ReArm România: cum să-ți modernizezi Armata să fie gata de luptă când deficitul tău bugetar de 9.3% e cel mai mare din Europa

Adrian Mihălțianu

Publisher

În aprilie 2025, România se afla simultan în cea mai bună poziție a sa din punct de vedere militar și în cea mai precară situație geopolitică din ultimii 80 de ani. 

Pe de o parte, programul de înzestrare a armatei, deși mult întârziat și cu mari probleme, a adus deja forțele militare ale României la un nivel la care nu puteau visa în urmă cu 5 ani. Perspectivele investițiilor ReArm/Readinesss 2030 permit României să spere că va deveni chiar o putere importantă la Marea Neagră și în regiune.

Pe de altă parte, creșterea tot mai mare a naționaliștilor extremiști în politica românească, posibilitatea ca SUA să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia și un deficit bugetar care amintește de vremuri de criză sau război creează un context foarte riscant pentru România. Toate acestea pun în pericol inclusiv importanța strategică pe care o are la gurile Dunării pentru Uniunea Europeană.

De la o concentrare pe apărarea aeriană, la regândirea poziției de apărare pentru o descurajare la Marea Neagră: ce a făcut România până acum

Cu fonduri foarte limitate la dispoziție, România a decis cu ani în urmă să se concentreze în special asupra armamentului care-i permite să lovească ținte aflate la depărtare și să-și apere spațiul aerian, în detrimentul investițiilor în infanterie și în apărarea navală.

De aceea, astăzi are 33 de avioane F-16, iar până la finalul anului 2025 numărul acestora va crește la 49. Toate avioanele vor fi modernizate treptat până la standardul M6.6. Lor li se vor adăuga circa 18 avioane F-16 transferate de Olanda pentru antrenamentul piloților români și ucraineni, dar și a altor piloți NATO. Astfel, începând din 2026, România va avea în sfârșit o flotă serioasă de avioane de luptă moderne, de circa 66 de unități. 

România are în acest moment 3 sisteme Patriot (al patrulea a fost donat Ucrainei) și urmează să primească alte 4: unul care înlocuiește sistemul donat, iar alte 3 care urmează să fie livrate începând din 2027. De asemenea, are 56 rachete PAC-2 Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T), 168 rachete PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE) și a mai comandat la finalul lui 2023 alte 200 de rachete PAC-2. 

Pe aceeași idee, de proiectare la distanță a forței sale de descurajare, România a cumpărat și primit deja 3 sisteme HIMARS cu un total de 54 de lansatoare, 81 de rachete M31, 81 de rachete M30A1 și 54 de ATACMS. 

Deși asigură, pentru prima oară în istoria țării, capacitatea de a lovi ținte aflate la 300 de kilometri distanță, cantitatea de muniție abia dacă ajunge pentru câteva zile de acțiune. Penuria cauzată de războiul din Ucraina împinge termenele de livrare pentru noile stocuri către același termen al anului 2027.

Ca regulă generală, abia orizontul anilor 2030 va permite României să aibă o armată cu adevărat modernizată, capabilă să descurajeze o destabilizare din partea Rusiei. Dacă înainte această perioadă de 5 ani ar fi fost văzută ca una deosebit de scurtă, în contextul războiului din Ucraina, ea este deja periculos de lungă.

Însă perspectiva unei granițe maritime cu Rusia, recunoscute de către SUA, forțează țara să-și schimbe din mers tactica și să se concentreze și asupra Mării Negre. Deși strategia generală rămâne aceeași: România cumpără armament din surse diversificate (preponderent SUA, dar și Coreea de Sud, Germania și alte țări europene) și încearcă să-și redezvolte propriile capacități de producție din domeniu, acum se concentrează în sfârșit și pe forțele sale navale.

După ani în care politicienii români au blocat în mod iresponsabil contractele pentru înzestrarea Forțelor Navale cu patru corvete moderne construite în țară - deși România este al patrulea mare producător de nave din Europa, iar la șantierul Damen din Galați se construiesc fregate pentru Olanda - guvernul a decis, în grabă, să cumpere o corvetă ușoară HISAR, recent construită în Turcia, pentru aproximativ 200 de milioane de euro. 

