Coaliția PPU (PSD+PNL+UDMR): studiu de viabilitate

Barbu Mateescu

Redactor

Să cunoaștem participanții

La alegerile parlamentare ce au avut loc de la intrarea României în Uniunea Europeană și până acum PSD, PDL, PNL și UDMR au primit cumulat:

92% din voturi în 2008

82% din voturi în 2012

72% din voturi în 2016

61% din voturi în 2020

Scăderea este constantă și aproape predictibilă. Această coaliție poate fi văzută și drept „ultima comandă” a unor partide gârbovite, în mod măsurabil din ce în ce mai puțin conectate la realitățile unei țări în profundă schimbare. Odată cu scăderea forței cumulate a partidelor vechi, PDL a fost prins sub șenile și a trebuit să înghită PNL, cu această ocazie luându-i și sigla – dar degeaba, marșul istoriei n-a putut fi oprit. King Kong și Godzilla sunt la putere dar au artrită socială.

Ce spune protocolul de funcționare?

În mai 2023 premierul Ciucă își va da demisia, iar Klaus Iohannis va nominaliza un premier de la PSD. În practică asta ar însemna ca PSD să devină vectorul vizibil al guvernării exact înainte de anul electoral 2024, când au loc toate tipurile de alegeri – locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Din acest motiv și nu numai, așteptările privind capacitatea coaliției de a rezista sunt în genere pesimiste. Ideea unei alianțe pe 7 ani a fost vehiculată inițial de politicienii celor două partide principale și era utilă întrucât le și îi obliga să se sincronizeze. Dar acest lucru implică foarte mult efort și renunțarea la cantități critice de mândrie.

De ce există coaliția?

Conducerea PDL a fost dresată pe vremea mandatelor lui Băsescu să facă sluj în fața palatului Cotroceni. Când Iohannis s-a supărat pe USR, reflexele din zona genunchilor au intrat în acțiune. Ca și în 2010-2012, liderii PDL-devenit-între-timp-PNL gândesc magic-infantil („la alegerile următoare o să rezolve tati de la Cotroceni toate problemele”) și se orientează spre trecut („trebuie să urmăm direcția setată de președinte, până la urmă a fost câștigătorul alegerilor trecute”) mai degrabă decât spre viitor („Iohannis e la ultimul mandat, unul dintre noi trebuie să devină liderul care să ne conducă în prezent și viitor”). În urma aplicării acestui mod păgubos de a gândi, PDL a dispărut, dar nimeni n-a învățat nimic.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Mai interesante sunt motivațiile PSD. În numele banilor din PNRR și altor proiecte de acest tip partidul a făcut un pas fără precedent, alegând să se înhame la susținerea unui guvern într-un moment cu multe crize. În loc să aștepte repetarea scenariului din 1996-2000 (PSD stă în opoziție; certuri în coaliția de guvernare; crize de tot felul; PSD vine la final și câștigă potul) liderii actuali ai partidului speră să mulgă bugetul de stat un an și jumătate, după care să se prezinte drept lumina vie a opoziției. Acest calcul reprezintă la prima vedere o insultă la adresa inteligenței votanților din afara bazinului hardcore al PSD, însă totul depinde de geometria crizei în urma căreia PSD va părăsi guvernarea.

Slăbiciunile din interior: lumina vine de la Apus

Funcționarea coaliției este sub imperiul voinței unui grup mic și compact de ardeleni, bănățeni plus un bucovinean (Flutur) care au reușit – atât în PSD, cât și în PNL – să strivească orgolii, valuri de stupefacție și calcule strategice astfel încât această alianță să existe. (În clipa asta, până și președintele țării sau directorul SRI sunt din România ex-imperială!).

E vorba de oameni pragmatici, administratori mai degrabă decât politicieni autentici, deci care-și măsoară performanța în realizări locale și regionale. Oltenii Cîțu și Ciucă, precum și buzoianul Ciolacu, sunt puși în vitrină să pară lideri, măcar cu funcții pompoase, dar lipsite de conținut decizional, să rămână sudul - dacă nu cu puterea propriu-zisă de decizie. Moldovenii sunt la AUR, atât Târziu cât și Simion provenind din acea regiune istorică.

