„Bodyguarzi” pentru Patriot. România cheltuie peste 2 miliarde de euro pentru noi sisteme antiaeriene. O achiziție necesară, costisitoare, dar și ușor tardivă

Mihnea Lazăr

În plină criză de securitate (vezi războiul ucrainean) și economică (vezi scandalul declanșat de măsurile de austeritate bugetară anunțate de guvernul Bolojan), o știre care a trecut ușor sub radar semnala zilele trecute parafarea, aproape sigură, a unui contract de armament destinat armatei române, în valoare de peste 2 miliarde de euro.

Conform informațiilor – încă neconfirmate la nivel oficial – România a ales firma israeliană Rafael pentru dotarea armatei române cu sisteme antiaeriene cu rază medie și scurtă. Valoarea contractului: 1,9 miliarde de euro, fără TVA.

Cum s-a ajuns aici?

În primul rând, trebuie specificat că România are nevoie ca de aer de astfel de sisteme antiaeriene, în lipsa cărora cele trei sisteme Patriot, aflate deja în dotare și deja operaționale, sunt inutile, în ciuda performanțelor acestor baterii, înregistrate în special în Ucraina.

Pe scurt, un sistem antiaerian complet presupune, în primul rând, o rețea vastă de radare de supraveghere cu rază lungă, cărora li se adaugă așa-numitele radare „gap filler”, care exact asta fac: acoperă zonele „goale” pe care radarele principale nu le „văd”.

Același principiu se aplică și la bateriile antiaeriene propriu-zise: degeaba ai Patriot de ultimă generație, dacă nu ai „sub el”, în completare, o întreagă rețea de sisteme antiaeriene cu rază medie, scurtă și foarte scurtă.

Felul în care armata rusă folosește aproape zilnic în Ucraina atacuri combinate cu drone, rachete de croazieră și rachete balistice ne arată cât de important e să ai un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă stratificat, cu instalații „dedicate” pentru fiecare tip de amenințare în parte: drone, rachete „lente” de croazieră, rachete balistice sau hipersonice. 

În plus, rușii folosesc în astfel de atacuri inclusiv „drone momeală”, fără încărcătură, al căror scop este fix acela de suprasaturare a sistemelor antiaeriene (ucrainenii nu au de unde să știe care dronă are încărcătură și care nu are și sunt astfel obligați să încerce să le doboare pe toate, ceea ce duce la consum suplimentar de muniție).

De asemenea, nu poți folosi Patriotul să ți le doboare pe toate acestea (e teribil de costisitor și cvasiimposibil), ai nevoie și de niște „bodyguarzi” pe lângă el care să-l degreveze de sarcini.

Astfel, în cazul României, avem bifată teoretic apărarea antirachetă cu rază lungă (dacă punem scutul de la Deveselu la socoteală), apărarea antirachetă cu rază medie (Patriot PAC 3 vs. rachetele de tip Kinjal sau Iskander, folosite deja în Ucraina) și apărarea antiaeriană cu rază lungă (Patriot PAC 2).

România scârțâie însă la capitolul apărare antiaeriană cu rază medie și scurtă (împotriva rachetelor de croazieră și, în general, a tuturor amenințările aeriene care reușesc, în cazul unui atac la saturație (vezi Ucraina) să „treacă” de prima linie de apărare constituită din Patriot.

Armata are în prezent în dotare, la acest capitol, un mix de sisteme vechi antiaeriene, sovietice și sisteme americane, tot vechi: 8 baterii Hawk americane, luate second hand din Olanda în 2004 (cu 5 ani  în urmă, mai aveam în jur de 150 de rachete rămase „pe stoc”), opt baterii de KUB (sovietice), 20 de sisteme antiaeriene sovietice OSA și 40 de TAB-uri pe care sunt montate rachete Strela (tot sovietice), cu rază mică de acțiune.

Achiziția SHORAD/VSHORAD (acronime de la „Short Air Defense” și „Very Short Air Defense”, practic, sisteme antiaeriene cu rază medie și scurtă) a fost aprobată în 2020. Conform unui document trimis de MapN în Parlament, contractul inițial prevedea „21 de sisteme integrate” de astfel de sisteme antiaeriene, la o valoare estimată de 1,9 miliarde de euro, fără TVA.

Ulterior, s-a decis însă cumpărarea de 27 de astfel de sisteme, pentru un preț estimat de 2,7 miliarde de euro, fără TVA.

Loteria Română are de 4 ori mai mulți angajați decât sedii. Salariile au crescut cu 70 de milioane de lei, de la pandemie până azi

Loteria Română are mai mulți angajați decât loteriile europene. Salariile angajaților au crescut cu 70 de milioane de lei în ultimii 4 ani.

„Să fie bine, ca să nu fie rău.” Ce a făcut România cu o jumătate de miliard de euro disponibili pentru conservarea naturii

România a avut la dispoziție peste 490 de milioane de euro pentru conservarea biodiversității, iar cele mai multe fonduri au fost alocate pentru elaborarea de planuri de management pentru ariile naturale din rețeaua Natura2000. Cu toate acestea, sunt încă situri fără plan de management sau unele cu planuri care conțin măsuri prea generale.

Cu toate acestea, MapN, într-un comunicat publicat zilele trecute, a menționat că „valoarea estimată a achiziției este de aproximativ 1,9 miliarde de euro fără TVA”.

