
Foto: Wikimedia / Euku - Own work, CC BY-SA 3.0
08/10/2026
Cum a cumpărat Kremlinul patriotismul rușilor. Dmitri Muratov: „În locul unui preț pentru viață, Putin a oferit un preț pentru moarte”
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace descrie o Rusie epuizată și speriată, care și-ar dori sfârșitul războiului, dar este condusă de un Putin hotărât să-l continue.
- Dmitri Muratov, jurnalist rus și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, consideră că deși alegerile din septembrie i-au oferit Kremlinului pretextul pentru escaladarea invaziei din Ucraina, nu se așteaptă la o mobilizare asemănătoare cu cea din toamna lui 2022, ci la o completare a armatei: recruții vor fi presați să semneze contracte, iar migranții vor fi atrași cu promisiunea cetățeniei
- Circa 80% dintre ruși sunt dominați de apatie și anxietate și vor ca războiul să se încheie, mai ales pe fondul unui trai tot mai scump
- În primele șase luni ale anului, rușii au descărcat VPN-uri de 300 de milioane de ori, pentru a putea accesa informații de încredere și nu propaganda. Astfel, susține Muratov, cenzura Kremlinului a contribuit, fără să vrea, la alfabetizarea digitală a rușilor
- Cât privește încetarea războiul, Muratov susține că Rusia nu va învinge Ucraina pe cale militară, dar poate provoca distrugeri masive. Acesta vorbește despre nevoia de încetare a focului și, dacă este imposibil să se ajungă la un acord în acest sens, măcar să se facă pași în direcția unor acțiuni umanitare
TEFI: În urmă cu două săptămâni, în Rusia au avut loc așa-numitele alegeri. Rezultatele oficiale au confirmat o victorie majoritară a partidului Rusia Unită, loial lui Putin. Care este impactul real al acestor „alegeri” asupra Rusiei și a Europei și ce au însemnat ele, de fapt?
Dmitri Muratov: Au însemnat că zeci de milioane de oameni erau pregătiți să voteze cu partidul Yabloko, care spunea: „Suntem pentru pace, suntem împotriva războiului nuclear, suntem împotriva represiunii și suntem pentru o viață fără frică”.
Yabloko a vorbit exclusiv despre ceea ce scrie în Constituția Rusiei. Videoclipurile făcute de membrii tineri ai partidului au strâns, numai pe TikTok, peste 190 de milioane de vizualizări. Yabloko era un partid al oamenilor anilor ’90, un partid al intelighenției sovietice și rusești, dar în anii războiului a devenit un partid al tinerilor.
Partidul a fost, însă, exclus din alegeri pe cele mai absurde motive. Instanța a spus că este descalificat pentru că într-un interviu video cu Grigori Iavlinski (fondatorul partidului, n.r.) fusese folosit un vers dintr-un cântec sovietic din anii ’60 – „Să fie mereu soare, să fie mereu mama, să fiu mereu eu” –, iar Yabloko nu deținea drepturile asupra lui. La momentul respectiv, mă întâlneam cu Arkadi Ostrovski, redactor-șef adjunct al The Economist. Bunicul lui a scris cântecul. De față cu mine, Ostrovski și-a sunat tatăl, care deține toate drepturile asupra cântecului, iar în timp ce instanța de la Moscova era în pauză, familia Ostrovski i-a dat partidului Yabloko permisiunea de a folosi cântecul. Dar instanța a spus: „Ah, prea târziu!”. Atât de tare se temea Kremlinul că zeci de milioane de oameni vor găsi o alternativă sigură prin care să voteze pentru pace și să-și exprime convingerile.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Asta au însemnat alegerile pentru Rusia. Chiar și fără să participe la ele, Yabloko a schimbat atmosfera publică din țară.
Ce înseamnă acum asta pentru autorități? Și ce înseamnă și pentru Europa? Regimul actual avea nevoie de aceste alegeri ca să poată spune: „Poporul a susținut războiul” – deși nu e adevărat – „și abia acum vom purta războiul”. Aceasta este presupunerea mea.
În timpul campaniei electorale și după aceea, Putin a declarat că poporul a susținut cursul Rusiei. Toate promisiunile făcute cu doar două săptămâni înainte – că nu vor crește taxele – au fost abandonate imediat. Primele cinci majorări de taxe au fost deja anunțate. S-a spus că în prezent nu au loc negocieri.
