Într-un interviu realizat de revista online Meduza cu economistul Maxim Ananyev, aflat din fericire pentru el la Melbourne, acesta descria mecanismele din spatele erodării capitalului de încredere din societatea rusă:

„De la începutul anilor 2000 standardele de viață ale oamenilor din Rusia au crescut în fiecare an. S-au obișnuit cu asta. Și deodată totul se oprește! Ei așteaptă și așteaptă, dar în zadar.”

Cine sunt rușii și ce vor

Opinii

29/03/2022

Momentul de inflexiune a economiei ruse a fost anexarea Crimeii de acum opt ani, cu care ocazie a fost introdus un prim val de sancțiuni la adresa Federației Ruse. În termenii relevanți pentru rusul obișnuit, efectul principal a fost înjumătățirea valorii rublei. Tonus-ul societății s-a schimbat radical, chiar și în privințe mai concrete decât cele menționate de Ananyev.

În 2014 numărul nașterilor din Rusia ajunsese la 1,94 milioane, rezultatul unei ascensiuni neîntrerupte în această privință ce dura cam de la sosirea lui Putin la putere. Dar în fiecare an din 2015 și până în prezent numărul nașterilor a scăzut, ajungând înapoi la cotele din 2002.

Interviul m-a făcut să îmi dau seama ce deficit de cunoaștere cu privire la Rusia există atât în mintea mea cât și în a multora dintre cei care urmărim din România războiul în desfășurare.

În special eficiența internă a propagandei este neclară. Multe din aceste lucruri sunt lămurite de World Values Survey, un sondaj comprehensiv despre care am mai scris și care a fost realizat și în Federația Rusă.

Ediția cea mai recentă, efectuată înainte de pandemie, explică unii din pașii bizari de discurs ai Kremlinului, dar și dificultățile cu care se confruntă liderul Rusiei în plan intern, în încercarea de a mobiliza populația într-un moment dificil.

Calitățile pe care majoritatea rușilor doresc să le vadă la copiii lor, reali sau imaginați, sunt în număr de patru. Printre ele se află toleranța/respectul față de alți oameni, precum și politețea. Acestea sugerează că Anayev avea într-adevăr dreptate: există o criză de încredere, menținerea sau sporirea acesteia fiind în consecință foarte relevantă pentru societate. (Trei sferturi din ruși sunt de părere că nu poți avea încredere în necunoscuți.)

Într-o astfel de situație, prioritățile devin: nu provoca, nu deranja și nu enerva. Rusia de zi cu zi este văzută de ruși drept o serie de confruntări în care cel agresiv, după cum vei vedea mai jos, e perceput ca riscând mai mult. Privind lucrurile într-o tentă mai optimistă sau constructivă: trebuie să menții aparențele, să ai o atitudine neutru-pozitivă întrucât nu știi niciodată de unde sare iepurele, de ajutorul cui ai nevoie și în ce set de circumstanțe.

Stradă din Irkuțk, oraș din Siberia, aflat la mare distanță (economic și geografic) de Moscova. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, oraș din Siberia, aflat la mare distanță (economic și geografic) de Moscova. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, oraș din Siberia, aflat la mare distanță (economic și geografic) de Moscova. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, oraș din Siberia, aflat la mare distanță (economic și geografic) de Moscova. Foto: Ioana Epure

Flirtează cineva cu tine în mod neplăcut? Nu-i spune omului aceluia în mod direct că te deranjează – poate că peste două zile descoperi că e o pilă utilă pentru a intra „peste coadă” la spital, în club sau la ghișeul de la primărie. Prin contrast, independența e apreciată de (doar) între 28% și 38% din ruși în funcție de regiune, o cotă mai mică fiind înregistrată în Caucazul de Nord, ce conține zone profund tradiționaliste precum Daghestan sau Cecenia.

Mai multe persoane își exercită dreptul la vot în cadrul alegerilor parlamentare din 2020, la secția de votare amenajată în incinta Școlii gimnaziale Maria Rosetti. Foto: Silviu Matei/Agerpres

Votul obligatoriu: o potențială soluție pentru absenteism?

În condițiile în care alegerile par să atragă tot mai puțin votanți, institutele de sondare din România au ajuns să se întrebe dacă nu cumva votul ar trebui să fie obligatoriu. PressOne a analizat exemple europene pentru a afla cât de oportună ar mai fi astăzi o astfel de măsură.

