Cazul Barangă și statul-șvaițer. Cine l-a propus, cine l-a girat, cine a tăcut?

Un om fără bac devine profesor universitar & coordonator de doctorate și e numit, apoi, într-o funcție cu rang de secretar de stat. Toate astea se întâmplă după 2016, anul în care o instanță românească i-a anulat toate documentele de studii (19 la număr). Să despletim întrebarea „cum a fost posibil?” în toate firele ei componente; întrebările precise duc de obicei la răspunsuri relevante.

Cine l-a propus?

Cine anume din anturajul lui Ludovic Orban i l-a propus pe Laurențiu Barangă pentru șefia Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB)? 

Și, chiar presupunând că toate diplomele lui ar fi fost autentice – în 2016 au fost anulate de instanță – ce anume îl recomanda pe Barangă pentru o astfel de funcție? 

Care anume dintre aceste presupuse competențe îl recomandau drept persoana potrivită să conducă ONPCSB – care pe propriul site se definește drept „lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului național de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului”?

Cine a știut, dar n-a spus mai departe?

Instanța i-a desființat lui Barangă, în 2016, toate diplomele – bac, licență, doctorat (+ copii legalizate, foi matricole, certificate). 

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), unde acesta a lucrat, a trimis presei ieri câteva precizări în care spune că i-a suspendat contractul în perioada octombrie 2016 – septembrie 2019, iar de la 1 octombrie 2019 contractul cu el a încetat cu totul. 

Mai spune ORNISS și că Barangă „nu a îndeplinit niciodată și sub nicio formă calitatea de adjunct al conducătorului instituției”, cum scria în CV-ul acestuia și în declarațiile lui de avere. 

Și, ca să ne fie tuturor foarte clar, oficiul ține să concluzioneze: „Practic, în ultimii 4 ani calendaristici, domnul Baranga nu a mai avut nicio legătură cu ORNISS”. 

Spălare pe mâini.

Ce nu ne spune fostul angajator al lui Barangă – instituție care se ocupă de autorizarea accesului la informații clasificate, deci se presupune că pricepe la verificări de background – este motivul pentru care i-a suspendat acestuia contractul de muncă în septembrie 2016, la trei luni după ce instanța i-a desființat toate documentele de studii. Barangă lucra acolo din 2009.

Dacă ORNISS a știut încă din 2016 că diploma de bacalaureat a lui Barangă e falsificată – ca să fii angajat la stat îți trebuie cel puțin diplomă de bacalaureat – de ce, atunci, l-a ținut încă trei ani cu contractul suspendat, în loc să i-l întrerupă cu totul?

De ce nu a sesizat Parchetul? De ce nu l-a dat în judecată pentru recuperarea prejudiciului?

Mai departe, ajungem și în 2020: ca să conduci o instituție de stat care se ocupă de „sistemul național de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului” trebuie să ai acces la informații clasificate (sporul aferent e stabilit pentru toate funcțiunile din listele de salarizare ale ONPCSB, inclusiv pentru șoferi și îngrijitori; la președinte și vicepreședinte acesta e inclus în salariul de bază).

Acces la astfel de informații ar fi trebuit să-i dea lui Barangă chiar ORNISS, unde acesta a lucrat efectiv în perioada 2009–2016.

Și încă o întrebare: cu ce s-a ocupat, înainte ca hârtia cu numirea să ajungă sub pixul lui Ludovic Orban, SRI-ul?

Cum ajunge un om care și-a obținut ilegal toate diplomele și titlurile academice să conducă instituția guvernamentală de luptă împotriva spălării banilor (o activitate care, conform unui manual intern, este „un proces prin care se dă o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal de către infractori care, fără a fi compromiși, beneficiază ulterior de sumele obținute”)? 

Până la urmă, Barangă a făcut cam ce fac toți spălătorii de bani, conform definiției de mai sus: de vreo 15 ani încoace, de când a devenit student la o universitate neacreditată din Alexandria în baza unei diplome false de bac, a dat o aparență de legalitate ascensiunii sale academice pentru a obține ilegal niște sume de care, fără a fi compromis, a beneficiat ulterior. 