Ambasadorii din cele două țări europene pe care Rusia le consideră cele mai neprietenoase – Marea Britanie și Franța – au fost demiși. Nimeni nu va fi numit în locul lor în viitorul apropiat. Propaganda s-a intensificat brusc. Ieri (vineri, 25 septembrie – n.r.) a apărut încă un text care pleda pentru necesitatea folosirii armelor nucleare.
Concluzia mea este că rezultatele alegerilor, pe care autoritățile ruse și le-au construit singure prin diverse mijloace, le-au oferit un pretext legitim pentru escaladare. Punct.
Incendiul care a aprins rasismul din cea mai mare comună din România: „Țapul ispășitor au fost romii de la Pata-Rât, de lângă gunoaie”
Un incendiu dintr-o locuință din comuna Florești (Cluj) a fost transformat într-un episod de ură împotriva romilor.
Incendiul din Domogled arde de peste o lună. La Băile Herculane s-a făcut o procesiune pentru ploaie
Relieful stâncos și pantele abrupte din Domogled îngreunează intervenția, iar în unele zone accesul echipelor terestre este imposibil.
O întrebare importantă nu doar în Rusia, ci și în Europa este cea legată de mobilizare. Înainte de alegeri, Putin spunea că ideea este absurdă și că nu se va întâmpla nimic. Credeți că va avea loc o mobilizare sau autoritățile îi vor lua pur și simplu pe tineri din restaurante și din universități și îi vor trimite pe front?
Nu știu ce se petrece în capul lui Putin, dar din ce văd în regiunile Rusiei, și fiind eu însumi în Moscova, pot spune că în acest moment nu văd o mobilizare ca cea dispusă printr-un decret special în toamna lui 2022.
Văd patru modalități principale de completare a efectivelor armatei. În primul rând, semnarea de contracte cu recruții din Forțele Armate ale Rusiei. În prezent, aceștia nu participă la lupte. În armata rusă servesc aproximativ 1,4 milioane de oameni. Circa 600.000 dintre ei sunt recruți cu vârste între 18 și 27 de ani. Ei nu sunt pe front. Când își încheie stagiul militar obligatoriu au deja uniforme, sunt instruiți și obișnuiți cu disciplina. Cred că vor fi presați să semneze contracte permanente.
În al doilea rând, migranții din comunitățile originare din fostele republici sovietice, care vor fi recrutați în schimbul cetățeniei, al unor beneficii sau al înregistrării cu domiciliul la Moscova, Sankt Petersburg, Nijni Novgorod sau Samara.
În al treilea rând, nu exclud participarea în continuare a armatei nord-coreene la lupte. Și în al patrulea rând, recrutarea în continuare de militari pe bază de contract în diferite regiuni.
Urmăresc diverse procese politice și nu văd Belarusul intrând în lupte. Acest lucru se datorează în primul rând eforturilor americane privind schimbul de deținuți politici și relaxarea sancțiunilor și, desigur, faptului că poporul belarus însuși nu este înclinat să facă asta.
Ați spus la un eveniment din Estonia că ați realizat propriul sondaj sociologic care arată că 80% dintre ruși sunt împotriva războiului și 20% îl susțin, iar cei din urmă sunt în proporție mare femei în vârstă. Ce înseamnă, mai exact, acest lucru?
Este foarte greu să faci cercetare sociologică autentică într-o țară cu regim totalitar. Combinând datele din diferite studii poți obține, însă, o imagine obiectivă.
Studiem diferite grupuri-țintă: tineri, adulți, femei, studenți, susținători ai războiului, pacifiști și așa-numiții neutri. Ce ne-a arătat sociologia în ultimii trei ani? Aproximativ 15% dintre oameni erau categoric împotriva operațiunii militare speciale (Muratov este obligat să folosească sintagma „operațiune militară specială” în loc de „război”, întrucât încă locuiește în Rusia – n.r.).
Alți 15% erau militariști, „oameni Z”. Și aproximativ 70% erau oameni pentru care „lucrurile nu erau chiar atât de clare”. În cadrul acestor 70%, cam jumătate susțineau încheierea operațiunii speciale, iar alți 35% voiau și ei să se încheie, dar în condițiile Rusiei. Aceasta era situația acum aproximativ un an.
