Bucureștiul la 36 de grade. Ce avem bun și nu folosim suficient (II)

Norbert Nemeș

Orașe

27/08/2026

Dacă-n prima parte a materialului am văzut ce funcționează și ce nu în București atunci când temperaturile cresc, acum ne uităm la ce ar putea fi făcut mai bine: la resurse pe care Bucureștiul le are deja, dar nu le valorifică suficient, și la intervenții care ar putea fi puse în practică într-un timp relativ scurt.

Dâmbovița: culoar răcoros, dar pe care aproape că nu-l folosim 

Până acum am văzut ce ne ajută deja în zilele de caniculă și ce ne face rău. Dar între cele două există și o a treia categorie: locuri care ar putea ajuta mult mai mult decât o fac acum. Iar unul dintre ele traversează Bucureștiul de la est la vest. 

Dâmbovița ar putea fi unul dintre culoarele răcoroase ale Bucureștiului. Apa contribuie la scăderea temperaturii din imediata apropiere printr-un mecanism relativ simplu: pentru a se evapora, are nevoie de energie, pe care o ia sub formă de căldură din aerul din jur.

„Aerul este automat mai rece în jurul oglinzilor de apă și chestia asta se întâmplă și în București, în jurul Dâmboviței”, explică Anca Dumitrache.

Numai că mare parte din acest avantaj este pierdut prin felul în care sunt amenajate malurile. Trotuarele de lângă râu sunt, spune Anca, puțin prietenoase cu pietonii, iar Dâmbovița este flancată pe ambele părți de șosele. Asfaltul și mașinile adaugă, la rândul lor, căldură în imediata apropiere a apei.

„Cumva, e irosit. E ca și cum ai un robinet care merge cu apă rece, dar ai cinci pe lângă care merg cu apă caldă”, spune arhitecta.

Există, totuși, „o mică mostră” a felului în care relația Bucureștiului cu râul ar putea arăta diferit: promenada de la Unirii. Față de acum aproximativ 20 de ani, spune Anca, oamenii se pot apropia mai ușor de apă. Este însă o zonă „extrem de mică, extrem de localizată” și nu se află neapărat într-un loc prin care treci în mod spontan. 

Pentru a profita mai mult de efectul râului, șoselele nu ar trebui neapărat să dispară. Anca vorbește despre reducerea numărului de benzi pe anumite porțiuni, lărgirea trotuarelor și introducerea unor culoare verzi de-a lungul apei.

„S-ar putea extinde trotuarul de lângă Dâmbovița și separa de șosea prin pergole cu vegetație, astfel încât să se creeze un microclimat mai plăcut, de care oamenii să se poată bucura”, explică arhitecta.

Anca dă și exemple din alte orașe. În Amsterdam, spune ea, datele publicate de Strava, o aplicație care înregistrează traseele și activitățile sportive ale utilizatorilor, arătau că oamenii preferă să alerge de-a lungul apei, iar traseele amenajate în acest scop atrag și mai mulți utilizatori.

Un alt exemplu este Navigli, din Milano, o zonă construită în jurul a două canale mult mai mici decât Dâmbovița, dar care au devenit parte din viața cartierului.

„Sunt mereu târguri, restaurante, terase, piețe, tot felul de lucruri – și asta pe un kilometru de râu, mult mai mic decât Dâmbovița și care nu e neapărat atât de wow. Dar au profitat de el la maximum și se vede că oamenii se bucură să fie acolo, tocmai pentru că au acces la un pic de apă”, spune Anca.

Și în București există inițiative care încearcă să aducă oamenii mai aproape de râu. Anca amintește „Dâmbovița Apă Dulce” și „Dâmbovița Delivery”, proiecte care, spune ea, încearcă „să valorizeze și să arate oamenilor cât de plăcută poate fi prezența Dâmboviței în oraș”.

Refugiile climatice există. Dar știe cineva de ele?

„Bucureștiul Rezilient” este proiectul prin care Capitala și-a creat, în 2026, o Rețea de Adăposturi Climatice, adică locuri răcoroase în care oamenii se pot retrage gratuit în perioadele de caniculă și unde pot primi și apă. 

Rețeaua a fost înființată printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București și cuprinde spații precum teatre, biblioteci, piețe, sedii ale primăriilor, centre și cluburi pentru seniori sau spații ale DGASMB și DGASPC.

