Arcul frânt și triumful cinismului

Se confirmă pas cu pas scenariul pe care îl schițam într-un articol din noiembrie 2020, privind Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, reconstruit ca arenă de antrenament pentru Campionatul European de fotbal (EURO 2020).

După finalizarea lucrărilor, în 4 decembrie 2020 – ultima zi de campanie electorală – a fost organizată rapid o inaugurare care să închidă gura cârtitorilor. Premierul de atunci, noul primar Bucureștiului, plus un hectar de alți miniștri și varii șefi de pe la diverse autorități au ținut discursuri în care s-au felicitat unii pe alții că au cheltuit 37 de milioane de euro pentru noua casă a rugbyului, cum întărea Ludovic Orban.

Două luni mai târziu, lumea rugbyului românesc ajunge la vorba fostului președinte francez Jacques Chirac, mare iubitor al balonului oval de altfel: promisiunile nu îi angajează decât pe cei care le cred.

Noul ministru al Tineretului și Sportului (MTS), campionul paralimpic la ciclism Eduard Novak, desemnat de UDMR, nu mai vrea să înapoieze stadionul și complexul aferent (cu un centru extrem de modern de refacere și hotel) către Federația Română de Rugby (FRR). De ce ar trebui să facă asta, am explicat pe larg în materialul precedent, nu mai revin asupra detaliilor juridico-administrative.

Novak, jurist de profesie, nu mai recunoaște actele semnate de predecesorii săi. Ministrul își ascunde refuzul după argumente circumstanțiale, care țin de proprietatea statului asupra terenului și de amploarea investiției, pe care FRR nu ar putea să o gestioneze.

Terenul de la Șosea, cum a fost cunoscut stadionul Arcul de Triumf, este casa rugbyului românesc de la 1913, leagănul său istoric.

Și totuși, cum a ajuns el în proprietatea statului? În iunie 1913, pe baza deciziei Consiliului Comunal al Capitalei, primarul Grigore Gheorghe Cantacuzino punea la dispoziția Federației Societăților Sportive din România (FSSR, o uniune a viitoarelor federații de mai târziu) cele 25 de hectare, contra simbolicei chirii de un leu pe lună, pe termen nelimitat (pe durata existenței FSSR, mai exact). Primul meci de rugby se desfășoară acolo în martie 1914.

Ce cataclism s-a putut produce pentru a deturna donația perpetuă din 1913? Totalitarismul! În februarie 1938, Carol al II-lea dă o lovitură de stat, interzice partidele, abolește constituția și instaurează dictatura regală. Este actul de deces al firavei democrații românești pentru mai bine de o jumătate de secol.

Uniunea Federațiilor Sportive din România (fosta FSSR, căci din 1930 federațiile dobândiseră personalitate juridică) era deja în subordinea Strajei Țării. Această organizație de tineret pe model fascist italian și nazist german fusese creată de monarh pentru a combate tot mai populara Gardă de Fier.

În 26 noiembrie 1938, Municipiul București donează tot „de veci și irevocabil” terenul de la Șosea Strajei Țării. Cum UFSR era în subordinea Strajei, părea doar o schimbare de pălărie care nu afecta cu nimic destinația bazei.

Doar că regele abdică în 1940, iar la putere vin generalul Antonescu și Garda de Fier. Straja Țării este desființată imediat. După ce Antonescu se descotorosește de legionari în ianuarie 1941, în martie guvernul său dă Decretul-Lege nr. 499, prin care toate bunurile defunctei organizații sunt trecute în patrimoniul statului. O cronologie a terenului, care a figurat în dosarul pentru obținerea autorizației de construire a stadionului, este anexată. De atunci, al statului a rămas!

Așadar, temeiul legal al proprietății statului român, de care se prevalează în 2021 ministrul României democratice Eduard Novak, este un decret spoliator emis de regimul criminal al lui Ion Antonescu, responsabil de Holocaust, de deportarea romilor în Transnistria și de alte crime și orori.

Marea păcăleală cu stadionul: dărâmă arena ta, ca să primești una nouă sau poate nimic

Cunoscut ca sportiv, proaspătul politician Eduard Novak are și talente reale de iluzionist. De săptămâni întregi, el vinde opiniei publice niște baliverne despre interesul public pe care chipurile l-ar proteja, dar escamotează cu grijă orice răspunsuri întrebările precise pe care PressOne i le-a adresat.