În 2026, totul s-a schimbat. Numărul celor care se opun operațiunii militare speciale crește. Numărul susținătorilor radicali scade. Crește și un grup uriaș – grupul pe care l-am descris ca fiind de aproximativ 80% –, iar în interiorul lui aproape că nu mai există o împărțire între „pace, dar în condițiile noastre” și „pur și simplu pace”.
Dmitri Muratov la un eveniment din Estonia. Foto: Holger Roonemaa
Acest nucleu al populației este animat acum doar de două sentimente: apatia, adică o epuizare indiferentă, și anxietatea. Acest grup domină acum în Rusia. Reflectă componența noului parlament structura stării de spirit a societății? Aceasta este întrebarea centrală. Voi răspunde cu un simplu cuvânt rusesc din trei litere: (arată degetul mijlociu, n.r.).
Dacă intri pe o platformă de comerț online ca să cumperi un tricou cu litera Z (simbol al susținerii invaziei ruse din Ucraina, n.r.), vei vedea reduceri de 80 sau chiar 90%. Ideea războiului și tricourile cu simbolul Z nu se vând. Aceasta este sociologia mea.
O dată pe săptămână, asistenții mei verifică pentru mine platformele de comerț online, ca să vadă cât costă simbolurile operațiunii militare speciale. Reducerile variază între 75 și 95%. Dar Putin are o trăsătură aparte ca politician. Are o voință pe termen lung extraordinară. Nu cedează în fața iritărilor de moment sau a stărilor de spirit ale publicului. Hotărârea lui războinică, de durată, paralizează conducerea țării; toți ciulesc urechea la fiecare tuse a lui. Încearcă să-i adopte aerul sigur pe sine. Văd asta la mulți dintre ei. Îi copiază comportamentul lui Putin așa cum un câine își copiază stăpânul.
Când mi se spune că există o ruptură în elita rusă, răspund că, în primul rând, nu există nicio elită. O elită se definește prin capacitatea de a acționa independent. Noi avem tehnocrați, nu o elită. Ce este un tehnocrat? Cineva care execută orice instrucțiune, orice ordin, și o face bine. Tehnocrații sunt fundamentul elitei lui Putin.
Ce oameni și ce grupuri sociale mai susțin războiul?
Din observația mea subiectivă, femeile au devenit, în mod surprinzător, un pilon serios al campaniei militare. Este vorba, în primul rând, de femei care trăiesc în orașe de provincie, în zone rurale și în așa-numitele centre raionale. Ele au fost cele mai active în strângerea de bani pentru operațiunea militară specială, în scrierea de scrisori către soldați, în țeserea de plase de camuflaj și în înregistrarea a diverse clipuri video pentru ei. Sunt adevărate susținătoare ale lui Putin.
E ciudat că femeile în vârstă îl susțin pe Putin, pentru că, de exemplu, în timpul războiului din Afganistan tocmai ele s-au opus războiului. La fel s-a întâmplat și în timpul războiului din Cecenia. De ce aceste femei?
Putin înțelege natura omului sovietic mai bine decât toți cei care studiază istoria Uniunii Sovietice, spațiul postsovietic sau Rusia modernă. Această întrebare ține în mare măsură de oamenii sovietici.
În ultimii 30 de ani, ei au trăit în condiții de economie de piață, iar Putin a legat patriotismul de bani. În Afganistan, nimeni nu plătea pentru soldați. Erau luați pe gratis. În Cecenia, nimeni nu plătea pentru soldați. Erau luați pe gratis. Pentru un soldat luat acum, văduvele, mamele și părinții primesc bani. Aș vrea să spun că acesta e prețul vieții, dar, în realitate, este prețul morții.
În locul unui preț pentru viață, Putin a oferit un preț pentru moarte: 13 milioane de ruble pentru un om ucis. Sunt atâția bani câți ar fi câștigat soldatul ucis în 30 de ani. Iar viitorul copiilor, al familiei și al părinților lui este, chipurile, asigurat, pentru că tatăl sau fiul lor a mers să lupte pentru Putin, pentru Rusia.
