America First și restul lumii. America rămasă fără soft power este o țară învinsă. Și noi alături de ea

Adrian Mihălțianu

Publisher

America First. Aceasta este doctrina oficială de la Washington acum, exprimată nu doar de președintele Donald Trump, ci și de secretarul de stat Marco Rubio, într-un interviu în care a expus viziunea America First în privința politicii internaționale.

Este ușor de înțeles această politică, o spune chiar Rubio: „Lumea a funcționat mereu astfel: chinezii vor face ceea ce este în cel mai bun interes al Chinei, rușii vor face ceea ce este în cel mai bun interes al Rusiei, iar Statele Unite trebuie să facă ceea ce este în cel mai bun interes al Statelor Unite. Acolo unde interesele noastre se aliniază, apar parteneriate și alianțe; acolo unde interesele noastre nu sunt aliniate, diplomația are rolul de a preveni conflictul, promovând în același timp interesele noastre naționale și înțelegând că și ceilalți își vor promova propriile interese. Și acest lucru s-a pierdut.”

Nimic mai logic decât să urmărești interesele propriei tale țări. De altfel, în ciuda celor spuse de politicieni, America a făcut asta întotdeauna, indiferent că a fost condusă de la dreapta sau de la stânga politicii, indiferent că a înfășurat pumnul său de oțel într-o mănușă mai subțire sau mai groasă.

Dar America lui Trump semnalizează lumii că va renunța exact la ceea ce i-a permis, totuși, să domine lumea, în special în ultimii 35 de ani: ceea ce este numit în mod obișnuit soft power - capacitatea de a inspira cetățenii altor țări să-ți urmeze politicile și să-ți imite cultura, să-și alinieze interesele proprii intereselor tale și să facă acest lucru de bunăvoie, chiar punând presiune pe guvernele lor care ar refuza să facă acest lucru.

Războiul rece nu a fost câștigat doar prin forță militară. A fost câștigat în primul rând prin inspirarea a zeci de milioane de cetățeni din blocul sovietic să viseze zilnic la traiul din America cea liberă, în ciuda bombardării lor zilnice de către propaganda sovietică cu toate nenorocirile care chiar aveau loc în SUA în anii 70 și 80: tulburările sociale, inechitatea flagrantă, violența stradală și infrastructura deficitară, ca să nu mai amintesc de decadența occidentală, expresie preferată de către toți tovarășii care o practicau cu sârg în spatele ușilor închise în timp ce o înfierau proletar în public.

Pumnul de oțel al Americii a câștigat Războiul Rece, dar nu în afara comerțului liber și a influenței de tip soft-power. Foto © Ivan Cholakov | Dreamstime.com

America a izbutit Pax Americana pentru că a avut aceste trei pârghii formidabile, asemenea celor trei picioare ale unui scăunel, și a știut să se folosească de ele: comerțul, complexul militaro-industrial și cultura libertății și oportunității. Atunci când elimini una dintre ele, ceea ce rămâne este un scăunel instabil, de pe care vei cădea rapid.

Este America dezavantajată de deficitul comercial cu Uniunea Europeană? Chestiunea e foarte complexă și voi lăsa economiștilor să răspundă la această întrebare. Voi menționa totuși că deficitul comercial de 131 de miliarde de dolari (2023) în relația cu UE provine din bunuri (unde SUA au un deficit de 202.5 miliarde de dolari anual) și e parțial compensat de surplusul provenit din servicii (unde SUA au un surplus de 71.2 miliarde de dolari anual).

În același timp, investițiile directe reciproce între cele două blocuri economice sunt uriașe: SUA au investit 2.7 mii de miliarde de dolari în companiile europene, iar europenii au investit 2.4 mii de miliarde de dolari în companiile americane. O astfel de relație este reciproc avantajoasă și poate fi ajustată prin negociere, nu dinamitată prin războaie comerciale.