Cine l-a girat?

Pe parte universitară, informațiile publicate în premieră de Emilia Șercan luni dimineață sunt amuțitoare: în 2017, deși avea toate diplomele de studii desființate, Laurențiu Barangă bifează două noi victorii academice: își depune un dosar – cu ce acte? – la Târgoviște, la Universitatea „Valahia”, pentru a deveni profesor (era doar conferențiar); și un alt dosar pentru a deveni coordonator de doctorate la București, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV). 

Îi ies, fără probleme, ambele pasiențe: 

„Cum a ajuns Barangă la USAMV?”, îl întreabă Emilia Șercan pe rectorul Cîmpeanu: „Greu de spus, greu de spus. Nu știu să răspund și nici nu știu ce importanță are cine a avut ideea asta magistrală”.

Spălare pe mâini + gunoi sub preș. 

Greu de spus? Nu are importanță „cine a avut ideea asta magistrală”? Asta-i tot ce are se spus un rector atunci când află că la el în parohie e un individ care n-are diplomă de bac, dar coordonează trei dintre doctoranzii lui?

Chiar așa. Oare cine o fi avut ideea magistrală să fie primit la USAMV un om care a parcurs toate treptele academice – de la asistent universitar la coordonator de doctorate – în doar 10 ani?

Vom vedea în pagina următoare

Vedem, în cazul Barangă, un stat-șvaițer, care nu numai că vreme de patru ani n-a extirpat din sistem un impostor dovedit, dar l-a mai și promovat. 

ORNISS l-a ținut cu contractul suspendat trei ani; „Valahia” l-a promovat profesor; CNATDCU i-a girat dosarul de abilitare pentru conducerea de doctorate; ministrul Educației i-a semnat abilitarea; ARACIS l-a păstrat drept evaluator al calității învățământului superior; USAMV l-a luat sub aripă și i-a dat pe mână trei doctoranzi; iar premierul Orban l-a numit la conducerea unei instituții esențiale în combaterea criminalității fără verificări de background (sau cu OK-uri emise fără verificări). A făcut-o, probabil, la recomandarea cuiva din cercul său de colaboratori apropiați.

Cât despre Parchetul General, acesta s-a autosezisat abia acum, după instalarea lui Barangă la șefia ONPCSB; și după ce presa s-a uitat pe CV-ul lui și a remarcat că omul și-a luat bacul la 32 de ani. Sentința aia din 2016 la ce-a folosit?

A, și încă ceva: pe site-ul Bibliotecii Naționale, scrie Emilia Șercan, figurează două teze de doctorat cu același titlu, susținute la aceeași universitate, având același coordonator de doctorat. 

Autori: tatăl Laurențiu Barangă (2011) și fiica Andreea Barangă (2016). 

Școala doctorală de la „Valahia” are 36 de conducători de doctorat; după toate aparențele în Târgoviște e o nemaipomenită forfoteală științifică. 

„Despre evaluarea școlilor doctorale se vorbește din 2011, dar nu s-a făcut, aparent, nimic”, scria în decembrie 2019 Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. „Legea 1 din 2011 prevede […] evaluarea, odată la 5 ani, a calității școlilor doctorale în vederea acreditării lor, pe baza unei metodologii stabilite de minister. [Și] controlul continuu al respectării eticii universitare, în caz de nerespectare sancțiunea fiind desființarea școlii doctorale. Nici prima evaluare (cf. art. 158), nici a doua evaluare nu au fost făcute”.  

Au trecut 10 ani. Cine, mai exact, n-a făcut evaluarea școlilor doctorale?

Miniștrii Educației: Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu, Adrian Curaj, Mircea Dumitru, Pavel Năstase, Valentin Popa, Ecaterina Andronescu (iar), Daniel Breaz, Monica Anisie.

De ce? Pentru că tot statul român – și partidele care numesc în funcții șefii de instituții – e infestat de pseudo-universitari.

