„Călătorii în sălbăticie” - Interviu cu Gavin Thurston, „cameramanul lui Attenborough”

Vasile Decu

Redactor

O conversație despre viața de pe film, dar și cea secretă, a realizatorilor de documentare de natură.

„Călătorii în sălbăticie: Viața secretă a unui cameraman”, de Gavin Thurston. Editura Pilot Books, 2023, traducere de Lavinia Braniște.

„David Attenborough a Life in Our Planet”, „Frozen Planet II”, „Our Planet”, „Life in Colour”, „Blue Planet II”, „Planet Earth”, „Monkey Kingdom”, „Human Planet”, „The Private Life of Plants” - sunt doar câteva dintre super-documentarele la care a contribuit Gavin Thurston, cameraman și prezentator premiat cu BAFTA și EMMY într-o carieră de peste 30 de ani.

Gavin este și autorul uneia dintre cărțile mele preferate, „Călătorii în sălbăticie: Viața secretă a unui cameraman”, un jurnal captivant al aventurilor sale pe glob - și au fost multe! - scris cu pasiune, talent literar, mult umor și introspecție.

Înainte și în timpul interviului, am evitat în mod intenționat să folosesc porecla de „cameramanul lui Attenborough” ori să-l întreb despre el, căci mi se părea nedreaptă formularea - față de cariera lui și față de talentul lui de scriitor. Și eram sincer interesat de Gavin, de cartea lui minunată, de documentarele lui fantastice și de experiențele lui incredibile ca explorator, naturalist și comunicator al științei. Dar a vorbit el, cu atât de multă dragoste și entuziasm, despre Attenborough, încât mi-am dat seama că această poreclă nu-i deloc nedreaptă, ci un titlu de onoare, un 'Badge of Honour', cum zice el.

Gavin este acum în România, la Brașov, invitat special al Lynx festival, unde ne va povesti despre aventurile lui - da, și despre David Attenborough - duminică, 8 iunie, de la ora 16:00, la Centrul Cultural Reduta. Neapărat să veniți să-l ascultați și să-l cunoașteți! Iar dacă nu sunteți în Brașov, ce mai așteptați?

Căci trebuie să vă luați autograf și pe cartea lui. Eu am deja! Și mă bucur ca un copil. 🤓

Vasile Decu: Ești realizator de filme documentare premiate, jurnalist de știință, naturalist, călător neobosit, explorator și ambasador al lumii naturale, autor de cărți. Tu cum te vezi?

Gavin Thurston: E o întrebare interesantă, căci nu prea m-am gândit la asta până acum. Dacă ar fi să-mi scriu o descriere ori un scurt bio, cred că aș alege lucrurile astea pe care le-ai zis. Am avut o viață, o carieră frumoasă, lucrez cu mare plăcere și îmi pare foarte normal cu ce mă ocup. Iubesc diversitatea și mă consider foarte norocos că nu am un program clasic, de birou, de la 9 la 5 - acelea mi se par job-urile cu adevărat grele. Așa că definiția mea ar fi că sunt un om norocos (râde).

Mi-am și făcut, cu mâna mea, o parte din acest noroc, căci eram un puști care a bătut singur la ușa Oxford Scientific Films (OSF), doar cu un portofoliu de fotografii de amator în mână, ca să-i rog să primească, să învăț acolo meserie.

Am avut parte și de sacrificii. De exemplu, cartea este dedicată familiei mele, de lângă care am lipsit mare parte din acești ani.

În plus, este o muncă de echipă, chit că sună a clișeu. Dar am fost norocos să lucrez cu oameni foarte capabili, care mă pun pe mine într-o lumină bună, căci eu sunt mai vizibil. Dar, oricât de bun ai fi ca naturalist ori cameraman, dacă nu ai parte de expertiza lor, de a te duce în cel mai bun loc la cel mai bun moment, nu obții nimic. Cariera mea s-a bazat pe oameni care fac posibile aceste povești uimitoare de natură, de la biologi la șoferi și ghizi locali - care ne și țin în viață.

© Gavin Thurston

Ce faci în weekendul 20-22 iunie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Grillfest în București, TIFF în Cluj-Napoca, Flight Festival în Timișoara și Rocanotherworld în Iași. Tu ce faci în weekend?

Ce faci în weekendul 27-29 iunie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Festivalul Civic PEN în București, Opera Aperta în Cluj-Napoca, Festivalul Înghețatei în Timișoara și Petrecere cu Motiv în Iași. Tu ce faci în weekend?

Ai călătorit în jurul lumii, în zeci și zeci de locuri minunate. Ce destinații mai ai încă pe lista de pofte (dacă ții o astfel de listă)?

