Cititul te învață să gândești

Alex Enăşescu

Redactor

Dacă munca profundă este un fel de super-putere a zilelor noastre, atunci cititul este arma secretă. Warren Buffet și Charlie Munger, doi dintre cei mai respectați investitori americani, pun pe seama cititului o bună parte din succesul pe care l-au avut de-a lungul carierei.

În toată viața mea, n-am cunoscut niciun om înțelept (pe o largă întindere de subiecte) care să nu citească tot timpul – nici unul, zero. (Charlie Munger)

Cărțile nu te fac automat înțelept, dar e greu să fii înțelept fără să citești cărți. Necititul e un fel de moarte intelectuală.

Dacă citești doar opinii postate pe Facebook, știri și editoriale, atunci te limitezi la un conținut gândit să fie accesibil unui public cât mai larg.

Cărțile trec printr-un proces mai riguros ca să ajungă să fie publicate, iar cele cu adevărat edificatoare prezintă idei și argumente complexe, asamblate de un autor care și-a făcut temele.

Astfel de cărți nu sunt doar un suport de pe care descarci informații în creier: ele te învață să gândești.

Cititul este cea mai bună metodă de a cultiva o minte independentă, capabilă să vadă dincolo de prejudecățile și sofismele care circulă în spațiul public. O astfel de claritate în gândire este tot mai rară, pentru că majoritatea oamenilor sunt prea ocupați ca să mai citească.

Iată ce-i scria unui coleg generalul James „Mad Dog” Mattis, actualul secretar general al Apărării, care spune că și-a adus cu el în misiuni biblioteca de 6.000 de cărți:

Problema cu faptul că ești prea ocupat ca să citești este că înveți din experiența ta (sau a oamenilor tăi), așa cum e mai greu. Citind, înveți din experiențele altora, ceea ce este, în general, o cale mai bună, în special în domeniul nostru, unde consecințele incompetenței sunt letale pentru bărbați tineri.

Mulțumită cititului, n-am fost niciodată luat pe nepregătite într-o situație, niciodată nu mi s-a întâmplat să nu știu cum a fost abordată o problemă în trecut. Cititul nu-mi dă toate răspunsurile, dar îmi luminează calea, care de multe ori este întunecată. (…)

Până la urmă, o înțelegere reală a istoriei presupune să ne dăm seama că nimic nu e nou sub soare.

De cum am citit sfaturile lui Mattis, mi-am dat seama că ăsta e motivul pentru care citesc cărți.

Nu sunt destul de deștept ca să rezolv toate problemele de capul meu, iar experiența mea este inevitabil limitată la locul și vremurile în care trăiesc, așa că citesc ca să învăț câte ceva despre natura umană, despre istorie, despre strategiile care au dat sau nu rezultate de-a lungul timpului.

Chiar dacă nu mă face mai înțelept, o carte îmi dă niște puncte de reper pe care altfel nu le-aș avea. Anul trecut am citit jurnalul lui Mihail Sebastian, care m-a făcut curios să înțeleg cum au devenit românii și elitele lor atât de orbiți de extremism în anii ’30.

Așa am ajuns să citesc cartea lui Zigu Ornea despre extrema dreaptă românească, cam în același timp cu protestele legate de OUG 13.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

În acele zile am văzut oameni nu doar revoltați, ci și un pic surprinși de lipsa de scrupule a unor politicieni și de complicitatea electoratului lor.

Probabil că și eu aș fi fost luat prin surprindere dacă n-aș fi citit, în paralel, despre ce-au fost în stare să-și facă românii unii altora în anii ’30. Datorită acelei cărți, vreme de câteva zile mi-a fost clar că nimic nu e nou sub soare.

În discursul de acceptare a premiului Nobel din 1987, poetul Iosif Brodski spunea că adevărata crimă împotriva literaturii este necititul cărților. „Pentru asta, un om plătește cu viața, iar o nație, cu istoria ei”.