Cristian Popescu Piedone a petrecut un an și o lună după gratii, din cei 4 la care fusese condamnat definitiv în mai 2022, în dosarul Colectiv. În iunie 2023 a fost achitat și pus în libertate, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul. Inquam Photos / Octav Ganea

Voturi pe spinarea „drogaților”. Derapaj grav al candidatului Piedone la adresa unor oameni neajutorați

România electorală a anului 2024 are în prim-plan drogurile ilegale drept temă asupra căreia se pot năpusti, cu fel-de-fel de propuneri și practici dăunătoare, toți politicienii. Cel mai recent și vizibil episod îi aparține lui Cristian Popescu Piedone, actual primar al sectorului 5 și candidat la Primăria Generală a Capitalei.

În termeni concreți, mai mult de jumătate din ruși (adică 57%) n-ar participa niciodată la un protest, fie el și pașnic.

Această pasivitate, însă, e rezultatul unei stări de fapt și nu este apreciată de ruși ca atare, în mod explicit. Iată la ce mă refer.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Celelalte două atribute importante pentru majoritatea absolută a rușilor sunt responsabilitatea individuală și capacitatea de a munci mult. Ele nu prea spun mare lucru decât dacă observăm ce este lăsat la urmă sau în spate. Iar aici se află o informație interesantă.

În funcție de regiunea Rusiei despre care vorbim, obediența este importantă pentru 12% - 23% din respondenți (dar 39% în Caucazul de Nord). Religiozitatea este chiar și mai irelevantă: între 3% și 14% (40% în Caucazul de Nord) ar vrea ca urmașii lor să fie credincioși. De altfel, doar o treime din ruși cred că științei i se acordă prea multă atenție, iar religiei prea puțină.

La prima vedere, datele acestea arată că Biserica Ortodoxă Rusă este supraevaluată atât în Rusia, de către autorități, cât și în afara ei. Ea joacă un rol important în plan ideologic pentru Putin personal, are semnificații social-simbolice de mică intensitate dar nu reprezintă „fundația sufletului rus” din acest moment. E show marginal, nu temelie sau reazăm. Mai semnificativă este cealaltă observație numerică.

Catedrala Sfântul Vasile din Moscova. Foto: Ioana Epure

Catedrala Sfântul Vasile din Moscova. Foto: Ioana Epure

Catedrala Sfântul Vasile din Moscova. Foto: Ioana Epure

Catedrala Sfântul Vasile din Moscova. Foto: Ioana Epure

Într-o lume pe care ți-o reprezinți drept plină de pericole și oportunități, a fi obedient înseamnă să fii prost.

Din punctul de vedere al consumului de mass-media, Rusia e România de acum 7 sau 10 ani. Peste o treime din ruși nu folosesc niciodată Internetul, însă doar un pic peste un sfert îl folosesc zilnic. Sursa principală de informare este televizorul – două treimi din ruși își obțin informațiile în principal de la știrile TV.

Însă un pic peste jumătate dintre cei care se informează de la televizor nu au încredere în ceea ce văd. Iar în rândul celor care se informează rar sau foarte rar de la televizor neîncrederea față de acest mijloc de comunicare este absolut dominantă. Aceste cifre înseamnă că aproape două treimi din publicul rus nu reprezintă o audiență de încredere, pe care să o poți capta și cârmi pe termen lung doar prin intermediul emisiunilor televizate.

Metroul din Moscova în vremuri pre-pandemice. Foto: Ioana Epure

Metroul din Moscova în vremuri pre-pandemice. Foto: Ioana Epure

Metroul din Moscova în vremuri pre-pandemice. Foto: Ioana Epure

Metroul din Moscova în vremuri pre-pandemice. Foto: Ioana Epure

Există câteva nuanțe regionale interesante în ceea ce privește mass media. În Urali, o zonă puternic urbanizată, dar aflată la multe ore de capitală, consumul e mare iar neîncrederea... este de asemenea mare. În Districtul Sud, adică zona dintre Marea Neagră și Marea Caspică, atât consumul cât și încrederea sunt peste medie.

În Moscova și în suburbiile sale, consumul de TV este mic, iar neîncrederea în mass-media controlată de stat e mare. Această ultimă informație este extrem de periculoasă pentru regimul Putin, reprezentând un cuțit îndreptat către inima dictatorului. Exact zona geografică cea mai sensibilă pentru supraviețuirea sistemului este și cea mai greu de manipulat prin intermediul mass-media. Arestările și emigrația din ultimele săptămâni au mai temperat probabil situația.

