Bărbăție de la librărie

Bianca Felseghi

Senior Editor

Codruţa Simina

Redactor

Președintele PSD a lansat o provocare în discursul său cu tentă ceaușistă ţinut în 16 decembrie de la tribuna Consiliului Național al PSD.

„Vă lipsește curajul? E grav, bărbăția nu se cumpără de la librărie”, a spus Liviu Dragnea.

A fost momentul când oamenii de bună credință care au intrat vreodată într-o librărie şi-au amintit cel puțin o carte care le-a schimbat viața.

Am ales pentru Liviu Dragnea câteva titluri mai tari decât orice argument.

Pentru că cei mai mulți dintre noi, cei care ne întâlnim aici, pe PressOne, chiar ne cumpărăm bărbăția de la librărie. Și pentru că nu defilăm sub sloganul minerilor din 1990: „Noi muncim, nu gândim”.

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă (editura Litera, 2012, cu poze!)

Să începem ușor.

Există în programa școlară un basm cult care se numește Povestea lui Harap Alb și care se cere inclusiv la bacalaureat, examenul maturității.

Basmul lui Creangă este, în fond, o poveste despre un tânăr care are nevoie să învețe cum să devină puternic, pentru a merita să fie conducătorul unui popor.

Pentru că, de regulă, puterea nu este un dat natural, ci se câștigă cu greu, cu experimentarea încrederii în ceilalți.

Nu e întâmplător că Harap Alb dobândeşte puterea și masculinitatea prin lecțiile a două femei, Sfânta Vineri și Fata împăratului Roș.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Un înțelept ar trage cu ochiul: ai grijă cu ce femei te-nsoțești!

Dacă s-ar pune așa problema în școli, poate viitorii alegători n-ar mai avea nevoie de indicații suplimentare pentru a înțelege că un lider nu se naște din nimic, fiindcă puterea e potențată de cei din jur, cărora le oferi încredere în schimbul susținerii.

Jurnalul fericirii, de N. Steinhardt (editura Polirom, 2008)

Un om refuză să-și toarne prietenii la Securitate și, din cauza asta, e băgat la pușcărie.

Acolo întâlnește tortura, umilința, durerea și foamea.

Spre deosebire de mulți politicieni care au furat fonduri publice și acum vor să fie iertați de pușcărie, N. Steinhardt nu a greșit cu nimic − a suferit pentru decizia de a nu-și trăda prietenii.

După ce a fost eliberat, a scris Jurnalul fericirii, o carte a rezistenței morale și a găsirii drumului drept, în cele mai groaznice condiții.

Securitatea i-a confiscat manuscrisul. El l-a rescris. Comunismul a căzut, iar cartea sa a fost publicată.

A învins statul paralel al cenzurii, cum s-ar spune.

Zuleiha deschide ochii, de Guzel Iahina (editura Humanitas, 2018)

Zuleiha e o bărbată, mai ceva ca Vitoria Lipan.

E drept că Vitoria Lipan e româncă și a fost prima!

Zuleiha e una dintre acele femei care mișcă munții, care împing omenirea mai departe și ale căror sacrificii nu pot fi calculate, fiindcă sunt vieți trăite cu pasiune, uneori la limita conștientului, mânate de un instinct supranatural.

Zuleiha învață să mânuiască pușca și să își agațe la cingătoare samurii pe care îi vânează în Siberia.

E atât de puternică, încât înfruntă, pe tăcute, nu doar un regim pus pe nimicirea oamenilor, ci și natura care i-ar putea lua, oricând, viața. Și asta doar fiindcă își dorește să-și crească în libertate copilul.

Amintiri din pribegie, de Neagu Djuvara (editura Humanitas, 2016)

Neagu Djuvara a fost, cum se zice, un „adevărat”. Chit că a trăit 101 ani, a fost și el, la un moment dat, tânăr.

Unul care nu s-a ferit de risc, ci dimpotrivă, l-a căutat: a călătorit în inima războiului, ducând cu el pașapoarte diplomatice pentru fugari din România comunistă, și a coordonat piloți care erau parașutați în țară de către americani, cu anumite misiuni.

A locuit în Africa și a fost de față la nașterea unor țări care nu existaseră pe hartă. Și mai făcea și o salată senzațională de vinete.

Dacă asta nu e bărbăție de la librărie, atunci nu știm ce ar putea fi.

N-a plecat din viața asta ca un prost!

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Dulcele bar, de J.R. Moehringer (editura Publica, 2013)

Cartea asta e istoria îmbărbăţirii lui J.R., un băiat născut în orăşelul Manhasset de lângă New York.

Pentru că mama lui e la muncă, iar tatăl lui e doar o voce la radio și, mai ales, e cel care a vrut s-o sugrume pe mamă, J.R. se refugiază în gaşca de alcoolici a unchiului Charlie, care se adună zilnic la Publicans, cel mai iubit bar din oraș.

Bețivii de la Publicans, cu porecle care mai de care mai grozave, îl adoptă pe J.R., iar barul devine centrul lumii sale. Acolo, totul e înţelepciune brută, pe care nu o găseşte nicăieri altundeva, acolo observă şi înţelege ce sunt prietenia, sacrificiul şi moartea cu sens.

Poate cea mai puternică şi palpitantă scenă a cărții e aceea când unchiul Charlie le povesteşte clienţilor barului meciul de box pentru centura mondială dintre Sugar Ray Leonard şi Marvin Hagler: n-ai nevoie de niciun televizor când cineva (de)scrie atât de bine. (M.M.)

