Laurențiu Barangă, marele maestru impostor: ajunge profesor și conducător de doctorate după ce instanța i-a anulat diploma de bac

Știri

12/10/2020

Dosarul deschis de Parchetul General pe numele lui Laurențiu Barangă – înaltul oficial al statului român acuzat că și-a falsificat diploma de bacalaureat – pune în lumină mai multe informații șocante: Barangă nu numai că nu a absolvit un liceu, dar nu a ocupat niciodată funcția de director adjunct la ORNISS, instituția care îi certifică pe civili și militari pentru a avea acces și gestiona secretele statului. 

În schimb, la exact un an după ce Curtea de Apel București i-a anulat diploma de bacalaureat, Laurențiu Barangă a ajuns în vârful ierarhiei universitare devenind profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și conducător de doctorate la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din București, ambele universități de stat. 

Se întâmpla în 2017, iar decizia din 2016 a instanței de judecată care i-a anulat diploma de bacalaureat, nu i-a blocat fulminanta ascensiune academică.  

Motivarea Curții de Apel București mai scoate la iveală o informație uluitoare: pe diploma de licență a lui Barangă este aplicată o altă fotografie decât cea de pe matca documentului, ceea ce ridică suspiciuni că nici acest act nu era autentic. 

Diplomele la kilogram, anulate 

Numirea lui Laurențiu Barangă pe 5 septembrie în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a reprezentat începutul sfârșitului pentru scurta lui carieră academică și publică, în care și-a făcut debutul la 41 de ani, potrivit propriului CV. 

Nici bine nu se uscase cerneala așezată de premierul Ludovic Orban pe ordinul de numire a lui Barangă, că procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat cu privire la actele sale de studii. 

Presa relatase în detaliu despre colecția de diplome adunate de Barangă  în ultimii 12 ani, dar și că a obținut-o pe cea de bacalaureat la 32 de ani. 

Ceea ce presa nu știa la acel moment era că diploma de bac a lui Barangă era falsificată.

foto: 53534431 © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Justiție în ritm de melc. Un psiholog abuzator din București poate practica în continuare, deși s-a propus suspendarea lui de cel puțin 9 luni

Deși Comisia de Deontologie a Colegiului Psihologilor din România a propus de cel puțin 9 luni suspendarea unui psihoterapeut care a făcut sex cu fosta sa clientă, instituția n-a luat nici până acum o decizie finală.

De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.

Reportaj de la gala de lupte RXF, unde femeile au fost bătute de bărbați și târâte în lesă. „E ok, Floricica mai trebuie să reziste doar câteva minute”

„Lupta” dintre Costică și Floricica este unul din punctele de atracție ale serii. De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.

Totuși, această informație era prea bine cunoscută în străfundurile Sistemului. 

În 2016, Curtea de Apel București îi desființa în mod definitiv lui Barangă diploma de bacalaureat, diploma de licență, diploma de doctorat, dar și alte diplome și certificate – în total 19 documente. 

Motivarea a fost fără echivoc: 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Documentele școlare regăsite la dosarul martorului Barangă Laurențiu sunt false, având la bază o diplomă de bacalaureat falsă, astfel acesta nu îndeplinea condițiile pentru a se înscrie și absolvi o facultate și, în continuare, alte cursuri sau studii de doctorat”.

În respectivul dosar instanța nu l-a vizat în mod direct pe fostul șef de la „Spălarea Banilor” –  acesta având doar calitatea de martor –, ci l-a vizat pe Mina-Silviu Dobronăuțeanu, fostul rector al universității „Alexandru Ghica” din Alexandria, județul Teleorman, acuzat că a falsificat sute de acte de studii, potrivit ziare.com

Dosarul penal de la Curtea de Apel, care a dus în final la anularea tuturor actelor de studii ale lui Barangă, a fost instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. 

Aceștia au descoperit, în timp ce verificau sutele de documente falsificate de Dobronăuțeanu, că și diploma de bacalaureat a lui Laurențiu Barangă, la acel moment adjunct al unei direcții din ORNISS și conferențiar universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, era una falsificată.