Este un lucru foarte grav când patriotismul este susținut cu bani.
Câți dintre oamenii cu care vorbiți la Moscova sau la Sankt Petersburg discută zilnic despre război? În Estonia, de exemplu, conversațiile dintre prieteni, colegi sau membri ai familiei ajung repede la război.
Corecție: în Estonia, oamenii vorbesc despre posibilitatea ca Rusia să atace Estonia. Nu vorbesc despre luptele dintre Moscova și Kiev.
În Rusia există două teme principale de conversație. Prima este că platformele de comerț online nu funcționează, nu e benzină și totul devine foarte scump. A doua, că în curând vor crește și prețurile la locuințe și la utilități. Oamenii înțeleg de ce cresc prețurile, dar nu discută cauzele în aceste conversații. Pentru că e tabu. Pentru că ai ajunge la închisoare.
Este tabu chiar și când stai în bucătărie, cu prietenii?
Da, oamenii încearcă să nu discute despre asta. Poate porți un ceas cu microfon sau poate e un telefon prin preajmă, nu? Sau un vecin poate raporta ceva. Acum există posibilitatea de a aplica pe ecranele telefoanelor o sticlă specială, ca nimeni din metrou să nu poată vedea ce citești – anti-spion. Oamenii se tem și nu vor să discute cauzele. Pentru că, potrivit lui Putin, cauza este că „am fost atacați”, dar mulți oameni înțeleg că, de fapt, cauza e că noi am fost cei care… (lasă fraza neterminată, n.r.)
Înseamnă asta că tactica Ucrainei de a bombarda depozitele Wildberries și rafinăriile de petrol are succes?
Nu știu răspunsul la această întrebare. În Ucraina e bombardată Nova Poshta; în Rusia sunt bombardate Wildberries și Ozon. Dar principalele dificultăți ale Rusiei nu sunt cauzate de dronele care vin din Ucraina. Ele sunt cauzate de faptul că economia rusă e pusă în slujba operațiunii militare speciale. De aceea salariile nu cresc în sectorul civil, de aceea inflația este mare și de aceea oamenii nu își pot cumpăra un apartament cu un credit ipotecar obișnuit.
Ați spus că Rusia nu poate câștiga războiul împotriva Ucrainei. Ce ar putea aduce, totuși, o schimbare?
Rusia nu va învinge Ucraina pe cale militară. Rusia poate distruge Ucraina, dar nu o poate cuceri. Aceasta este părerea mea personală. Uitați-vă la ce se întâmplă cu orașele ucrainene. E un iad. Orașele în care au avut loc lupte și cele din jurul lor pot fi strânse cu lopata în saci de gunoi. Popasna, Pokrovsk, Bahmut – din aceste orașe pur și simplu nu a mai rămas nimic.
Civilizația are trei semne distinctive: apa, căldura și lumina. Rachetele balistice și armamentul greu distrug aceste semne. Din orașele pe care le țintesc apar refugiați. Refugiații nu sunt un efect secundar, ei sunt obiectivul. Asta înseamnă că niște copii rămân fără școli și fără îngrijire medicală. Este o adevărată catastrofă. De aceea susțin pe deplin ideea unui armistițiu energetic.
Ulterior, trebuie să strângem trupurile și răniții. Este imposibil să faci asta sub drone. Trebuie declarată o încetare a focului pentru cel puțin câteva zile; poate că apoi ar fi prelungită.
Și în final, dacă este imposibil să se ajungă la un acord privind încetarea focului, trebuie măcar să începem cu chestiunile umanitare, așa cum au făcut odinioară Reagan și Gorbaciov. Ei au început prin eliberarea deținuților politici. Summitul de la Reykjavik a avut loc pentru că Gorbaciov l-a eliberat pe jurnalistul american Nicholas Daniloff și pe disidentul Iuri Orlov, un prieten al academicianului Saharov. Reagan a spus atunci: „Bine, haideți să încercăm să discutăm și alte lucruri”.
Dacă Trump e bun sau rău nu mă interesează. Asta e decizia poporului american. Ei decid dacă îl iubesc pe Trump și dacă va mai exista un alt Trump; mie nu-mi pasă. Dar ei fac un efort: încearcă să negocieze. Iar asta trebuie făcut înainte ca orașele să fie distruse în timpul iernii.