Decizia a fost luată dintr-un motiv clar: România nu are, în acest moment, capacitatea de a-și proteja platformele petroliere din zona Neptun Deep, aflată aproape de granița maritimă cu Ucraina - o zonă care ar putea reveni Rusiei dacă SUA recunosc oficial anexarea Crimeei.

Noul contract de construire a altor 3 corvete ușoare pentru patrula de coastă la Damen Galați ar urma să fie finalizat cel devreme peste 3 ani și cel mai realist abia în 2030. 

Nu avem o dată clară nici pentru livrarea sistemelor cu rachete anti-navă NSM (circa 12 baterii cu un total de 48 de rachete), ultimul deadline realist amintit pentru primele livrări fiind finalul anului 2025, dar toate sistemele ar urma să fie livrate până în 2028. 

Cum a implicat Trump SUA direct în războiul dintre Israel și Iran, după ce a ordonat bombardarea siturilor nucleare ale Teheranului cu „MOP”

Utilizarea a nu mai puțin de 12 megabombe MOP la Fordo arată că o singură astfel de armă ar fi fost, cel mai probabil, insuficientă pentru a garanta o pătrundere suficientă în subteran astfel încât să provoace dărâmarea tunelurilor și a galeriilor săpate sub munte.

Apă cu TVA și rușine: cât costă să-ți fie sete într-un restaurant din România?

O investigație de vară printre meniuri, legi și tăceri. Între robinet și sticlă: cât costă, de fapt, să-ți fie sete în România?

Până atunci, România rămâne extrem de vulnerabilă la Marea Neagră, iar achizițiile următoare vor încerca să rezolve măcar parțial această problemă.

România iese la cumpărături: ce a cumpărat deja, ce urmează să achiziționeze și cum ar putea reacționa la strategia nesigură a SUA în regiune

Strategia Națională a Industriei de Apărare 2024-2030, aprobată recent, trasează un plan ambițios de transformare a sectorului de apărare învechit al României într-o forță modernă, orientată spre tehnologie avansată.

Această strategie urmărește formarea unei forțe flexibile, multi-domeniu, echipată cu sisteme de ultimă generație și face parte dintr-un program mai amplu, numit Armata 2040. Esența acestuia este crearea unei capacități proprii de descurajare importante, care să asigure pacea României, în parteneriat cu aliații săi.

Strategia se axează, cel puțin declarativ, pe patru direcții principale: tehnologii avansate (cyber, AI), o industrie de apărare autohtonă și competitivă, parteneriate consolidate cu NATO și UE, și investiții în inovație și resursă umană specializată.

România își bazează în mod fundamental securitatea pe parteneriatul cu SUA și țările europene din cadrul NATO, dar și-a extins colaborarea și cu țări precum Coreea de Sud, care pot deveni furnizori importanți de echipamente militare. 

Militar român, fotografie generică. Sursa : Octav Ganea / Inquam Photos

Încă dinainte de discuțiile despre programul ReArm au fost inițiate o serie de achiziții importante de tehnică militară, în special după izbucnirea războiului din Ucraina.

Multe dintre echipamente au fost deja contractate de la parteneri externi. Unele dintre ele se produc cel puțin parțial în România, ca parte a eforturilor de a localiza producția:

- Drone: 18 drone de tip Bayraktar TB2 și 6 platforme de lansare, în cadrul unui contract de 290 de milioane de euro. Livrarea acestora deja a început, iar România le va primi pe toate până la finalul lui 2025. Acestora li se adaugă 6 drone Watchkeeper X produse de Elbit, care trebuiau livrate parțial încă de anul acesta ca parte a unui contract de 163.6 milioane de euro, dar vor fi primite cel mai probabil în 2026. Numărul total al acestora ar trebui să ajungă la 21, cu o parte a producției în România.

Forțele navale vor fi înzestrate cu drone de recunoaștere MQ-35A V-BAT, produse de compania americană Shield AI. Un sistem (cu patru aparate) a fost făcut cadou de SUA ca parte a programului Maritime Domain Awareness, și va fi operaționalizat în acest an. Alte două sisteme vor fi livrate ulterior, sub un contract estimat la 26.4 de milioane de euro. Numărul acestor drone de recunoaștere va ajunge, astfel, la 12. Ele vor fi folosite în special pentru detectarea țintelor posibile pentru rachetele NSM și HIMARS.