Decizia Curții de Apel a fost fără echivoc. I-a anulat lui Barangă toate documentele pe baza cărora acesta își construise atât cariera academică, cât și pe cea din administrația publică. 

Timp de patru ani, de la pronunțarea deciziei Curții de Apel în iunie 2016 și până când Barangă a fost reținut pe 10 octombrie, nicio instituție a statului nu a părut că știe că întreg trecutul profesional al acestuia a fost construit pe un mare fals. 

Mai mult, premierul Ludovic Orban a ajuns pe data de 5 septembrie în ridicola ipostază de a-i semna acestuia numirea în cea mai înaltă poziție pe care o poate ocupa un funcționar public – aceea de președinte cu rang de secretar de stat al unei instituții de importanță strategică pentru statul român: Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. 

Totuși, după ce presa a relatat pe larg despre numirea lui Barangă la „Spălarea Banilor”, despre faptul că și-a obținut diploma de bac la 32 de ani, iar primul serviciu menționat în CV l-a ocupat la 41 de ani, o rotiță invizibilă a Sistemului s-a pus în mișcare. 

Această rotiță a făcut ca Parchetul General să se autosesizeze și să deschidă dosarul care, cu siguranță, relevă unele dintre cele mai șocante informații despre gradul de complicitate, pasivitate și chiar toleranță a statului în fața unui caz de impostură generalizată. 

Iar deschiderea dosarului e un semn că, totuși, în Sistem se știa despre falsul lui Barangă. 

Cum a ajuns conducător de doctorate

La un an după ce Curtea de Apel a anulat toate diplomele deținute de Laurențiu Barangă, inclusiv foile matricole aferente acestora, fostul șef de la „Spălarea Banilor” devenea conducător de doctorate la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV). 

Cu o îndrăzneală care sfidează orice putere de înțelegere, deși avea toate actele universitare anulate în mod definitiv, Laurențiu Barangă și-a depus dosarul de abilitare pentru a deveni îndrumător de doctorate la universitatea condusă de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.

Susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul ”Managementul și responsabilitatea socială în unitățile agricole” a avut loc în aprilie 2017. 

După ce dosarul lui a fost verificat de CNATDCU, în septembrie 2017, ministrul Educației Liviu Pop semna ordinul prin care Laurențiu Barangă primea dreptul de a conduce doctorate la USAMV în domeniul „Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală”. 

Unul dintre cele două CV-uri publice ale lui Barangă, care puteau fi accesate sâmbătă pe internet, era postat pe site-ul USAMV. Duminică, CV-ul dispăruse de pe acea pagină, iar link-ul prezenta eroare la deschidere. 

Rectorul USAMV: "Nu are importanță cine a avut ideea asta magistrală"

Sorin Cîmpeanu, rectorul USAMV – care este și președintele Consiliului Național al Rectorilor – a declarat că CV-ul lui Barangă a fost scos de pe site-ul universității pentru că „raporturile de colaborare” cu aceste s-au încheiat la 30 septembrie, „deci nu se mai justifică prezența CV-ului pe site-ul instituțional”.

Cîmpeanu susține că a întrerupt orice colaborare cu Baranga – care era îndrumător pentru trei doctoranzi – după ce Inspectoratul General al Poliției Române „ne-a adus la cunoștință situația lui legală”.

Rectorul USAMV a explicat că universitatea i-a depus plângere lui Barangă pentru înșelăciune și s-a constituit parte civilă. 

Emilia Șercan: Cine v-a înștiințat? Parchetul, poliția, vreun serviciu? Și cum au justificat faptul că vă aduc la cunoștință acest lucru?

Sorin Cîmpeanu: A fost Poliția, o direcție specifică, ne-a adus la cunoștință că există o hotărâre a instanței prin care i se desființează diplomele. 

E.Ș.: Și v-au comunicat și hotărârea respectivă? Adică a fost o comunicare oficială, ați primit o adresă sau a fost, așa, un telefon?

