Ana Dumbravă, Ana Dumbravă, cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume. Foto: arhiva personală
Ana Dumbravă, Ana Dumbravă, cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume. Foto: arhiva personală
29/11/2023
Când jocurile video te fac campion. La 24 de ani, Ana Dumbravă este cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume
„Mintea este unealta de bază și arma unui jucător profesionist și totul începe de aici”, povestește Ana Dumbravă care, la 24 de ani, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike: Global Offensive din lume. Tânăra, originară din Rădăuți, a muncit ani de zile pentru a face performanță în esports și a deveni campioană globală, iar obiectivul ei este de a inspira cât mai multe fete să aibă o carieră în același domeniu, astfel încât acesta să nu mai fie dominat de bărbați.
Am stat de vorbă cu Ana despre profesia ei, sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, misiunea ei, cât și despre satisfacția pe care o simte atunci când câștigă.
„Inițial nu am fost bună. Dar cu timpul rezultatele mele au început să se îmbunătățească”, povestește Ana Dumbravă. Foto: arhiva personală
Copilăria din Rădăuți și dragostea pentru sport
Ana Dumbravă s-a născut la Rădăuți, într-o familie de ingineri. Are un frate mai mare și a fost atrasă de jocurile pe calculator încă de la vârsta de patru ani. Îi plăceau atât de mult, încât familia s-a îngrijorat la început.
„A fost nevoie de pași mici, dar le-am explicat și i-am invitat în lumea mea, lumea esports, iar acum mă înțeleg și mă susțin 100%. Mi-au fost alături în orice moment bun sau greu din cariera mea și le sunt recunoscătoare. Spun asta pentru că nu mulți au parte de acest gen de susținere”, a subliniat Ana, nu fără a menționa cât de important este pentru ea ca oamenii să înțeleagă că și jocurile online sunt un sport în sine.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Era mică atunci când a rămas fără mamă, iar acela a fost unul din punctele de cotitură în relația ei cu gamingul: „CS:GO mi-a dat o stare de liniște în momentul respectiv”, povestește ea.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Fratele ei i-a inspirat pasiunea pentru fotbal și jocuri pe calculator. A început cu FIFA, NFS, GTA, CS 1.6, Elder Scrolls Oblivion, Quake, dar Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO) a fost jocul care i-a dat un sens și care i-a schimbat viața.
Jocul a fost lansat în 2014, iar din 2015 Ana îl joacă constant, în timp ce încearcă mereu să-și îmbunătățească stilul și tehnicile. Când a văzut prima oară un CS:GO pe Twitch, s-a simțit conectată cu lumea jocului și a descoperit cum poate să-și „umple golul” pe care-l simțea în suflet.
„Inițial nu am fost bună. Dar cu timpul rezultatele mele au început să se îmbunătățească”, povestește Ana. De fapt, la doar un an de zile după ce s-a apucat de joc, în 2015, ea a început să joace pentru echipe din România, iar apoi, în 2016, a intrat în prima ei echipă internațională (ESWC).
Asociația Sache: Locul unde toate animalele sunt vindecate până la capăt
În 2016, când a deschis cabinetul veterinar, Laura Fincu era convinsă că inițiativa lor de antreprenoriat social va rezolva problema câinilor din România. Aproape 9 ani mai târziu, după peste 100.000 de sterilizări făcute în campaniile aproape săptămânale prin țară, nu mai e atât de convinsă, dar crede în continuare cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți. Ca să contribuie la asta, asociația Sache construiește primul spital social pentru animale din România.
CS:GO: „Sentimentul de a fi campion e foarte greu de explicat în cuvinte”
Ana Dumbravă are peste 12.000 de ore jucate până în prezent, iar prima competiție internațională la care a participat a fost la Paris, în cadrul Electronic Sports World Cup. Campioană internațională a devenit în 2020, la Dubai, în cadrul „Girl Gamer Festival”: „Experiența și momentul ăsta nu o să-l uit vreodată, iar sentimentul ăla de a fi campion e foarte greu de explicat în cuvinte. Pur și simplu, victoria asta mi-a adus gândul că orice este posibil și dacă lucrezi și îți dorești un lucru, poți să-l obții”, spune ea.
„Nu a fost ușor pentru mine să ajung aici. Țelul meu a fost să ajung numărul 1”, spune Ana Dumbravă. Foto: arhiva personală
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
În 2022, a câștigat, în Dallas și Valencia, și cele mai mari turnee de Counter-Strike din lume. În opt ani, cu consecvență, Ana a ajuns în top trei cele mai bune jucătoare la nivel global, iar pe 14 ianuarie 2023, în cadrul HLTV Award Show ținut la Stockholm, cel mai important event din lume dedicat jucătorilor profesioniști din industria de gaming, ea a fost desemnată cea mai bună jucătoare CS:GO din lume, după ce a învins o jucătoare din Rusia și una din Brazilia.