Este puterea militaro-industrială în cădere liberă? Spre deosebire, din nou, de declarațiile politicianiste, America ultimilor 10 ani nu a dus-o rău, dimpotrivă. Dacă te uiți pe PIB-ul per capita și pe creșterea lui, globalizarea a permis Americii să prospere într-un ritm mult mai mare chiar și decât al Chinei sau Uniunii Europene, în special în ultimii 4 ani, cei considerați a fi un dezastru pentru SUA de către partidul domnului Rubio și de peste jumătate dintre votanții americani.

Perspectiva unui înalt funcționar public din România despre concedierile din sistemul bugetar și „dezmățul angajărilor de la stat”

Clasa politică continuă și azi să zădărnicească orice inițiativă de reconfigurare a corpului funcționarilor publici de carieră și nu manifestă nici un interes pentru respectarea principiului meritocrației, în interesul administrației publice.

„România pe primul loc”: Copycat Burduja. Asemenea lui Trump, și ministrul Energiei critică „politicile de înverzire” care amenință economia. Care este adevărul

Zeci de companii private din domeniul energiei, dar și entități de stat și autorități, au primit o scrisoare din partea ministrului liberal de resort Sebastian Burduja, în care acesta face apel la „patriotism energetic” și apărarea intereselor „legitime” ale României, după model Trump. 

Atunci când securitatea Europei a fost pusă în pericol de către asaltul rusesc, unde s-au dus majoritatea țărilor europene să cumpere cele mai sofisticate arme? Nu către fabricanții europeni, ci în special către cei americani. Între 2022 și 2023, 63% dintre comenzile de arme europene au fost către companiile americane, iar tendința s-a accentuat în 2024, spre disperarea autorităților europene.

Rămâne soft power-ul, cel care a făcut ca generații întregi de europeni (și nu numai) să viseze cu ochii deschiși la America cea liberă și prosperă și să-și clădească cultura și subculturile pe aceste valori fundamentale.

Și acesta a permis, în special statelor din estul Europei, să-și creeze instituții democratice altminteri imposibil de realizat fără presiunea constantă venită de la Washington. Nu doar filmele, cărțile și muzica americană care au modelat mințile a milioane de europeni, dar și intervențiile dese ale oficialilor americani au presat timp de decenii o clasă politică inertă și extrem de încăpățânată să se modeleze treptat după principiile democratice.

Societatea civilă - prin ONG-uri, a jucat un rol esențial, iar fără sprijinul SUA, majoritatea eforturilor acesteia nu ar fi existat. Iar acest sprijin a venit mereu, indiferent cine a fost la guvernare în America.

Munca a fost începută după cel de-Al Doilea Război Mondial și a permis împăcarea istorică între marii rivali europeni de la care au pornit cele mai mari atrocități din istorie, dar și atragerea în lumea vestică a Japoniei și Coreei de Sud și a câtorva țări din America de Sud - suficient cât să-i permită Americii să domine și să intervină în orice parte a lumii, știind că poate conta pe ascultarea sau măcar cooperarea partenerilor locali.

Și atunci? De unde această retragere bruscă - deși anunțată - a SUA către ea însăși? De unde aceste convingeri că America este înșelată și trasă în piept de toți aliații săi, că în lupta ei contra creșterii Chinei trebuie să-și recalibreze interesele prin dinamitarea ordinii care i-a asigurat prosperitatea în ultimii 80 de ani? De unde această poftă uriașă de a retrage brusc în special cel de-al treilea pilon al arhitecturii de securitate care i-a permis să depășească orice altă țară sau alianță de țări și de a le impune pe celelalte două prin forța brută?

Cât i-a costat Pax Americana pe americani, de fapt

Două războaie mondiale au pornit din inima Europei și au dus la moartea a 80-100 de milioane de oameni în doar 30 de ani. Au fost cele mai sângeroase trei decenii din istoria omenirii.