- Vânătoare de mine. România va primi în 2025 a doua navă vânătoare de mine din clasa Sandown, alături de cea cumpărată deja din Marea Britanie. Sunt, deocamdată, singurele nave moderne ale Forțelor Navale Române. Prețul programului: 150 de milioane de euro.

- Transportoare blindate: România va avea până la finalul lui 2025 227 de vehicule blindate Piranha 5 8x8, pentru care s-au plătit 900 de milioane de euro. Lor li se vor adăuga alte 150, în valoare de 630 milioane de euro. Aceste vehicule sunt produse în România în parteneriat cu General Dynamics European Land Systems, sunt modulare și pot fi configurate pentru misiuni de luptă, comandă sau evacuare medicală. Noile vehicule vor fi livrate în perioada 2026-2028.

Lor li se adaugă 1059 de blindate ușoare Cobra 2, într-un contract de 857 de milioane de euro cu turcii de la Otokar. Primele 270 de blindate vor fi livrate din Turcia în cursul lui 2025, iar restul de 800 vor fi asamblate în România, la Mediaș, în perioada 2026-2029.

- Artilerie: România a comandat trei sisteme cu un total de 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder de calibru 155 mm și 36 de vehicule de aprovizionare cu muniție K10, livrate de compania sud-coreeană Hanwha Aerospace pentru 850 de milioane de euro. Primul sistem de 18 obuziere vine din Coreea de Sud până la final de 2026, restul vor fi produse într-o nouă fabrică pe care coreenii o deschid în sudul țării, începând din 2027.

- Tancuri: România a contractat 54 de tancuri Abrams M1A2 SEPv3 și 12 derivate pe șasiu de tanc, care vor fi livrate începând cu 2026, într-un contract de 950 de milioane de euro. Ar fi doar o primă etapă dintr-un program întins pe un deceniu și care ar trebui să aducă numărul tancurilor principale de luptă ale României la numărul de 300. Printre alternativele aflate sub examinare se numără tancurile K2 Panther, din Coreea de Sud.

- Avioane de luptă: au fost contractate 32 de avioane de luptă F-35, care vor fi livrate însă abia în perioada 2031-2034, pentru 5.72 miliarde de euro. România nu a renunțat la acest contract și nu s-a elaborat nicio strategie pentru alternative, în contextul în care au apărut îndoieli cu privire la încrederea pe care o mai pot avea în americani în cazul schimbării poziției acestora cu privire la Rusia în Marea Neagră.

Alături de aceste achiziții sigure, România mai negociază și cumpărarea unor sisteme radar Sentinel din SUA pentru 80 de milioane de euro, precum și a 298 de blindate de luptă pentru infanterie (MLI), ca parte a unui contract estimat la 3 miliarde de euro. Printre producătorii candidați pentru acestea din urmă se numără Hanwha K21 Redback, Rheinmetall KF41 Lynx, BAE Systems CV90 și AMPV.

La începutul lui 2025 au mai fost anunțate achiziții pentru dotarea Forțelor Navale: pe lângă cele 3 corvete ușoare care ar urma să fie construite la șantierul Damen de la Galați, România vrea să cumpere și vehicule amfibii de asalt pentru Regimentul de infanterie marină care este parte a forţelor navale, două elicoptere tip H215M, cu capabilităţi de luptă la suprafaţă, două submarine Scorpene din Franța, pentru care Parlamentul a dat deja undă verde în 2023, nave de patrulare maritimă precum și drone navale.

În paralel cu achizițiile, România promite că-și va moderniza navele de luptă învechite, în special navele purtătoare de rachete și cele două fregate, însă detaliile cu privire la acest program sunt încă în curs de actualizare, fapt care nu ne permite să credem că vom vedea programul finalizat în curând.

Toate aceste echipamente aflate încă în procedura de achiziție vor începe a fi livrate cel devreme în 2027 și cel mai probabil vor fi operaționale abia în 2030.

