Aritmetica supraviețuirii. Cum se descurcă o familie cu trei copii și salariu mediu

Bianca Dragomir

La finalul anului trecut, autoritățile au anunțat că salariul mediu net a urcat la 5.914 lei. Ce înseamnă, însă, un astfel de venit pentru viața de zi cu zi a românilor, dincolo de situația de pe hârtie? Despre cum trăiește o familie din media statistică, am stat de vorbă cu Ana*, în vârstă de 39 de ani, din București, mamă a trei copii. 

Aritmetica supraviețuirii: venituri ok pe hârtie, fragile în realitate

Ana are 39 ani și împreună cu soțul ei au trei copii în vârstă de 8, 5 și 1 an. Locuiesc cu toții într-un apartament de la periferia Bucureștiului. El este bugetar și lucrează în ture, ea stă acasă cu cel mic. 

În teorie, trăiesc decent cu salariul mediu al soțului, indemnizația de creștere copil care ar putea înlocui tot un salariu mediu și alocațiile. În practică, o mare parte din viața Anei se traduce în liste, plicuri, calcule, datorii. 

„Pe cel mic nici nu ar trebui să îl punem încă la socoteală, el consumă încă foarte puțin. Încă îl alăptez, ceea ce ajută foarte mult”, ne spune Ana încă de la început. 

Pe hârtie, familia face parte din categoria celor cu venituri medii: cumulează aproximativ 12.000 de lei pe lună (două salarii în jurul mediei naționale de 6.000 de lei, plus alocațiile copiilor de 1.300 lei). 

E genul de venit care ar trebui să însemne stabilitate: facturi plătite, o ieșire în oraș fără calcule, o vacanță anuală fără împrumuturi, un fond de urgență. Două salarii medii înseamnă, teoretic, că familia se încadrează exact în profilul pe care statisticienii îl prezintă ca „standard". 

În realitate, fiecare leu din acești bani are o destinație precisă. 

Prima și prima oară, Ana se ocupă de cheltuielile financiare fixe: rata la bancă pentru casă (1.700 lei), un credit de nevoi personale, întreținerea (iarna aceasta a plătit 1.100 lei pentru două camere). 1.000 lei pe lună (50 lei pe zi) se duc doar pentru mâncarea soțului la job, la care adaugă 1.500 lei banii pentru motorină ca el să ajungă la același job. 

Foto: PressOne

Factura la curent, care iarna asta a ajuns și până la 600 lei, abonamentul la internet și cel de la o rețea de streaming adaugă alte câteva sute de lei la lista de „obligatorii”. După ce trage linie, peste jumătate din venituri dispar înainte de a cumpăra prima pâine.

„Ține cont că noi nu obișnuim să facem analize de rutină, nu mergem la medic dacă nu e neapărat necesar. Noi nu avem cheltuieli medicale. Gândește-te la familiile care au în plus și aceste nevoi, la familiile care au copii cu probleme cronice de sănătate”, mai spune Ana. „Sau gândește-te la mamele care mai cumpără și lapte praf.”

Mitul salariului mediu: cifră publică, viață privată

În ultimii ani, discursul public tot repetă: „crește salariul mediu”, „oamenii o duc mai bine”, „România se apropie de un trai decent”. În teorie, dacă salariul mediu urcă, ar trebui să urce și confortul oamenilor, în timp ce stilul lor de viață per total ar trebui să fie unul mai bun. În practică, familia cu care ne-am întâlnit ne arată un alt adevăr: salariul crește, dar crește și costul vieții, și uneori acesta din urmă mai repede decât primul. 

Ce știe ChatGPT despre tine și de ce ar trebui să te îngrijoreze

Fraudele telefonice de tipul „fiul tău a avut un accident, trimite bani repede" au evoluat. Acum pot veni cu vocea fiului tău.

Miliardele SAFE și securitatea de apartament. Cum a ajuns o firmă fără angajați din Râșnov să declare că produce drone militare

O firmă obscură din Râșnov și-a schimbat obiectul de activitate pentru a produce drone militare la doar o lună după lansarea fondului european de înarmare SAFE, din care României îi vor fi alocate 16,6 miliarde de euro.

Pe deasupra, „salariul mediu” e o medie statistică ce ascunde diferențe mari între domenii. În anumite industrii (petrol, energie, IT, unele joburi din corporații sau poziții de conducere), media e împinsă în sus. În alte domenii, oamenii se uită la cifra „medie” ca la o planetă îndepărtată.