În mod ciudat, nu am o bucket list (râde). Cred că am avut una când eram tânăr și visam să văd urși polari, dar apoi am fost atât de norocos în cariera mea, în care am văzut atât de multe lucruri minunate, că nu a mai fost nevoie să-mi fac o listă. De vreo zece ani, ambiția mea este să mă bucur de fiecare moment, să profit de prezent, să apreciez ce fac și să profit cât de mult pot de ce mi se întâmplă. Dacă aș visa la altceva acum când vorbesc cu tine, o parte din mintea mea ar fi în altă parte. Desigur, e bine să ai ambiții personale, dar trebuie să profiți mereu de prezent. Mâine pot să nu mai fiu și nu vreau să mor dezamăgit că nu am bifat lista (râde).

© Gavin Thurston

Poate fi și o lecție învățată din experiențele tale directe. Descrii mereu, în carte și în prezentările tale, cum, de fiecare dată când mergi în sălbăticie, reînveți să vezi, să asculți, să percepi lumea din jurul tău, nu neapărat să-ți deschizi ochii, ci să vezi mai bine.

Nu trebuie să te concentrezi pe un singur lucru. Mai ales în privința animalelor, dacă te duci într-un loc anume în căutarea unui animal specific, poți rata foarte multe lucruri dacă nu observi cum trebuie lumea din jurul tău. La fel, ca om de știință, dacă te duci pe teren să cauți doar un anumit lucru, un anumit comportament pe care vrei să-l studiezi, poți rata alte lucruri care nu au mai fost observate până acum. De exemplu, dacă mă duc să filmez un leopard, nu îl caut doar pe el - oricum, e greu de găsit, s-ar putea să nici nu vezi unul. Trebuie să asculți păsările, să fii atent la semnalele de alarmă, la vocalizările antilopelor impala și tot așa. Celelalte animale se pricep mai bine ca tine să vadă leopardul, deoarece miza este mai mare pentru ele. Trebuie să-ți lărgești câmpul de percepție.

© Gavin Thurston

Chiar dacă spui că n-ai o bucket list, ai una foarte mare de experiențe deja bifate. Ai învățat multe lecții de înțelepciune în toți acești ani: cum să nu enervezi o gorilă, cum să fugi de un elefant, cum să joci poker cu un varan de Komodo.

(râde) Da, ai dreptate, e o listă lungă. Poate și de asta nu am una de călătorii visate, pentru că prima dă pe afară cu experiențe. Ai menționat varanul de Komodo. A fost o adevărată aventură să merg pe acea insulă îndepărtată din Indonezia, pentru a filma acel adevărat dragon. Ai tot timpul o senzație de pericol. Căci este cea mai mare șopârlă de pe planetă și știi că e mereu pusă pe vânătoare. Noi eram acolo să o filmăm cum vânează bivoli de apă. Eram însoțiți de un cercetător foarte bun, care îi știa bine, căci le studia ‘veninul’, saliva lor cu care doboară prada. Ne stabilisem tabăra lângă o sursă de apă, în speranța că (deși sună macabru) o să vedem un atac. Zi după zi, ore întregi, stăteam și așteptam să vină animale la apă.

Așa că am început să mă joc cu un varan dintre cei care așteptau și ei în jurul nostru. Îmi închideam ochii pe jumătate, cât să pară că dorm, de la distanță, că stau cu ochii închiși. Și, imediat ce observa asta, varanul se ridica ușor și se începea să se apropie încet de mine. Când deschideam ochii, se oprea și se așeza la loc și se prefăcea și el că doarme. Apoi, când îi închideam din nou, o lua din nou spre mine. Practic, era un joc psihologic cu un varan de Komodo. Și mi-am dat seama că șopârlele astea sunt ale naibii de inteligente. Sunt reptile, așa că nu au chef să risipească prea multă energie alergând aiurea. Folosesc o strategie de vânătoare mai bună. Iar varanul tocmai văzuse un idiot care ațipea. Și se apropia răbdător de el, pentru a profita de o masă ușoară. Când i-am povestit asta profesorului de biologie cu care eram, a încercat și el același lucru și mi-a dat dreptate. Dacă mergi cu o minte deschisă, te joci, observi, poți afla lucruri noi.

© Gavin Thurston

Desigur, poți să argumentezi și că e o prostie să te prefaci că dormi la cinci metri de cel mai mare prădător din Indonezia, pentru că într-o luptă între mine și un varan de Komodo, cred că el s-ar descurca foarte bine.

Cartea ta s-ar putea numi foarte bine „Întâlniri în sălbăticie”, nu doar călătorii. Pentru noi, spectatorii documentarelor voastre, ecranul e ca un perete magic. Uităm că cineva trebuie să fie acolo, atât de aproape de ele, ca să ni le aducă în filmări.

