Alegeri sub semnul fricii și al farselor: Ce ne-au spus și ce ne-au tăcut candidații la Președinție

Bianca Felseghi

Senior Editor

Într-o intervenție sanitară la TVR, Dan Turturică a setat din start coordonatele luptei politice pentru mandatul de 5 ani al președintelui României, înaintea dezbaterii cu cei 11 candidați: alegerile din mai 2025 au loc în contextul unui război de agresiune neprovocat început de Rusia împotriva Ucrainei și al unui pericol la granița României și a NATO.

Suntem încă sub șocul provocat de pandemia de Covid-19 care începea, în urmă cu cinci ani, la numai două luni de la confirmarea unui nou mandat pentru președintele anterior, Klaus Iohannis. Suntem încă nedeșteptați de pe urma excepționalului decembrie 2024, când România-victimă a ceea ce s-a dovedit a fi un atac hibrid asupra mijloacelor tehnice de promovare a unui candidat-manciurian, a anulat alegerile și a decretat un re-run, repetarea scrutinului de la zero. Aceste premise factuale au fost rostite, desenate, astfel încât dezbaterea electorală a început respectând aceste adevăruri.

Cea mai murdară declarație

Candidații s-au conformat pe moment. Ceea ce n-a împiedicat-o pe Elena Lasconi odată dezlănțuită în ziua următoare la dezbaterea Antenei 3 să afirme că alegerile de anul trecut au fost anulate ca să îi împiedice ei iminenta victorie, după ce a refuzat să pună „la SRI un anumit om șef”. Ăsta a fost „feelingul ei”, așa a spus. Și că are martori. Martori la feeling. 

Cred că e cea mai murdară declarație din aceste zile în care fiecare dintre candidați a vorbit parcă la urechi surde. Cu ce-am rămas de pe urma confruntărilor? Tot cu feelinguri. Cu aceeași persistentă strângere de inimă și nesiguranță pentru direcția în care va merge România după 4 mai 2025.

La sfârșitul sesiunilor de dezbateri care au durat biblic timp de trei zile (3 zile) și care încheie o campanie ce bate recordul longevității după șase luni pe muchie - cu mici interludii datorate sărbătorilor legale pe care le-am traversat - am rămas și cu o întrebare pe care mi-o adresez singură, la fel ca nea John-Ion Banu-Muscel, candidatul: 

 Nu știu dacă au reușit să strângă împreună la precedentele candidaturi atâtea voturi câte semnături de susținere apăreau pe listele depuse la BEC, 200.000. 

Și pentru Nicușor Dan a fost o săptămână în care și-a confruntat limitele umanului. O dată, a fost reacția lui inadecvată, când l-a executat fără să aibă neapărat o intenție malefică pe contracandidatul Daniel Funeriu cu replica: „Nu cred că trebuie să dăm atâta importanță candidaturii dumneavoastră”, după ce a fost acuzat că prin interpuși încearcă să forțeze o retragere din cursă a acestuia. 

Nicusor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Lumina lui Funeriu s-a stins ca Windows-ul pe vremuri, aproape c-am auzit în cap și cele patru note care însoțeau colapsul sistemului de operare. Funeriu și-a regăsit totuși puterea să invoce CV-ul, singurul prieten rămas aproape de sufletul lui zbuciumat: „Eu am lucrat cu un laureat Nobel și un președinte de țară. Niciunul nu mi-a spus că nu sunt relevant”.

Căzut și el în păcatul feelingului, Nicușor Dan a mărturisit o zi mai târziu: „Mi s-a reproșat că nu sunt bun la emoții. Domnul Funeriu a reușit să mă enerveze, felicitări!”

Dar tot Nicușor Dan a avut un moment natural de tip „Dragă, Stolo”, cu buze strânse și ochi înlăcrimați, când soția lui aflată în public la una dintre dezbateri a invocat o presupusă discuție între tată și fiică în care el îi promitea să facă tot ce-i stă în putere să ajute România, chiar dacă nu poate promite minuni. 

Am mai reținut frânturi de imagini: 

Cu Elena Lasconi, Lavinia Șandru, Crin Antonescu, Daniel Funeriu, un fel de sectă de predicatori încercând să hipnotizeze poporul cu vorbe alese și privire fixă direct la cameră. 

Opinie. Mi-e teamă că în România lui George Simion aș putea să fiu bătută pe stradă

E o diferență majoră între felul în care s-a făcut politică până acum și modelul-naționalist de tip AUR.