Ați vorbit despre refugiații ucraineni. Dar mii de oameni au fugit și din Rusia – din cu totul alte motive, desigur. Ne puteți spune câți oameni au plecat, de fapt, din Rusia în Europa, America, Georgia și în alte părți?
Cine își părăsește țara definitiv își ia cu el câinele, pisica sau papagalul. În timpul mobilizării din toamna lui 2022, numărul animalelor de companie cărora li s-a implantat un microcip a crescut de 60 de ori. Dar trebuie să ținem cont că mulți oameni s-au întors pentru că Europa îi respinge. Nu știu de ce studenții ruși educați și politicoși reprezintă un pericol pentru Europa. După calculele mele, aproximativ 700.000 de oameni din generația tânără au rămas în Europa, în America și în alte țări ale lumii.
Armenia este țara care a reușit cel mai constructiv să conviețuiască cu tânăra generație rusă într-un mod reciproc prietenos – foarte prietenos. Este un mediu lipsit de conflicte, în care lucrează tineri specialiști IT, bancheri și intelectuali ruși. PIB-ul Armeniei a crescut. Șefii băncilor și ai marilor companii armene, rectorii universităților și oamenii de teatru îmi spun că le place să interacționeze cu emigranții ruși și să construiască o comunitate comună. Acolo se află aproximativ 60.000 de oameni din Rusia.
Alți 640.000 sunt în diverse țări. Se confruntă cu probleme enorme. Le este greu să-și deschidă un cont bancar și, din cauza modificărilor din legislația rusă, le este greu să-și reînnoiască pașaportul. Fără pașaport, devii nimeni.
Cum priviți Europa și faptul că, timp de 30 de ani, a finanțat Rusia, contribuind astfel la crearea unei situații în care Rusia a atacat Ucraina?
Nu vreau să critic Europa; iubesc Europa. Europa are cel mai bun aeroport din lume. Știți cum se numește? Aeroportul Lennart Meri din Tallinn. Aș fi dispus să locuiesc acolo! Pe bune. Nu există nicăieri altul asemenea. Nici JFK, nici aeroporturile din Dubai sau Istanbul nu se pot compara cu acest mic aeroport, cel mai primitor din lume. Estonia nu are o companie aeriană națională, dar are cel mai bun aeroport din lume. Bravo!
Dar Europa pe care o iubiți i-a dat bani Rusiei și toată lumea știa că banii vor fi folosiți pentru a purta război.
Europa a înțeles asta perfect după discursul lui Putin de la München din 2007 și după anexarea Crimeii în 2014. Toată lumea a înțeles totul. Dar cu o mână scriau articole în ziare în care spuneau: „Nu vom permite una sau alta și susținem dreptul internațional”, iar cu cealaltă creșteau frenetic comerțul cu Rusia.
Și care este acum politica europeană?
Nu e treaba mea. Treaba mea este să monitorizez drepturile omului. Ele sunt universale. Asta înseamnă că oriunde te-ai afla, demnitatea ta și drepturile tale la libertate, respect, liberă circulație și credință trebuie recunoscute. Regimurile totalitare nu au recunoscut niciodată acest lucru. Și noi toți spuneam: „Dar există Europa; acolo există valori”. Pentru că Europa recunoaște drepturile omului. Acum a sosit un moment de criză. Vedem că Europa începe să-și abandoneze valorile. Pentru că elita europeană din care făceau parte Willy Brandt, Konrad Adenauer, Charles de Gaulle, François Mitterrand, Margaret Thatcher și Lennart Meri s-a micșorat în ceea ce privește anvergura liderilor săi. Înainte exista o elită; acum există o birocrație.
Iar acum, ca să poată concura în alegeri, elita europeană este nevoită să preia sloganul populiștilor de dreapta, potrivit căruia migranții ar trebui dați afară. Ca să rămână competitivă, elita care ar fi trebuit să apere valorile europene este acum nevoită să adopte sloganurile extremei drepte. Tendința spre populism, spre extrema dreaptă și ideea că toți nou-veniții sunt dușmani îi afectează și pe rușii care ajung aici.