Culoarea curcubeului 77, de Paul Goma (editura Ratio et Revelatio, 2015)

Când te lovește un securist, în pușcărie − unde ai ajuns pentru că spui adevăruri supărătoare −, tu nu taci, ci spui adevărul mai departe.

Trageți adânc aer în piept, domnule Dragnea, fiindcă acești oameni vor exista și după ce ultimele amintiri despre dumneavoastră se vor șterge.

Treaba cu bărbăția e că poate fi ușor confundată cu iluzia că puterea înseamnă aplicarea puterii.

Asta se întâmplă când nu treci pe la librărie și rămâi la stadiul ăla în care, dacă dai cu pumnul, ești automat bărbat. Singura formă în care vei rămâne ca amintire va fi o vânătaie.

Paul Goma a avut curajul, în oribilii ani ai dictaturii comuniste, să spună lucrurilor pe nume. Povestea rezistenței sale, spusă cu ironie și mult umor, este unul dintre cele mai viguroase romane scrise vreodată în limba română.

Eu, fiul lor, de Dorin Tudoran (editura Polirom, 2010)

Dorin Tudoran e poet. Și despre poeți se zice că stau mai mult în biblioteci. Că știu să mânuiască doar cărțile, întorcându-le filele cu delicatețe în timp ce privesc melancolic pe fereastră.

Dar poetul Dorin Tudoran e şi un bărbat curajos.

A fost curajos când coresponda cu „Europa liberă” sau când refuza istericalele din Uniunea Scriitorilor, unde protocroniștii lătrau cel mai tare și, în concordanță, aveau întotdeauna dreptate.

A fost curajos și atunci când a fost chemat la Securitate, ca să dea explicații despre turnătoriile celor 34 de informatori care se ocupau de el. 34 de oameni!

Peste 10.000 de file are dosarul în care viața lui a fost disecată pe toate părțile. Și în care securiștii îl făceau nonconformist sau recalcitrant și se mirau că „nu pare a fi timorat de apropiata întrevedere cu Șeful Statului”.

Dorin Tudoran a preferat libertatea de expresie, democrația și luminile Vestului, în locul închisorii discursului comunist.

Dar asta n-are cum să vă sune cunoscut, d-le Dragnea!

Dorin Tudoran în 2015. Foto: Raul Ştef

Seria Harry Potter, de J.K. Rowling (editura Arthur, 2015-2018)

Harry Potter e o carte celebră în rândul puștimii, fiindcă e despre transformarea în bărbat a unui copil orfan.

E un băiat care doarme într-o debara și care se îmbracă în hainele răspurtate ale unui văr îndepărtat. E un băiat sărac, căruia i s-a furat totul, mai puțin viitorul.

Și asta pentru că, într-o zi, descoperă că poate vorbi cu șerpii și că lucrurile se întâmplă în mod magic atunci când se gândește la ele. Așa că Harry e primit la o școală de vrăjitori.

Și ar putea să facă toată viața trucuri, ca să îi distreze pe ceilalți, însă destinul lui este să îl înfrunte și să îl învingă pe cel mai malefic vrăjitor din toate timpurile.

Iar pentru asta are nevoie să se rupă de el însuși. Fiindcă în oricare dintre noi se află un rău mic, care crește dacă îl hrănim cu frică, dar pe care îl putem dresa și ține sub papuc atunci când avem încredere în prieteni și, în general, în oameni.

Numai că asta nu e o carte pentru Încuiați, domnule Dragnea!

Soloviov și Larionov, de Evgheni Vodolazkin (editura Humanitas, 2015)

Viscolul a ucis orice cuvânt, e atât de frig încât soldaţii nu-l mai pot auzi pe generalul lor, mărşăluiesc cu toţii prin ger către ultima speranţă, să treacă primii peste lacul îngheţat al Sivaşului, să ajungă primii în Crimeea, fiindcă istmul e mult mai uşor de apărat, vor încerca să ţină frontul acolo unde pământul se gâtuie, dar el, generalul Larionov, ştie că războiul e pe sfârşite şi că nu mai are cum să învingă, această retragere e singura şansă de a-şi mai salva trupele, la asta se gândeşte când vede focurile aprinse, e prea târziu, roşii au ajuns înaintea lor şi îşi încălzesc oasele degerate, nici ei nu credeau că albii vor veni atât de repede, de-acum întâlnirea e inevitabilă, nu mai poate da înapoi, n-are cum să mai ordone întoarcerea, aşa că îşi mână calul la pas către lumini, cei zgribuliţi în jurul focului îl recunosc, n-au cum să nu-l recunoască pe ultimul general alb rămas să lupte cu ei, niciunul nu ştie cum să reacţioneze văzându-l cum creşte din pustiu, cal şi călăreţ par acum uriaşi, totul a înţepenit de frig şi de spaimă, însă comandantul roşu ţâşneşte în picioare şi, din reflex, salută cu mâna la căciulă – Excelenţa voastră!, zice el, înmărmurit de emoţie, în timp ce prin faţa lui se perindă şi pedestrimea, şi cavaleria albă, sub tălpile lor lacul e numai gheaţă până jos, în adâncuri, iar Larionov, ultimul general alb rămas în viaţă, îi răspunde, de sus, din şaua calului, cu tot firescul gradului şi al vieţii sale întregi, Pe loc repaus. (M.M.)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€