Ce-au în făcut în acești zece ani școlile doctorale? N-au înghețat producția, așteptând să le vină evaluatorii și să le măsoare calitatea academică. Cele bune și-au văzut de treabă; nu despre ele e vorba aici. Cele slabe, însă, au fabricat în continuare personaje ca Barangă; eu cred că între el și alte sute de impostori există o singură diferență esențială: cei din urmă doar și-au dat bacul la timp și nu și-au falsificat diplomele, atât.  

Parcursul acestora prin statul-șvaițer și prin sistemul universitar șvaițer e lin: ei înaintează în mici grupuri organizate pe un drum larg, cu sens unic și fără semafoare, pe care accesul îl primești de la politrucii politici & universitari – această redudabilă forță de ocupație a instituțiilor statului. 

Barangă doar e un caz care a stârnit agitație, nu un accident nefericit.

Putreziciunea din unele școli doctorale, despre care PressOne scrie din 2015 încoace, e o chestiune de securitate națională – pentru că acolo, sub cupole academice șubrede, girate de instituțiile statului, se fabrică 24/7 recruți pentru viitoarele armate de ocupație a instituțiilor statului. 

Șeful AEP, a scris Emilia Șercan săptămâna trecută, are doctoratul plagiat.

Adjunctul ministrului Vela are doctoratul plagiat.

Procurorul general-adjunct are doctoratul plagiat.

Șeful Inspecției Judiciare are doctoratul plagiat.

Fostul șef al Academiei de Poliție, judecat acum în dosarul amenințării cu moartea a Emiliei Șercan, are doctoratul plagiat.

Decanii facultăților de Jandarmi și Drept din aceeeași academie au doctorate plagiate.

Cel de la Poliție e autorul unei scheme alambicate de clonare de cărți care a fost devoalată, tot de Emilia Șercan, încă de anul trecut.

Consternarea publică din povestea cu Barangă e binevenită. Doar că ce s-a întâmplat chiar nu e un accident; e eșec instituțional sistemic.

***

În business se vorbește, atunci când ceva nu funcționează, de „direct responsible individual” (prescurtat DRI); formula a fost consacrată de Apple, dar funcțiunea – răspunsul la întrebarea „cine e responsabil?” – ne-o punem de când lumea.

DRI-ul are întotdeauna nume și prenume.

DRI-ul e cel căruia i se cere socoteală, în final, când ceva se prăjește în sistem (de știut: de o parte a ecuației e individul responsabil; de cealaltă, însă, trebuie să fie un alt individ: cel care cere socoteală). 

Tot în business se folosește sintagma „project post-mortem” – o analiză care se face adesea când se încheie un proiect cu scopul de a extrage lecții, fie ele bune sau rele; lecțiile se adaugă apoi la tezaurul managerial al companiei – care pune filtre suplimentare, reglează, îmbunătățește, rodează mecanismele.

Spre deosebire de business, unde sunt în joc bani privați, statul român – care are pe mână banii publici – nu ne vorbește niciodată despre „cine a fost responsabil”: cine ce anume a făcut (sau n-a făcut) ceva; cine a fost sancționat pentru încălcări de reguli și proceduri (în caz că ele existau); ce noi mecanisme de control au fost imaginate/implementate; ce legi au fost schimbate.

Cuvântul „responsabilitate” e rarisim în conversația noastră publică; ascultați-i pe cei care ne vorbesc la TV după fiecare scandal/tragedie. Încerc să-mi amintesc când a fost ultima dată când am auzit „îmi asum responsabilitatea” sau „responsabil e cutare angajat care a făcut cutare greșeală și noi am luat cutare măsură”. 

Nu învățăm; băgăm sub preș.

În instituțiile statului român, cei care o dau în bară sunt lăsați, ca regulă, să demisioneze (demiterile pe criterii de competență sunt rare); sau, când se poate, să iasă la pensie. Asta e situația fericită; de obicei incompetenții rămân în funcție până sunt înlocuiți (de obicei când se petrece vreo schimbare de gardă politică).

Asta-i cutuma. Îl lași pe DRI-ul care-a generat problema să plece bine mersi; bagi rapid gunoiul pe care acesta l-a înșirat prin viața publică sub preș; și pui în locul lui un alt DRI.