Nu comentez politica; comentez doar drepturile omului. Sunt respectate aceste drepturi ale omului în Europa? Călătoresc des. Întorcându-mă dintr-una dintre deplasările mele de serviciu, printr-un punct de trecere a frontierei pentru pietoni, aveam la mine 220 de euro. „Aveți bani?”, m-au întrebat. Am spus: „Da”. Nu i-am arătat polițistului de frontieră cine sunt. Nu port medalia Nobel cu mine. Am vândut-o. Mi-au spus: „Este interzis. Trebuie să vă întoarceți și să depuneți banii la o bancă”. La ce bancă, când nu pot deschide un cont la nicio bancă europeană? La ce bancă ar trebui să depun banii? Ei bine, mi-au spus, întoarceți-vă oricum și dați-i cuiva. Am spus: „Ce să fac dacă nu vreau să mă întorc? Trenul cu care merg la muncă mă așteaptă deja de partea cealaltă”. Mi-au spus: „Nu știm ce să faceți”. Am spus: „Deci să-i distrug?”. Au spus: „Da”.
Aș vrea să vorbim și despre presă. În ce măsură pot oamenii care trăiesc în Rusia să obțină, de fapt, informații de încredere?
Este o întrebare bună. Uitați-vă cum citesc eu Delfi, de exemplu.
În Rusia, VPN-urile au fost descărcate de 300 de milioane de ori numai în primele șase luni ale acestui an. De ce de 300 de milioane de ori, când populația este de doar 140 de milioane, dintre care poate 50 de milioane citesc măcar ceva? Pentru că VPN-urile sunt blocate în permanență, iar oamenii descarcă altele noi.
În prezența mea, doi oameni în vârstă – nu spun cine – stăteau de vorbă. Unul avea 87 de ani, iar celălalt 88. Unul i-a spus celuilalt: „Nu, VPN-ul ăsta merge prost aici; trebuie să trecem pe altul”.
Nimeni nu a făcut atât de mult pentru alfabetizarea digitală a populației ruse cât a făcut cenzura impusă de Kremlin. Oamenii continuă să citească ce sunt obișnuiți să citească. Audiențele presei au scăzut în 2022 și 2023, când totul a fost închis, dar acest declin s-a oprit acum în mod clar.
Cealaltă problemă este că atunci când folosești un VPN în Rusia, nu poți obține venituri, de exemplu de la YouTube. Colegii noștri din afara Rusiei pot, dar noi nu. Prin urmare, putem supraviețui doar cu sprijinul cititorilor, iar asta nu e sigur.
O parte foarte mare a jurnaliștilor independenți ruși trăiesc în exil, iar surselor din interiorul Rusiei le este interzis să comunice cu ei. În asemenea condiții, cum mai este posibil să faci jurnalism adevărat și să aduni informații despre ce se întâmplă în Rusia?
Da, le este foarte greu să lucreze. Redacțiile care au plecat au propriii fixeri în Rusia. Aceștia nu publică sub propriul nume, dar pot primi informații din interiorul Rusiei. Vă pot asigura că publicațiile rusești care au părăsit țara demonstrează un standard foarte înalt de jurnalism profesionist. Lucrează excelent, mai ales publicațiile de investigație și colegii mei de la Novaia Gazeta. Nu le voi numi, pentru că ar trebui să numesc organizații declarate indezirabile. Iar eu trebuie să mă întorc în Rusia.
Câți prieteni jurnaliști ați pierdut personal în acești 30 de ani? Nu doar pe Anna Politkovskaia, ci și alții. Câți prieteni adevărați ați pierdut?
Sunt cei care au fost uciși... Și sunt cei care sunt trădători: oameni care păreau să-ți împărtășească opiniile înainte de 2022 și apoi au început să servească interesele operațiunii militare speciale. Vă pot spune că, dintre sutele de prieteni, am fost dezamăgit de un singur om.
În cercul meu nu există astfel de oameni. În redacția Novaia Gazeta – nici în cea care a plecat, nici în cea care a rămas – nu există niciun om căruia să nu-i strâng mâna cu plăcere. Iar unii au avut o soartă mai grea decât a mea.
Pe 7 octombrie se împlinesc 20 de ani de la uciderea Annei Politkovskaia. Cât de des vă mai gândiți la Anna?
