Cu ce am rămas după 10 ani cu Iohannis

Adrian Mihălțianu

Publisher

Pe 21 decembrie 2014, Klaus Iohannis venea la Cotroceni, pe un val de furie care-l desprindea cu zece puncte procentuale de Victor Ponta (54% la 45%). Zeci de mii de români au stat la cozi lungi, mai ales în diaspora, pentru a vota împotriva candidatului PSD, în cea mai puternică manifestare de blam la adresa celui care gestionase prost mai multe crize consecutive.

Nu e ca și cum nu-l cunoșteau deja din minunatul USL împins în față de Crin Antonescu și Victor Ponta, ambii sprijiniți din spate de către Dan Voiculescu, expresia securismului economic care a profitat la maximum de pe urma distrugerii sistemului dictatorial comunist. Dar era, în acel moment, o alternativă mult mai puțin rea la tânărul, dar arogantul Ponta, cel care apoi și-a pus pe pauză cariera politică distrusă de incendiul de la Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Iohannis dădea totuși speranțe acelei părți din România care spera „într-o țară ca afară”, adică o țară în care politicienii sunt trași la răspundere de către popor, în care miniștrii lucrează pentru binele țării, iar nu pentru interesele de clan și în care societatea civilă este partener, iar nu dușman.

Sub Iohannis, am avut mai mulți prim-miniștri: Victor Ponta (cu care Iohannis a fost mereu în opoziție aparentă), Dacian Cioloș (speranța fără dinți a sus-numitei societăți civile), Sorin Grindeanu și Mihai Tudose (cu care Iohannis s-a înțeles mai puțin prost decât cu Ponta, atunci când a binevoit să apară în luări publice de poziție), apoi Viorica Dăncilă, pe care a și învins-o la al doilea rând de alegeri prezidențiale, Ludovic Orban - care i-a fost fidel până când a fost trimis după țigări chiar de către președinte, Florin Cîțu - practic o marionetă anxioasă, pusă acolo de un președinte care era la apogeul puterii sale în cadrul statului român.

Cu toate evidentele sale minusuri - de la celebrul „ghinion” la adresa profesorilor care n-au reușit să-și cumpere din meditații același număr impresionant de case pe care l-a dobândit fostul primar al Sibiului, la scenele de aroganță și desele dispariții din scena publică - Iohannis era încă speranța că România nu o va apuca pe calea Ungariei, cu un președinte sau un prim-ministru populist și anti-european.

Dar exact în momentul-cheie, în care putea decide saltul României de la țară aproape capturată de politicieni corupți, a decis să se întoarcă pe călcâie și să facă o adâncă plecăciune exact celor care l-au propulsat în funcția în care a strălucit prin absență.

Au urmat guvernele Ciucă și Ciolacu, ambele umplute până la refuz cu oameni care n-au vrut altceva decât să cimenteze pentru cel puțin 10 ani o realitate evidentă pentru toată lumea: două partide (PSD și PNL) aproape că au reușit să captureze statul român la toate nivelurile, pentru că au reușit să pozeze în mari democrați în vest și în mari populiști la intern. Chiar nu puteai deranja această fortăreață clădită de sistemul înșurubat aici în ultimii 35 de ani.

În mai puțin de 1 an, tot eșafodajul pe care se ridica statuia președintelui s-a prăbușit. Atât de tare, încât pe 10 februarie 2025, cu emoție și frustrare vizibilă în voce, același om care a i-a luat locul unui Crin Antonescu învins în PNL în 2014 este dat la o parte de acesta din urmă, de data asta candidat la președinție.

Cât se poate de ironic: USL-ul lui 2014, rupt de concurenții politici ai lui Crin Antonescu, este refăcut acum și mai abitir, de data asta ca presupusă alternativă „pro-occidentală” la asaltul naționalist-populist venit din partea AUR și a lui Călin Georgescu. Partide și indivizi care nu fac altceva decât să reia puțin diferit și mult mai bine împachetat propaganda lui Ponta și Antonescu de acum 11 ani.

Au trecut mai bine de zece ani și vedem că nu s-a schimbat absolut nimic în aceste două partide - tot ce au putut oferi ele mai bun este un candidat reșapat, care a dormit efectiv 10 ani, cât timp soția lui a muncit la Bruxelles. Antonescu, marea speranță a înlocuirii unui președinte absent, este chiar matrița din care s-a format și Călin Georgescu, după cum o recunoaște chiar el.

Toată perdeaua de fum „democratic” și „pro-occidental” (în fapt, pro-valori occidentale) care i-a permis președintelui Iohannis să pară mai democratic decât cei care au făcut alianța „contra naturii” dintre PSD și PNL acum un deceniu a dispărut. Toate pretențiile sale de reprezentare a celor care vor cu adevărat o Românie puternică și democratică au fost demascate: o imensă impostură, dar una care a păcălit milioane de români, rămași fără alternativă.