Dacă vorbim de universități/plagiatori: CNATDCU a dat în perioada 2016-2020 niște verdicte de plagiat – vreo 50 – acordate de o duzină de universități; cam 1/7 din totalul universităților românești.

Ați auzit de vreo universitate care să-și ia la scuturat coordonatorii de doctorat și referenții care și-au dat OK-ul pe acele teze? Să-i dea afară? Să le ceară înapoi banii încasați tocmai pentru a supraveghea integritatea științifică a lucrărilor? Ați auzit de universități care să-și ia la puricat comisiile de etică – cele care au dat verdicte de neplagiat, invalidate ulterior de CNATDCU?

Nu. Mai toată frăția politico-universitară e de o parte a ecuației; de partea cealaltă, unde ar trebui să fie cei care caută responsabilii și cer socoteală, sunt prea puțini oameni buni – iar acei oameni au, din păcate, prea puține pârghii.

Relevante mi se par, în cazul Barangă, două declarații făcute zilele astea de doi decidenți-cheie; doi oameni care nu se pot plânge că n-au pârghii – ba chiar sunt plătiți din bani publici pentru a sta așezați în partea corectă a ecuației.

Să vedem ce spun cei doi:

Decident Sorin Cîmpeanu: “Nu știu să răspund”

Barangă a ajuns coordonator de doctorate la USAMV – unde rector e Sorin Cîmpeanu – deși în 2017 avea 0 (zero) diplome valabile; a fost pe statele de plată ale USAMV până la 30 septembrie 2020. 

Nu reiese deloc, din vorbele lui Cîmpeanu, că ar fi șocat; ori măcar hotărât să vadă unde s-a gripat mecanismul din universitatea lui. Reiau reacția sa:

„Cum a ajuns Barangă la USAMV?”, îl întreabă Emilia Șercan. „Greu de spus, greu de spus. Nu știu să răspund și nici nu știu ce importanță are cine a avut ideea asta magistrală”; asta răspunde rectorul – adică individul direct responsabil să afle care a fost individul direct responsabil de această grozăvie. 

În fapt, Cîmpeanu are dreptate când zice „greu de spus, greu de spus”. El este, de fapt, cel direct responsabil – în triplă calitate: 

Rectorul Cîmpeanu e politician de top; în patru ani a fost vicepreședinte în trei partide (ALDE, Pro România, PNL). A fost ministru al Educației în guvernarea Ponta (și poate va mai fi, cine știe?). Nu cred să mă înșel când presupun că are deja securizat un loc bun pe listele parlamentare ale PNL (în prezent e deputat); vom ști precis ce loc când ni se vor prezenta listele.

În primăvară, când ministrul Monica Anisie a declanșat procedurile de desemnare a noilor membri CNATDCU, Cîmpeanu a tras niște sfori pentru a controla procesul (ba chiar, conform unor surse, pentru amânarea acestuia cu 6 luni; el neagă că ar fi vânturat ideea amânării). 

După ce noii membri au fost numiți, în iunie, de ministrul Anisie, a apărut în Consiliul Național al Rectorilor (CNR) o splendoare de idee: un referendum prin care universitățile să-și consulte universitarii; și să ceară, pe platforma “așa vor oamenii”, amputarea atribuțiilor CNATDCU.

Mai precis: ideea ar fi fost să nu se mai ocupe CNATDCU nici de validarea doctoratelor, nici de verificarea sesizărilor de plagiat, au propus unii dintre rectori: mai bine să se ocupe universitățile de curățenia din propriile ogrăzi, că e autonomie; cât despre CNATDCU, e “o structură sovietică depășită total”, a comentat un alt rector-politician, Mihnea Costoiu (singurul rector din țară fără doctorat; a fost exmatriculat de la două). 

[Imaginați-vă, de exemplu, cum s-ar ocupa Universitatea „Valahia” – care l-a promovat pe Barangă profesor și a acordat două doctorate pe două teze care aveau exact același titlu și același îndrumător – de eventualele sesizări de plagiat împotriva doctorilor ei; doctori ale căror lucrări vor fi fost îndrumate de cei 36 de coordonatori de doctorat ai săi].