Când filmezi în sălbăticie, tu, cameramanul, nu vrei să te apropii atât de tare de un animal cât să-i influențezi comportamentul, să îl distragi sau să-l sperii. Cu varanul de Komodo era diferit, căci noi credeam că e doar o șopârlă mare, programată să aibă doar anumite comportamente. Dar îți dai seama că e un animal inteligent, capabil să plănuiască o crimă (râde).

© Gavin Thurston

În general, nu vrem să influențăm animalele pe care le filmăm. Ai descris-o foarte bine, e ca un perete magic, prin care poți să intri în acea lumea, uitând de echipa de filmare. Și așa și trebuie - să o vezi doar în acele segmente de making-of, de la finalul documentarelor. Deși, uneori, te ajută să vezi și elementul uman, să înțelegi cum e să fii acolo. Chiar și dacă doar vezi cum e îmbrăcat cineva. Documentarele lui David nu sunt despre el, dar e un povestitor, un ghid, un storyteller foarte bun. Dacă-l vezi într-o cămașă cu mânecă scurtă, e într-un loc fierbinte. Dacă e într-o uriașă geacă roșie, ai ideea frigului. Dacă vorbește șoptit, înseamnă că e important să nu deranjeze speciile pe care ți le arată.

Poate că toate acele scene de making-of sunt necesare și pentru că multe programe de natură nu mai au prezentator. Mi se pare că, într-un fel, e păcat. Căci eu cred că ai nevoie de un astfel de personaj în poveste, chiar dacă nu e central. Dar e ca și cum ai pleca la drum cu cineva, într-o aventură. Însă, pragmatic, pentru studiourile mari, Apple, Amazon, Netflix, BBC, atunci când folosești un prezentator, audiența se reduce, căci ai oameni care nu-l plac neapărat pe David Attenborough - oricât de incredibil ar suna - ori nu-l plac pe Chris Packham. Fără prezentator, ‘produsul’ este mult mai internațional. Din păcate, industria noastră media devine mai mult o afacere, axată pe profit, mai mult decât pe pasiunea de a transmite informații și de a educa. Multe documentare par făcute acum după algoritm, cu cadre mai rapide, ritm mai agitat, coloană sonoră sofisticată și celebrități de la Hollywood ca naratori. Dar eu nu cred că toate acestea ajută povestea. Poate că, da, așa ajung la o audiență mai mare.

© Gavin Thurston

Și eu cred că ai nevoie de un prezentator ca ghid în acea lume. Așa cum ai nevoie și de un fixer bun, pe teren, atunci când plecați să filmați animale, după cum povestești și tu în carte.

Exact. Mi se pare stupid să crezi că te poți duce într-o altă țară să lucrezi cu o specie pe care nu o știi și să o faci cum trebuie. Când mergem în Africa, avem mereu pe cineva care ne duce pe teren, cu mașina, ca să putem filma ce căutăm. Iar ei au crescut acolo, sunt de generații întregi acolo. Și, spre deosebire de noi, petrec lună după lună pe teren. Au și abilități de observație mai bune ca ale noastre și ar fi stupid să concurăm cu ei. Trebuie mereu să asculți de instinctele și de sfaturile lor. Dacă ghidul meu îmi spune să mergem acolo, acolo mergem, nu mă îndoiesc de decizia lui. Cel mult încerc să învăț și eu de la el.

Un exemplu bun este prima mea vizită în Kenya, de fapt nu prima mea vizită, ci prima dată când am mers să filmez gheparzi la vânătoare. Sunt cele mai rapide feline de pe planetă. Dar sunt feline: dorm toată ziua. Ne-am ținut după un grup de gheparzi pentru o vreme. Iar când s-au trezit să meargă la vânătoare, tipul cu care eram mi-a zis „o să se ducă după turma aia de gazele Thomson” și mi le-a arătat cu degetul, la câțiva kilometri distanță, în depărtare. Eram entuziasmat, cu camera pregătită, gata de acțiune și dornic să mă țin după ei. Dar el a pornit mașina în altă direcție și se tot îndepărta de gheparzi, pe care eu mă gândeam că-i filmez din spate ori din lateral. L-am întrebat ce face, dar a continuat să conducă încă vreo 800 de metri. Se pare că nu te poți ține după un ghepard cum trebuie, mai ales când vânează. Iar el m-a dus fix într-un loc în care au ajuns gazelele și gheparzii. Au doborât prada chiar în fața camerei mele, la vreo 30-40 de metri de mașină! Dacă eram eu responsabil cu aceste decizii, ratam toată faza. Întotdeauna trebuie să asculți de un expert.

