Corupția e un teatru: ne prefacem că noi nu

Bianca Felseghi

Senior Editor

Românii sunt dispuși să vorbească despre actele de corupție cotidiană pe care le comit, dar numai sub protecția anonimatului. Luptăm cu corupția, dar să nu fie vorba despre noi, ci despre ceilalți − despre societate, în general.

Acestea sunt două dintre concluziile proiectului Social Acceptabil, lansat de teatrul independent Studio Act din Oradea, care pregătește un spectacol despre cea mai discutată problemă a României de azi.

Întrebările de la care au pornit artiștii orădeni sunt legitime: cât de ușor este acceptată corupția în societatea noastră?

Ce considerăm că e „normal” când vine vorba despre driblarea legii sau despre folosirea unei scurtături? Cât de des își anulează românii simțul etic sub pretextul că „așa face toată lumea”?

Și mai concret:

− Este social acceptabil să oferi o ciocolată asistentei de la cabinetul medicului de familie ca să intri peste rând?

− Este social acceptabil să fii iertat după ce ai comis o contravenție rutieră fiindcă se întâmplă să ai un prieten comun cu polițistul?

− Este social acceptabil să îl „motivezi” pe șeful biroului de urbanism din primărie care, de luni de zile, nu îți semnează autorizația necesară?

*

Majoritatea, dacă nu chiar noi toți recunoaștem că am hrănit, cel puțin o dată, corupția de zi cu zi, cea care unge mecanismul unei societăți birocratizate.

Ideea de pornire a artiștilor de la Studio Act a fost să adune istorii personale adevărate, pentru a monta un spectacol ca un soi de experiment social.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

„Noi am considerat corupția ca fiind tema numărul 1 în România și inițial am vrut să facem niște interviuri filmate cu oamenii, să avem personaje reale vorbind despre probleme reale.

Dar proiectele de acest fel se transformă în funcție de răspunsul societății  și ne-am ciocnit de realitate.

Când am vrut să filmăm interviurile, ni s-a răspuns negativ: «avem povești, ne-am confruntat cu corupția, dar nu vrem să fim filmați, nu vrem să ne dezvăluim identitatea»”, spune Victoria Balint, managerul proiectului Social Acceptabil.

După ce au lansat apelul ca oamenii să-și povestească micile compromisuri fie pe site-ul teatrului, fie pe pagina lor de Facebook, cei de la Studio Act s-au trezit că nu le răspundea nimeni.

Au schimbat tactica după săptămâni de tăcere:

„Bine, scrieți-ne anonim poveștile voastre și noi le vom spune pentru voi”.

Aproape imediat, istorioarele despre mica sau marea corupție au început să curgă. S-au strâns circa șaptezeci în mai puțin de o lună.

Hai, că aveți bani…

„Trei ani de zile am organizat unul din cele mai faine festivaluri din Bihor. Trei ani de zile am organizat un festival la Șuncuiuș, foarte multă lume a fost acolo, foarte multă lume cunoaște acest festival.

Foarte multă lume s-a întrebat: măi, de ce nu mai faci festivalul? Uite, îți spun de ce: primul an am fost la primărie după aprobări, primăria ne-a dat aprobările pe ultima sută de metri, gen, cu două săptămâni înainte ne-a dat aprobările, festivalul s-a ținut.

În al doilea an, aceeași poveste, primăria ne dă aprobările cu două săptămâni înainte de festival − și e o problemă de ordin logistic, adică te ține un picuț în șah cu anumite lucruri, dar nicio problemă.

În al doilea an s-a făcut festivalul. În al treilea an, tot așa, povestea se repetă, cu două săptămâni înainte primim aprobările. Bun, hai să facem festival!

Super tare. Și vin oamenii cu echipamente, cu scena, cu sonorizare, tot-tot ce-ți poți imagina, și mergem pe platoul unde se ține festivalul respectiv, și ne așteaptă acolo doi oameni.