A moștenit transparența, ca și toată echipa de consilieri personali, de la predecesorul său Ionuț Stroe (PNL). Pinocchio nesocotește acte semnate de predecesorii săi în numele statului român, dar se burzuluiește la fanii rugbyului, care deja protestează în fiecare duminică la arenă, că nu îl cred pe cuvânt și că totul va fi cum nu se poate mai bine pentru sportul cu balonul oval.

Realitatea: FRR obținuse în 2002, prin Hotărâre de Guvern, folosința gratuită a bazei de patru hectare pe 49 de ani, până în 2051. Din 1991, locul fusese administrat de MTS, prin Complexul Sportiv Național București, exact soluția pe care ministerul o preconizează și acum.

Cum arăta terenul de la Șosea atunci, în competenta gestiune a MTS? Ca un tăpșan, fără vestiare, un maidan în cea mai scumpă zonă a capitalei.

În anii următori, cu o finanțare de 600.000 de lire sterline din partea World Rugby (WR), forul internațional de profil, și cu alte sponsorizări sau resurse proprii, între 2004-2007, FRR construiește un Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”.

„World Rugby a fost cofinanțator la construirea tribunei, a instalației de nocturnă, la construirea și dotarea sălii de forță, a sălii de conferințe, la construirea sediului administrativ al federației. Fără sprijinul lor și încrederea pe care ne-au arătat-o, multe din lucrurile pe care le-am realizat nu ar fi fost posibile. Turneele pe care le-am organizat sub egida World Rugby, amintesc aici de IRB Nations Cup, devenit apoi World Rugby Nations Cup, pe care l-am găzduit timp de 10 ani sau World Rugby Trophy U20, le-am primit ca organizare tocmai pentru că am ajuns să avem niște condiții decente, să creăm un anumit standard, iar forul internațional a apreciat felul cum am reușit să gestionăm puținele resurse pe care le avem”, ne spune Alin Petrache, președintele FRR.

Prin urmare, FRR a construit din resurse majoritar extrabugetare un stadion, pe care s-au desfășurat numeroase competiții. În 27 noiembrie 2010, peste 6000 de spectatori împingeau acolo Stejarii spre victorie și calificare la Cupa Mondială 2011, după 39-12 în returul barajului contra Uruguayului.

FRR l-a demolat, în 2018, tot pe cont propriu, sub promisiunea statului român, în speță a MTS, că îi va construi, ca în balada Meșterului Manole, altă arenă – „mult mai luminoasă / Și mult mai frumoasă”. În mitologia, ca și în politica românească, statul este cel mai mare țepar. Vodă îi lăsa pe meșteri fără schele, moarte sigură. MTS vrea să tragă clapa rugbyului, cu același efect letal.

Ar putea World Rugby să ceară banii înapoi, dacă statul privează FRR de stadionul la a cărui construire forul de la Dublin contribuise generos?

„Să fiu sincer, nu m-am gândit până acum dacă există un risc ca World Rugby să ceară rambursarea sumei acordate pentru modernizarea vechiului stadion sau a unei părți din ea. Eu am convingerea că doar la noi, în România, există aceste situații în care vorbim una și facem alta, în care documentele oficiale semnate, asumate, nu au nicio valoare, în care fiecare interpretează legile după cum dorește și după situația de moment. Refuz să mă gândesc că această naționalizare a stadionului, pe care MTS dorește să o facă, va avea loc până la urmă. Noi vom lupta până la capăt pentru dreptatea noastră”, răspunde Petrache.

Dinspre MTS, tăcere la întrebarea noastră dacă a bugetat o eventuală rambursare către WR (și la altele).

Pe lângă contribuția federației internaționale, investiția totală a FRR cu construcția și demolarea vechiului stadion s-ar ridica la aproximativ 2,5 milioane de euro. O casă de avocatură specializată în litigii cu statul, consultată de autorul acestui articol, estimează șansele FRR (care nu este însă unica posibilă reclamantă) de câștig într-un eventual proces la 90%.

Dilema UDMR : modelul Ungariei, descentralizare sau naționalizare și centralism?

Care sunt argumentele MTS? Deși ministrul Novak nu a răspuns solicitării noastre, le vom sintetiza din numeroasele sale intervenții pe subiect: investiția prea mare a statului nu ar putea fi administrată eficient de o simplă federație, iar de noua arenă ar trebui să beneficieze în mod egal și alte sporturi.

Ministrul construiește un munte imaginar al competenței administrative a MTS, din vârful căruia postulează apoi incompetența sau lipsa de legitimitate a FRR. Dar discursul lui se face țăndări la contactul cu realitatea.