Ce nu ți s-a spus despre USAID, Soros și banii către presa aservită

Cele câteva zeci de mii de euro date de organizații precum USAID nu pot ține piept, în mod realist, zecilor de milioane de euro date de politicieni pentru a controla și manipula după voia lor societatea civilă din România. Dar le pot ajuta să învețe să stea pe propriile picioare.

Are sau nu sens boicotarea supermarketurilor?

Multe din tarabele pe care le-au filmat georgiștii erau pline de legume și fructe din afara sezonului, semn că producătorii locali au devenit mai mult comercianți locali. 

Eșecul președintelui Iohannis este unul aproape complet. Nu a reușit să reformeze PNL, dimpotrivă, l-a virat treptat spre un PSD cu care seamănă până la identificare. Nu a reușit să fie puntea de legătură dintre societatea civilă și politicieni, așa cum îl obliga mandatul său. Nu a reușit să fie nici președinte-jucător, nici președinte arbitru, a excelat doar în a fi un președinte absent.

Are și reușite. România lui 2025 este, din fericire, într-o situație economică mult mai bună decât cea a lui 2014 și mai bună decât a vecinilor din Ungaria. Pe plan militar, România a făcut până acum toate mișcările absolut necesare pentru a-și asigura securitatea și este mult mai puternică decât cu zece ani în urmă, în ciuda faptului că a rămas însă foarte mult în urmă cu investițiile în reformarea armatei. Semn că un stat care nu e complet capturat reușește să performeze mai bine decât unul autocrat.

Dar dezechilibrele din societate sunt atât de mari, iar ruptura dintre politicieni și popor este atât de acută, încât riscăm ca tot ce s-a făcut bine în ultimul deceniu să fie aruncat pur și simplu la gunoi.

Moștenirea lui Iohannis este, din acest punct de vedere, una dezastruoasă. Atât în PNL, cât și în modul în care a fost maltratată societatea civilă, singura care s-a chinuit să oblige statul român să se reformeze (culmea, astăzi arătată cu degetul chiar de către cei care vor să-l distrugă). Deficitul acut de democrație bazată pe valori europene este exploatat acum de către foștii securiști care vor cu orice preț să câștige partida pierdută în urmă cu trei decenii și jumătate.

Pe plan extern, România practic nu contează în marile discuții care se poartă acum pentru crearea noii structuri de securitate care ar trebui să asigure pacea Europei - și a României - în următorul secol. În timp ce Polonia și Țările Baltice sunt în prim-planul creării acestui nou eșafodaj, cu negocieri intense făcute cu partenerii europeni și chiar cu americanii, cu strategii bine puse la punct și lobby intensiv făcut în toate marile capitale ale lumii, România se remarcă prin absență, pentru că președintele său a fost incapabil de orice inițiativă coerentă, cu excepția sprijinului molatec acordat Moldovei.

Cel mai trist este că președintele nu consideră că a făcut ceva greșit. Frustrarea lui este maximă: a făcut tot ce i-au cerut clanurile care l-au adus la putere, a mimat cât a putut democrația, a schimbat rapid direcția atunci când statul risca să fie chiar reformat măcar parțial, iar asta e mulțumirea care i se aduce?

Iohannis iese din istorie ca probabil cel mai slab președinte de după 1990 și cu siguranță cel mai dezamăgitor. În urma lui rămâne o Românie mult mai puternică din punct de vedere economic, dar cu picioare de lut, din cauza guvernelor pe care le-a patronat. O Românie chiar mai puțin democratică decât cea din 2014 și în risc de colaps înapoi spre o autocrație filo-rusă.

Dar eșecul lui Iohannis nu e doar al lui. Este și al zecilor de politicieni PNL care i-au făcut jocul și l-au lăsat în pace în timp ce s-au dedulcit la îngrășarea prin contracte suculente cu statul român. Și care acum, iată, n-au altă soluție decât să trimită în luptă un zombi politic al democrației care să se lupte cu un zombi al Securității dictaturii comuniste.

Poate că singurul lucru bun cu care am putea rămâne de pe urma lui Iohannis este lecția că atunci când alegem un președinte incapabil să-și asume conferințe de presă, incapabil să dea interviuri nepregătite înainte, incapabil să meargă săptămânal printre oameni și incapabil să facă echipă cu cele mai bune minți din țară în privința trasării direcțiilor strategice ale țării, riscăm să lăsăm totul la mâna structurilor care au devalizat țara asta vreme de trei decenii și jumătate, urmașii comuniștilor care au devalizat-o timp de patru decenii și jumătate.

Dar și lecția asta n-are niciun rost atunci când oamenii care se zbat acum să ne obțină votul sunt parcă făcuți din aceeași matrice care ne-a dat, la foc continuu, numai rebuturi.

Poate, cine știe, pe ultima sută de metri să îndrăznească măcar să candideze cineva care e complet din afara acestui sistem nenorocit. Altminteri, tot ce vom face va fi doar să o luăm de la capăt.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€