Ce mă întreb pentru 2022

1. Mă întreb dacă se vor pune împreună, măcar parțial, universurile nemulțumite ale României

Hipsterii și fanii păcănelelor, lumea săracă a cartierelor de care uită toată lumea și corporatiștii, Clanul Sportivilor și fanii Babylon Berlin. Atunci când vom avea proteste simultane, dar diferite, în Piața Victoriei și în Piața Universității, cu oameni, mesaje și tonalități disonante dar cu aceleași ținte ale furiei și poate ieșiți în stradă din același motiv, se vor reuni? Se vor reuni în prima zi? Vor acționa diferit (ex. unii fac marșuri și alții nu)? Abia aștept antropologii și fotografii care vor identifica, cu grijă, care slogane sunt prezente pe buzele ambelor grupuri și care sunt comune.

2. Mă întreb ce impact va avea asupra economiei românești răspândirea Omicron

Din câte se pare în acest moment, Omicron se răspândește mai repede. Pentru țări în care vaccinarea este foarte răspândită, acest lucru duce la o normalizare. În țările cu o rată mică a vaccinării, asta înseamnă prăpăd. Vorbind în mod specific de țara noastră, la o populație vârstnică puțin vaccinată prin comparație cu cele din alte părți o variantă cu răspândire majoră este extrem de periculoasă. (O variantă care ucide 2% din o sută de oameni ucide 2; o variantă care ucide 1% din o mie ucide 10).

Mă întreb ce efect va avea, în plan emoțional, asupra românilor care de obicei muncesc în străinătate faptul că prin vară țări occidentale ar ajunge la imunitate de turmă în timp ce în România s-ar muri pe capete – iar a fi român reprezintă un obstacol subiectiv pentru accesul în Europa de Vest. Mă întreb ce efect va avea, în plan emoțional, acest lucru asupra tuturor care suntem în România.

3. Mă întreb dacă guvernarea își va permite în sfârșit să se desfacă, permițând partidelor componente să se dea cap în cap…

… sau dacă elementele care necesită alipirea lor vor fi în continuare în vigoare. 

Alternativ, totul face parte dintr-un plan fundamental creativ și vizionar („îi lăsăm pe toți ăștia din clasa politică fumată o ultimă tură la putere ca să se poată scufunda împreună, după care se dă reset”). Îmi pun întrebări și vizavi de acest lucru. Cu cât coaliția actuală rămâne la putere mai mult, cu atât resetarea va fi mai dură, indiferent dacă există un plan au ba.

4. Mă întreb dacă PNL va renunța la Cîțu sau nu

În clipa asta, el s-a reinventat drept un dușman al guvernării, deci este o armă utilă pentru momentul în care coaliția cu PSD se va sparge („vedeți, am avut întotdeauna un președinte de partid care nu s-a lăsat cu capul plecat”).

În cea mai rea dintre lumile posibile pentru PNL, ei îl dau jos pe Cîțu după care, luna următoare, coaliția se sparge. Astfel partidul va fi rămas și fără vector anti-PSD, dar și fără PSD, golaș în fața unei realități politice indezirabile.

5. Mă întreb dacă, în fața Crăciunului de peste un an, ne vom uita la Ciucă drept un prezidențiabil cert

Sau ca la ultimul cui din sicriul scenei politice clasice, Ioan Botezătorul al unei lumi noi în plan politic, cu umbre și raze de soare.

6. Mă întreb dacă în sfârșit prietenii mei din București vor putea arăta cu bucurie spre lucruri făcute de Nicușor Dan

Vizibile, concrete și numeroase, care să sugereze că orașul a pășit pe făgașul pe care-l merită. Rănile Bucureștiului sunt triste pentru noi ca țară și devin rănile unei țări întregi.

Mă întreb cum vor evolua Iași, Brașov, Cluj și mai ales Timișoara – ultimul oraș aflat în anul de dinaintea exploziei de evenimente culturale din 2023. Mă întreb în ce măsură ele își vor mări atractivitatea, funcționând drept centre regionale de atractivitate, performanță și fun, în contextul în care infrastructura Bucureștiului e un mare minus. Mă întreb câți oameni le vor descoperi în 2022, în sufletul lor născându-se licărul dorinței de a începe de la zero o viață nouă și mai fericită.

7. Mă întreb dacă vom avea un cutremur

Mă întreb cât de repede, după clipa seismului, vor fi readuse în stare de funcționare rețelele de apă, electricitate și gaze naturale din Capitală. Mă întreb cât va suferi Iașiul. Mă întreb dacă vom avea, cum a devenit deja uzual, un vector de decizie zevzec care va spune „totul e sub control!” când de fapt nu e. Mă întreb care va fi primul prieten care mă va întreba dacă poate să doarmă pe canapea la mine în Cluj. Mă întreb câte din cuplurile pe care le știu își vor spune: „Bine, hai la ai tăi în Sibiu, dar nu stăm mult, doar preț de o lună”, ca de fapt să nu se mai întoarcă niciodată. Mă întreb cât capital uman va pierde România sub dărâmături, câte creiere fascinante, vârfuri profesionale, râsete și momente de bucurie se vor stinge – dacă nu în clipa seismului atunci în zilele următoare, pe măsură ce nu sunt salvate de un stat incapabil.

8. Mă întreb în ce măsură recensământul național ce trebuie să aibă loc în 2022 va fi năpădit de teorii ale conspirației

Și mă întreb cine își va da seama că pierde din refuzul a sute de mii de români de a fi îndosariați. Numărul parlamentarilor, ponderea fondurilor alocate de la bugetul de stat, investițiile străine sau ale mediului privat intern, aceste lucruri și multe altele depind de câți oameni sunt oficial într-un județ sau altul.

9. Mă întreb care entități având de-a face cu presa independentă vor supraviețui

Și mă întreb în ce măsură sunt pregătite pentru ce le va oferi anul viitor. La putere se află o coaliție ce se va da în stambă în feluri pe care nici nu le putem închipui. Statul român scrie cu pixuri care nu mai au pastă. În 2022, jurnaliștii de investigații ar trebui să se pomenească în fața ochilor cu un cer populat cu infinit de multe stele, fiecare reprezentând un subiect zemos de presă.

10. Mă întreb ce vor gândi oamenii care în 2022 capătă drept de vot, intrând oficial în rândul adulților

Erau copilași de trei ani când s-a prăbușit Lehman Brothers, aveau unsprezece ani când a apărut primul Apple Watch. Mă întreb ce simt ei apropo de România, cât de mulți se pregătesc să arunce prosopul și ce speră de la țara în care se află. Mă întreb ce emoții îi vor încerca în lunile ce vin.