Ce puteam ști de 6 ani despre pandemie (dar n-am fost atenți)

Barbu Mateescu

Redactor

În octombrie 2013, sub egida Băncii Mondiale, a fost publicat un studiu cu privire la riscul unei pandemii. Autoarea era Olga Jonas, persoana care a coordonat reacția acestei instituții la mai multe epidemii din trecutul recent. Olga este acum foarte activă pe Twitter, distribuind multe articole de substanță despre răspunsurile instituționale la COVID-19. Articolele nu sunt neapărat vesele.

Nu neapărat veselă e și experiența de a citi studiul ei. De câteva ori m-am pomenit gândindu-mă la modul în care România tratează subiectul unui cutremur. Am decis chiar să iau o mică parte din textul ei și să schimb câteva cuvinte, astfel încât să se refere la un seism și nu la o epidemie globală de gripă. Astfel s-a ajuns la paragraful următor:

„Mitul 1: Nimic nu se poate face pentru a preîntâmpina cutremurele. Sunt naturale.

De fapt (..) sisteme robuste de sănătate pot opri criza devreme. Uneltele și metodele de control ale efectelor unui cutremur sunt în bună parte cunoscute. [Implicit, spune Olga Jonas, utilizarea lor trebuie testată intens].

Mitul 2: O să ne descurcăm când o să se întâmple. Vrei să sperii oamenii?

De fapt, severitatea impactului depinde de reacțiile oamenilor, de reziliența comunităților și de pregătirea la nivelul întregii societăți, incluzând comunicarea oficială. Pregătirea la nivel de gospodărie, comunitate și țară va reduce costurile. A fi conștient de risc e primul pas.

Mitul 3: Autoritățile ne vor proteja / sistemul medical își va face treaba / etc.

De fapt, riscurile nu sunt o prioritate pentru sisteme, întrucât acestea se ocupă cu probleme existente și prezente, nu potențiale.

Mitul 4: Un cutremur n-ar fi, în primul rând, o problemă economică.

De fapt, un cutremur dur ar impune costuri medicale, economice și sociale majore, împingând țara înapoi ani de zile. Cei săraci și vulnerabili vor fi cei mai afectați. În plus, sistemele care ar fi îmbunătățite pentru a servi mai bine țara în caz de cutremur ar fi de folos și în cazul altor dezastre care ar apărea, în special cele complexe.”

Opresc aici experimentul de adaptare a cuvintelor lui Olga Jonas, dar cu două idei cred că putem rămâne. Pe de o parte, o Românie mai bine pregătită pentru cutremur era mai bine pregătită și pentru pandemie. Într-o bună măsură, din fericire, vom fi mai bine pregătiți pentru un cutremur viitor din cauza acestei pandemii.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Ce spune însă, de fapt, Olga Jones în studiul din 2013?

Deși nu a originat în Spania, gripa din 1918 și-a primit acest nume pentru că presa din această țară a fost prima care a relatat deschis despre ea. Foto: Satori13 | Dreamstime.com

„O pandemie ar fi similară unui război mondial în ceea ce privește impactul său brusc, profund și puternic răspândit.” Dar ea nu este un virusolog și nu se referă la victimele bolii. Ci se gândește la costuri - în sensul cel mai larg al termenului: bunuri care devin mai scumpe, locuri de muncă pierdute, oportunități nefructificate, împrumuturi care-și schimbă ratele, zile nemuncite și neplătite etc. Ea folosește cazul epidemiei SARS și câteva calcule adiționale pentru a afirma că doar 12% din costurile unei pandemii ar fi provocate de decese și de impactul lor imediat. Ce o fi oare responsabil pentru celelalte 88 de procente?

Te gândești probabil la cazurile persoanelor bolnave care supraviețuiesc: oamenii care absentează de la locul de muncă din motive de sănătate și implicit la produsele care nu mai sunt livrate și consumate, ceea ce ridică prețul bunurilor de acel tip aflate deja pe piață. Sau poate ai în minte medicamentele achiziționate de bolnavi sau de guverne și îngrijirea medicală a celor suferinzi. Aspectele din acest paragraf, luate împreună, compun (doar) 28% din costuri.

Adaptând termenii lui F. Delano Roosevelt, principalul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăși.

Pentru a face lucrurile mai clare, Olga Jonas dă un exemplu conex - nu o pandemie cum avem acum, ci o epidemie precum au fost mai multe în ultimele decenii, una care afectează direct doar animalele. (Din acest motiv, cifrele de mai jos nu sunt identice cu cele de mai sus). Astfel, ea te roagă să te gândești că, într-o fermă, un pui este infectat cu gripă aviară.

Costul rezolvării problemei pentru fermier, pentru autorități și pentru veterinar ar fi, să zicem, 3 dolari. Încă 2 dolari ar fi pierduți datorită timpului irosit de fermier și contractelor pe are acesta nu le poate onora. Dar efectele de spill-over, adică turiștii care-și anulează călătoriile în zona respectivă, reducerea globală a consumului de pui și alte aspecte aparent secundare și îndepărtate costă 5 dolari, adică jumătate din costul total.

