Analiză: Gâtul de sticlă al alegerilor locale din 2020

Spre deosebire de celelalte tipuri de scrutine, la locale alianțele sunt descentralizate și diverse. O formațiune politică se poate alia cu un partiduleț în județul A, cu un titan al scenei politice naționale în județul B iar în județul C să candideze de capul său.

A ordona rezultatele și a le grupa logic este un proces dificil și care consumă mult timp. În acest an, haosul a fost mai mare decât de obicei.

PSD a încheiat în unele județe alianțe cu ALDE iar în altele nu. Există județe în care PSD și Pro România au avut o listă comună, uneori adăugându-se și PPUSL – alteori Pro România dispărând din ecuația alianței.

Partidul condus de Marcel Ciolacu a încheiat și protocoale electorale exotice: cu PNȚCD sau, la Bistrița Năsăud, cu UDMR. Pe partea opusă a scenei politice există de asemenea formule variate, deși mai puțin numeroase.

Să vedem cum stau lucrurile, privind spre marele predictor al rezultatului parlamentarelor – votul pentru consiliile județene. Cel mai abstract și depersonalizat, el cuprinde în cea mai mare măsură atașamentul față de sigla de partid.

Două formațiuni politice s-au detașat în mod evident.

Într-o situație care amintește de principiul incertitudinii al lui Heisenberg, cele două partide au la dispoziție – în afara rezultatului oficial – un mic norișor în interiorul căruia se plimbă voturi adiționale.

De exemplu, câți din votanții Alianței PSD+ALDE din Dolj vor vota ALDE la parlamentare și câți vor vota PSD? De aceea folosesc în continuare exprimarea “în sine” pentru a face referirile la voturile primite în mod asumat de sigla partidului (adică acolo unde nu a fost în alianțe) și “în sens extins” pentru a descrie voturile pentru alianțele din care acel partid a făcut parte.

Partidele mari au cel puțin voturile în sine și probabil le-ar căpăta și pe majoritatea celor extinse. Pentru cele mici, voturile extinse sunt mai degrabă o iluzie, puține din ele putând fi fructificate. Doar cele “în sine” sunt certe.

Deși PSD a avut o performanță foarte bună la nivel de primari (locul unu cu 1438, două sute mai mulți ca PNL) iar USRPLUS a obținut victorii emoționante în câteva mari orașe, câștigătorul votului politic este PNL.

În sine, liberalii au obținut 30,4% din voturi iar PSD 22,5%. Scorul extins al PSD este 31%. Deci cu alianțe care înglobau ALDE, PPUSL și uneori Pro România, presupunând că toți acești votanți ar opta pentru PSD la parlamentare, PSD în sens extins abia ajunge PNL în sine. Iar PNL extins ajunge la 35%.

Pe locul trei se află USRPLUS: 8% în sine, incluzând aici și USR și PLUS acolo unde au avut liste separate. În sens extins, scorul crește la 12%. E vorba practic de o repetare a situației de la parlamentarele din 2016, când USR a obținut 8,92% din voturi. Acest aspect este surprinzător, și voi reveni asupra lui mai jos.

Dar înainte de asta să observăm ce s-a întâmplat cu celelalte partide.

ALDE a obținut 2,9% pe nume propriu. Încă 4,8% au fost acordate unor alianțe din care ALDE făcea parte (alături de PSD), deci scorul extins al ALDE este 7,7%. De fapt, ca ALDE să treacă de 5%, are nevoie ca cel puțin 44% din votanții acelor alianțe să fie votanți ALDE. Acest lucru pare puțin posibil.

Pro România a fost unul din pierzătorii mediatici ai acestui vârtej de alianțe și oferte comune. Partidul în sine a primit 4,85%, dar încă 1,8% au fost acordate unor alianțe din care filiale județene Pro România făceau parte (alături de PSD).

În plus, contra-performanța din București a tras totul în jos. Spre deosebire de ALDE, probabilitatea ca Pro România să depășească pragul de 5% este semnificativă, “în sine” formațiunea politică fiind foarte aproape de prag. Toată lumea însă se comportă de parcă Pro România a înregistrat un rezultat absolut catastrofal, ceea ce în sine poate produce efecte.