Ministerul său este una dintre cele mai, dacă nu cea mai incompetentă administrație centrală din România, mai ales pe chestiunea gestionării patrimoniului. Nu o spunem noi, ci Curtea de Conturi a României, într-un raport din 2020. Documentul, care sintetizează trei ani și jumătate de audit, analizează performanța MTS în administrarea patrimoniului său pe perioada 1990-2016.

Filă cu filă, sunt trecute în revistă degradarea patrimoniului sportiv, „inexistența unor situații clare cu privire la proveniența și evoluția bunurilor din patrimoniul sportiv al MTS”, dar și „pierderea, în unele cazuri a unor active din patrimoniul sportiv al MTS ca urmare a inacțiunii sau acțiunii tardive a MTS” (p. 33).

Diplomatic formulată, „inacțiunea” înseamnă de fapt complicitatea MTS la delapidarea proprietății statului. Cazul de manual este Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” aflat gard în gard cu stadionul Arcul de Triumf și parte a celor 25 de hectare istorice date în folosință perpetuă sportului de primărie acum mai bine de 100 de ani.

Încăput pe mâna rechinului imobiliar Puiu Popoviciu și a altor prădători mai mici de companie, terenul de 6,5 hectare a fost închiriat de stat pe nimic, iar toate construcțiile apărute pe el rămân proprietatea chiriașilor, după cum arată o anchetă a Evenimentului zilei. Baza Olimpia din București, la fel ca multe altele din toată țara administrate de MTS, este o ruină.

La recomandări, Curtea de Conturi scrie negru pe alb: „reglementarea condițiilor necesare și suficiente pentru transferul bazelor sportive către unitățile administrativ-teritoriale sau către federații în vederea atragerii fondurilor necesare administrării și utilizării corespunzătoare a bazelor sportive” (p. 38).

Cuvântul înainte al raportului este semnat de consilierul de conturi Attila Dézsi, șeful Departamentului X care a întocmit auditul, fost membru UDMR propulsat de această formațiune în diverse funcții importante (secretar general al guvernului sub Emil Boc, prefect al județului Hunedoara, inspector superior la Consiliul Concurenței).

Nimic surprinzător: Dézsi pledează pentru descentralizare, conform liniei politice a UDMR. Însă ministrul Novak, propus tot de UDMR, naționalizează Arcul de Triumf.

L-am întrebat pe președintele UDMR, dar și vicepremierul României, Kelemen Hunor, care dintre cele două abordări antagonice reflectă linia politică a partidului.

În data de 26 ianuarie 2021, Kelemen și Novak au avut, la Cotroceni, o întrevedere cu președintele României, pe tema viitoarei strategii naționale pentru sport. Ministrul a precizat că aceasta ar urma să se inspire din cele ale unor state din vecinătate, precum Ungaria, Slovenia și Austria.

Însă în octombrie 2019, la Budapesta era inaugurat stadionul național de rugby, o arenă de 3000 de locuri dedicată exclusiv acestui sport, în care Ungaria nu a obținut performanțe deosebite, și construită cu finanțarea Ministerului Sportului.

L-am mai întrebat pe vicepremierul Kelemen, în condițiile în care MTS își propune să se inspire din experiența organizării sportului din Ungaria, de ce nu urmează acest exemplu, ci din contră încearcă să deposedeze FRR de leagănul său istoric? Din păcate, o săptămână nu a fost de ajuns pentru a primi răspunsurile.

Mumă pentru toți, ciumă pentru rugby

Tot din raportul Curții de Conturi aflăm că există o mulțime de federații, ba chiar și o fundație a lui Ilie Năstase, care au primit baze ale MTS în folosință gratuită.

Federația Română de Atletism beneficiază de stadionul „Iolanda Balaș Soter” din același istoric complex Tineretului. Federația de Tenis de Masă are un teren în degradare accentuată, în Drumul Taberei. Federația Română de Tenis a primit Centrul Național de Tenis de lângă Arena Națională, dar și fostul Tenis Club din Cotroceni, dărâmat la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, acum doar un teren viran invadat de vegetație spontană. Federația de Handbal (FRH) are Sala „Lucian Grigorescu” (Floreasca), în prezent neomologabilă pentru meciuri oficiale, dar care funcționează ca sediu administrativ.

FRH a reușit să înscrie în extrasul de carte funciară dreptul de administrare, lăsând MTS cu buza umflată. Alături, Federația de Polo folosește bazinul Floreasca, nici acesta nemaifiind omologabil pentru competiții. Federația de Canotaj a primit două baze nautice, la Năvodari și Dorobanț (Iași), ultima cu hotel, dar ele nu figurează în raportul Curții de Conturi. Federația de Tir își administrează baza de 64 de hectare din pădurea Băneasa, pe suprafața căreia se spune că ar fi răsărit și niște vile.