© Gavin Thurston

În plus, au grijă și de tine. Ai fost alergat de multe vietăți care te-au luat la țintă, precum leoaicele care te vânau fără să-ți dai seama.

E o listă lungă, da (râde). Dar mi-am dat seama, la finalul cărții, că, aproape de fiecare dată, când am fost într-o situație periculoasă a fost din cauza prostiei mele. Am scăpat prin noroc să nu fiu zdrobit de un elefant ori de un rinocer. Iar de multe ori, cineva a avut grijă de mine, mai ales în situațiile care nu apar în carte. E bine să ai astfel de oameni care te scapă de multe situații periculoase în care te-ai putea băga singur. Ca atunci când ne-am confruntat cu o gorilă care a intrat peste noi în hide-ul din care filmam. Eram cu James și Ralph - trei novici britanici în adâncul junglei din Congo. Aveam experiență de teren, dar se pare nu destulă. Și am fost norocoși să scăpăm întregi.

© Gavin Thurston

Partea tristă este că pericolul real vine mereu de la oameni, de fapt. Noi suntem prădătorii periculoși, atât în orașe, cât și în natură.

Cel mai imprevizibil și periculos este un puști african de 14 ani înarmat cu un AK-47 și băut. Nu vreau deloc să sune a ceva rasist, este doar o realitate dură. Căci este un tânăr, un copil într-o viață plină de haos, care nu înțelege valoarea unei vieți, care a fost cel mai probabil silit să devină soldat, i s-a pus o armă letală în brațe și nu are maturitatea de a lua cele mai bune decizii - ori de a ține arma cu siguranța pusă. Iar când îi dai unui copil un Kalașnikov, devine cel mai puternic. Cine se poate pune cu el? Mai ales dacă a băut și alcool. Da, noi, oamenii, suntem cea mai mare sursă de pericol. Și între noi, și pentru natură.

Mi-a plăcut că volumul tău nu este doar o lungă listă de dezastre ecologice. Și nici doar o serie de momente magice. Ci o carte de mini-reportaje din natură în care prezinți realitatea, atât cu frumusețe, cât și cu tragediile impactului nostru asupra lumii naturale.

© Gavin Thurston

Ajungem aici la poate principalul motiv de optimism, pe care-l explici și în carte, și în prezentările tale. Că, dacă-i dăm chiar și numai o jumătate de ocazie, natura se poate reface. Trebuie însă, mai întâi, să și reducem nivelul de abuz al lumii naturale.

Aceeași atitudine o are Dan Dinu, fondatorul Lynx Festival, care mi-a explicat într-un interviu din 2021, dedicat albumului său, „România sălbatică”, pe care îl ai și tu, că: „Un arbore în picioare, dacă e acolo, aia e viața la care trebuie să ne raportăm. Pornim de acolo și vedem ce putem face. Avem nevoie de acest optimism.” (Îl întrebasem despre criticile pe care le primesc fotografiile și documentarele care arată ‘doar’ natură superbă, sălbatică, neatinsă.)

David face același lucru - și a primit aceleași critici, deși vorbește dur, de ani de zile, despre cum distrugem planeta. Abordarea lui a fost că mai întâi trebuie să le arăți oamenilor frumusețea. Trebuie să încerci să le inspiri pasiunea și interesul față de natură. Iar după ce devin interesați, le poți spune și mai eficient 'hei, știi tu delfinul acela minunat din Golful Mexic? Mai sunt șapte exemplare din specia lui. Hai să facem ceva să o salvăm' - tocmai din pasiunea pe care o au față de lumea naturală. Oamenii trebuie să ia ei decizia aceasta de a încerca să protejeze natura, căci, așa, e mai puternică. Cred că Dan și David au dreptate în asta. Trebuie să iubești natura din România și să o cunoști ca să vrei să faci ceva.”

© Gavin Thurston

Îndrăznesc să spun că eu cred că unul dintre motivele pentru care ai scris cartea este să împărtășești lumii cât de mult ești tu vrăjit și încântat de tot ce vezi și descoperi.

Da, chiar dacă nu-i la fel ca atunci când le trăiești. Am primit multe complimente despre carte iar unul dintre cele mai des întâlnite comentarii a fost că le oferă cititorilor ocazia să călătorească alături de mine, în imaginația lor, și să experimenteze fascinația față de lumea naturală. Fie că nu-și permit să călătorească, fie că nu pot - câțiva cititori mi-au zis că nu se pot deplasa, din cauza unui handicap fizic, dar că au simțit că au călătorit prin povestirile mele. De asta am și pus acele coordonate GPS pentru majoritatea locurilor, mai puțin pentru cele foarte vulnerabile, ca, prin magia unui computer și a Google Earth, să poți vedea acele locații pe hartă.