S.C.: A fost o comunicare oficială. Bun, drept urmare, în aceeași zi am convocat Consiliul de Administrație și Senatul Universității și am luat decizia unu – îi facem plângere penală, noi, Universitatea, pentru înșelăciune. Doi – ne constituim parte civilă în proces, împotriva lui, și acolo trebuie să menționez și cuantumul prejudiciului. Au calculat prejudiciul cei de la Resurse Umane și au găsit că este 30 și ceva de mii de lei. Parcă așa e suma, în doi ani, incluzând și contribuția angajatorului. Și punctul trei al deciziei, am hotărât încetarea oricărei colaborări, drept urmare nu mai are contract de muncă cu noi și asta e și explicația tristă, asta este. 

E.Ș.: Dar cum a ajuns totuși el să vină să se abiliteze și să conducă doctorate la USAMV?

S.C.: Greu de spus, greu de spus. Nu știu să răspund și nici nu știu ce importanță are cine a avut ideea asta magistrală. 

***

Surse din USAMV susțin că Senatul Universității s-a întrunit joi, 8 octombrie, pentru a discuta cazul „Barangă”. În aceeași zi, acesta a demisionat de la conducerea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. 

La patru ore după dialogul cu Sorin Cîmpeanu, o instanță din București a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile împotriva lui Barangă, căruia i-a interzis să comunice „direct sau indirect, pe nicio cale” cu reprezentanți ai Universității „Valahia” și ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

Cum a ajuns profesor 

La trei luni după ce a obținut abilitarea de a conduce doctorate la USAMV și cu două luni înainte ca aceasta să îi fie validată de CNATDCU, conf. dr. Laurențiu Barangă a candidat pentru un post de profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. 

Se întâmpla în iulie 2017. 

Concursul a fost o formalitate: Barangă a fost declarat admis și a obținut titlul de profesor universitar, cel mai înalt grad didactic din ierarhia academică.  

Materiile pe care acesta s-a titularizat la Facultatea de Științe și Inginerie – Alexandria din cadrul Universității „Valahia” sunt „Managementul resurselor umane”, „Management strategic”, „Managementul firmei” și „Antreprenoriat şi gestiunea afacerilor”. 

Primul document obligatoriu din dosarul depus de Barangă înainte de susținerea concursului a fost o cerere de înscriere, care includea și o declarație pe propria răspundere „privind veridicitatea informațiilor prezentate în dosar”. 

Laurențiu Barangă era deja angajatul Universității „Valahia” din Târgoviște când a devenit profesor, în iulie 2019. 

Acesta s-a titularizat în universitate în 2012, la un an după ce a devenit doctor, după ce a câștigat un concurs pentru postul de conferențiar universitar.

De altfel, din ianuarie 2016, acesta era directorul Departamentului de Științe și Inginerie din cadrul Facultății de Științe și Inginerie – Alexandria. 

Știa ORNISS despre diplomele false? 

Laurențiu Barangă a fost admis la doctorat la Universitatea „Valahia” din Târgoviște în 2008, chiar în anul în care obține diploma de licență. 

Acesta este un prim moment în care instituțiile statului închid adânc ochii în fața lui Barangă și contribuie complice la ascensiunea acestuia: este admis la doctorat, deși nu deținea o diplomă de masterat, devenită obligatorie pentru a putea urma studii doctorale începând cu 2005, când România a adoptat sistemul de educație Bologna. 

La „Valahia”, Barangă se intersectează cu Marius Petrescu, profesor la această universitate și director general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituția care emite certificate pentru acces la secretele statului atât pentru civili, cât și pentru militari.

Un an mai târziu, în 2009, Barangă ajunge consilier la ORNISS, iar din 2010 este promovat ca adjunct al unei direcții din instituție. 