Singurele baze pe care raportul le consideră bine administrate sunt Arcul de Triumf (în sarcina FRR) și cea a Federației de Scrimă, tot în Floreasca, care are și un hotel, plus teren de tenis și baschet.

Din evaluarea Curții de Conturi, în materie de administrare a bazei, FRR depășește net standardele MTS. Acum, ministerul argumentează că investiția de 37 de milioane de euro este prea mare pentru a fi administrată de o federație, pe care o numește chiar ONG ! Doar că nu există nicăieri în vreo lege un prag financiar de la care nu se poate acorda folosința gratuită. Chiar și dacă ar exista, cele 64 de hectare ale tirului din pădurea Băneasa depășesc valoarea Stadionului „Arcul de Triumf ”!

Elefantul lui Becali

În al doilea rând, MTS își justifică răzgândirea prin garantarea unui tratament echitabil pentru alte sporturi. Care sunt însă acele sporturi care pot fi practicate pe Arc? Rugby, desigur, și fotbal.

Doar că fotbalul este gestionat de Federația Română de Fotbal, asupra căreia MTS nu are jurisdicție. Iar fotbalul profesionist este administrat de Liga Profesionistă de Fotbal.

FRR și-a dat de la bun început acordul pentru ca echipa națională feminină de fotbal și selecționatele de tineret să poată evolua pe noua arenă. Deci nu aici este cheia. Elefantul din sufragerie este interesul FCSB, recent admis de Novak.

Echipa privată a unui samsar de terenuri, condamnat pentru păgubirea statului, și mare cumpărător de drepturi litigioase (dosare de despăgubire blocate de mafie, pentru a spune lucrurile pe șleau) trebuie să profite neapărat de investiția statului !

Alt sport care ar putea organiza competiții pe Arc, unde a fost primit de FRR și în trecut, este tirul cu arcul. „Am făcut la MTS cerere pentru organizarea Cupei României. Arcul de Triumf ar fi perfect pentru noi: pe cele două terenuri de antrenament putem organiza în numai două zile o competiție internațională, fiindcă se pot instala multe panouri cu ținte. Altfel, poate dura până la zece zile, ceea ce crește foarte mult cheltuielile cu cazarea. Noi am conlucrat și cu FRR, în 2016, ne-au primit să ținem acolo o competiție”, explică Ion Pandele, secretarul general al Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA). Așadar, FRTA nu are nevoie de stadion, ci doar de anexe.

O Hotărâre de Guvern pentru ștergerea memoriei rugbyului

În proiectul de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional „Arcul de Triumf” în subordinea MTS, aflată în dezbatere publică, cuvântul „rugby” nu apare deloc.

Memoria rugbyului este astfel obliterată în chiar templul său. Nota de Fundamentare (NF) nu prevede nici ea în vreun fel prioritatea rugbyului, pe care o tot invocă fără temei ministrul Novak.

Ea precizează : „Necesitatea înființării Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf este […] justificată de satisfacerea nevoii de pregătire a loturilor naționale și olimpice reprezentative ale României și organizarea și desfășurarea competițiilor sportive la nivelul standardelor internaționale.”

Loturile olimpice ale României sunt gestionate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Să fi fost COSR consultat de minister pe tema pregătirii vreunui lot olimpic în noua bază ? „COSR nu a fost consultat cu privire la <<satisfacerea nevoii de pregătire a loturilor naționale și olimpice reprezentative ale României>>, în procesul de elaborare a Notei de fundamentare și a proiectului de Hotărâre de Guvern privind necesitatea înființării Complexului Sportiv Național <<Arcul de Triumf>>, pe cale de consecință neexistând niciun document în legătură cu speța expusă”, precizează secretarul general al forului olimpic, George Boroi.

Încă un stadion în 12 ani

Cum rămâne cu gestionarea mai eficientă a bazei sportive de către MTS ? Nota de Fundamentare ne lămurește. Organigrama Complexului Sportiv Național va cuprinde 20 de posturi.

Pentru funcționarea sa vor fi alocate de la budget 15 milioane de lei anual, dublu față de cât primește FRR și cu peste 50% mai mult decât cea mai generoasă finanțare în 2020 a unei federații sportive (canotaj).

Nu este prevăzut niciun obiectiv de încasări. Zero ! În doisprezece ani, planul MTS este de a mai înghiți costul unui stadion echivalent cu inutilul Complex Sportiv Național.

În banii aceștia, vor primi bonus și îngroparea rugbyului românesc. O gură mai puțin de hrănit…