Ponderea celor care se uită măcar săptămânal la știri și au încredere mare sau foarte mare în ceea ce văd și aud la respectivele emisiuni crește cu vârsta. De exemplu, îndeplinesc aceste criterii 21% din tinerii de până în treizeci de ani, dar 53% din rușii care aveau peste 65 de ani la momentul efectuării cercetării. Această ultimă precizare contează, întrucât pandemia cuplată cu schimbările demografice naturale au retezat mari părți din acest grup de vârstă, peste patru milioane de ruși murind în ultimii doi ani.

Când eram student la University of Pennsylvania, printre prietenii prietenilor se număra un rus de vârsta mea care se mutase în SUA, alături de întreaga familie, cam pe atunci când împlinise zece ani. Când am dat mâna cu el și m-am prezentat, a reacționat cu un rictus și cu o formulă care m-a făcut să înfloresc de patriotism:

- Român?! Voi și iugoslavii ne-ați făcut atâtea probleme...

Dincolo de glumițele istorice, el credea despre el însuși că e marxist. Trei-patru discuții mai târziu, și-a recalibrat perspectiva, înțelegând mai bine propria-i gândire: adora de fapt imperialismul Uniunii Sovietice, forța pe care o degaja acea entitate, și nu haina sa ideologică.

Majoritatea rușilor nu (mai) au această problemă. Raportul dintre rușii care se consideră „de dreapta” și cei care se văd ca fiind „de stânga” este de trei-la-unu. În Urali și în zona Moscovei cei care aleg să se poziționeze în extrema dreaptă a cadranului ideologic este mai mică, ponderea „moderaților” fiind mai mare.

Dar ce înțeleg oare rușii prin „dreapta”?

Capitalism, liberă inițiativă, libertarianism? Nu. 80% consideră că suprataxarea bogaților și redistribuirea banilor către cei săraci este o condiție fundamentală a societății.

Stradă din Irkuțk, Siberia. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, Siberia. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, Siberia. Foto: Ioana Epure

Stradă din Irkuțk, Siberia. Foto: Ioana Epure

Credință, conservatorism, valori tradiționale? Nu. Societatea e aproape divizată cu privire la homosexualitate, (doar) 57% afirmând că nu este niciodată justificată. De asemenea, trei ruși din patru sunt de părere că avortul poate fi, în funcție de circumstanțe, acceptabil. Poziționarea lor apropo de religiozitate în abstract a fost schițată mai sus, tema fiind irelevantă pentru vasta majoritate a cetățenilor Federației.

Subliniez: conservatorii români care văd în Rusia o fântână nesecată a iubirii de Dumnezeu și respectului pentru datini sunt trași pe sfoară de propaganda oficială a statului rus, în spatele zidului de carton aflându-se o populație pragmatică și, în anumite privințe, progresistă.

Mic orășel din Siberia. Moscova e distinctă de restul țării, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al valorilor. Foto: Ioana Epure

Mic orășel din Siberia. Moscova e distinctă de restul țării, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al valorilor. Foto: Ioana Epure

Mic orășel din Siberia. Moscova e distinctă de restul țării, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al valorilor. Foto: Ioana Epure

Mic orășel din Siberia. Moscova e distinctă de restul țării, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al valorilor. Foto: Ioana Epure

Forță, ordine, respectul impus de haina militară? Nu. Opoziția față de un regim militar este extrem de puternică cel puțin la nivel teoretic: toate întrebările din World Values Survey care testează atractivitatea unei junte se lovesc de o rezistență hotărâtă.

Și atunci? Atașamentul puternic față de națiune este trăsătura definitorie. Acest atașament este cvasi-unanim, variind între 70% în Urali și 91% în Caucazul de Nord. Cu excepția Uralilor și Siberiei, rușii se simt mai apropiați de țară decât de regiunea căreia îi aparțin. Chiar și așa, a crea o fervoare fascist-expansionistă e o misiune groaznic de dificilă pentru autorități: înainte de pandemie, 81% din ruși erau îngrijorați sau foarte îngrijorați de perspectiva izbucnirii unui război care să implice Rusia.