Ministerul Apărării nu a nominalizat numele firmei câștigătoare dar a precizat că „după parcurgerea unei proceduri competitive, autoritatea contractantă, respectiv Direcția Generală pentru Armamente din MApN, prin CN Romtehnica SA, a comunicat operatorilor economici implicați rezultatul procedurii de atribuire”. 

„În urma comunicărilor nu au fost depuse contestații, iar procedura de atribuire urmează să fie finalizată prin semnarea Acordului Cadru între autoritatea contractantă și operatorul economic desemnat câștigător”, conform comunicatului MapN.

Numele câștigătorului este însă cunoscut: firma israeliană Rafael, care din patru firme ofertante (sud-coreeni, francezi și germani) a fost singura rămasă în competiție.

După ce sud-coreenii au fost excluși în baza „unei erori în documentație”, în licitație au mai rămas francezii de la MBDA (rachete MICA și Mistral), germanii de la Diehl (sisteme IRIS-T, testate deja cu succes în Ucraina) și israelienii de la Rafael (rachete Derby, de rază medie și Spyder, de rază scurtă)

Și nemții, și francezii și israelienii au făcut oferte peste bugetul statului român: despre francezi, presa a relatat că au făcut o ofertă cu 80% mai mare. Israelienii au făcut și ei o ofertă mai mare, dar doar cu 10% peste prețul licitației.

Suficient pentru ca presa din Israel să dea deja ca sigură câștigarea licitației de către firma Rafael.

Surse din cadrul MApN au precizat pentru defapt.ro că sistemul SHORAD VSHORAD propus de israelienii de la Rafael nu e însă un produs integrat, așa cum a cerut ministerul.

Iar problemele nu se opresc aici. Conform surselor Monitorului Apărării, ca să se încadreze în bugetul avut la dispoziţie de MApN, israelienii au propus rachetele cu un radar polonez, care nu este la fel de performant precum cele propuse de celelalte companii şi care nu ar fi fost „verificat” şi de alte ţări. Mai mult decât atât, sistemele de control de pe racheta Derby şi racheta Spyder nu sunt comune, integrate.

Dacă firma Rafael va fi confirmată oficial drept câștigătoarea acestei licitații, acesta ar fi al doilea cel mai important contract militar din istoria sa: până acum, cel mai important contract extern al Rafael e cel în baza căruia Germania a cheltuit peste 3,3 miliarde de euro pentru achiziția de sisteme antirachetă Arrow 3 (similare sistemului Aegis de la Deveselu).

Contractul ar fi o gură de oxigen suplimentară pentru Rafael, care e aflată în centrul a două scandaluri internaționale: autoritățile franceze au interzis recent accesul reprezentanților firmei israeliene la showul aerian de la Paris, din cauza campaniei militare israeliene în Gaza.

Cu doar o lună în urmă, Spania a anulat un contract cu Rafael, în valoare de 285 milioane de euro, care consta în achiziția de rachete antitanc. Motivul e același: autoritățile spaniole au decis să instituie un „embargou” asupra firmelor israeliene de armament, din cauza modului în care Israelul acționează în Gaza.

Ca o ironie, Rafael a raportat vânzări record de aproape 5 miliarde de dolari și o creștere a profitului în 2024, fix ca urmare a acțiunilor militare israeliene în Gaza.

Momentan, România nu a adoptat o măsură similară Franței sau Spaniei. Dacă Rafael va fi desemnat câștigătorul licitației pentru sisteme antiaeriene cu rază scurtă și medie, francezii de la MBDA au totuși o șansă în privința unui alt contract – achiziția de MANPAD (rachete portabile), cu o valoare estimată de aproximativ 700 de milioane de euro, fără TVA: „România participă la Inițiativa Europeană de Achiziție în Comun a sistemelor Mistral 3 alături de alte opt state europene, detaliile programului fiind în curs de evaluare împreună cu partea franceză”, a precizat MapN.

România este însă cu mult în urmă în ceea ce privește apărarea antiaeriană. Războiul din Ucraina și recentul conflict dintre Israel și Iran au arătat cât de important e să ai o apărare stratificată, pe toate palierele, care să-ți poată acoperi întregul spectru de amenințări aeriene.

În plus, degeaba cumperi sisteme antiaeriene dacă ai șanse să consumi toată muniția pe care o ai după doar 1-2 atacuri în masă, care – așa cum am văzut în aceste conflicte – pot include sute de drone și sute de rachete balistice sau de croazieră.

Dezvoltarea uluitoare a dronelor (rușii, de pildă lansează în jur de 3.000 de drone zilnic pe linia frontului și în ultimele atacuri au lansat în jur de 1.000 de drone asupra orașelor ucrainene la un interval de 3-4 zile) arată că sistemele antiaeriene „clasice” sunt deja depășite: așa cum nu poți trage cu tunul după muște, tot așa nu poți da cu Patriotul după Shahed.

Pentru doborârea dronelor există deja programe prin care vechile tunuri și mitraliere antiaeriene primesc o nouă „viață”, prin cuplarea bateriilor la radare și softuri moderne care dirijează automat obuzele spre țintă. Ucrainenii deja testează deja „drone antidronă”.

În concluzie, e bine că vom cumpăra niște sisteme de care avem nevoie, dar acestea sunt deja „vechi”. România are nevoie, pe lângă achiziția de „arcuri”, să învețe să producă intern și „săgețile”: fără un program național de producție internă de drone (la nivelul de un milion pe an, dacă e să îi luăm model tot pe ucraineni), fără un program concret de producție de rachete și fără modernizarea bateriilor clasice antiaeriene, România nu poate face față unui război aerian modern.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€