Un anumit domn șef de post și un aghiotant de-al lui. Și ce se întâmplă? Omul ne oprește fain-frumos și zice: păi, ce faceți? Păi, festival, cum ce facem?! Aici îs aprobările, aici îi tot, știți de noi, nu?

Da, știu, numa’ că nu puteți să faceți festival. Cum adică nu putem face, domnule, tocmai am venit de la primar! Facem festival, simplu! Nu, nu-i așa de simplu. Uite, io am luat terenul ăsta și e terenul meu. Nu faceți.

Băi, am tâmpit! Și-l întreb: Cum se poate? Și zice domnul foarte simplu: Păi, trebuie să ne înțelegem, adică îți dai seama, nu?, trebuie să plătiți, vreți festival, dați un ban în plus, hai, că aveți bani, voi ăștia cu festivalele, faceți bani, ce mai!”.

Fragment de mărturie
din proiectul Social Acceptabil

*

Mărturii ca aceasta continuă să fie postate pe pagina de Facebook a teatrului Studio Act. Pe baza lor va fi scris un scenariu dramatic, susținut de cinci actori care vor purta șepci negre și ochelari de soare fumurii − „mărcile” persoanelor ce nu vor să fie recunoscute.

Spectacolul propriu-zis va include și proiecția unui film de 40 de minute, cu fragmente de mărturii care n-au fost folosite în scenariu.

„Concluziile după o lună de zile ne duc înspre ideea că, da, corupția este oarecum acceptată de oameni. Ei întâlnesc situații de corupție în școală, în spital, în administrațiile publice, în mediul de afaceri, peste tot sunt situații concrete, dar cumva există și ideea că nu ai ce să faci, și că mai bine te pliezi și încerci să te descurci”, spune Victoria Balint.

Premiera spectacolului Social Acceptabil este programată pe 27 septembrie, la Oradea, după care vor urma reprezentații în alte șase orașe din România.

Administrația Fondului Cultural Național a finanțat acest proiect cu 80.000 lei, iar UNITER-ul, cu 500 de lei.

Deocamdată, drumul prin țară va fi acoperit din surse proprii, însă producătorii de la Studio Act au deschis un apel pentru donații pe un site de crowdfunding.

Una dintre mărturii, povestită de un actor orădean:

Iau șpagă, care-i problema?

„Sunt doctor și primesc șpagă pentru orice operație. Care-i problema? La ce salarii avem, ar trebui să vă fie rușine că faceți o campanie atât de denigratoare pentru mulți care își câștigă existența.

Șpaga nu e impusă de noi. Oamenii o dau de bunăvoie pentru că știu că ne măresc responsabilitatea pe care o avem prin jurământul lui Hipocrate. Așa e peste tot.

Ia băgați asta în spectacol, să râd și eu de cât de penibil e să semnalezi o normalitate. Baftă și aștept să văd ce vă iese!”

Fragment de mărturie
din proiectul Social Acceptabil

*

Cum ne adormim conștiința

În 2015, un studiu întreprins de Ministerul Justiției, în parteneriat cu Facultatea de Drept din București, contura percepția asupra corupției în rândul celor condamnați pentru asemenea fapte − care se aflau, deci, în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Au fost intervievați câteva sute de deținuți, majoritatea fiind bărbaţi cu vârste între 41 și 50 de ani, de religie ortodoxă, căsătoriţi şi cu un nivel superior de educaţie.

Cei mai mulți au lăsat să se înțeleagă că se simțiseră mai puțin vinovați, comițând acte de corupție, dacă veniturile lor legale erau mai mici decât considerau că li se cuvine.

De asemenea, s-au simțit mai puțin vinovați fiindcă văzuseră oportunități de comitere a actelor de corupție în chiar modul de funcționare a instituțiilor sau companiilor în care munceau. Astfel, nu au resimțit o obligaţie morală de a se abţine.