Într-o zi călduroasă, la o oră de vârf, merg pe Calea Victoriei să văd cum arată două dintre ele în realitate. Mă opresc la Teatrul Odeon și la Teatrul Excelsior. Ambele adăposturi climatice sunt deschise, iar în interior oamenii au la dispoziție un spațiu cu aer condiționat și apă rece.

Angajații spun că nu au venit foarte mulți oameni în această vară. Cei care le-au trecut, totuși, pragul au fost în principal seniori, uneori însoțiți de nepoți. La Odeon, harta indică pentru adăpostul climatic un program între 8:00 și 16:00, dar persoana de la ghișeu îmi spune că, dacă cineva are nevoie să se ferească de căldură, poate intra până la ora 20:00.

Anca Dumitrache a întâlnit pentru prima dată ideea de „refugiu climatic” în urmă cu câțiva ani, la Madrid. Acolo, spune ea, spațiile deschise în timpul caniculei găzduiau și activități gratuite, menite să-i atragă pe oameni în interior. 

„Făceau evenimente în muzee, concerte, spectacole de flamenco sau stand-up, proiecții de filme în cinematografe. Făceau lucruri care să atragă oamenii, tocmai ca ei să nu mai stea pe străzi și să vină într-un loc care le oferă și entertainment, dar și siguranța de a nu fi expuși la căldura extremă”, povestește Anca.

În București, principala problemă pe care o vede acum este că rețeaua este încă rară. Refugiile sunt „destul de departe unul de altul”, ceea ce contează tocmai într-o zi în care deplasarea prin oraș poate fi dificilă.

Mai este însă o problemă: oamenii trebuie să știe că aceste locuri există.

„Eu știu acest lucru pentru că sunt interesată de domeniu, dar mi se pare că nu a existat o campanie de popularizare a proiectului. Aș prefera să văd bannere prin București care vorbesc despre unde să petreci timpul când e caniculă”, spune arhitecta.

Iar faptul că un refugiu apare pe o hartă nu garantează că poate fi și folosit. După ce a vorbit despre astfel de spații, Anca spune că a primit de la mai mulți urmăritori fotografii cu mici containere din Sectorul 2, despre care aceștia spuneau că ar fi fost amenajate drept refugii climatice.

„Am primit multe poze în care ele erau pur și simplu închise, fără nimeni acolo, fără personal”, povestește ea. Fotografiile, spune Anca, nu fuseseră făcute la începutul verii, ci după ce Bucureștiul trecuse deja prin mai multe episoade de căldură.

Pentru moment, arhitecta vede rețeaua din București mai degrabă ca pe un început. „Este bine că începe să existe așa ceva și la noi, pentru că o să fie din ce în ce mai mult nevoie, mai ales pentru populația vulnerabilă. N-o să se ducă persoanele cu job 9-5 la locurile astea, ci bunicii, adolescenții”. 

113 cișmele pentru un oraș de 1,7 milioane de oameni

Cât de ușor este să găsești apă atunci când ești prin oraș spune ceva despre cât de prietenos este un spațiu cu oamenii pe timpul verii. În București, potrivit datelor Apa Nova, sunt 113 cișmele publice: 28 în Sectorul 1, 20 în Sectorul 2, 17 în Sectorul 3, 15 în Sectorul 4, 19 în Sectorul 5 și 14 în Sectorul 6. Raportat la o populație de aproximativ 1,7 milioane de locuitori, înseamnă aproximativ o cișmea la 15.000 de oameni.

Rețeaua actuală este, însă, departe de a fi suficientă, consideră Anca. „E foarte grav. Mi se pare incredibil, e mai rău decât mă așteptam. E un număr foarte mic”, spune arhitecta. 

Hidratarea poate face diferența între o stare normală și una de rău, spune Anca, iar lipsa apei poate ajunge inclusiv să descurajeze activitățile în aer liber pe timpul verii. Ea dă exemplul alergatului, unde accesul la cișmele se simte direct pe traseu.

„Am observat foarte clar diferența între a alerga pe un traseu unde există cișmele și unul unde nu ai acces la apă. Chiar și seara, când este mai răcoare, poate fi un factor care te face să ieși sau nu”, spune Anca.

Același lucru este valabil și pentru cei care petrec mai mult timp afară, de la copii la vârstnici. „Pentru copiii care ies la joacă, accesul la apă este la fel de important. Stau în căldură, în praf, dar măcar nu riscă să li se facă rău din cauza deshidratării”, spune Anca. 

„Cumva e un factor care poate părea nesemnificativ, dar pentru multă lume poate să fie decisiv”, adaugă ea.

