar fi fost compensate?

Da, sunt compensate 100%. S-a creat o excepție printr-o ordonanță de urgență și rețeta e 100% gratuită. În general, pentru restul pacienților, rețeta e gratuită în proporții diferite: 50%, 90%, în funcție de tipul medicamentului și pe ce listă de compensare este. 

Banii pentru medicamentele compensate și accesul la servicii medicale de unde vin? 

Inițial se plătesc din Fondul Național de Asigurări, dar se recuperează apoi de la Uniunea Europeană. Cu siguranță vor veni de la UE, dintr-un fond special. Așa s-a întâmplat și cu COVID. Mai întâi s-a plătit din bugetul de stat, apoi s-au făcut hârtiile ca să se recupereze banii de la Uniunea Europeană. 

Spuneți că toate procedurile acestea simplificate sunt noi. Înainte cum se proceda cu solicitanții de azil și refugiații, care era traseul?

Până se duceau la oficiul de migrație ca să-și scoată CNP, erau în grija statului. Ei și stăteau în niște centre speciale de refugiați, probabil că acolo exista un serviciu medical la care să apeleze.

Am avut pacienți din Siria, Afganistan, dar toți aveau deja CNP și i-am trimis la Casa de Asigurări, să se asigure. Apoi s-au întors, i-am înscris și am putut să le dau rețete. Au mai fost pacienți care aveau nevoie de o adeverință medicală din care să reiasă că nu suferă de boli contagioase, pe care apoi trebuiau s-o ducă la oficiul de migrație, să scoată CNP-ul. 

Era o stupizenie. Ce era să fac, să mă uit în ochii omului și să spun „da, nu are tuberculoză”? Trebuie să faci niște analize și era stupid să-i trimitem să dea suta de lei pe ele. Din nou, era ceva ce statul ar fi trebuit să rezolve, dar s-a scos băgând încă o adeverință. 

Cât de mult a crescut numărul pacienților străini după izbucnirea războiului din Ucraina?

Răspunsul diferă în funcție de orașul sau județul în care profesezi. Colegii din județele de graniță, Suceava, Botoșani, Maramureș, Galați au avut, într-adevăr, mulți pacienți. Dar a fost și o organizare mai bună, pentru că ei s-au dus imediat la graniță, le acordau asistență chiar acolo, în tabără, în corturile de triaj. Făceau asta împreună cu medicii din camerele de gardă ale spitalelor. Mulți veneau traumatizați, răniți nu știu dacă au fost, dar în orice caz era mai mult medicină de urgență decât medicină de familie.

Majoritatea au fost în tranzit prin țară, au rămas puțini. Iar din cei rămași, majoritatea au fost duși de ONG-uri în clinici private.

Și se ocupau ONG-urile de costuri?

Da, prin donații. Și că tot vorbim de centre private: de exemplu, pe la sfârșitul lui februarie, o rețea privată spunea peste tot că asigură asistență gratuită. Însă pacienții care au ajuns la mine în mai spuneau că nu, că s-au dus acolo și li s-a zis clar, va costa atât consultația, trebuie să vă cumpărați vaccinul. Adică nici vorbă de ceva gratuit (n.r. a existat un scandal public pe această temă, răspunsul rețelei poate fi găsit aici).

Acest material face parte dintr-o serie de articole susținută de Asociația Zi de Bine, care urmărește să documenteze provocările întâmpinate de refugiații ucraineni în România, dezinformarea cu privire la acest fenomen, dar și soluțiile de integrare pe termen lung sau modelele punctuale de succes.