Bani, politică și bucuria fotbalului. Cu ce rămânem după Euro 2020

Alex Olaru

Opinii

07/07/2021

Armenia învinge dramatic România. În tribunele Stadionului Republican de la Erevan, inaugurate în 1935, câteva mii de suporteri armeni se bucură ca nebunii. Se pupă, își sar în brațe, urlă, iar imaginea lor îmi topește furia de pe limbă. 

Din cauza pandemiei n-am mai văzut fani pe stadion de mai bine de un an și e atât de ciudat, de parcă omenirea a emigrat la sparanghel pe Marte, iar acum vedem toți pe un monitor imagini din lumea veche, filmate pe un stadion sovietic. 

Fotbalul fără spectatori nu are farmec – e, cred, printre puținele clișee scutite de ridicol.

Mi-a fost atât de dor de fotbal, încât am așteptat Euro 2020 mai mult decât am pândit vara. Mă uit acum la meciuri ca Setilă, beau bere și mă bucur de fiecare dată când văd oameni colorați pe stadion, chiar dacă arenele nu funcționează la capacitate maximă. 

Un pas, doi, trei. Kylian Mbappe trage calm de la 11 m și ratează. 

E deja trecut de miezul nopții la București. 29 iunie: Elveția merge în sferturile competiției după o dramă totală.

Euro 2020 trebuie să însemne în primul rând speranța că Europa revine la normal, după angoasa globală sădită sadic de pandemie. „A fost ca și cum te-ai pregăti să dai o petrecere timp de trei ani. Și exact atunci când oaspeții ar trebui să înceapă să sosească, party-ul e anulat. Iar tu trebuie să strângi totul și să plătești facturile. Și nici măcar nu te-ai distrat”, spunea directorul de operațiuni al UEFA. 

După un an suplimentar de așteptare așadar, Euro 2020 (denumire păstrată din rațiuni financiare și de marketing) readuce fotbalul acolo unde îi e locul. 

„M-am bucurat ca un copil să văd că mii de oameni au putut reveni pe stadioane la un sport la care eu nu mă mai uitam demult. Deodată fotbalul e interesant și emoționant”, îmi spune un amic, pe care îl întreb, aleatoriu, cum i se pare campionatul. 

„E unul din cele mai bune turnee din istorie, spectacol total”, se bucură și jurnalistul sportiv George Dobre, redactor-șef la DigiSport.  

În culise însă turneul a clocotit de frământări, altele decât cele ale inimilor de muritori care și-au visat favoriții cu mâna pe trofeu. Pentru că sportul, politica și interesele financiare nu mai pot fi separate unele de altele. 

Banii: invazia sponsorilor chinezi 

La turneul precedent, în 2016, producătorul de electronice și electrocasnice Hisense a fost singurul sponsor chinez de pe afișul competiției. Acum s-au alăturat pe panouri TikTok, Vivo și Alipay. 

„Înainte lumea era mai tradiționalistă. Dar chinezii au foarte mulți bani și sunt interesați să intre pe piețe, mai ales pe cea europeană. Și atunci se fac văzuți”, comentează pentru PressOne analistul economic Dragoș Cabat, care admite că „interesele financiare primează de multe ori, chiar și în fața celor politice”. 

Este pentru prima dată când o platformă online de conținut precum TikTok devine partener oficial pentru o competiție sportivă europeană de o asemenea anvergură, iar UEFA susține că acordul urmărește să atragă o audiență globală și nimic mai mult. Cu alte cuvinte, nu ar exista o strategie specifică care să privească zona de colaborare cu parteneri chinezi. 

Canalul oficial de TikTok UEFA Euro 2020 are între timp peste 5 milioane de urmăritori, iar în planul imaginii TikTok a eclipsat, cel puțin pentru câteva săptămâni, concurenți precum Facebook, Google sau Amazon. 

Și serviciul de plăți cu mobilul AliPay, la rându-i într-o continuă expansiune, va avea momentul său de glorie la Euro2020. Sponsorul chinez va oferi trofeul pentru cel mai bun marcator al turneului. 

„Niciodată nu vom avea un embargo adevărat față de Rusia sau China. Sunt patru mari puteri. Cele două plus Europa și SUA. Și va exista mereu un echilibru între ele. Economic niciuna din cele patru nu poate fi scoasă cu adevărat de pe scena internațională”, completează Dragoș Cabat. 

Banii și numărul uriaș de utilizatori de care dispun companiile IT asiatice vor strânge și mai mult competiția globală, anticipează specialiștii. 