Amândouă războaiele au fost oprite în cele din urmă de intervenția masivă a Americii. Iar lumea clădită în urma ultimului conflict de acest gen a asigurat o pace relativă de atunci încoace și în special după 1989, când blocul sovietic a intrat în colaps. Asta nu înseamnă că războaiele s-au oprit - în cei 80 de ani care au trecut de la al doilea război mondial, au murit în războaie între 50 și 80 de milioane de oameni. Un număr enorm, dar răspândit pe o perioadă mult mai lungă și cauzat de arme mult mai ucigașe decât cele de la începutul secolului XX.

Pentru Statele Unite, totuși, există o diferență uriașă în costuri umane: dacă în cele două războaie mondiale au murit circa 500.000 de americani, în cele opt decenii de după, cu toate războaiele în care s-a implicat America în lume, au pierit „doar” 100.000 de americani. Deși fiecare moarte este o tragedie, în modul cinic în care sunt calculate costurile siguranței unei națiuni, Pax Americana a venit cu un cost foarte mic în vieți omenești americane. Prin comparație, Rusia a pierdut numai în războiul din Ucraina din ultimii 3 ani viețile a peste 200.000 de cetățeni ruși.

Totuși, dimensiunea vieților omenești nu este singura atunci când calculezi costurile păstrării unei ordini internaționale, ca putere dominantă. Am arătat mai sus cum arată parcursul bunăstării americane în ultimii 30 de ani. Iată cum a arătat el în ultimii 65 de ani. O explozie economică inegalabilă.

Care au fost, totuși, costurile economice? Între 1946 și 2021, America a cheltuit peste 3705 de miliarde de dolari pentru ajutor extern - de la planul Marshall, la sumedenia de programe care au susținut guverne aliniate intereselor americane peste tot în lume, de la investiții în sănătate care au dus la salvarea a milioane de vieți, în special de copii, la investiții în securitate și înarmare care au permis rezistența lumii democratice în fața asaltului permanent al dictaturilor.

Sursa: foreignassistance.org / voronai

O sumă colosală de bani, însă raportată la bugetul american, ea reprezintă mai puțin de 1%, chiar și în ultimii ani, cu tot cu războiul din Ucraina. O covârșitoare parte din ea a sprijinit, de fapt, industria americană, care a produs articolele, medicamentele, armele și serviciile care au permis acordarea acestui ajutor.

Problemele pe care le are America cu infrastructura sa de acasă, cu sistemul său de sănătate, cu inechitățile care îi fac pe unii tineri să o vireze neo-marxist sau cu sărăcirea unor părți ale populației NU țin de politica externă a Americii, ci de realitățile unei piețe globale extrem de sofisticate, în care orice intervenție trebuie făcută cu mare atenție, pentru că și riscurile sunt uriașe, precum și de lupta politică internă, care a blocat ani de zile investiții federale și statale extrem de necesare.

Alienarea aliaților americani prin distrugerea pilonului de soft-power va duce la prăbușirea ei

Timp de opt decenii, America a exportat în lumea întreagă idealurile de libertate, oportunitate economică și democrație. Tot timp de opt decenii, exact acestea au fost atacate de către blocul sovietic, cu aliații săi - dictatura era preferabilă libertății, statul știa mai bine de face, iar democrația ducea la anarhie: astea erau preceptele promovate de către dușmanii libertății. Și atunci, și acum.

Ce va face America First de acum încolo?

Secretarul de stat Marco Rubio ne spune că America va intra în epoca pragmatismului care pune interesele americane mai presus de orice:

„Așadar, cred că revenirea la această abordare ne oferă un cadru prin care putem analiza nu doar diplomația, ci și ajutorul extern, parteneriatele pe care le formăm și revenirea la pragmatism. Și asta nu înseamnă o abandonare a principiilor noastre. Nu sunt un susținător entuziast al vreunui violator îngrozitor al drepturilor omului de undeva din lume. În același timp, diplomația și politica externă ne-au cerut întotdeauna să acționăm în interes național, uneori în cooperare cu oameni pe care nu i-am invita la cină sau cu lideri pe care nu ne-am dori niciodată să îi urmăm. Este un echilibru delicat, dar este genul de echilibru pragmatic și matur pe care trebuie să îl menținem în politica externă.”