Dar îți mulțumesc mult pentru complimentul tău, căci am fost vrăjit cu adevărat de lucrurile pe care le-am văzut și experimentat - și sper ca asta să se vadă în paginile cărții.

Se simte, da, inclusiv în traducerea excelentă în română, această legătură emoțională pe care o ai cu lumea naturală. Care sunt întâlnirile magice care ți-au rămas în minte și suflet și te-au schimbat?

Una dintre ele este și în carte, o întâlnire cu un grup de gorile - dar nu episodul periculos. E un moment pe care nici nu l-am filmat, dar pe care mi-l amintesc foarte clar. Era pe vremea când foloseam film în camere, care era limitat și scump, deci nu înregistram constant ca acum. Gorilele stăteau într-o poiană plină de fluturi și, de fiecare dată când se mișcau, stârneau câte o tornadă de culoare, care se așeza încet apoi, înapoi pe sol și plante. Nu erau foarte departe de mine, le puteam vedea bine, iar una dintre femele era așezată într-o parte, o vedeam din profil, pe marginea apei, unde mânca tacticos nuferi. La un moment dat, a întins mâna și a luat încet un fluture din aer pe care l-a adus aproape de față ca să se uite atent la el, oprindu-se din mestecat, apoi i-a dat drumul cu blândețe iar fluturele și-a luat zborul. A fost o scenă care mi-a spus multe despre gorile, ca specie, ca animal inteligent. „Sunt curioasă, oare ce o fi chestia asta colorată care zboară, ce frumoasă e.” Un cimpanzeu e diferit, probabil l-ar fi prins, l-ar fi gustat și l-ar fi scuipat.

© Gavin Thurston

Am învățat, lucrând cu atât de multe vietăți, și că fiecare animal are propria personalitate, chit că ne este greu să acceptăm sau să vedem asta. Așa cum pisicile tale au personalități diferite, la fel se întâmplă și cu animalele sălbatice. Iar pentru mine, acea experiență cu gorila și fluturele a fost una specială, magică.

O altă experiență a fost când era să fiu zdrobit de un elefant - din vina mea! Încercam să înregistrez secvențe audio și am ieșit din tabără, ca să scap de sunetele care veneau de la bucătărie și de la ceilalți oameni. Aveam căștile pe urechi și am trecut de corturile noastre. Filmaserăm zilele acelea un elefant care se hrănea în zona din jurul taberei noastre și care trecuse chiar și printre corturile noastre, foarte atent să nu le doboare. Dar eram acum concentrat să înregistrez, ocupat cu butoanele și setările aparatului, când am văzut ceva mișcându-se, cu coada ochiului. Când am ridicat privirea, am văzut acest mascul uriaș alergând direct spre mine! Nu aveam unde să mă ascund și nici n-aveam nicio șansă să fug. S-a oprit la doi metri de mine, cu urechile extinse și țipând de parcă mi-ar fi zis: „Ce dracu’ cauți aici?! M-ai speriat.” Dar și-a pus urechile la loc, și-a coborât trompa, s-a întors și a plecat înapoi la umbra unui copac. Iar eu am întins-o tiptil.

Elefantul ăla mă putea zdrobi, mă putea călca foarte ușor în picioare, ca pe o minge de ping pong ori un strugure, dar n-a făcut-o, căci nu a fost un atac cu răutate, a făcut un efort conștient de a se stăpâni și de a nu-mi face rău. A evitat el conflictul, doar cu o avertizare, căci l-am luat prin surprindere.

Înveți mult din aceste întâlniri cu animalele. Cred că noi, oamenii, suntem diferiți, avem deseori răutate în acțiunile noastre. Nu vreau să intru prea mult în subiectul ăsta, dar uită-te la noi și la politicile noastre. Ce naiba facem? Suntem răi, răzbunători și toxici. Nu vezi asta în lumea animalelor, decât foarte, foarte rar. Nu așa cum o vezi la oameni.

© Gavin Thurston

Poate pentru că lucrezi cu animale și ai fascinația aceasta pentru lumea naturală, te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ, căci dovedești o modestie personală fără vanitatea unei celebrități profesionale, cu un portofoliu impresionant de mega-documentare.