La momentul angajării la ORNISS, instituția care aplică unele dintre cele mai dure proceduri de verificare la angajare, nimeni nu a sesizat faptul că nu numai diploma de bacalaureat a lui Barangă era falsificată, ci și că cea de licență prezenta suspiciuni, după cum avea să consemneze ulterior, în 2016, Curtea de Apel: 

„Tot la dosarul de studii al sus-numitului am identificat și matca (cotorul) diplomei de licență care cuprinde aceleași date de identificare ca și diploma, însă are aplicată o altă fotografie decât cea aplicată pe acest înscris, astfel înscrisul nu îndeplinește condițiile de fond și formă pentru a fi autentic”. 

Deși în CV Barangă spune că a ocupat funcțiile de consilier, de adjunct șef serviciu și de director adjunct, într-un comunicat de presă emis aseară ORNISS precizează că Laurențiu Barangă nu a ocupat niciodată funcția de director adjunct al instituției. 

„În perioada în care domnul Barangă Laurențiu a activat în cadrul ORNISS, nu a îndeplinit niciodată și sub nicio formă, calitatea de adjunct al conducătorului instituției”. 

Totuși, deși informația că deține funcția de director adjunct era trecută într-un document public, așa cum este CV-ul, ORNISS nu i-a cerut lui Barangă să o modifice și nici nu a corectat-o în mod public până ieri. 

În același comunicat de presă, ORNISS precizează că a suspendat contractul de muncă al lui Laurențiu Barangă începând cu 1 octombrie 2016, adică la trei luni după ce Curtea de Apel București îi desființa acestuia toate actele de studii. 

Contractul lui Barangă a fost suspendat timp de trei ani, până la 1 octombrie 2019, când ORNISS i l-a închis definitiv. 

A știut conducerea ORNISS despre decizia Curții de Apel București? Greu de spus, în condițiile în care acest lucru nu este lămurit chiar de instituție. 

Tatăl, fiica, doctoratul la indigo

Surprizele legate de cariera academică a lui Laurențiu Barangă nu se opresc aici. Pe site-ul Bibliotecii Naționale figurează două teze de doctorat cu titluri identice, susținute la aceeași universitate și având același coordonator de doctorat. Diferă doar prenumele doctoranzilor: Laurențiu și Andreea. 

Titlul ambelor teze de doctorat este „Organizațiile românești din perspectiva noilor tendințe în evoluția managementului – responsabilitatea socială a organizației”

Cea care-l are drept autor pe Laurențiu Barangă a fost susținută în 2011 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, iar cea semnată de fiica acestuia, Andreea Barangă, a fost susținută cinci ani mai târziu, în 2016, la aceeași universitate. 

Coordonatorul științific al tezelor cu titluri identice este, și el, același: prof. Ion Stegăroiu, unul dintre cei 36 de conducători de doctorat de la Universitatea „Valahia”. 

O ironie supremă face ca Laurențiu Barangă, care în 12 ani și-a construit o întreagă carieră academică pe o diplomă falsă de bacalaureat, să fi fost și evaluator al calității învățământului superior din România. 

Acesta încă figurează pe vechiul site al Agenției Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) pe lista celor 40 de evaluatori ai domeniului Management – alături de prof. Ion Stegăroiu, conducătorul său de doctorat.

Instituțiile statului, eșecuri în lanț

Condensată într-un CV de cinci pagini, scurta carieră profesională a lui Laurențiu Barangă – poate cel mai mare impostor devoalat public vreodată –, este un nesfârșit șir de falsuri. 

Opt universități românești i-au acordat lui Laurențiu Barangă diplome, certificate, titluri și grade didactice:

Diplomele 

Ascensiunea academică

Alte diplome și certificate

* Toate diplomele, certificatele de absolvire și de competență, foile matricole și copiile legalizate ale acestor documente – în total, 19 documente – au fost desființate în 2016 de Curtea de Apel București. 

Începută brusc în 2008, la vârsta de 41 de ani, când obținea o diplomă de licență și devenea asistent universitar la universitatea privată „Titu Maiorescu” din București, cariera lui Barangă s-a încheiat la fel de brusc 12 ani mai târziu, când a fost scos cu cătușele la mâini din sediul Poliției Române.

echipa pressone

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Share this