Autoarea studiului are sinceritatea de a recunoaște că unele aspecte nu sunt certe și previzibile, sau chiar calculabile. Ea jonglează cu ideea că impactul economic al unei pandemii nu este direct proporțional cu gravitatea ei medicală. Existența pandemiei, în sine, produce efecte imense dincolo de un anumit prag de relevanță pentru mentalul colectiv. Nu știu dacă te-ai gândit cum ne-am fi comportat dacă rata de mortalitate a COVID-19 ar fi fost dublă sau triplă față de cea reală. Olga Jonas sugerează că, în plan economic, ca planetă, ne-am comporta aproape la fel.

Care societăți reacționează corect și care în mod iresponsabil? Pe baza lecțiilor gripei spaniole din 1918, Olga Jones observă că reacțiile individuale și comunitare la pandemie țin de:

Testul compus din cele cinci 'probe' de mai sus e sever pentru orice țară. Observ însă importanța comunicării private, greu de evaluat obiectiv și în mod cert fluctuantă ca ton. Observ de asemenea că e tentantă o discuție în termeni absoluți („stăm bine din punctul ăsta de vedere, stăm prost din punctul celălalt de vedere”). În realitate, nu putem vorbi decât în termeni relativi.

Multe stereotipuri vor căpăta putere odată ce virusul se retrage din prim-plan și vor putea începe analizele statistice ajustate la grupurile de vârstă afectate - adică cele care elimină acest aspect și care măsoară, cât se poate de rece, reziliența unei societăți. COVID-19 poate duce la prăbușirea regimurilor fragile, dar și la blocarea economică a țărilor bazate pe remitențe (aviz România!) sau la prăbușirea economiilor bazate pe turism. Niciunul din aceste lucruri nu cred că te surprinde. Dar trebuie să ne dăm seama că spre ele ne îndreptăm. Ele încep să devină în fiecare clipă prezentul nostru.

Un paradox interesant, scrie Olga Jonas, este că teama autorităților de a crea panică produce 'prăpăstii de sinceritate', care duc la apariția panicii: „a comunica sincer, complet și transparent despre contagiune este important pentru că nesiguranța, frica și zvonurile vor mări impactul economic, mai ales dacă oficiali, oameni sau firme se panichează pe baza comunicării eronate.”

Când lumea nu are informații, și le creează. Exemplul dat de ea provine din experiența ei profesională. Îți amintești de pesta porcină din 2009? Statul egiptean a ucis toți cei 300 de mii de porci din țară, creând probleme imense propriei economii și distrugând o clasă de antreprenori. În aceeași perioadă, producătorii de carne de porc din SUA au pierdut un miliard de dolari. Nimeni nu voia să mai achiziționeze carne de porc. Dar totul era bazat pe o imensă neînțelegere.

Virusul respectiv făcuse deja tranziția de la porci la alte specii, iar carnea porcilor era în continuare consumabilă. Denumirea parțial incorectă de „pestă porcină” a condus mulți decidenți pe ruta greșită. Pe 14 martie 2020, Olga Jonas scria pe contul ei de Twitter, completând parcă exemplul de mai sus: „După fiecare epidemie, concluzia e aceeași: comunicarea trebuie să fie 70% din reacția instituțională și nu 15% [ = cât e de fapt]”.

Efortul combaterii efectelor unei pandemii presupune costuri uriașe și punerea în balanță a vieții umane cu pierderile economice și schimbările în societate. Foto: Satori13 | Dreamstime.com

Mai jos ai linkul către studiul Olgăi Jonas. Citit acum, el pare profetic și chiar trist. Autoarea demonstrează că pentru un vaccin e nevoie de cel puțin șase luni și că, în consecință, prevenirea este mult mai importantă decât reducerea impactului. Discuția despre prevenire se întinde pe multe pagini, este intensă și imensă. O citim prea târziu.

Un aspect important pe care Olga Jones îl subliniază și care e greu de digerat: vom uita de această pandemie. Nu ar fi prima dată. „Manuale de istorie cu douăzeci de pagini despre primul război mondial abia dacă au un paragraf despre gripa spaniolă, deși a ucis de șase ori mai mulți oameni decât războiul.”

Vom uita din același motiv pentru care, ca indivizi, uităm o înjurătură aruncată de un necunoscut, un concurs pierdut sau un pariu eșuat: nevoia de a ne menține imaginea în proprii noștri ochi - dar ca specie, nu ca persoane. Schimbările induse de pandemie vor deveni în timp nesemnificative și vor părea naturale.

Până acum un secol înghețata se mânca pe stradă, în picioare, în fața tonetei: primeai înghețata pe băț, o consumai - evident ronțăind și bucățelele lipite de băț - după care … deși pare acum de necrezut … dădeai bățul înapoi vânzătorului care îl învârtea în înghețată după care îl dădea următorului client. O pandemie a schimbat lucrurile.

Studiul Olgăi Jonas poate fi citit aici.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€