Ce dezastru (mai) alegem la președinția României?

Adrian Mihălțianu

Publisher

Fostul președinte vorbește coerent, într-o engleză foarte bună, iar audiența-i soarbe cuvintele. Explică foarte rapid de ce Marea Neagră este esențială pentru flancul vestic al NATO, dar și de ce e vital ca România, Bulgaria și Turcia să-și coordoneze eforturile pentru a contracara influența malignă a Rusiei.

Tot el avertizează: poate că rușii nu au cea mai tare economie și poate că nu au o cauză (justă) pentru care să lupte și să facă istorie, dar întotdeauna au un plan. Și persistă în executarea acestui plan. Iar planul lui Putin e legat de imaginea țarului Nicolae I, un individ agresiv, care a luptat cu Vestul și a pierdut Crimea. A înțelege ce-l animă pe Putin pretinde să înțelegi și ce-l inspiră.

Tot el povestește cum a fost în 2019 atât la Moscova, cât și la Kiev, și a rămas șocat de diferența dintre tinerii ruși și cei ucraineni. Dacă la Moscova tinerii îi spuneau că rușii sunt sclavii perfecți, că nu au fost niciodată liberi, că nu pricep democrația și că nu vor fi liberi vreodată, la Kiev tinerii îi spuneau că sunt dispuși să moară pentru libertate. Pe scurt, că rușii pur și simplu nu împărtășesc aceleași valori în care credem noi.

Alina Frolova, fostă ministru adjunct al Apărării din Ucraina, îl aprobă. La fel o face și Basat Öztürk, diplomat turc de carieră. Și Tobias Elwood, consultant pe probleme de securitate și apărare. De aici începe însă o discuție foarte interesantă despre securitatea la Marea Neagră, pe care vă las să o ascultați integral aici, pentru că merită.

Fostul președinte nu e din România, ci din Bulgaria. Rosen Plevneliev este doar unul dintre înalții demnitari – foști și actuali – invitați la forumul GLOBSEC din Praga, la începutul acestei luni. Și doar unul dintre înalții demnitari din zona Balcanilor care au vorbit, cu subiect și predicat, despre amenințarea rusă, despre modul în care ne este subminată democrația, despre modul în care putem apăra valorile euroatlantice și așa mai departe.

Sigur, e puțin de mirare că, într-un panel dedicat securității la Marea Neagră, a lipsit tocmai România. Dar asta e mai puțin important, pentru că fostul președinte bulgar a punctat tot ce ar fi putut puncta și reprezentanții României, iar asta într-un stil mult mai interesant decât ar fi făcut-o oricare dintre românii prezenți la forum.

Pentru că au fost și români printre ei. Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și actual șef al Senatului României. Mircea Geoană, la momentul respectiv încă adjunctul șefului NATO. Luminița Odobescu, ministra de externe a României. Iar principalul lucru pe care l-am remarcat, în aceste 3 zile cât am fost prezent acolo, a fost diferența de calibru nu doar dintre politicienii și demnitarii noștri și cei vestici, ci și față de cei balcanici sau central și est-europeni.

Mi-e foarte greu să compar intervenția lui Petr Pavel, președintele Cehiei, despre impactul tensiunilor geopolitice asupra tehnologiei, cu intervenția lui Nicolae Ciucă despre soluțiile la creșterea regimurilor autocrate și a apetenței pentru partidele populiste. Sau intervenția președintei Sloveniei, Nataša Pirc Mustar, cu privire la „obsesia” Europei de a reglementa și de ce aceasta n-ar trebui să ne sperie, cu intervenția ministrei noastre de externe, Luminița Odobescu, despre ce ar trebui să facem în mod concret ca să susținem Ucraina.

Nu mă voi pronunța cu privire la ele, vă invit să le vedeți cu ochii voștri, fără alte comentarii. Voi spune doar că colegii mei jurnaliști din alte țări ale regiunii au privit cu ochii larg căscați cele două intervenții. Și le-au comentat copios după.

Despre Mircea Geoană nu am ce zice, pentru că a avut un interviu special din partea organizatorilor, în care a reamintit rolul lui în aderarea României la NATO și ridicarea steagului țării acolo, și a părut mult mai european și modern decât a fost între „frații lui întru Hristos” de la biserica Elim din Bruxelles, unde, după ce povestea fix același lucru cu steagul (pare a fi omul unei singure povești), avertiza asupra curentelor venite din Occident care încearcă să distrugă tradițiile și fundamentul nostru creștin, într-un discurs cu nimic diferit de cel ținut de-alde George Simion.

Știri din cealaltă Românie: În Iași, o femeie a primit acordul judecătorilor să intre cu forța în apartamentul unei vecine pentru a face curățenie, iar în Focșani un urs a intrat într-o benzinărie

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Mă gândeam, privindu-i pe acești reprezentanți ai României la GLOBSEC, că-mi pare rău că n-a venit și Marcel Ciolacu, flancat de meditatorii lui la engleză și economie. Asta e tot ce a putut produce mai bun principalul partid din România în 2024. Probabil că anul viitor, din postura de președinte, va putea îngăima măcar câteva cuvinte despre strategiile de integrare a inteligenței artificiale în dezvoltarea economică a Uniunii Europene, scrise pe spatele diplomei de Bac.