„Nu a fost ușor pentru mine să ajung aici. De-a lungul a opt ani de performanță am obținut rezultate ok, dar nu satisfăcătoare pentru mine. Țelul meu a fost să ajung numărul 1, alături de echipa mea, și de a sparge bariera dintre scena feminină și cea masculină în acest domeniu. M-am antrenat zilnic (reflexe, ore de teorie, ore de comunicare), încercam să-mi repar greșelile și să înțeleg cât mai bine orice lucru mărunt, dar important pentru joc, așa cum fac și în prezent”, mărturisește ea.
În prezent, „ANa”, așa cum este recunoscută în lumea jocului, face parte din echipa de top feminină Nigma Galaxy, o organizație din Emiratele Arabe Unite, unde beneficiază de un salariu, plus bonusuri speciale. „De asemenea, sumele pe care le câștigăm la campionate sunt împărțite într-o proporție egală”, adaugă ea.
În cadrul echipei, campioana româncă are rol de lunetistă. „Pe scurt, jocul opune două echipe, teroriștii și anti-teroriștii, în diferite moduri de joc bazate pe obiective. Cele mai frecvente implică teroriștii care plantează o bombă, în timp ce contra-teroriștii încearcă să-i oprească sau încearcă să salveze ostaticii capturați”, explică jucătoarea.
Ana spune că, deși jocul e foarte popular, e și dificil, în același timp. Există cinci jucători într-o echipă, și fiecare au roluri diferite. „Trebuie să cunoști foarte bine meta și utilitățile jocului, să ai o comunicare eficientă și la obiect, dar și să sacrifici foarte multe ore în timp ce te antrenezi, pentru a ști cât mai bine acea lume și a avea reflexe bune”, subliniază ea.
„Este mai dificil să rămâi pe primul loc decât să ajungi acolo”
Acum, Ana este studentă în anul I la master în cadrul Facultății de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor din Iași. Povestește că a avut o adolescență dificilă și stresantă, deoarece, în timp ce se antrena, învăța și mergea la școală.
Drumul ei spre succes nu a fost lipsit de sacrificii. „Am renunțat la multe momente din viața mea pentru asta, de la aniversări, la timp petrecut cu familia și prietenii apropiați. Nu regret alegerea făcută, dar experiențele din adolescență m-au învățat cât de important este să-ți împarți ziua și să-ți creezi un orar corect și eficient pentru ca totul să fie mai ușor de gestionat. În clipa în care ești un jucător pro, trebuie să fii conștient că prioritățile tale devin cariera și performanța. Mulți aleg să se lase de meseria asta, deoarece este foarte greu să lași deoparte aceste momente și să-ți ocupi timpul doar cu acest lucru”, povestește campioana.
În general, Ana participă la patru-cinci campionate internaționale feminine pe an, unde încearcă să facă performanță împotriva scenei masculine. Înaintea unui astfel de eveniment, se antrenează des, după un orar bine stabilit de antrenor: șase-opt ore pe zi de antrenament cu echipa (cu pauze), dar și ore programate cu un psiholog, pauze pentru mese și relaxare; timpul special pentru sport este obligatoriu.
„Am realizat că este mult mai dificil să rămâi pe primul loc decât să ajungi acolo. Chiar dacă a fost dificil să obțin aceste titluri și trofee, cred că e foarte ușor să cobori și să te oprești din a munci mai mult, cu senzația că scopul tău a fost finalizat. Ca în orice sport, fiecare echipă vrea să-ți «fure» titlul, așa că eu și echipa mea încercăm să fim cu un pas în fața adversarilor, să învățăm și să ne reînnoim mereu stilul de joc.”
„Gaming-ul nu este inamicul parenting-ului și nici al copiiilor, părinții iresponsabili și absenți sunt”
Toma Nicolau este co-fondator Good Game Industry și agentul Anei. Gamer din copilărie la rândul său, Toma înțelege acest stil de viață, cu beneficiile și dezavantajele sale. Momentan, el se implică în carierele a peste 20 de creatori de conținut de gaming și atleți esports și face eforturi pentru a le oferi condiții cât mai bune pentru a-și derula activitatea, dar și pentru a-i face să-și înțeleagă rolurile de formatori de opinie.
Toma spune că pune umărul și la informarea corectă a celor interesați. „Pe Ana o ajut să-și managerieze timpul încât să fie concentrată pe obiectivele ei, caut să fie respectată, înțeleasă și recompensată pe măsura muncii ei, dar și să aibă o voce care să inspire”, spune el.
Toma Nicolau și-ar dori ca românii să știe că în multe țări civilizate, esports se predă în școli, în clasele I-VIII, și poate fi o profesie foarte respectată și bine plătită. „Competițiile mondiale de esports se întâmplă pe stadioane pline, iar în curând vom vorbi și despre Jocuri Olimpice”, adaugă el.
Toma e conștient, în același timp, că jocurile online pot deveni, pentru unii copii, o pierdere de vreme și o cauză a sedentarismului, dar crede că principala problemă în astfel de situații este a părinților, care nu reușesc să-și stimuleze copiii cu activități diverse, care să le atragă atenția și să le stârnească interesul și curiozitatea.