La sfârșitul anului trecut, Uniunea Europeană și China au semnat un acord comercial bilateral, impulsionat de interesele Germaniei și favorizat de relația proastă întreținută dinspre Washington de fosta administrație Trump. Ratificarea documentului a fost blocată de Parlamentul European, dar semnalul rămâne unul clar, concluzionează Cabat:

„Oamenii de afaceri sunt deosebit de pragmatici. Înainte de acest turneu situația din Europa nu era clară. Avem încă o criză sanitară, iar economia europeană nu și-a revenit. China a depășit pandemia și stă bine economic. E normal ca și sponsorii să vină din zona unde sunt în prezent banii și consumatorii.” 

Iar dincolo de nevoia de expansiune pe alte piețe și implicit de PR și imagine, contribuie și felul în care e văzut fotbalul în China. Tot mai mulți jucători europeni sunt atrași în campionatul intern cu sume colosale, iar președintele Xi Jinping este cunoscut ca un fanatic al acestui sport. Fotbalul a fost inclus în programa școlară din China încă din 2014.

Politica și ciocnirile culturale de la Euro 2020

„Echipa câștigătoare la Euro2020: Democrația?” se întreba recent Politico. Jurnaliștii de acolo au încercat, naiv asumat, să demonstreze legătura dintre performanțele sportive ale echipelor naționale și locul pe care îl ocupă în Indexul Global al Democrației. Turcia, Rusia, Ungaria sau Polonia nu ies, după acest criteriu, din propriul careu, în vreme ce țări precum Belgia, Anglia, Elveția sau Spania au rezultate. 

E însă o concluzie idealistă, iar momentele politizate de la Euro 2020 o dovedesc.

Era și primul meci jucat la București, într-un turneu continental care și-a propus, prin selectarea a 11 orașe europene gazde, să aducă națiunile mai aproape una de cealaltă.  

Tricourile de joc ale naționalei Ucrainei au stârnit furia Rusiei, care a protestat față de un slogan patriotic inscripționat pe echipament și pe care Moscova îl consideră motivat politic. 

Premierul ungar Viktor Orban nu a ratat nici el momentul Euro. Tribunele de la Budapesta au fost pline ochi, însă în timp ce întreaga lumea se uita la fotbal, guvernul maghiar legifera aspru împotriva minorității LGBTQ+. 

Demersul legislativ a pus UEFA într-o încurcătură serioasă, mai ales că state precum Germania (colegă de grupă cu Ungaria) sau Olanda s-au exprimat la nivel de guverne împotriva Budapestei. 

UEFA se dezice de orice încercare de ideologizare sau politizare a unei teme, așa că nu a acceptat ulterior ca exteriorul stadionului unde urma să se joace Germania-Ungaria să fie iluminat în curcubeul LGBT. În schimb, logo-ul UEFA a fost colorat, la fel și siglele mai multor sponsori, în ceea ce va rămâne în istorie drept Rainbowgate. 

În opinia sa, victoriile în sport, date inclusiv de organizarea unei competiții, devin de fapt reușite ale regimului:

„O participare și mai ales o victorie a fost mereu un bun prilej de propagandă sau a oferit ocazia unui exercițiu de creștere a stimei de sine, de emoție naționalistă. Competiția capătă imediat miză politică, performanța sportivă rămâne un simplu pretext. De ce are nevoie regimul să facă asta? Pentru a disciplina populația, pentru a o manipula mai ușor, pentru a întreține sentimentul de cetate asediată”, spune Armand Goșu. 

Dosarele sociale se amestecă cu cele politice, iar UEFA încearcă așadar să se țină la distanța regulamentară. Când există însă presiuni, pare că forul fotbalistic european cedează sau face anumite concesii. 

„Legăturile dintre lumea politică și forurile fotbalistice, UEFA sau FIFA, sunt evidente. Aici e vorba și de acordarea dreptului de organizare anumitor țări. Sau chiar de ignorarea unor aspecte ce țin de organizare: vedem de exemplu scandalurile privind felul în care se construiește în Qatar, pentru Cupa Mondială de anul viitor”, remarcă pentru PressOne jurnalistul sportiv George Dobre. 

A îmbunătățit oare obsesia lui Viktor Orban fotbalul ungar? s-a întrebat The Guardian, care a arătat că guvernul de la Budapesta a investit în jur de 2 miliarde de euro în ultimii zece ani, numai în acest sport. 

