Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu

Codruţa Simina

Redactor

„Fericirea altora are mereu ceva dizgrațios și nesuferit,
mai ales când și-o afișează ostentativ, și acest adevăr
l-a băgat pe Marian Jr la închisoare pentru prima dată”.

*

Priță Barsacu nu e chiar numele de la care te-ai aștepta la revelații literare.

E cam greu de pronunțat și-ți vine și mai greu să ți-l închipui sub chipul unui copil care trăiește la capătul unei străzi prăfuite, în marginea unui sat de pe malul Oltului.

Dar Priță Barsacu se achită de această promisiune deghizată. Nu stârnește vreo mișcare tectonică interioară − dar spune o poveste bine închegată și strunită, scrisă cu duioșie și umor.

E, deja, mai mult decât ai putea aștepta de la un manuscris de debut.

Puțini sunt autorii în stare să ducă o poveste fără să arunce în ea și câteva firișoare din propriile judecăți de valoare, fie acestea de natură etică, socială, politică sau chiar estetică.

Trebuie să stabilim din capul locului că nu este cazul povestirii de față: Iulian Bocai zugrăvește în culori calde o copilărie marcată de sărăcie lucie, alcoolism, nebunie și violență.

Așa îl cunoaștem pe Priță Barsacu, fiul lui Marian și-al Lenei, a cărui istorie se întinde pe toată strada Bricegarilor, și mai departe, la școală, traversează două câmpuri înțesate de dihori buni de gătit la oală, după care survolează turbinele misterioase ale unei hidrocentrale unde copiii mor din când când înghițiți de apele furioase ale Oltului.

E o lume în care bătaia e banală: soții își învinețesc soțiile, profesorii își „corectează” elevii, părinții își altoiesc copiii care, la rândul lor, se distrează aruncându-și pietre în cap, înjurându-se cu seninătate și, mai târziu, când cresc − crăpându-și capetele unii altora la cârciumă.

Aproape toată lumea e săracă, legată de pământ și de peștele Oltului cam în aceeași măsură în care e legată de alcool.

Și, totuși, copilul care crește desculț în colbul curții găsește tot atâtea motive de distracție pe câte animale poate observa și clasifica.

Nu-și pierde uimirea în fața lumii și nici bunătatea: nici când mama lui începe să-și piardă mințile, nici când fratele ajunge a doua oară la pușcărie, și nici chiar atunci când e cât pe ce să moară, pierdut în apele Oltului.

Seninătatea în fața violenței e dublată de tușe amuzante, dar și de momente comune în copilăria anilor ’90 din România.

Sufletul AI-ului. Constantin Vică, filosof: Suntem captivați de fluența vorbirii pe care o au sistemele de inteligență artificială și vedem „viață interioară” acolo unde nu e

L-am întrebat despre sufletul AI-ului - și dacă există cu adevărat - pe Constantin Vică, omul pe care îl cauți când lumea digitală devine prea greu de explicat și când ai nevoie de o perspectivă în profunzime asupra lucrurilor. 

Toate fotografiile făcute de astronauții Artemis II deasupra Lunii. Cum arată partea îndepărtată a Lunii văzută prin ochii umani

După mai bine de cinci decenii, omenirea s-a întors cu echipaj uman în jurul Lunii. Iar fotografiile făcute de astronauții NASA nu au nevoie de nicio îmbunătățire. Pentru că spun o poveste întreagă, prin ele însele.

De pildă, acele momente în care părinți plecați la muncă în străinătate le trimit copiilor rămași acasă obiecte care, scoase apoi pe uliță, devin aproape magice.

O bicicletă cu 18 viteze într-un sat amărât stârnește repede fascinația oricărui puști.

În plus, turnúrile ironice ale poveștii vin să arate că, în lumile celor nevoiași, nici norocul nu vine deplin, dar nici durerea nu pârjolește cu totul.

*

Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu este povestea care a câștigat, în acest an, concursul de debut al editurii Polirom.

Iulian Bocai mânuiește cu lejeritate stilul unui Adam Elliot, construind un fel de Harvie Krumpet autohton.

Autorul este absolvent de Litere și medic − ceea ce face ca exercițiul său de a spune o poveste caldă și umană, fără zorzoane literare, să fie de apreciat.

Mai ales că îi și iese.

*

Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, editura Polirom, 2018