„Un echilibru între toate n-are cum să strice. Internetul este o bibliotecă. Există și mult conținut educațional pe lângă cel de divertisment, multe similitudini cu TV-ul. Sunt jocuri video din care înveți istorie, geografie, biologie, limbi străine și așa mai departe. Gaming-ul nu este inamicul parenting-ului și nici al copiiilor, părinții iresponsabili și absenți sunt”, explică el.
Cum e să fii femeie într-un domeniu dominat de bărbați: „Du-te în bucătărie, unde îți este locul”
Anei nu i-a fost ușor să facă performanță ca femeie în acest domeniu, mai ales în România. „A fost destul de dificil, deoarece nu a mai existat o altă fată care să ajungă la performanța mea în esports. În plus, lumea asta nu era foarte populată de femei, cel puțin când m-am apucat eu”, mai spune ea.
„Recunosc, am primit bullying, de la «ești fată, nu ai ce căuta aici», la «du-te în bucătărie, unde îți este locul», dar am încercat să transform mesajele astea negative într-o motivație și să le demonstrez contrariul”, adaugă ea.
„Vreau ca părinții să-și susțină copiii în orice domeniu își doresc ei să progreseze”, susține Ana Dumbravă. Foto: arhiva personală
În definitiv, consecvența și stăpânirea de sine necesare în joc sunt la fel de utile și în viața reală, iar modul în care a învățat să-și controleze emoțiile și să fie calmă în fața criticilor sau bullying-ului a ajutat-o să fie mai puternică psihic și să-și creeze „propriul scut” împotriva lor. Ana cunoaște majoritatea jucătoarelor pro și spune că încearcă să aibă relații de prietenie cu ele, chiar dacă în timpul meciurilor, pe server, sunt inamice. „Acest lucru nu mă împinge să mă comport urât cu ele, facem parte din aceeași comunitate și trebuie să avem un respect reciproc, până la urmă”, spune ea.
„Vreau ca părinții să-și susțină copiii în orice domeniu își doresc ei să progreseze”
Miile de ore de antrenament au învățat-o, în primul rând, să aibă răbdare: nu orice victorie sau performanță vine imediat. Au învățat-o să fie mai deschisă, să comunice mai bine, să lucreze într-o echipă, să nu se dea bătută și să muncească mult. „Am învățat să ignor mesajele de bully și hate, să ajut și să înțeleg mai bine situația fiecărui om, dar și să fiu mai atentă la persoanele care mă susțin, nu la numărul lor”, mai spune ea.
Dar tot în esports a învățat și despre înfrângere și lecțiile care vin la pachet odată cu ea. „Știu ce înseamnă să pierzi, dar fără pierderi nu sunt câștiguri și nici nu înveți. Încerc să am o mentalitate de campion, să fiu o persoană umilă și să-mi creez acest drum al meu.”
Pentru jucători ca Ana, sau pentru alți profesioniști din domeniu, precum Toma Nicolau, România a rămas însă în urma restului lumii în felul în care gestionează necesitățile din esports.
„Așa cum un părinte trebuie să fie responsabil de educația propriului copil, Ministerul Educației și ANS sunt responsabile să ofere condiții optime tuturor sportivilor pentru cultivarea înaltei performanțe, inclusiv în esports”, explică Toma Nicolau, agentul Anei. Foto: arhiva personală
„Așa cum un părinte trebuie să fie responsabil de educația propriului copil, Ministerul Educației și ANS sunt responsabile să ofere condiții optime tuturor sportivilor pentru cultivarea înaltei performanțe, inclusiv în esports”, spune Nicolau.
„Până nu vor ajunge generațiile noi, care au copilărit cu gaming, în poziții influente în societate, va fi foarte greu să reglementăm și să îmbunătățim situația pe plan local. E o discuție amplă aici, care trebuie să înceapă cu informare și toleranță, pentru că pur și simplu nu avem de ales. Procesul prin care planeta se tehnologizează e rapid și se simte asta, avem din ce în ce mai multe smart gadgets, potențiale inteligențe artificiale, iar România e deja în urmă la multe lucruri cel puțin la fel de importante.”
Ana își dorește ca din ce în ce mai multe persoane să perceapă munca ei drept un sport, să fie dornice să-l cunoască mai mult decât să judece, din „frică sau neștiință”. În prezent ea se pregătește pentru turneul ESL Impact Valencia, care va avea loc în perioada 8-10 decembrie.
Dar, dincolo de asta, tânăra vrea ca părinții să-și susțină copiii în orice domeniu își doresc ei să progreseze.
„Cred că fiecare părinte își dă seama când copilul lor se dedică sau are talent către un subiect anume, de aceea îi încurajez să le fie alături și să ignore mentalitatea tradițională care spune că dacă nu ești doctor sau avocat nu ești cineva”, încheie ea.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this