Bucureștiul la 36 de grade. Ce ne răcorește și ce ne încinge mai tare (I)

Norbert Nemeș

Orașe

26/08/2026

Cum poate Bucureștiul să facă mai bine față căldurii? Am luat orașul la pas și am stat de vorbă cu două specialiste: Diana Culescu, peisagistă și vicepreședinta Asociației Peisagiștilor din România, filiala București și Anca Dumitrache, arhitectă și creatoarea contului „15 minute pe jos”, urmărit de aproape 10.000 de oameni, unde vorbește despre orașe și felul în care le folosim. 

Cum poate același spațiu să facă față și ploilor, și secetei

Într-o după-amiază călduroasă de august, când afară sunt 35 de grade Celsius, mă plimb cu Diana Culescu prin Parcul Tineretului. La câțiva metri de aleile de beton care au făcut celebru parcul, ne oprim în dreptul unei zone care arată diferit de spațiile cu gazon din jur. Vegetația este deasă, pe alocuri aproape sălbatică: ierburi înalte, arbuști și flori cresc unele printre altele, pe un teren în pantă.

Diana privește locul cu bucurie și cu o oarecare mândrie. Este o grădină de ploaie, o amenajare realizată la inițiativa Asociației Parcul Natural București și gândită pentru două situații care par opuse. 

„Este o grădină care trebuie să reziste și atunci când vine foarte multă apă și să preia surplusul, dar în același timp trebuie să reziste foarte bine și atunci când nu este apă, când este secetă”, explică peisagista.

La suprafață, o mare parte din mecanism este greu de observat. Diana arată un dâmb de pământ creat pe terenul în pantă, care încetinește apa atunci când aceasta curge la vale. Sub pământ se află un dren: un șanț umplut cu piatră și învelit în geotextil, în care se poate strânge apa în timpul ploilor abundente.

În jur au fost plantate mai multe tipuri de plante și arbuști, cu un rol mai mult decât decorativ. Vegetația oferă o suprafață pe care apa se poate opri, iar amenajarea îi permite să rămână mai mult timp în zonă, în loc să se scurgă rapid spre alei.

„Avem plante care pot să reziste și cu rădăcinile în apă pentru o perioadă, dar și atunci când este caniculă și nu au resurse de apă”, spune Culescu.

Pentru Diana, exemplul din Tineretului arată și o alternativă la felul în care sunt amenajate multe dintre spațiile verzi ale orașului. Gazonul tuns scurt nu poate îndeplini aceleași funcții ca o vegetație mai bogată, explică ea. Arborii, arbuștii și celelalte plante pot reține o parte din apa de ploaie pe frunze, ramuri și trunchiuri, înainte ca aceasta să ajungă pe sol.

„Este o modalitate de a opri apa și de a-i face un loc unde să rămână, astfel încât să se poată infiltra în sol. Practic, ajuți și pânza freatică”, explică Diana.

De ce un arbore matur valorează mai mult decât un copac proaspăt plantat

Diana Culescu vorbește despre ceea ce se numește „arbore semnificativ”: un arbore suficient de dezvoltat încât, prin umbra și umiditatea pe care le produce, să schimbe microclimatul din jurul său.

Efectul se simte imediat atunci când stai sub el. Pe lângă umbra produsă de coroană, simt și mai răcoare. De ce? Arborele elimină apă prin frunze pentru a-și regla propria temperatură, iar procesul contribuie și la răcirea aerului din jur. 

Din acest motiv, explică Culescu, umbra unui arbore nu este aceeași cu cea făcută de un obiect.

Importanța arborilor maturi apare și într-o regulă folosită pentru a evalua vegetația din orașe: 3-30-300. Potrivit Dianei, din locuință sau de la locul de muncă ar trebui să poți vedea trei arbori semnificativi, cartierul în care te afli să aibă cel puțin 30% acoperire cu coroane de arbori, iar până la primul spațiu verde în care te poți odihni să ai cel mult 300 de metri.

Cât durează până când un arbore poate oferi astfel de beneficii? Depinde de specie. Un stejar, de exemplu, crește mult mai încet decât un arțar. Diana propune însă și un criteriu mult mai simplu, din perspectiva celui care folosește orașul.

„În momentul în care te-ai așezat la umbră și simți diferența, aceea este o umbră care îți face viața mai bună. Ăsta este un criteriu de calitate”.

Tocmai de aceea, arborii maturi pe care Bucureștiul îi are deja sunt greu de înlocuit prin plantări noi. Culescu spune că, în oraș, arborii mari sunt uneori priviți cu teamă și considerați automat periculoși atunci când sunt înclinați sau au cavități. Aceste semne nu înseamnă însă, singure, că un arbore este instabil, iar starea lui trebuie evaluată de specialiști.

Pierderea unui astfel de arbore înseamnă și pierderea unei coroane și a unei umbre care au avut nevoie de ani pentru a se forma. 