Până la urmă, revoluția de eliberare a universităților de sub controlul CNADTCU s-a vărsat – cel puțin deocamdată – după ce planul a fost dezvăluit de Emilia Șercan. 

Luna trecută Cîmpeanu a fost reales, pentru un nou mandat, la șefia CNR. Am aflat asta din presă; site-ul CNR, pe care-l verific periodic – am eu un hobby, așa – e în reconstrucție de câteva luni bune (cel anterior avea un design stil 1997 + documente oficiale nereactualizate de prin 2016). 

Altfel, în această organizație a elitelor universitare și intelectuale, unde ai zice că poți găsi oricând trei oameni care să-ți argumenteze cinci raționamente diferite, rectorul Cîmpeanu a fost reales la șefia CNR cu 68 de voturi din 69. Nu a avut contracandidați. Rezultat electoral: 98,55%. 

De ce zâmbiți? 

Decident Ludovic Orban: “E treaba lui că ne-a păcălit”

Nu știm, în acest moment, cine i l-a propus pe Barangă lui Orban pentru șefia ONPCSB (funcție cu rang de secretar de stat și mandat de 4 ani). 

Fapt divers: la șase zile de la demisie și la două zile după plasarea sa în arest la domiciliu, Laurențiu Barangă încă figurează pe site ca președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor:

Nu știm, mai departe, nici cum a fost posibil ca nicio instituție a statului să nu fi ridicat un steguleț roșu și să strige: „omul și-a falsificat diploma de bac – cum să-l punem șef pe o structură care se ocupă de spălarea banilor?”. 

Nu știm nici dacă premierul se întreabă măcar cine sunt toți DRI-ii care l-au pus în situația asta (îl știe cu siguranță, însă, pe cel care i l-a recomandat pe Barangă).

Ce știm, în schimb, este ce a răspuns Orban când l-au înghesuit jurnaliștii. „E treaba lui [Barangă] că ne-a păcălit. Ieri am avut demisia pe masă. Și-a dat demisia, nu mai este președinte”, a spus el într-o declarație consemnată de PRO TV.

„E treaba lui că ne-a păcălit”.

Nu, nu e treaba lui. E treaba domniilor voastre, Ludovic Orban și Sorin Cîmpeanu – și a tuturor celor iau leafă de la bugetul de stat ca așa ceva să nu fie posibil.

Barangă a fost plătit ani în șir din bani publici – ca angajat al ORNISS și ca universitar. 

Și era cât pe ce să ia un salariu “de bază” de 18.720 lei lunar ca președinte al ONPCSB.

Ba chiar, dacă mă gândesc bine, Barangă a fost numit pe 4 septembrie și a demisionat pe 8 octombrie – deci legal se poate să i se cuvină, totuși, acești 18.720 lei.

***

Cum au fost toate astea posibile? Nu știu; dar întrebările de mai sus – și altele care nu mi-au trecut mie prin minte – au, cu siguranță, răspunsuri foarte-foarte precise.

PNL are niște principii ale bunei guvernări liberale puse pe site (nu cred că le citește nimeni în afară de mine & alți câțiva ciudați). 

Unul dintre ele e „principiul responsabilității decidentului”.

Zice așa: „Deciziile și actele administrative poartă răspunderea personală a celor care le-au promovat și adoptat, aceștia putând fi sancționați legal în situații de abuz sau de îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu”.

Decidenții-responsabili Cîmpeanu și Orban, căpetenii ale PNL, plutesc în continuare împăcați – ridicând din umeri – peste o cascadă de „îndepliniri defectuoase ale sarcinilor de serviciu” în instituțiile peste care sunt șefi.

Niciunul nu s-a situat, zilele acestea, de partea corectă a ecuației – cea datoare să ceară întâi socoteală în propria ogradă; și apoi să vină la TV să ne explice și nouă cum a fost posibil.

Vorba unui domn de la mine din bloc: „Da, sunt bune principiile, de acord; cu excepția situațiilor în care trebuie să le aplici”.