Da - și am învățat-o și de la oamenii cu care lucrez. Pentru mine, David este Superman. E un super om, în toate sensurile cuvântului. Este foarte uman, în sensul că vorbește cu toată lumea, stă la discuții și cu oamenii de la curățenie prin hotelurile în care stăm, care-l abordează cu dragoste. La fel și cu regina, când trăia. Dacă ești în echipa lui ești prietenul lui, împarte cu tine ore întregi la bere sau un pahar de vin. Dacă ar fi aici, cu noi doi, ar fi extrem de interesat de ce faci, ce scrii, despre viața ta, despre contextul tău. În privința asta, e o persoană normală - de fapt, mai mult. Nu se poartă deloc ca o vedetă! Nu-i o celebritate de Hollywood. Are o modestie personală și profesională extraordinară. Care cred că vine din dragostea lui față de lumea naturală, față de animale. Dacă aș avea măcar jumătate din decența lui David… Dacă am absorbit măcar 1% din personalitatea lui, în toți acești ani în care am lucrat împreună, aș fi foarte încântat!

© Gavin Thurston

Dar ai dreptate, e ceva special în a lucra cu animale, în natură. Căci nu poți grăbi lucrurile, trebuie să înveți să aștepți, să ai răbdare - deși eu nu o văd ca pe „răbdare” în sensul obișnuit al cuvântului. Nu mi se pare deloc greu să stau o lună întreagă într-un cort ca să filmez o pasăre, asta nu e răbdare pentru mine, căci, cel mai probabil, sunt într-un paradis natural, cu o priveliște minunată, fără mailuri din cinci în cinci minute. Dacă mi-ai zice că de mâine mă angajezi la biroul de informații dintr-un mall, ca să repet toată ziua „toaleta este la dreapta, în 50 de metri” - asta ar însemna să am răbdare. Dar eu lucrez în natură și sunt foarte recunoscător pentru asta. Munca mea e o bucurie pentru mine.

Se vede bucuria asta în carte. Recunosc că am lăcrimat la unele pagini, dar am și râs mult, mai ales că a mers bine lectura cu „some pints”.

Mă bucur mult să aud asta (râde). Care ți-au plăcut în mod deosebit?

Mă gândesc imediat la episodul cu dihorii cu picioare negre. A fost minunat cum s-au jucat cu tine. O experiență atât de prețioasă în ‘portofoliul’ tău.

A fost minunat, da! M-am jucat cu cel mai rar animal de pe planetă, la acea vreme. De fapt, s-au jucat ei cu mine. Oamenii de știință care se ocupau de ei mi-ai zis că-mi pierd timpul încercând să-i filmez. M-au lăsat să mă duc să stau acolo, în țarcul unde erau ținuți, dar erau siguri că nu o să-i văd. Însă au scos capul din vizuină după doar câteva ore. Iar după o altă oră sau două se alergau prin țarc și-mi săreau în poală. A fost super amuzant, mai ales că mi-au zis că n-am nicio șansă să-i filmez. Îmi place să am dreptate (râde).

Îmi place și când n-am dreptate - îmi plac oamenii care fac greșeli, cred că dacă ajungi să faci greșeli înseamnă că înveți lucruri noi. Cred că doar așa am ajuns unde suntem, ca specie, pentru că am încercat lucruri noi și am făcut și greșeli. Uneori, greșelile sunt și amuzante. Cât timp nu au costuri grave, greșelile sunt bune. Să nu ne fie frică să experimentăm și să încercăm lucruri noi. Doar așa putem inventa ceva.

© Gavin Thurston

Spui deseori că trebuie să și reînvățăm. Să ne redescoperim instinctele și abilitățile cu care suntem dotați în mod normal, ca animale gânditoare.

Ziceai mai devreme de animalele ori momentele preferate. Uite care sunt locurile mele preferate de pe planetă, unde am experiențele cele mai plăcute:

Primul este chiar grădina mea de aici, de acasă. Am un pavilion de lemn - sună mai posh decât e cazul - este un șopron cu ferestre, trei metri pe trei metri. Dar e un loc atât de liniștit, pașnic, micuț, cu miros de lemn de cedru, în fundul grădinii, încât uit că sunt în oraș și mă pot relaxa foarte tare acolo, înconjurat de copaci și verdeață și sunete de păsări, care vin la micul meu iaz pe care l-am săpat acum 25 de ani.

Iar cele trei destinații preferate, locuri sălbatice pe care iubesc să le vizitez sunt așa: Sumatra, căci are și astăzi păduri neatinse, cu multă faună carismatică - elefanți, tigrul de Sumatra, leoparzi, urși, multe animale.

Al doilea este Congo - nu RDC-ul, căci nu am ajuns niciodată, sunt prea mulți oameni cu arme pe acolo - ci Congo-ul din nord. Unde sunt elefanți, gorile, cimpanzei, multe specii de maimuțe, porc de pădure gigant, bivoli de pădure, antilope - populații foarte mari din toate speciile.