Este tulburătoare această lipsă incredibilă de calibru a celor care conduc destinele României, chiar raportat la ce sunt în stare să vorbească politicieni din regiune, chiar dacă unii dintre ei sunt la fel de corupți sau de profitori ca și ai noștri. Este deosebit de trist să mă gândesc că actualul președinte al României, incapabil să dea un interviu presei române în tot mandatul său, va fi invitat la rândul său pe scena unor astfel de evenimente în viitor, singura lui țintă fiind să nu adoarmă chiar întreaga audiență.

Din tot plutonul care candidează cu șanse la președinția României, ar mai fi primărița din Câmpulung, care ar putea, într-adevăr, să țină piept unor întrebări în engleză, să le răspundă cursiv, dar fără niciun fel de pregătire în niciunul dintre domeniile care țin, de fapt, de funcția de președinte. Nimic nou sub soare. Nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu și nici Iohannis nu au avut vreo urmă de pregătire pentru funcția în care i-a trimis poporul. Nu văd de ce aș avea alte pretenții de la doamna Lasconi.

Problema elitelor României este că acestea nu sunt elite. Sunt fie impostori care au urcat acolo pentru că au dat bine de tot din coate, fie oameni care, poate bine intenționați și cu o minimă pregătire, au făcut un pas înainte atunci când nimeni nu s-a oferit să-l facă. Sunt fie oameni care ar putea ocupa cel mult o poziție terțiară într-un minister vestic sau gestiona destinele unui oraș cu câteva mii de locuitori, fie oameni care sunt apreciați doar pentru că sunt relativ loiali aliaților vestici și au dosarul mult mai curat decât alternativele, chiar dacă competențele lor și dorința lor de a învăța sunt periculos de aproape de zero.

Problema elitelor României este că o bună parte din ele nu cred o iotă din ce le iese pe gură pentru alegători, dar o fac doar pentru că „asta vrea poporul”. Foarte puțini oameni bine pregătiți în domeniul funcției lor ajung sus, iar când o fac, sunt dați rapid jos, sufocați de imensul aparat de stat din ministere și din partide, selecționat preponderent pe vechiul PCR (pile, cunoștințe și relații), iar nu pe merit.

Această lipsă acută de profesionalism se reflectă îngrozitor în ieșirile elitelor noastre în afara țării, însă problema majoră e chiar aici, în țară, unde lipsa de pregătire, de viziune și de anvergură țin România cu frâna trasă de zeci de ani de zile, iar acum o duc spre un dezastru de mult anunțat.

Nu știu ce altă țară își putea programa alegerile parlamentare fix de ziua națională, dar noi am reușit asta. Și cu o săptămână înainte și o alta după ziua națională vom fi puși să alegem între 5-6 candidați principali care nu au absolut nicio treabă cu demnitatea funcției de președinte.

Poate că unii dintre ei vor reuși să mimeze o perioadă că înțeleg cu ce bagaj vine funcția asta. Și actualul locatar de la Cotroceni a reușit să facă acest lucru câțiva ani, păcălind destulă lume (inclusiv pe subsemnatul).

Însă dacă ne uităm atenți la ei, ne dăm seama că, din păcate, oferta politică a elitelor țării este în regres puternic față de ce ar putea oferi România acum. Ce forță de negociere externă poate avea un Ciolacu sau un Ciucă? Cine-i ia în serios pe oricare dintre ceilalți candidați cu șanse? Și de ce ar face-o?

Suntem deja intrați în perioada unei Românii care dă sute și mii de tineri extrem de bine pregătiți - mulți dintre ei cu roluri importante în aparatul birocratic de la Bruxelles sau în varii multinaționale din această lume.

Unii dintre acești lideri de 30-40 de ani au fost prezenți și la GLOBSEC, în audiență. Unii au și fost menționați ca „young leaders”. Dar prea puțini sunt atrași de partidele politice, iar asta a devenit deja o problemă acută, nu doar la partidele tradiționale, ci și la „reformiști". Nu au loc de specimenele mai sus menționate, preocupate mai degrabă de tradiții, plimbat în ie și mângâiat orgolii religioase pentru publicul rural și din micile orașe care merg la vot.

Cred că unul dintre planurile principale ale oricărui partid care vrea să reformeze cu adevărat România e să pornească de la reformarea propriilor structuri, astfel încât să atragă exact acești tineri, dar și să-i ajute să fie cu adevărat pregătiți pentru guvernare. Este vital, de altfel.

În următorii 4 ani, e foarte probabil ca România să intre întro criză de dimensiunile celei cu care se confruntă Grecia de 16 ani. Și încă nu a ieșit la liman. Toate astea, „datorită” guvernării PSD-PNL și a unei creșteri economice axate fundamental pe credit extern.

Într-o clasă politică iresponsabilă, vom găsi oare oameni capabili să atace problema de la rădăcină? Vă las pe voi să răspundeți.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€