Sigur, SUA au mai făcut asta, și nu o dată. Însă absolut toate regimurile dictatoriale pe care le-au sprijinit din motive pragmatice au colapsat în cele din urmă, iar țările respective au rămas vulnerabile chiar și astăzi, când sunt curtate intens de China și se înghesuie să facă parte din BRICS. De ce? Pentru că trădarea valorilor pe care le predici nu este ușor de iertat, iar oamenii țin minte și votează, atunci când li se permite, cu politicieni care promit să repare această nedreptate.

Diferența între aceste țări și cele în care SUA au investit cu răbdare, timp de decenii, în întărirea instituțiilor democratice, este absolut uriașă. Culmea e că astăzi, personaje precum Elon Musk atacă fix aceste instituții democratice și sprijină fățiș partidele care amenință să le distrugă și să scoată Europa din arhitectura de securitate care a permis Pax Americana.

Pe cine să credem, pe secretarul de stat care promite că țările europene care investesc în securitatea lor vor avea un partener de încredere în administrația Trump, sau pe mâna dreaptă a președintelui, care, după ce a salutat entuziast mulțimea MAGA, s-a pogorât și a dat binecuvântarea la conferința AfD, partid cu rădăcini neo-naziste, care promite să distrugă atât Uniunea Europeană, cât și să se alinieze cu interesele Rusiei?

Sigur, pentru o vreme, presiunea intensă și legarea problemei securității de cea a tranzacțiilor comerciale va împinge mulți aliați să urmeze linia impusă de SUA, din simplul motiv că nu și-au făcut încă temele. Dar pragmatismul bazat strict pe ce are fiecare țară sau bloc de țări de câștigat are prostul obicei să funcționeze în ambele sensuri.

Secretarul de stat american este convins că țările pe care America va pune presiune puternică în următoarele luni nu vor fugi în brațele Chinei și că orice expert în politică internațională (și sunt destui) care argumentează asta nu știe ce vorbește. Și are dreptate, cel puțin pe termen scurt. Cât timp America va rămâne democratică, va fi mereu preferabilă Chinei.

Dar pe termen mediu, Europa își va putea pune problema de ce să sprijine o Americă care îi amenință suveranitatea teritorială a unor membri ai săi, mai ales în momentul în care Europa însăși își va da drumul industriei de înarmare și-și va acoperi găurile uriașe pe care le are în acest domeniu. Același lucru se întâmplă acum și cu Japonia și Coreea de Sud, iar tarifele cu care e amenințat Taiwanul nu au căzut deloc bine nici acolo.

Dacă America se concentrează strict pe interesele sale din Pacific, regiunea arctică și America de Sud, de ce nu ar face la fel Europa, în urma distrugerii NATO? Scenarii imposibile până acum câteva luni sunt luate în discuție la modul serios acum.

În plus, subminarea ONG-urilor care au permis construirea unui sistem de presiune pe instituțiile firav democratice din țările cu probleme precum România nu va aduce niciun fel de beneficii Americii, ci dimpotrivă. O Românie cu zevzeci naționaliști la conducere și o societate civilă distrusă, de exemplu, va fi una extrem de nesigură pentru trupele și interesele americane de aici. Cu atât mai mult dacă așa ceva s-ar întâmpla în Franța, Germania sau alte mari țări europene, așa cum dorește și chiar finanțează Elon Musk.

Pentru că aici stă reala problemă a politicii pragmatice enunțate astăzi de America: un pumn de oțel care nu mai e înfășurat în niciun fel de mănușă și este aplicat în principal în capul aliaților este unul care distruge tot ce a construit palma întinsă în gestul de colaborare folosit cu succes de America învingătoare în ultimii 80 de ani.

O Americă rămasă singură în fața Chinei va pierde. Dacă America vrea să învingă în cursa contra Chinei, are nevoie să-și inspire aliații. Deocamdată, reușește doar să-i amenințe, să-i submineze și să-i sperie. Asta nu e calea spre victorie. Este calea spre înfrângere. Una auto-administrată complet inutil.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€