Iar al treilea loc este Alaska. Mai ales un anumit loc din Alaska, în Parcul Național Katmai, o zonă numită North Hallo, la nord de Golful Hallo. Acolo poți vedea urși bruni de coastă, elani, castori, vulpi și lupi, vulturi pleșuvi, o faună întreagă, specific nord-americană.

© Gavin Thurston

Ce au în comun toate aceste trei locuri, pe lângă frumusețe și numărul mare de animale carismatice, e că tot ce faci e la picior, ești pe cont propriu, fără mașină și fără barcă. Ești în sălbăticie, cu toate aceste animale. Deci trebui să știi ce faci. Ai parte astfel de un contact direct cu natura și trebuie să-ți folosești toate simțurile. Mirosul naturii, al fecalelor de animale, locurile pe care le-au marcat cu urină, urmele lăsate pe sol, urmele de blană, pene și urme de dinți, oase etc. Vezi și miroși toate lucrurile astea, căci ești în mediul lor. Nu ai nici armă cu tine, deci trebuie să-ți folosești mintea. Ca să-ți păstrezi viața, trebuie să fii atent și să eviți ce trebuie evitat. Să asculți, să miroși, să simți. E ca și cum ai lua steroizi, un fel de drog al naturii, de îmbunătățire a performanțelor. Când vii dintr-un oraș (ca mine, din Bristol, unde cel mult trebuie să mă feresc de mașini și de biciclete), mersul în natură e o întoarcere în habitatul pentru care am evoluat. Noi suntem făcuți să trăim în sălbăticie. Avem un auz stereo bun, o vedere stereo foarte bună și un simț uimitor al mirosului. Putem auzi multe lucruri și știm imediat din ce direcție vine, cât de departe e, ce ar putea fi. Mai avem un simț, pe care-l folosim acum tot mai rar, de a simți vântul pe față și-n păr, chiar și cea mai slabă briză, dar ni se activează imediat instinctele.

© Gavin Thurston

Când ajungi în pădure, la început vezi doar ziduri de verdeață, un haos de crengi și vegetație. Ghidul meu din tribul Bayaka îmi arăta mereu câte ceva în pădure, o pasăre ori alt animal, dar nu vedeam nimic, chit că aprobam și mă făceam că mă uit și eu atent. Dar, după câteva zile, creierul tău se adaptează. Și, în loc să vezi doar crengi și frunze, începi să vezi prin tot acel puzzle, iar mintea ta reconstruiește tabloul. E ca și cum ai lua un drog minune și lumea din jurul tău devine vie. Și cred că se aplică oricui. Chit că vii din București sau Londra și n-ai mai fost în junglă, e ceva înnăscut în noi, toate aceste simțuri care ne țin în viață. Căci au evoluat de-a lungul a mii de generații. Avem super-simțuri, doar că le folosim rar în viața noastră urbană, în fața computerului. Pe străzile noastre mirosim poate cafeneaua de la colț, gazele de eșapament ori gunoaiele. Dar când riști să fii omorât de o gorilă sau de un elefant, simțurile tale lucrează la capacitate maximă. Și ajungi să simți și florile ori mirosul ploii iminente.

Pe lângă animalele pe care le filmez, iubesc și această senzație de a fi viu. E o experiență minunată. Mă întristează gândul la cei care trăiesc blocați într-un birou, oricât de mulți bani ai câștiga. Și sunt recunoscător că eu am șansa de a face ce fac.

© Gavin Thurston

Iar senzația asta se păstrează și când te întorci în oraș, nu-i așa? Te-a făcut să fii și un explorator urban, pariez, care observă banalul ori viața sălbatică din jurul nostru, pe care o cam ignorăm.

Absolut! O văd peste tot. Chiar acum, deși nu sunt în mijlocul orașului, ci într-un cartier ceva mai verde, aud păsările afară. Când ies, observ furnicile și comportamentele lor specifice. Toate tipurile de plante care profită de orice spărtură în asfalt. Avem noroc aici, în Bristol, de un oraș plin de copaci și verdeață. Toate astea mă fac să zâmbesc mereu.

Legătura asta puternică cu natura este evidentă și în nevoia noastră de a pune câte un ghiveci peste tot, de a aduce natura în casele și birourile noastre, în mall-uri și clădiri. Și cred că toți o avem.

Motto-ul meu aici, la Biblioteca Exploratorilor e fix acesta, că „explorarea începe în bibliotecă”. Începe de acasă, din oraș, din ce descoperim mai întâi în jurul nostru.

Da, absolut! Explorarea poate începe foarte simplu, un pas după celălalt. Nu ai nevoie să planifici din prima o mare aventură de explorare. Începi la scară mică, în cartierul ori orașul tău. Luând-o pe rute noi, spontan. Apoi să-ți cunoști țara și să mergi mai departe.

