Cum a început anul Marii Uniri. Memoriile unui parlamentar dedicat țării sale

Codruţa Simina

Redactor

O națiune săracă şi deznădăjduită, abandonată de aliați și măcinată de dileme politice − astfel descrie atmosfera din timpul Primului Război Mondial un parlamentar oltean refugiat la Iași, iar mai apoi la Odessa, alături de circa 60 de colegi de-ai săi, într-un episod puțin cunoscut al vieții politice din Vechiul Regat.

Parlamentul în pribegie. 1916-1918 Amintiri, note și impresii, publicată anul acesta de Editura Humanitas, aduce la lumină mărturia lui Grigore Procopiu, fost magistrat și primar în Râmnicu Vâlcea.

Marele Război îl găsește ca membru al Parlamentului din partea PNL, iar el notează cu conștiinciozitate tot ce observă, dar și ceea ce înțelege din reacțiile partenerilor politici.

Volumul este binevenit pentru a înțelege cum funcționa sistemul politic din România înainte de unirea cu Transilvania.

Istoricul Daniel Cain, care a îngrijit această carte, notează că, în mai 1914, la ultimele alegeri organizate sub domnia regelui Carol I, 85% dintre parlamentari erau aleși de câteva mii de mari proprietari, în timp ce 15% reprezentau 5 milioane de țărani.

Sistemul politic al Vechiului Regat era definit de faptul că regele, și nu Parlamentul, decidea componența Guvernului.

Monarhul desemna miniștrii prin decret, iar ulterior erau organizate alegeri pentru a se forma Parlamentul.

Totuși, Carol I avea grijă să păstreze o alternanță la guvernare, care se reflecta și în structura Legislativului. Cu alte cuvinte, Parlamentul depindea de Guvern și nu invers, ca acum.

După ce, în 1916, România se alătură Antantei, Parlamentul este convocat doar pentru a legifera chestiunile arzătoare privind participarea la război.

Cititorul pasionat de discursuri politice va descoperi, în fragmente citate de istoricul Daniel Cain, cuvinte care astăzi nu-și mai găsesc firescul în declarațiile politicienilor.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

De pildă, în prima sa alocuțiune în fața Parlamentului, după intrarea în Război, regele Ferdinand le solicită parlamentarilor tot sprijinul pentru ca el să poată duce la îndeplinire „diferitele proiecte de legi cerute de împrejurări sau menite să îndestuleze trebuințele armatei”. Armată pe care, spune regele în discursul său, întreaga națiune trebuie să o înconjoare cu „dragoste și încredere”.

În realitate, armata română nu este deloc pregătită. Istoricii notează că premierul Ionel Brătianu calculează atât de mult momentul propice pentru intrarea în conflagrație − și că toate dezbaterile se duc cu înverșunare în jurul alegerii acestei date −, încât nimeni nu mai discută cum va face faţă armata noastră realităţii de pe front.

Iar efectele sunt dezastruoase.

Premierul Ionel Brătianu. Sursa foto: rador.ro

„În curând, acei eroi trebuiau să guste amărăciunea de a-și da seama că, pentru a se opune mașinismului și abilității tehnice a armatelor dușmane, nu sunt îndestulătoare numai vitejia și căldura patriotismului”, scrie Grigore Procopiu despre militarii care urmau să fie trimişi în luptă.

Paragraful ilustrează plecarea sa din Vâlcea către București, odată cu avansarea trupelor germane, net superioare românilor. Din București, deputatul se va refugia în Moldova, la Tecuci, și apoi va merge la Iași pentru o nouă sesiune parlamentară departe de Capitală.

Memoriile lui Procopiu merită să fie citite și numai pentru a vedea un politician cu dileme morale.

Grigore Procopiu alocă pagini întregi din jurnal dilemelor care dădeau linia dezbaterilor politice din acele vremuri:

Am intrat sau nu prea repede în Război?

E oportun pentru țară ca Parlamentul să ceară Guvernului explicații privind eșecurile armatei?

E în interesul țării ca, în acest caz, Guvernul să fie tras la răspundere?

Nu ar fi acesta un facil succes parlamentar?

Pregătiți-vă pentru aceleași jocuri de culise pe care le vedem și astăzi, și care duc la schimbări în componența guvernului, dar, mai ales, la mărirea lui.

Circula această glumă amară, consemnată de autor: „Dacă țara s-a micșorat prin invazia cotropitoare a dușmanilor, avem cel puțin o compensație: s-a mărit guvernul, sporindu-se numărul membrilor cari-l compun”.

La începutul lui 1917, în plină retragere spre Rusia, Grigore Procopiu notează: „Era în sufletul meu, de cetățean liber al unui stat cu regim democratic, aproape o teamă inexplicabilă, dar nejustificată. Nu era doar îngândurarea pribegiei, dar și o anume stare de spirit nedefinită, une espece de malaise. Ceva asemănător cu senzația morbidă pe care psichiatrii o numesc fobie și pe care aș risca la rândul meu s-o numesc rusio-fobie”.

Temerea se dovedește justificată. Rusia se va dovedi un aliat nepăsător şi, mai mult decât atât, va încerca să transfere pe teritoriul românesc și revoluția bolșevică, după ce Lenin și ai lui preiau puterea la Moscova.

Procopiu va ajunge chiar prizonier al trupelor bolșevice, în timpul refugiului său la Odessa, fiind recuperat prin negocierile canadianului Joseph W. Boyle.

Detaliile pe care le rememorează parlamentarul oltean dau tușe unei lumi înstrăinate, marcată de lăcomie, neîncredere și lipsă de umanitate.

Rămân în paginile sale mărturii din zilele de îndoială în care visul unei Românii Mare pare să se îndepărteze, dar și portretele unor politicieni care azi ar face notă discordantă: oameni cu studii și cariere solide, preocupați de binele națiunii înaintea oricărui alt interes, sinceri și plini de un curaj aproape nebunesc.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€