Evaluarea cea mai eufemistică a situației este că ținuturile de partea occidentală a Carpaților nu vor muri de foame în anii ce vin, cu excepția Brașovului și Timișoarei, care având primari USR vor fi tăiate din toate proiectele. 

Cine s-a opus gardienilor coaliției a fost exclus (Orban), e ignorat (Hava, Motreanu și Bolojan) sau a primit drept ofrandă un minister cu potențial propagandistic (Firea). Ambițioșii s-au autodetonat: Cîțu din o mie de motive, iar Rareș Bogdan prin acceptarea cooperării cu PSD, prin care și-a negat principalul izvor de identitate politică.

Din prudență vizavi de capacitatea PNL de a se auto-distruge, la coaliție a fost adăugat UDMR. Astfel, împărțirea ministerelor a devenit mai complicată, s-a mărit numărul de guri în care trebuie băgată lingurița cu bani (sume ce se puteau duce în Galați sau Călărași vor merge în Satu Mare sau Covasna), dar chiar dacă zeci de parlamentari PNL părăsesc guvernarea coaliția este funcțională măcar o vreme.

Principalul avantaj al PPU: monopolul comunicațional

AUR și USR vor da un test dur cu privire la capacitatea lor de a ajunge la public în anii următori. Și asta pentru că PPU va produce o bâzâială continuă. În PNL nemulțumirile la adresa lui Cîțu sunt multe, Firea caută din ochi candidatura prezidențială, Orban și Dragnea vor capta o parte din furia membrilor de partid, în mod natural PSD și PNL se vor călca pe picioare pentru influență și fonduri, Lia Olguța Vasilescu va mai da din când în când lovituri de karate în tibii, Ciucă pare a fi o păpușă blândă, iar Primul Jucător de Golf Al Țării va fi prea ocupat cu turismul pentru a mai manageria ceva.

Nu există lider, boss, cap limpede, ci un grupuleț care încearcă să călărească armăsari din ce în ce mai focoși. Urmează ani în care certurile, disputele și declarațiile dure vor focaliza atenția publicului pe PPU. Momentul spargerii coaliției, de asemenea, va fi unul dramatic și pozitiv pentru partidele din PPU, permițându-le să joace – ca în ultimii treizeci de ani – piesa de teatru a urii reciproce și atrăgând astfel toate reflectoarele („trebuie să alegi – susții partea noastră de FSN sau partea lor de FSN?”).

Problema evidentă a PPU: banii

Pentru cercurile de afaceri locale nu există destui bani și nu vor exista niciodată, chiar dacă România ar avea PIB-ul SUA. Tentativele PSD și PDL/PNL de a guverna împreună au fost strivite în trecut de presiunile din teritoriu, unde întotdeauna cifra de afaceri poate fi mai mare și mașinile mai scumpe. Deja România este în deficit – nevoia de a satisface clientela locală dublă va mări acest deficit, iar necesitatea finanțării lui va cădea pe umerii votanților – lucru de care atât PSD cât și PNL vor dori la un moment dat să se distanțeze, cu efecte hilare.

Constituția

Legea fundamentală este dificil de modificat - aspect pe măsura relevanței sale. Guvernările vin și pleacă, bugetul crește au ba, însă modificările constituționale provoacă efecte măsurabile pe termen lung. Nu-i de joacă – tema este sensibilă, drepturi putând să-ți apară sau mai ales să-ți dispară. Iar dimensiunile parlamentare ale PPU permit modificarea Constituției. Problematic e următorul lucru: un referendum privind o nouă Constituție ar fi un referendum al promotorilor săi, adică mult-iubitul UDMR precum și FSN unit și expus ca atare („suntem politicienii care guvernează România de 30 ani, nu-i așa că vă place de noi?”); cred însă că entitățile care dictează partidelor clasice sunt prudente din cauza vârstei acestor partide – entități mai venerabile decât Windows 95 – și nu vor încerca să le testeze limitele.

Fără un Peron românesc, care să compenseze slăbiciunile inerente și în creștere ale partidelor componente (după cum arătam la început), diagnosticul cu privire la implementarea unei noi Constituții este rezervat.

Ce va rămâne de pe urma coaliției?