„În chestionar, am cerut respondenţilor să evalueze importanţa următoarelor beneficii ale corupţiei: câştiguri financiare, exaltare, statut, o viaţă mai bună pentru familie, satisfacţie şi gratificare personală, creşterea influenţei şi oportunităţi de carieră.

Rezultatele au indicat că, dintre toate aceste beneficii posibile ale comiterii de acte de corupţie, cel mai important factor explicativ a fost aşteptarea unei satisfacţii şi gratificaţii personale, urmată de oferirea unei vieţi mai bune familiilor respondenţilor”, se spune în studiul intitulat „Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției”.

O mare parte a respondenţilor au considerat că „oferirea unor cadouri” sau „stabilirea de legături între oameni” reprezintă practici comune peste tot în lume.

Chiar dacă erau conștienți că acţiunile lor sunt deviante, ei se considerau victime ale sistemului, pe motiv că „trăim într-o societate coruptă/bolnavă” sau „corupţia este sport naţional”.

Bă, tu nu ești rudă cu Pavel?

„Bă, m-am dus și io cu prietenii mei pe la discotecă, știi? Și mergem noi la discotecă, stăm pe-acolo, și la un moment dat am văzut-o pe una, frumoasă frate, blondă, bă, mișto, mișto de tot. Am văzut-o pe ringul de dans. Pac, mă uitam la ea, zic, mamă, ui ce tipă faină!

Și la un moment dat vine unu, pune mâna pe mine și zice − bă, tu la cine crezi că te uiți? Mă uit la fata aia de-acolo de pe ring. Mă, nu te mai uita la ea, dacă nu vrei să-ți iei bătaie. Zic, hai, serios, îmi iau bătaie? Mă, și ne-am început și ne-am luat la bătaie.

Ne-am dat acolo, ne-am cărat pumni și picioare zdravene, au venit bodyguardzii, ne-au scos afară și între timp a venit și poliția, că probabil au sunat ăia la poliție.

Vine poliția, bodyguardzii ne țineau acolo, ce-i drept i-am dat, i-am dat, i-am spart nasu’, l-am lovit și pe la ochi. Mi-a dat și el mie, dar nu așa semnificativ.

Ne ia actele la control, mă ia pe mine, îi zic cum mă cheamă, mă rog, nu pot să vă zic cum mă cheamă, și vine și la ăsta pe care-l caftisem. Cum te cheamă, nu știu ce, Bogdanescu Dan.

Polițaiu: Bogdanescu? Bă, tu nu ești rudă cu Pavel? Ba da, ba da, e frate-meo. Băăă, ce mai face, bă, frate-to, am fost tovarăși buni în liceu! Îi plecat prin străinătate la muncă.

Bă, frate, au stat cred că juma de oră și au început să-și povestească de toate, acolo de față cu mine. Și, una peste alta, zice polițaiu, bine, mă, puștiule, hai, du-te înapoi la distracție și ferește-te de scandal, bine?”

Fragment de mărturie
din proiectul Social Acceptabil

*

Documentarea pentru un simplu spectacol de teatru confirmă, iată, rezultatele unui Eurobarometru din 2017, care spunea că 68% dintre respondenţii români percep corupţia ca fiind un fenomen ce le afectează viaţa de zi cu zi.

Între țările europene, România ocupă locul întâi în această privință. În UE, cei care consideră corupția o parte a cotidianului reprezintă cam 25%.

Costă 3.000 de euro ca să trăiască

„Nu știu să vă spun. Pe la 3.000 de euro. Trebuie să vorbesc cu echipa. 3.000-4.000 de euro, pe-acolo, mă înțelegeți, nu? Dar supraviețuiește, e bine!

Facem rost de bani, îi dăm omului 3.700 de euro și moare bunicu. Era clar că n-o să supraviețuiasă, doctorul știa foarte bine c-o să moară”.

Fragment de mărturie
din proiectul Social Acceptabil

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€