PMP – fără vreo participare în alianțe – un onorabil 5,9%.

UDMR un nesurprinzător 5,1%.

Peste 1% a mai trecut Partidul Ecologist Român.

55 de competitori și-au împărțit cele șase procente rămase. Au candidat la consiliile județene atât 15 independenți cât și Partidul Dreptății, Partidul Republican, Partidul Națiunea Română, Partidul România Mare sau zeci de alte entități.

În cifre absolute, discuția devine mai interesantă:

PSD, ALDE și Pro România (imposibil de separat datorită multiplelor alianțe) au cumulat 2,9 milioane voturi.

La europarlamentare, în contextul unei prezențe mai mari, cumulaseră 3,0 milioane.

Candidații lor la prezidențiale – Dăncilă și Diaconu – cumulaseră în primul tur al prezidențialelor 2,8 milioane voturi. 

Aceste partide nu au fost afectate deloc de temerile provocate de pandemie în rândul vârstnicilor. Bazinul lor este stabil.

La localele trecute acest spațiu obținuse 3,6 milioane voturi. Unde să se fi dus votanții ce lipsesc acum?

Unii, evident, nu mai sunt printre noi – România a avut un milion de decese în ultimii patru ani. Dar cei care puteau să voteze la locale aparent nu s-au dus la PNL.

Partidul Național Liberal are în sine 2,25 milioane și în sensul extins 2,58 milioane. Aceste valori sunt apropiate de cele de la europarlamentare (2,45 milioane) și de la localele precedente (2,52 milioane).

Și iată că ajungem din nou la cel mai interesant fenomen al localelor.

USRPLUS a strâns în țară la europarlamentare 1,84 milioane de voturi. Dan Barna a primit în primul tur al prezidențialelor 1,38 milioane. Acum USRPLUS a primit 582 mii voturi, iar dacă includem alianțele cu PNL, 880 mii.

Da, la aceste locale puțini studenți au putut vota, iar în marile orașe cei fără carte de identitate riverană au rămas pe dinafară. Și totuși scăderea este consistentă. Pentru a o explica, trebuie să continuăm puțin examinarea peisajului.

Pro România a primit 358 mii în sine, 545 mii în sens extins. La europarlamentare avusese 584 de mii de votanți.

PMP are 439 mii voturi, cu 83 de mii mai puține ca la europarlamentare dar cu 70 de mii mai multe ca la precedentele locale – o performanță ambiguă.

Mă uit la aceste ultime trei formațiuni, ale căror structuri teritoriale nu sunt foarte vaste sau foarte puternice, atunci când vorbesc despre fenomenul “gâtului de sticlă”.

Dacă ignori unele confruntări electorale mai apetisante din marile orașe ale Transilvaniei și fenomenul fascinant de la Constanța, bătălia stereotipă în cea mai mare parte a României s-a dat pentru funcția de primar între un candidat PNL și un candidat PSD.

Imboldul votului util (“hai să pun ștampila pe cine contează, să nu-mi risipesc votul”) s-a prelungit și în ceea ce privește consiliile județene. Sute de mii de voturi USRPLUS din trecut s-au reorientat, probabil temporar.

Dintr-un climat de aparentă libertate (la europarlamentare și prezidențiale) votanții s-au pomenit în circumstanțe mult mai restrictive, în care un vot pentru candidatul USRPLUS – dacă acesta exista pe buletinul de vot! – însemna reducerea probabilității de a schimba primarul în funcție sau de a-l menține.

Precum era de așteptat la un scrutin nominal într-un singur tur, două forțe politice au canalizat la nivel național majoritatea opțiunilor de vot. În genere, votul pentru primar a dictat și votul pentru consiliile județene. Setul de opțiuni a fost îngustat artificial, precum gâtul unei sticle.

Uneori a avut loc alt fenomen: competiția pentru primărie a părut votanților USRPLUS atât de dezechilibrată, că nu s-au mai prezentat la urne defel. Ca să înțelegi concret cum funcționează lucrurile, o să iau cazul cochetului oraș bucovinean Câmpulung Moldovenesc.

La europarlamentare, PNL a primit 2900 voturi, iar USRPLUS 1700.