1. Realizări punctuale acolo unde mecanismele sunt deja bine puse la punct. Sper să greșesc, dar acest lucru va duce la creșterea decalajelor. În multe locuri din România banii or să dispară fără folos. Administrațiile eficiente și bine conectate politic vor străluci.

2. Sisteme naționale disfuncționale. Și asta pentru că nu toate soluțiile pot fi locale. (În Brăila nu te încălzește cu nimic să vezi că în Arad s-a construit un spital nou, la standarde occidentale).

Problemele de mediu, din ce în ce mai evidente peste tot, vor fi lăsate în voia sorții.

De educație mici șanse să se atingă cineva, energiile coaliției fiind săpate de bâzâitul constant de care am scris mai sus.

Într-un plan mai larg, PSD și PDL-devenit-PNL nu pot face reforme ale administrației naționale, ultimele proiecte finalizate în acest sens având loc pe vremea lui Ponta. (Las un pic de loc pentru micro- și mini-inițiative, în sensul regionalizării).

Aceste partide nu pot, nu știu să facă și nu vor un ANAF mai bun, servicii mai bune la poștă, îngrijire de calitate superioară în spitalele de stat etc. Cu excepția UDMR, unde o generație de tineri politicieni pare să aibă un bioritm bun, lipsesc miile de absolvenți de master (și nu foști angajați ai barului Master) cu care PSD sau PNL să îmbunătățească această țară, serviciu public după serviciu public.

3. Decredibilizarea imaginii ardelenilor și bănățenilor. Eșecurile lui Iohannis nu trebuie să se răsfrângă asupra imaginii românilor de alte etnii decât cea majoritară, după cum imaginea etnicilor maghiari din România nu are de ce să fie definită de UDMR, pe care o votează oricum din ce în ce mai puțini dintre ei. Propulsarea în funcții de înaltă vizibilitate a regățenilor (președinți de partide și prim-miniștri) poate să mai tempereze tentațiile de a blama toate insuccesele coaliției pe originea geografică a inițiatorilor. Iar astfel de tentații ar fi triste.

Începe să devină tot mai evident că oameni cu reflexe autentice în planul administrației locale sunt paraleli cu tactici și strategii naționale, exact precum un jucător de hochei pe gheață e un fotbalist mediocru, deși ambele sporturi au porți și portari. Accesarea de fonduri europene nu înseamnă inspirație ideologică, urbanism de calitate nu înseamnă percepții de calitate cu privire la fluxurile opiniei publice, compromisurile vizavi de trafic sunt mult mai facile decât compromisurile vizavi de sigle.

Sper ca peste câțiva ani să nu existe o ardealofobie în percepțiile publicului român vizavi de scena politică, ci să ne amuzăm cu toții la gândul că cineva ar fi putut crede că un primar bun sau un președinte de CJ mai harnic ar fi, prin definiție, și un politician național performant.

4. În continuarea mediocrilor Iohannis și Dăncilă urmează alți oameni stânjeniți de scaunele mult prea înalte pe care se află. Vremea titanilor a apus. Reflexul de a modifica Constituția astfel încât România să devină o republică parlamentară este unul inteligibil: PPU nu mai poate produce lideri populiști sau populari. PNL, de exemplu, poate propune șase prim-miniștri dar nu un prezidențiabil credibil. PSD trebuie să caute prin cutia cu amintiri numărul de telefon al lui Geoană și suspină la văzul pozelor cu Ponta pe stadion.

Ce nu se vede la prima vedere?

Bătălia Firea-versus-AUR. Încercând să adune în spatele său publicul tradiționalist, fostul primar al Capitalei va lua inițiative ce se suprapun, în bună măsură, cu ethos-ul AUR. Constituția de asemenea va reprezenta o nadă pentru AUR și votanții săi, atât PSD cât și PNL putând jongla cu implementarea de valori conservatoare. Va sta AUR departe de clasa politică tradițională? Sau va accepta să i se alăture pentru atingerea unor obiective punctuale?

În clipa de față AUR are deschis frontul pandemiei, deci poate ignora aceste aspecte, dar pe termen mediu și lung în plan ideologic va avea bătălii dificile de dus pentru menținerea propriei identități.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€