Societatea rusă este puternic patriotică sau naționalistă. Lipsesc însă câteva elemente demografice și atitudinale care să o facă pregătită pentru o campanie ofensivă. De aceea și eforturile considerabile ale statului rus de a prezenta atacarea Ucrainei drept o operațiune specială sau, alternativ, o bătălie de apărare a țării.

Motivele pentru această învârtire în jurul cozii sunt numeroase. Geopolitic vorbind, Rusia trăiește veșnic sub frica invaziei. Există legături familiale strânse între mulți ruși și mulți ucraineni. Dar coordonatele campaniei de imagine sunt de înțeles și dacă, pe baza datelor de mai sus, vedem că societatea rusă era perfect poziționată pentru un război *defensiv*.

Țara e mai degrabă prudentă, dezinteresată de propagandă și axată spre predictibilitate și supraviețuire economică. Fervoarea de emoție pro-război care în mod autentic există ici și colo este un fenomen temporar, fără semnificații profunde.

Între Moscova și această bătrână din Listvyanka, un orășel de lângă lacul Baikal, sunt mai mult de 5000 de kilometri. Foto: Ioana Epure

Între Moscova și această bătrână din Listvyanka, un orășel de lângă lacul Baikal, sunt mai mult de 5000 de kilometri. Foto: Ioana Epure

Între Moscova și această bătrână din Listvyanka, un orășel de lângă lacul Baikal, sunt mai mult de 5000 de kilometri. Foto: Ioana Epure

Între Moscova și această bătrână din Listvyanka, un orășel de lângă lacul Baikal, sunt mai mult de 5000 de kilometri. Foto: Ioana Epure

Mai există un aspect temporar în ceea ce se întâmplă acum – un aspect pe care nu e bine să-l considerăm drept statornic și de încredere. Ce vedem în aceste zile prin clipurile televiziunii ruse ce se mai strecoară prin Twitter și Telegram este încercarea de a alcătui un stăvilar. Există 40 de milioane de ruși pentru care televizorul e Dumnezeu. Există câteva milioane, mulți fugiți, migrați sau arestați, pentru care oricum acest mijloc de comunicare nu conta.

Pentru marea majoritate, câteva săptămâni sau luni informațiile furnizate de mass-media vor fi avea oarecare credibilitate. Dar momentul când între propaganda televizată și realitate se va căsca un hău prea mare, stăvilarul se va prăbuși iar masa critică a rușilor va reveni la starea de dinainte de război, în care televizorul este privit chiorâș.

Datele sugerează că Moscova și zona Uralilor erau cele în care regimul era la maxima vulnerabilitate, capacitatea sa de persuasiune acolo fiind la un minim național. Orașe din Urali precum Ekaterinburg sau Celiabinsk ar putea deveni puncte de referință în viitor.

Ekaterinburg are o populație de aproape 2 milioane de oameni și este cel mai mare oraș din Districtul Ural. Foto: Ioana Epure

Ekaterinburg are o populație de aproape 2 milioane de oameni și este cel mai mare oraș din Districtul Ural. Foto: Ioana Epure

Ekaterinburg are o populație de aproape 2 milioane de oameni și este cel mai mare oraș din Districtul Ural. Foto: Ioana Epure

Ekaterinburg are o populație de aproape 2 milioane de oameni și este cel mai mare oraș din Districtul Ural. Foto: Ioana Epure

Dacă nația este defazată, scânteile de acolo vor muri lent. Dacă starea de spirit este la fel și în alte zone, problemele sociale se vor răspândi (deși sudul Rusiei și zona Caucazului de Nord par a fi imune la tulburări sociale, având în vedere valorile specifice și receptivitatea înaltă față de mesajele autorităților centrale).

Mai probabil, în Rusia începe o revenire lentă, dar certă la trecutul tulbure de acum 3 sau 6 decenii, societatea adaptându-se la penurii și lipsuri în mod creativ, dar chinuit. Relația dintre cetățeni și autorități, aflată într-o veșnică negociere, va cunoaște o metamorfoză hotărâtoare, tendințe pre-existente urmând a se accelera în condiții de criză.

World Values Survey, 2017.

Situația nu este mai bună în 2021: în primul an și jumătate de pandemie în Rusia au murit 753 de mii de oameni mai mult decât era de așteptat (mortalitate în exces) față de o valoare uzuală de 1,8-1,9 milioane/an: https://www.ft.com/content/f1a270c3-3870-46ad-99e8-45b5d8f127e0

Share this