Dincolo de statistică, există întrebarea concretă pe care PressOne și-a adresat-o: poți trăi normal cu un salariu mediu, dacă ai familie și copii? Nu să supraviețuiești, nu să te descurci din inerție, ci să trăiești fără să numeri fiecare 50 de lei.

„Da, poți… dacă notezi absolut tot”, mărturisește Ana. „Dacă te organizezi mai ceva ca o mini-companie. Dacă planifici cu luni înainte. Dacă renunți la multe mici normalități”.

Bugetul scris, așa cum face Ana, pe puncte nu e un moft. E singurul lucru care îți poate da cât de cât o formă de libertate. Nu pentru că aduce bani în plus, ci pentru că îți arată adevărul: cât îți permiți, ce te trage în jos, unde se scurge tot și ce decizii ai de luat. 

Plicul pentru mâncare și „luxul” de a mânca sănătos

Pentru a nu rămâne fără bani, familia a adoptat un sistem de contabilitate ce poate suna arhaic, dar care este vital: plicurile. Plicul pentru „cheltuielile casei” conține 3.000 - 4.000 de lei. Aici intră destul de multe nevoi: mâncare, scutece, detergenți, hârtie igienică, șervețele, mici ieșiri de tipul un fast-food, o zi de naștere, o „scăpare”.

„Dacă nu scrii tot-tot, ai senzația că ai bani. Dar nu îi ai. Dacă nu scrii, rămâi fără”, spune Ana. „Nu poți să treci de la o lună la alta fără să știi exact unde s-a dus fiecare leu.”

Foto: Lucian Muntean

Banii pentru mâncare sunt sfinți. Îi pune fizic în plic la fiecare început de lună și îi tratează ca pe o sumă de care nu se poate atinge în alte condiții. Până să se folosească de această găselniță, Ana risca deseori să rămână fără bani de mâncare în cursul unei luni de zile. Cu toate sacrificile, refuză să facă rabat la calitatea mâncării pentru copii: cumpără mango, kiwi, zmeură și afine chiar și în decembrie, deși sunt „foarte scumpe”. O vizită obișnuită la un supermarket „înghite” instantaneu 500-600 de lei și o lasă cu senzația că nu a cumpărat „mare lucru”. 

„Am fost ieri la cumpărături, am dat 500 lei și n-am luat mare lucru”, mai spune Ana. 

În realitate, o propoziție rostită de multe familii care trăiesc un paradox: a alege să mănânci cât de cât sănătos (iaurturi, fructe, ouă, unt) în loc de „cartofi prăjiți și mămăligă” a devenit un adevărat efort financiar, concluzionează Ana. 

Într-o economie în care orice drum scurt la magazin se traduce în 500 lei, un buget de 3.000 lei pe lună pentru mâncare nu mai pare mult.

Iar când la cheltuielile cu mâncarea se mai adaugă o ieșire la restaurant, o zi de naștere la care copiii nu pot lipsi sau un desert cumpărat din impuls, plicul se golește înainte de sfârșitul lunii.

Cercul vicios: de la cardul de credit la datorii

Asemenea multor familii din România, familia Anei poartă după sine o povară de datorii acumulate în ultimii ani, majoritatea față de prieteni, colegi, rude. La ele se adaugă cele către bănci. În cele mai multe cazuri, datoriile au apărut ca urmare a unor cheltuieli neprevăzute care au depășit bugetul disponibil al lunii respective.

În cazul Anei, parchetul nou pus înainte de nașterea celui mic, din bani împrumutați. Doctoratul soțului, 1.000 de euro pe an, plătiți tot din împrumuturi. Nașterea la o clinică privată — altă sumă împrumutată. Chiar și pușculițele copiilor devin uneori surse de împrumut pentru părinți.

„Când te întinzi mai mult decât îți e plapuma, intri în datorii fără să-ți dai seama", recunoaște Ana. De fapt, orice iese din afara rutinei necesită un împrumut.

Pentru cea mai recentă vacanță, Ana a cumpărat biletele de avion cu un an înainte și cazare pe Airbnb — pentru că doar așa a putut plăti în două tranșe și a putut găti în locație pentru a reduce cheltuiala zilnică. Chiar și în vacanță, familia Anei are bugetul repartizat pe fiecare zi. 