„Tocmai pentru a se consolida, regimurile autoritare investesc în sport. Găzduirea unei competiții internaționale este considerată moment de vârf al regimului, pentru că-l proiectează în atenția întregii lumi. Și consolidează intern regimul. De unde și entuziasmul cu care unele regimuri autoritare cheltuie sume uriașe de bani pentru a obține găzduirea unor astfel de competiții”, completează Armand Goșu. Rețeta nu e nouă, ea a fost urmată de naziști, sovietici sau chiar de România lui Ceaușescu, amintește istoricul. 

Jucătorii Angliei au ales să îngenuncheze înainte de fiecare meci, chiar dacă fanii, inclusiv o parte din cei britanici, au huiduit. Situația a creat confuzie la Londra. După lungi ezitări, premierul Boris Johnson a condamnat fluierăturile. Alți membri ai cabinetului său au acuzat însă fotbaliștii că se lasă atrași în gesturi politizate. 

„Mi-e teamă că începe să fie o modă, nu cred că mesajele sunt corect înțelese și că joacă un rol educativ, neapărat. Astfel de gesturi tensionează și mai mult situația, deci sunt foarte rezervat față de astfel de inițiative”, crede Armand Goșu.  

Iar pentru jurnalistul sportiv George Dobre explicația gravitează tot în jurul presiunii sociale la care e expus fotbalul. Conservatoare sau progresistă, cum este de fapt UEFA? 

„Nu cred că este o atitudine conservatoare. UEFA permite anumite manifestări, pe altele nu. Nu aș spune nici că se duc într-o zonă progresistă, ci doar că încearcă să se adapteze. În urmă cu cinci-zece ani nu am fi văzut la meciuri gestul pe care îl fac anumite echipe, când jucătorii îngenunchează. Totul se datorează sau e din cauza presiunilor din exterior.”

Există și voci care minimalizează ce se întâmplă pe stadioane, unde manifestări naționaliste, de exemplu, ar avea mai degrabă un caracter benign. Politica pe stadioane e mai mult un carnaval, un circ, decât un miting de susținere. Istoricul Armand Goșu nu împărtășește acest punct de vedere:

Cu ce rămâne România după UEFA Euro 2020: un meci memorabil, stadioane noi și cam atât 

Aproape 2 miliarde de euro venituri și un profit de peste 800 de milioane – este bilanțul înregistrat de UEFA la precedentul turneu, organizat în Franța.

De data aceasta, turneul a avut loc în 11 orașe europene, pentru a marca, printre altele și aniversarea a șase decenii de competiție. 

„Cred că nu vom mai vedea o poveste similară, cel puțin în viitorul apropiat. Pentru că organizatoric a fost extrem de complicat. E și contextul pandemic, cred că dacă trăiam în vremuri normale lucrurile erau ceva mai simple. Nu cred că vom mai vedea un turneu organizat în mai mult de două, cel mult trei țări”, e de părere jurnalistul George Dobre. 

În condiții de pandemie însă, se estimează că industria ospitalității de la București ar fi încasat în jur de 30 de milioane de euro de pe urma turneului, cu aproximativ o treime mai puțin față de așteptările inițiale. 

„România rămâne înainte de toate cu amintirea unei partide memorabile, cea dintre Franța și Elveția. Cu faptul că a fost parte a evenimentului, din păcate nu și cu echipa națională, ci doar cu organizarea a patru meciuri. Va rămâne și cu anumite venituri, în special pentru industria HORECA. Și cam atât”, evaluează George Dobre. 

Și el, dar și alții, cred că Bucureștiul și-ar fi putut face un marketing mai bun, dar chiar și așa „numărul suporterilor care veneau la București era oricum scăzut și limitat.”

Rămâne însă deschisă discuția despre stadioanele construite în perspectiva turneului, ale căror prețuri au dospit spre final și au ajuns să depășească 170 de milioane de euro, fonduri publice. 

„Investițiile făcute în stadioanele din București pentru acest turneu nu s-au justificat. Pentru sportul românesc ele vor fi folositoare, pe termen lung. Organizarea unui turneu final poate constitui un impuls pentru țara respectivă. Însă dacă ne referim strict la turneul final, evident că nu poți să construiești stadioane noi doar pentru ca unele echipe să aibă unde să se antreneze”, concluzionează jurnalistul sportiv. 

Cu ce mai rămâne România după Euro 2020? Cu o legătură feroviară între aeroportul Otopeni și Gara de Nord, după trei decenii de așteptare.

Și tot 30 de ani i-au trebuit României pentru a avea prima femeie care comentează meciuri la un turneu final.