Ca termen de comparație, Anca vorbește despre perioada în care a locuit în Milano. Acolo, spune ea, cișmelele publice sunt atât de răspândite încât au devenit aproape un simbol al orașului.

„Nu stăteam niciodată cu grija că trebuie să iau apă cu mine. Puteam să ies și cu câinii fără sticlă sau bol, pentru că știam că avem unde să ne hidratăm”, povestește Anca.

Milano are, spune ea, și stații unde oamenii își pot umple sticlele cu apă, pe care le-a văzut folosite inclusiv de persoane în vârstă care veneau cu recipiente de câțiva litri.

Într-un scenariu ideal, spune Anca, cișmelele ar trebui amplasate în punctele în care se concentrează cei mai mulți oameni.

„Ar trebui să le găsim în locurile de joacă, în zonele pentru sport, în parcuri, acolo unde sunt multe bănci, dar și în intersecțiile mari sau în zonele foarte circulate”, spune arhitecta.

Piețele și bulevardele pot fi transformate din suprafețe fierbinți în locuri pentru oameni

În prima parte am văzut cum suprafețele betonate și lipsite de umbră pot face orașul mai greu de suportat vara. Dar lucrurile nu trebuie să rămână așa, iar o piață pavată nu trebuie să fie automat și un loc lipsit de umbră. Diana Culescu spune că există soluții prin care arborii mari pot crește inclusiv în spații intens circulate, dacă ceea ce se întâmplă sub pământ este gândit de la început pentru ei.

„În străinătate sunt foarte multe piațete unde ai umbră, cu arbori cu mega-coroane. La suprafață este pavaj, pentru că lumea trebuie să poată circula, dar dedesubt există o întreagă infrastructură care ajută arborii să trăiască, să aibă aer, apă și nutrienți”, explică peisagista. 

Asta înseamnă că o piață poate rămâne un spațiu prin care circulă oamenii și, în același timp, să ofere umbră în zilele foarte calde. „O să vezi și parcări foarte mari cu arbori foarte mari deasupra, pentru că se poate face chestia asta, există soluții tehnice”, spune Diana.

În București, problema apare atunci când amenajările de la suprafață nu țin cont de ceea ce se întâmplă dedesubt.

„Pentru spațiile verzi nu se folosesc întotdeauna echipamente pentru spații verzi, se folosesc echipamente pentru construcții. În momentul în care le folosești, tasezi solul și îl faci impermeabil pentru apă și aer”, explică Diana, efectul fiind că apa pătrunde mai greu în pământ, iar rădăcinile nu mai primesc aerul și apa de care au nevoie. 

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), redactat în 2008, propunea mutarea parcărilor în subteran și transformarea unor astfel de spații în zone pietonale și semi-pietonale.

„Ideea era să muți parcarea în subteran, pentru a crea acolo un fel de «sufragerie urbană», cum îi spune arhitectul care a scris proiectul: niște spații prin care să fie plăcut să treci, dar în care să te și oprești dacă simți nevoia”, explică Anca.

Proiectul a fost aprobat și, spune arhitecta, a ajuns până în faza proiectului tehnic, înainte de a se bloca în birocrație. 

Ce ar trebui făcut acum, înainte ca verile să devină și mai greu de suportat

La final, arhitecta Anca Dumitrache rezumă lucrurile pe care le-ar considera prioritare pentru următorii ani. Prima direcție ține de clădiri: eficiență energetică, panouri solare și soluții prin care energia produsă să poată fi și stocată.

„De multe ori se instalează panouri care produc mai mult decât este nevoie, dar nu există și capacitatea de a stoca energia pe termen lung. Pentru asta chiar există programe și fonduri”, spune Anca.

A doua prioritate este umbrirea bulevardelor care rămân expuse aproape complet la soare.

„Aș milita foarte mult pentru plantarea de copaci mari pe bulevarde. Ar trebui făcut asta peste tot, pe bulevardele care sunt neumbrite, pentru că este și un risc de sănătate publică. Nu e doar că e frumos să avem copaci”, spune arhitecta.

Pe listă intră și accesul la apă în spațiul public. „Cred că ar trebui definitivată și o strategie pentru distribuirea de apă în spațiile publice. Este foarte importantă și nu mi se pare atât de greu de făcut”, spune Anca.

Spre deosebire de transformările ample ale orașului, spune Anca, astfel de măsuri ar putea fi puse în practică în următorii doi-trei ani. 

Editor: Laura Popa