„Și totuși, uneori, ziua în care cheltuiești mai puțin te face mai fericit decât ziua în care arunci 100 euro pe un restaurant scump doar ca să descoperi că n-a meritat. Lecția asta se aplică și în oraș, și la haine, și la alte diferite „pofte”, explică Ana. 

Ieșirea din această spirală a datoriilor a devenit proiectul central al familiei în ultimul an. Au creat un sistem simplu, dar riguros și pentru achitarea datoriilor: fiecare sumă primită este repartizată pe categorii, fiecare datorie are un termen de rambursare. „Dacă nu îmi propun ca pe 15 septembrie, de exemplu, să dau x sumă de bani, nu o mai dau înapoi niciodată. Mă constrâng singură.”

Strategia de supraviețuire mai include și „rularea banilor” cu fratele ei: de exemplu, un schimb de 1.000 de lei între cei doi care iau salariul la date diferite, pentru a acoperi  eventuale „găuri” în buget.

Haine, copii, grădiniță: deciziile tăcute ale unei familii

Ca să echilibreze bugetul, o familie ca cea a Anei face multe alegeri conștiente, dar dificil de luat și susținut. Ana a renunțat la kinetoterapie sau la haine noi pentru a prioritiza activitățile sportive ale copiilor (balet, înot, atletism), care costă în jur de 1.000 de lei pe lună. Cel mai dureros i se pare că a trebuit să renunțe și la grădinița privată a fetiței mijlocii pentru că nu mai putea să plătească taxa. 

„Haine primesc de la prieteni și pentru mine și pentru copii, ofer și eu altora, și tot așa se creează un sistem de întrajutorare. Sau mai cumpăr rar din magazine cu prețuri foarte mici. Prioritizez încălțămintea copiilor și unele haine precum gecile care cred că trebuie să fie de calitate”, explică femeia. 

Ana are în casă stocuri de haine vidate care acoperă nevoile copiilor până la vârsta de 3 ani.

Astfel de renunțări arată că „salariul mediu” nu acoperă tot ce înseamnă dezvoltare, socializare, educație. În plus, există o teamă constantă de neprevăzut: asigurarea auto de 2.500 lei sau o reparație a mașinii (ultima i-a costat peste 2.000 lei) pot fi „enorme” în ecuația unui salariu mediu. 

„Îți mai rămâne ceva?”

Rămâne o întrebare ce ține mai mult de ceea ce ar trebui să fie „dreptul de a trăi decent al fiecăruia dintre noi”: după ce plătești facturile și mănânci, mai rămâne ceva pentru a trăi?

„Dacă nu am avea datoriile mai vechi, ar putea rămâne în jur de 2.000 lei într-o lună”, confirmă Ana. „Din acei bani, am putea merge un weekend la munte, maximum. Dar inevitabil mai apare ceva, o reparație în casă sau la mașină, o taxă anuală cum sunt impozitele, o răceală, ziua de naștere a copilului.”

Și atunci cei 2.000–3.000 devin de cele mai multe ori nu „bani de trăit”, ci bani de acoperit următoarea gaură.

Pe deasupra, mai e și un cost psihologic: oboseala de a trăi constant pe muchie de cuțit. De a supraviețui, dar de a nu avea neapărat liniște sau confort. 

„12.000 de lei pentru o familie cu trei copii nu sunt mulți", reia Ana. „Sunt exact atât cât îți trebuie ca să supraviețuiești. Nimic mai mult.„

„Satul” invizibil care pune umărul la susținerea familiei 

Fără ajutorul părinților, acest echilibru fragil s-ar prăbuși. Economia informală a familiei extinse este cea care subvenționează, încă, chiar și viața la oraș. Mama Anei gătește și îi aduce constant mâncare, eliminând costuri importante.

Salariul mediu poate crește în tabele. Dar în multe case din România există încă grija constantă: „Oare ne ajunge luna asta?” Pentru că, în realitate, două venituri „medii” nu îți garantează că îți rămâne ceva și pentru viață. Îți rămâne, cel mult, pentru următoarea problemă.

*Numele interlocutoarei a fost schimbat pentru protejarea confidențialității. Cifrele și situațiile prezentate sunt reale și verificate în cadrul discuției.*