Parcurile și cartierele vechi încă ne protejează de căldură

Unele dintre locurile care funcționează cel mai bine pe timp de caniculă sunt și printre cele mai vechi din București. Parcurile mari, unde vegetația a avut timp să se dezvolte și să ajungă la maturitate, sunt primele exemple date de Anca Dumitrache când vorbește despre ce face bine orașul. 

Herăstrău, Carol și Cișmigiu, care au între 90 și 172 de ani, dar și Tineretului, IOR sau Drumul Taberei, inaugurate mai târziu, în anii ‘60, sunt câteva dintre exemplele date de Anca Dumitrache. În zilele foarte calde, spune ea, diferența se simte imediat când ajungi într-un astfel de loc.

„Ce este foarte bine la noi este că în parcurile vechi ale orașului încă avem copaci foarte mari și multă vegetație. Asta se și simte când treci pe lângă un parc sau când intri: te lovește un val de aer rece”, spune Anca.

O parte din verdele Bucureștiului se găsește încă și printre blocuri. În cartiere precum Drumul Taberei, Berceni sau Titan există spații verzi și arbori ajunși la maturitate. Iar în unele zone din Sectorul 6, spune Anca, spații ocupate înainte de mașini au început să fie redate oamenilor, ceea ce le permite să folosească mai ușor zonele verzi și umbrite dintre blocuri.

Astfel de intervenții nu sunt însă o regulă la nivelul orașului. În alte zone, evoluția a fost în sens opus: spațiile verzi dintre blocuri s-au redus în ultimele decenii pentru a face loc parcărilor sau construcțiilor. O analiză PressOne a imaginilor din satelit arată cum astfel de suprafețe au dispărut treptat în mai multe zone ale Bucureștiului.

Când vorbim despre verdele care a rămas, contează și ce fel de vegetație avem. Nu orice copac oferă aceeași protecție atunci când temperaturile cresc. Diferența o fac, în primul rând, arborii care au avut suficient timp și spațiu să ajungă la maturitate. 

Piața Revoluției și Ateneul, „deșertul” din mijlocul orașului

De la spațiile verzi care ajută Bucureștiul să facă față căldurii, ajungem la extrema cealaltă. În centrul orașului, unele dintre cele mai cunoscute clădiri sunt înconjurate de suprafețe în care, într-o zi de caniculă, găsești cu greu un loc în care să te ascunzi de soare.

Anca Dumitrache dă ca exemplu zona dintre Ateneul Român și Palatul Regal. O parte importantă a spațiului este ocupată de o parcare, iar asfaltul, betonul și mașinile rămân expuse ore întregi la soare.

„Locul ăla pentru mașini nu doar că e neplăcut estetic. Pe timp de caniculă, acolo e deșert. E de-a dreptul periculos să fii acolo, pentru că se emană foarte multă căldură din toate materialele din jur”, spune Anca.

Iar problema nu dispare la apusul. Anca explică faptul că suprafețele de asfalt, beton și piatră expuse la soare acumulează căldură în timpul zilei și o eliberează ulterior. 

În astfel de locuri, efectul se vede și în felul în care oamenii folosesc orașul. „Din păcate, ei efectiv dispar din zonele astea”, spune arhitecta. Drept consecință, în lipsa unui petic de umbră și a vegetației, o piață care ar putea fi un loc în care să te oprești rămâne mai degrabă un spațiu pe care îl traversezi grăbit.

Pentru Anca, tocmai poziția acestor spații ar putea fi un avantaj. Ateneul și Palatul Regal sunt instituții care ar putea atrage oamenii în interior în orele cele mai fierbinți, după modelul refugiilor climatice din alte țări. Dar problema este și drumul până la ele, pe care îl descrie ca un „deșert de beton”. 

În Piața Revoluției există și o propunere de transformare a spațiului, „Grădina Revoluției”, susținută de Străzi pentru Oameni. Ideea, spune Anca, este ca zona să fie înverzită și să devină un loc în care oamenii să poată petrece timp, nu doar unul pe care-l tranzitează. 

Cu o bancă și-un copac nu se face automat umbră 

Plimbarea cu Diana Culescu continuă în imediata apropiere a Parcului Tineretului, pe bulevardul cu același nume. Orașul e plin de arbori și plante ornamentale, alese în primul rând pentru felul în care arată. Încântă privirea, dar, dincolo de asta, unele dintre ele au prea puțin de oferit când vine vorba despre lucrurile de care avem nevoie vara, în primul rând umbră. 

Ne oprim lângă o bancă circulară, în mijlocul căreia a fost plantat un astfel de arbore. La prima vedere, amenajarea pare să bifeze tot ce trebuie pentru o zi de vară: un loc în care să te așezi și un copac lângă el. Numai că, într-o după-amiază călduroasă, aproape toată banca rămâne în soare.

Diana îmi arată coroana mică și rotundă a arborelui și-mi explică cum este menținută artificial în această formă.  