La locale, în contextul în care dezbaterea politică s-a centrat pe primarul PNL în funcție – îl păstrăm sau îl schimbăm? – acesta a primit 4700 de voturi iar candidatul USRPLUS 500. Până aici nimic senzațional, primarul în funcție a fost validat de comunitate.

La votul pentru CJ, însă, PNL a primit 3000 de voturi (exact ca la europarlamentare) iar USRPLUS 500. Din peisajul de la europarlamentare au “dispărut” 1200 de votanți USRPLUS!

Adică două treimi din voturile obținute în localitate la europarlamentare! (Ei nu s-au reorientat spre PSD, a cărui traiectorie în localitate a fost practic identică cu cea a USRPLUS, dar pe care n-am mai detaliat-o pentru a nu încărca paragraful cu și mai multe cifre).

Acest raport – păstrarea a doar o treime din voturile de acum un an și jumătate – este apropiat de cel de la nivel național: din 1,84 milioane voturi au rămas 584 de mii. De aceea, cu nuanțe pentru un loc sau altul, ce s-a întâmplat în Câmpulung Moldovenesc mi se pare tipic.

În orașele mari lucrurile nu au stat foarte diferit: unde votanții au perceput competiția ca fiind intensă, interesul a crescut. Prin definiție, în Timișoara și Cluj-Napoca USRPLUS urma să sufere prin comparație cu europarlamentarele, întrucât o bună parte din voturile sale de atunci proveneau de la rezidenți neoficiali, care au votat pe liste suplimentare.

La Timișoara USRPLUS a obținut 35 de mii de voturi, mai mult de jumătate din cele de la europarlamentare. La Cluj-Napoca: un sfert, adică 18 mii față de 79 de mii.

La europarlamentarele din 2019, USRPLUS Cluj-Napoca obținuse cu 16 mii voturi mai mult decât USRPLUS Timișoara.

La locale, totul s-a inversat. USRPLUS Cluj-Napoca a obținut cu 17 mii voturi mai puțin decât USRPLUS Timișoara.

La Timișoara s-a putut “călări” un val anti-Robu/pro-Fritz, care a redus amploarea pierderilor inerente.

La Cluj-Napoca n-a existat un fenomen similar iar pierderile au fost mai serioase.

Există deci, în vederea parlamentarelor, două scenarii.

Conform perspectivei din titlul acestui articol, alegerile locale au fost diferite ca dinamică de parlamentare iar acest climat – pe care mai sus l-am definit ca fiind restrictiv – se relaxează.

Un vot are valoare indiferent care este situația la nivel de localitate. Scorul USRPLUS se va remonta “în mod natural”, unii sau mulți din votanții lipsă de la locale urmând să se prezinte la vot.

Impactul psihologic la nivel național pe care l-au avut victoriile din Timișoara și Brașov ar ajuta în acest sens. Pe acest scenariu, USRPLUS atinge cota 15% și există o probabilitate serioasă ca cel puțin unul din cele două partide cu structuri mari în teritoriu să scadă sub 30%.

USRPLUS ar avea dificultăți în a atinge cota 20% datorită faptului că mulți din votanții săi de atunci locuiesc în orașe în care nu pot vota, neavând acolo adresa din cartea de identitate. De asemenea, PMP și Pro România ar intra în parlament fără probleme foarte mari. Parlamentul ar fi complex iar ecuația majorității parlamentare una sofisticată.

Dacă adoptăm perspectiva clasică – “scorul tău la consilii județene este scorul tău la parlamentare” – atunci USRPLUS a intrat într-o zodie neagră iar România va avea timp de câțiva ani o scenă dominată de două partide mari și aproape egale, USRPLUS nefiind unul dintre ele.

Privind înapoi, în tot ciclul electoral 2019-2020 USRPLUS ar descrie o traiectorie descendentă. Înclin să dau mai puțină crezare acestei ipoteze, întrucât sistemele politice care au două partide mari sunt de obicei cele uninominale “pure” (precum SUA, Marea Britanie și România antebelică) sau în care există o divizare profundă în societate, pe criterii etnice sau istorice.

România este mai nuanțată.