Și începe și prin documentare. Eu sunt norocos că am avut parte de oameni care au studiat toate locurile și animalele pe care le-am filmat. Pornind de la cărți, studii și știință.

Poți să începi cu albumul lui Dan. Chiar și dintr-un album de natură poți să-ți faci o idee despre locurile pe care vrei să le descoperi și tu. Cărțile sunt motivul pentru succesul nostru, ca oameni.

La Polul Nord © Gavin Thurston

Și trebuie să vorbim și despre puterea media, a jurnalismului de natură și știință, a documentarelor și a festivalurilor - precum Lynx Festival. La mijlocul carierei tale (râde) atât de spectaculoase, tu știi cel mai bine această forță.

Da, așa este. Din păcate, ca o paranteză, acum vedem cum media este folosită tot mai mult pentru rău, mai ales politic, de manipulare a unor națiuni întregi - căci noi am trecut prin Brexit, de exemplu - ca să ne împingă spre decizii greșite. E o putere folosită pentru rău de oameni răi.

Dar ai dreptate. Iar filmele sunt una dintre cele mai puternice forme media. Pentru că avem timp să țesem o poveste, cu imagini superbe, comentarii rafinate, muzică frumoasă, așa că putem stimula multe simțuri.

Iar noul documentar al lui David, „Oceanul - cu David Attenborough”, care ajunge acum în cinematografe, poartă un mesaj important. E povestea vieții lui David și a acestui secol în care am distrus, în multe feluri, natura, mai ales oceanul. Dar și despre cum putem repara ce am făcut! Are aceeași temă ca în „David Attenborough: A Life on Our Planet”, doar că acesta este axat pe ocean. E o propagandă bună, care va ajunge la o audiență uriașă și cred că va avea o influență pozitivă. Sper că oamenii vor face schimbările necesare ca să-i dăm oceanului șansa să se refacă. Trebuie să luăm decizii informate despre viitorul apelor noastre.

Cred că puterea documentarelor voastre vine și din pasiunea sinceră și compulsivă de a arăta lumii minunățiile pe care le întâlniți. Căci și tu ai plecat, în copilărie, de la acea fotografie cu orca. E o linie directă de la ea la documentarele tale premiate. În plus, și pe tine, și pe David, vă percep ca optimiști.

Așa este. Alternativa la optimism este depresia. Așa că n-avem de ales, trebuie să fim optimiști. Dar lucrurile se schimbă. Ele oricum se schimbă mereu, lumea evoluează, oamenii evoluează, la fel și tehnologia. Planeta se schimbă. Se adaptează. E incorect să credem că lucrurile vor rămâne așa. Iar eu sunt optimist în privința planetei. Am ezitări în privința oamenilor (râde). Nici nu cred că contăm, să fiu sincer. Nu am fost aici acum o sută de milioane de ani și probabil nu o să mai fim peste un milion, la cum merg lucrurile. Dar planeta va rămâne aici. Vor fi din nou plante, va fi un ocean, vor fi vulcani, alte specii, de la virusuri și bacterii la toată viața care apare tot timpul prin speciere. Doar că va fi diferită. Și fără noi.

Da, sunt optimist, dar dacă nu schimbăm niște lucruri rapid, în beneficiul nostru, de fapt, vom da de probleme din ce în ce mai mari. Partea stupidă e că stricăm lumea nu doar pentru celelalte specii, dar și pentru noi. Iar asta facem acum.

Optimismul ar veni din gândul că există suficient de mulți oameni cu gânduri corecte de autoprezervare și cu înțelegerea faptului că avem nevoie de o lume în care să putem trăi confortabil, care să preia direcția de la idioții care nu-și dau seama de asta și presează în continuare cu „drill, baby, drill”, cărbune și poluare.

Cred și sper că lucrurile nu vor sta atât de rău precum se anticipează.

Din fericire pentru noi, soluțiile sunt egoiste, adică ne oferă chiar beneficii, nu înseamnă un sacrificiu.

Corect. Și avem nevoie pentru noi să păstrăm diversitatea speciilor și a lumii naturale, nu doar estetic ori din valori morale, ci practic.

Îți mulțumesc mult - în primul rând pentru filmele tale minunate, pentru cartea ta captivantă și pentru entuziasmul și timpul acordat, o resursă naturală foarte prețioasă!

Și eu îți mulțumesc, căci pentru asta fac tot, pentru publicul care apreciază frumusețile acestea. Mulțumesc și pentru interviu, mama abia așteaptă să-l citească (râde). Ne vedem la festival. Abia aștept să vin în România!

© Gavin Thurston

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€