„În afară de faptul că nu reușesc să dea umbră, aceste exemplare necesită foarte multă întreținere pentru a putea să ai această coroană sub forma asta”, adaugă peisagista.

Pe lângă faptul că necesită resurse pentru întreținere, după cinci sau zece ani arborii aceștia nu ajung neapărat să aibă o coroană suficientă umbră. 

Câțiva pași mai departe, alți trei arbori cu același tip de coroană. Menținerea artificială a formei îi stresează, explică ea, și ajung să producă mai multe ramuri tinere care cresc rapid. Coroanele ajung astfel mai dense și mai grele – în final, opun o rezistență mai mare la vânt, în timp ce trunchiul nu se dezvoltă în același ritm.

„Acești arbori au tendința să se încline și devin periculoși pentru traficul pietonal și pentru mașini. La un moment dat, tind să se și rupă bucăți din aceste coroane”, spune Culescu.

Plantăm arbori, dar câți mai sunt acolo peste cinci ani?

În fiecare an, în București sunt plantați arbori noi. Pe lângă felul în care sunt aleși, apare o altă problemă: câți dintre ei reușesc să supraviețuiască suficient de mult încât să crească și, în timp, să ofere umbră? 

Diana Culescu spune că primii ani după plantare sunt esențiali. În această perioadă, arborii au nevoie de întreținere pentru a se adapta noului loc. În alte țări, explică ea, această perioadă ajunge la minimum trei ani.

Un arbore adus din pepinieră poate să pară sănătos o vreme chiar și atunci când nu reușește să se adapteze, căci el vin cu propriile rezerve, acumulate în perioada în care au fost crescute înainte de plantare. 

„Arborele poate să fie verde trei ani. Dacă mai e verde și în al patrulea an, e important”, explică Diana.

De aici apare și diferența dintre câți arbori sunt plantați și câți reușesc, de fapt, să rămână. Problema este că Bucureștiul nu are un registru verde prin care evoluția lor să poată fi urmărită.

„Se laudă foarte mulți primari că au plantat 10.000 de arbori, 20.000 de arbori, dar noi, neavând acest registru verde, nu putem să vedem câți arbori au rămas după un mandat”, spune peisagista.

În multe alveole arborii dispar și sunt înlocuiți, iar exemplul pe care îl dă Diana este Calea Victoriei.

„Acum trei-patru ani, fostul primar Nicușor Dan s-a fotografiat după plantarea arborilor de acolo, iar (...) arborii aceia au trăit fix trei ani. Acum s-a replantat aceeași specie, în același loc”, spune Culescu. 

Stațiile, trotuarele și mobilierul urban care te lasă în soare

În miezul zilei, într-o stație de tramvai din apropierea Parcului Carol, nu prea ai unde să te ascunzi de soare. Avem peronul, câteva balustrade și cam aici se termină povestea. Dacă tocmai ai ratat tramvaiul, următorul de pe aceeași linie poate veni peste cinci – zece minute. Într-o zi de caniculă, timpul petrecut aici poate deveni cel puțin greu de suportat. 

Situații asemănătoare există și în alte părți ale Bucureștiului, susține Anca Dumitrache. 

Tot lângă Parcul Carol găsim o altă stație de tramvai, ceva mai dotată: deasupra peronului există o bucată de plexiglas. Este genul de soluție despre care Anca spune că poate funcționa pentru ploaie, dar mult mai puțin pentru căldură.

„Avem foarte multe stații care sunt acoperite cu plexiglas. Dar de soare nu te protejează, nu îți asigură umbră. Vara, practic, stai tot în soare”, spune arhitecta.

Alături, stația de autobuz este greu de observat din cauza mașinilor parcate chiar unde ar trebui să oprească mijlocul de transport în comun. Doar un indicator marchează existența stației, dar nici vorbă de vreun adăpost în care să te poți feri de soare.  

În viziunea Ancăi, felul în care sunt amenajate stațiile contează și dincolo de cele câteva minute petrecute în soare. 

„Dacă stațiile de transport în comun ar fi mai plăcute și n-ar fi atât de chinuitor să aștepți autobuzul zece minute, asta ar contribui, pe termen lung, la o reziliență climatică mai bună. Ar încuraja oamenii să ia transportul în comun și să mai lase mașina personală acasă. Și ar polua mai puțin”, spune ea.

Ca bonus, stațiile ar putea fi folosite și pentru alte soluții. Anca vorbește despre posibilitatea de a integra vegetație, care să reducă încălzirea lor, sau de a instala panouri solare pe acoperișuri. 

Dincolo de ce funcționează și ce ne face verile mai greu de suportat, Bucureștiul are și resurse pe care încă nu le folosește suficient. În partea a doua a materialului vedem cum ar putea fi valorificate mai bine Dâmbovița, rețeaua de cișmele, refugiile climatice și spațiile publice ale orașului, pentru ca Bucureștiul să fie mai ușor de locuit în verile care urmează. 

Editor: Laura Popa