Starea industriei militare românești: abia răsărită dintre ruinele post-comunismului, dar cu perspective optimiste pentru viitorul apropiat

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost de acord ca România să aloce fonduri suplimentare pentru înzestrare în cadrul Planului ReArm, cu condiția ca banii să fie direcționați exclusiv către fabricile industriei de apărare din țară. Aici, însă, România are încă mari probleme, investițiile fiind amânate timp de decenii.

ROMARM SA, producător şi exportator direct de produse militare din România, înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale industriei româneşti de apărare, este principalul furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere din România.

foto: ID 53988596 | Patriot © VanderWolfImages | Dreamstime.com

Dar puține dintre cele 15 fabrici din subordine au tehnologii moderne și necesarul de investiții este masiv. Multe dintre ele lucrează în pierdere și nu au reușit să profite de pe urma războiului din țara vecină. România a pierdut timp prețios, în special în ultimii 3 ani de război, abia acum fiind luate deciziile necesare pentru a retehnologiza uzinele. 

În acest moment, conform unor investigații independente, România se află în ciudata situație de a-și importa praful de pușcă din Serbia, care la rândul său obține materiile prime din Rusia. În plus, multe dintre investițiile anunțate încă nu au fost pornite în mod efectiv. Din acest motiv, abia peste cel puțin 2 ani vom fi în situația în care România să producă suficientă muniție și tehnică militară pentru a acoperi nevoile armatei.

Pentru a grăbi procesul de retehnologizare, guvernul României a pregătit un cadru legislativ care ajută aceste fabrici să intre în parteneriate sau să fie preluate de mari producători internaționali de armament, în timp ce datoriile fabricilor vor fi preluate de stat.

La începutul lui 2024 s-au semnat memorandumuri de înțelegere între companii din cadrul ROMARM și producători străini: Uzina Mecanică Cugir va produce pistoale și arme Heckler & Koch GmbH, Romaero va înființa la București un hub de mentenanță și reparații de aeronave cu Aeroplex of Central Europe Aircraft Technology Center (Ungaria), iar Carfil Brașov va produce drone românești în colaborare cu firma americană Periscope Aviation. 

În plus un nou parteneriat între ROMARM și General Dynamics va permite fabricarea de muniție de calibru mare, la standarde NATO, dar și crearea unui Centru de excelență care să permită pregătirea de personal pentru tot lanțul de producție și tehnologie. 

În domeniul privat, avem câteva investiții care au dat deja roade. Uzina Automecanica Mediaș, în care grupul german Rheinmetall a cumpărat o participație de 72.5%, produce echipamente de luptă pentru armata română. Tot Rheinmetall va construi o fabrică de pulberi în valoare de 516 milioane de euro, cu un sprijin european de 47 de milioane de euro, în județul Brașov, la poalele Carpaților.

Alte companii internaționale care au investit sau și-au anunțat intenția de a investi în România sunt Elbit Systems (Israel), care vrea să producă la Moreni obuzierele mobile ATMOS, Raytheon Missiles & Defense, care vrea să producă rachete interceptoare SkyCeptor împreună cu Electromecanica Ploiești, precum și Hanwha Aerospace, care va colabora cu Institutul Național de Cercetare Aerospațială din București pentru dezvoltarea mai multor sisteme de arme.

Multe dintre aceste investiții se potrivesc foarte bine cu programul ReArm/Readiness 2030 și vor putea beneficia de finanțare rapidă pentru a fi puse pe picioare. 

Dincolo de tehnică și tehnologie: cât de greu se construiește o armată profesionistă de 100.000 de oameni

România întâmpină două mari probleme legate de contingentul militar activ pe care îl are la dispoziție: trebuie să crească rapid numărul militarilor activi de la circa 64.000 la 100.000 și are o rezervă operațională (gata să fie chemată la război în caz de necesitate) de doar 55.000 de oameni, mare parte dintre ei trecuți de 45 de ani și nepregătiți pentru front.

58% dintre români nu sunt de acord cu instituirea unui serviciu militar obligatoriu, care e sprijinit de doar 35% dintre ei. Din acest motiv, politicienii și liderii armatei se gândesc la un program alternativ, prin care să atragă 35.000 de noi recruți în următorii ani, dar și rezerviști. 

Ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Finlandeze sosite în România, care vor executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, 11 iunie 2024. Inquam Photos / George Călin

Totuși, detaliile acestui program sunt încă neclare. În momentul actual, România nu reușește să atragă mai mult de 3000 de rezerviști voluntari în fiecare an și nici nu a anunțat planuri concrete pentru a tripla numărul acestora, astfel încât să atragă și să pregătească un număr suficient de oameni pentru a-și completa rezerva operațională în următorii 5 ani.

Sunt mari întârzieri cu dotarea militarilor români: aceștia încă folosesc bătrânele AKM-uri, iar înlocuirea a sute de mii de astfel de arme va lua cel puțin câțiva ani. Pregătirea recruților este, la rândul ei, rămasă mult în urmă: militarii activi abia dacă reușesc să tragă câteva focuri pe an cu muniție reală, iar exercițiile militare internaționale nu sunt suficiente pentru o armată cu adevărat pregătită. 

Rezerviștii au fost chemați la câteva etape de pregătire, însă acestea sunt mai degrabă ocazii prin care fac act de prezență, nicidecum nu se ridică la nivelul unor exerciții prin care să fie realmente pregătiți pentru luptă. 

Pentru ca armata română să fie un element credibil de descurajare a unor mișcări agresive din partea unei Rusii cu o armată compusă deja în majoritate din veterani, programul de pregătire a militarilor români ar trebui accelerat cu câteva ordine de magnitudine. Nu vedem să se întâmple așa ceva deocamdată, iar inerția factorilor de decizie români frizează iresponsabilitatea.

Deși armata română se bucură de un grad mare de încredere printre români, există și un curent „pacifist”, dar care e orientat mai degrabă spre neparticiparea României în niciun fel de intervenție în Ucraina și nu privește investițiile în industria națională de armament. 

În acest context, toate partidele pro-europene au adoptat o poziție de sprijinire a Ucrainei, dar fără a aproba trimiterea de militari în eventualele forțe de păstrare a păcii. Chiar și partidul ultranaționalist AUR sprijină inițiativa ReArm, dar cu insistența pe dezvoltarea industriei militare proprii și a unor echipamente care nu se pot ridica la nivelul celor internaționale.

Suntem însă departe de vreo efervescență la nivel național cu privire la pregătirea României pentru a preveni un război de invazie din partea Rusiei. Deși, pe hârtie, România a cheltuit 2% din PIB pentru apărare, în realitate cel puțin 4 miliarde de euro au rămas necheltuiți în ultimii ani din cauza jocurilor politice și a incompetenței decidenților români.

În plus, aceiași politicieni care se fac responsabili de starea dezastruoasă a armatei române sunt astăzi disperați să intre în grațiile administrației Trump pentru a preveni eventuala plecare sau diminuare a trupelor americane din România. Chiar și în acest context, nu au fost anunțate măriri concrete ale cheltuielilor militare ca procent din PIB și nu a fost prezentat un traseu clar prin care România ar putea ajunge să cheltuie 2.5-3-3.5% din PIB pentru apărare în viitorii 5 ani.

Există în continuare mari întârzieri în investițiile legate de logistică: rețeaua de străzi și de căi ferate din România prezintă foarte multe vulnerabilități care ar întârzia mult transferul de trupe și echipament dinspre vest, în cazul unei invazii rusești. 

În concluzie, programul de achiziții de tehnică militară și investițiile anunțate în industria militară din România arată un viitor mult mai bun pentru capacitatea României de a păstra pacea de care s-a bucurat în ultimele decenii, însă nu este nici pe departe de ajuns.

Mai avem nevoie de cel puțin 5 ani pentru a ajunge la un nivel în care România să devină și furnizor de securitate, nu doar consumator, și de cel puțin 10 ani pentru ca România să aibă capacitatea de a se apăra singură un timp suficient înainte să primească ajutor din partea aliaților săi.

Într-o lume în care alianțele politice și militare se zguduie de la zi la alta, România se mișcă încă cu o viteză prea mică și fără convingere. Iar asta ar putea submina toate eforturile făcute până acum, indiferent câte miliarde de euro sunt cheltuite pe echipament militar.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€