Nu mi se permite să uit. Chiar de curând am citit un discurs minunat, care va fi rostit în curând în Parlamentul European. Îl va susține nepoata Aniei Politkovskaia, Anna Victoria. Este o tânără de 19 ani, remarcabil de inteligentă și frumoasă.
Fiica Annei, Vera, era însărcinată când Ania a fost ucisă. Nepoata nu și-a văzut niciodată bunica. Anna a fost ucisă în timp ce mergea la spital să-i ducă mâncare Verei.
Sunt prieten cu copiii Politkovskaiei. Colegii noștri din presa internațională nu m-ar lăsa să o uit. Toată lumea și-o amintește pe Anna. Când neonaziștii i-au spart placa memorială de pe strada Lesnaia nr. 8/16 din Moscova, tineri pe care nu-i cunoșteam au refăcut-o noaptea de 33 de ori. Asta înseamnă că felul în care o jurnalistă a lucrat, a scris și a gândit, precum și valorile pe care le-a apărat în reportajele ei trăiesc foarte mult timp. Nu este adevărat că un ziar trăiește doar o zi.
Unde se află speranța pentru Estonia, Rusia, Europa și Ucraina?
Nu o să vă placă răspunsul meu. Știți, centrul jurnalismului și centrul politicii sunt ocupate acum de probleme: geopolitica, pacea și războiul, clima și inteligența artificială. Dar omul a dispărut din jurnalism și, mai ales, din politică. Întreaga Biblie a fost construită în jurul omului. Marile evenimente politice din istoria lumii – sfârșitul Războiului Rece, de exemplu – au fost construite în jurul omului. Omul se afla în centrul marii politici. Noi înșine am renunțat la asta. Noi înșine suntem victime ale propagandei. Dacă reușim să punem din nou destinul unui om în centrul jurnalismului și al politicii...
În general, nu am speranță în nimic, doar într-o minune. Dar la asta voi lucra.
Steven Spielberg a vrut odată să facă un film despre Al Doilea Război Mondial. Și ce film a făcut? „Salvați soldatul Ryan”. Un film epocal, uriaș, ancorat într-un întreg război mondial, dar care se învârte în jurul unui singur om.
Am cunoscut-o pe nepoata lui Dwight Eisenhower, comandantul armatei americane. Vorbea la o conferință și ne-am întâlnit înainte. I se ceruse să țină o prelegere pentru militari. Când a întrebat care e tema, i s-a spus să aleagă singură. A decis să le țină militarilor o prelegere despre iubire. Au întrebat-o: „Foarte bine, dar de ce ați ales tema iubirii?”. „Pentru ca militarii să înțeleagă pentru ce luptă.”
La naiba, doar nu luptă pentru Pokrovsk sau Popasna, nu? Ar trebui să lupte ca să-i protejeze pe cei pe care îi iubesc. Când omul și sentimentele omenești revin în centru, lumea începe să se schimbe într-un mod uimitor.
Uitați-vă ce se întâmplă acum pe toată planeta și în Rusia: într-un mod cu totul nebunesc, puțini oameni se sinchisesc de viața omului, dar în clipa în care cineva află că undeva o pisică a fost aruncată dintr-un tren, apar imediat un milion de semnături care cer pedepsirea celor care au aruncat pisoiul. Ah, cât de interesant e totul.
Interviul face parte din seria de articole TEFI și a apărut pentru prima dată în Delfi Estonia sub semnătura jurnaliștilor Urmo Soonvald și Holger Roonemaa.
Acest articol a fost scris în cadrul proiectului The Eastern Frontier Initiative (TEFI). TEFI este o colaborare între editori independenți din Europa Centrală și de Est, menită să încurajeze reflecția comună și cooperarea privind problemele de securitate europeană din regiune. Proiectul își propune să promoveze schimbul de cunoștințe în presa europeană și să contribuie la o democrație europeană mai rezilientă.
Membrii consorțiului sunt 444.hu (Ungaria), Gazeta Wyborcza (Polonia), SME (Slovacia), PressOne (România), Delfi (Estonia), Delfi (Latvia), Delfi (Lituania), și Bellingcat (Țările de Jos).
Proiectul TEFI este cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