Opinie înainte de cele mai importante alegeri din ultimii 35 de ani: „Romii nu mai pot fi trecuți cu vederea. Cerem ca țara să ne vadă”

Credem în Europa. Credem că România poate fi o țară care își respectă toți cetățenii. Dar Europa trebuie să ajungă și la periferie. Și la Pata Rât. Și în Ferentari. Europa care vine doar până în centrul orașului e o minciună.

Cu zâmbetul enigmatic al Olguței Vasilescu în timpul dezbaterii de la Digi 24, care părea să știe ceva ce noi încă n-am aflat. 

Cu videoclipul postat de George Simion pe pagina lui de social media în timpul dezbaterilor la care n-a participat, în care se adresează diasporei făcătoare de președinți. Subtitrat cu un soft de AI, clipul începe cu adresarea: „Dragi români, plecați din țară (...)”, ca un îndemn să fugim cât vedem cu ochii. Între timp, subtitrarea pare să fi fost corectată. 

Cu poker-face-ul lui Victor Ponta în timpul singurei dezbateri la care a fost prezent, cea de la TVR. A fost făcut mincinos, combinator, plagiator, fără scrupule, i s-a spus în față că e responsabil de morții de la Colectiv. Toate acestea pe când în sală se aflau doi dintre copiii lui. A rămas impasibil, ca și când ar fi fost vorba despre altcineva și a citit și din Biblie. Și e nevoie de o anume structură (i)morală aparte să poți face un asemenea joc. Elena Lasconi l-a comparat cu Richard al III-lea, dacă ar fi avut cocoașă, infamul rege din tragedia lui Shakespeare, care a făcut orice ca să ajungă la putere. „Un mititel tăvălit în mai multe sosuri". Afirmația a fost făcută în ajun de 1 Mai. 

Cu momentul stânjenitor când un tânăr liberal a vrut să ni-l vândă pe Antonescu cel cool cu replica: „Îl știu drept Crin”. Puțin mai târziu în aceeași seară, Crin avea să-și ridice în cap feministele tocmai fiindcă a comentat insidios despre tinerețea unei jurnaliste. 

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Cu Silviu Predoiu, acest spion transpirat pe care l-ar bate poligraful, pentru care o lume „normală” e aia în care ai putea să-i celebrezi sub înaltul patronaj al Președinției pe Radu Gyr și Mircea Vulcănescu, care au avut funcții administrative în statul legionar. Și asta tocmai în zilele în care fasciștii au reînviat pe grupuri de Telegram și amenință cu moartea ziariștii care îndrăznesc să spună public acest lucru. 

A trebuit să fiu de acord cu popa Terheș când a sancționat schimbul prelungit de replici dintre Antonescu și Dan despre afacerea BTT-rechinii imobiliari ai Bucureștiului. „N-am înțeles ce hârtii, cine ce a făcut”, a spus el și nici nu prea conta pentru o mare parte din populația României interesată de aceste alegeri. 

„România are o capitală, nu Capitala are o țară”, a remarcat suveranistul. Și a trebuit să-i dau dreptate. Pe urmă a revenit pe linia de plutire a discursului declarând că e musai să scriem în Constituție că e voie să plătim cash și să definim ce este, în definitiv, o femeie. 

Să vă spun și ce n-am aflat din niciuna din dezbateri de la niciunul dintre candidați

Ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar invada Republica Moldova, în condițiile în care NATO nu ar fi de acord să intervenim militar (întrebarea foarte bună ridicată de Loara Ștefănescu de la TVR a rămas fără răspuns)?

Cum mai trăim unii cu alții, acum că măștile au fost aruncate? Cum trăim în lumea MAGA? Dar sub spectrul AI? Ce proiect de țară își propune viitorul președinte pentru a readuce în România speranța și îndepărtarea de spectrul a ceea ce numim generic „stat eșuat”? 

Ce alianțe se prefigurează pentru a redresa starea alarmantă a economiei românești și deficitul bugetar? 

Cum limităm puterea serviciilor secrete? Dar incompetența lor și faptul că n-au fost în stare să prevină, darămite să contracareze bypass-ul executat asupra infrastructurii electorale prin candidatura fantoma a lui Călin Georgescu în decembrie și nici coagularea în jurul lui a unei armate private formate din mercenari antrenați în Africa de Horațiu Potra? 

Cum asanăm spațiul public de manifestările fasciste? 

Cum ne asigurăm securitatea energetică, alimentară? Cumva nu pare suficient să ne-o apropriem pe Fecioara Maria, așa cum ne-a recitat Lavinia Șandru, actrița. 

Daniel Funeriu ne-a amenințat că ne dă un extemporal din chimie și a conchis într-una din intervențiile sale ca teleportat direct la bordul navei Enterprise după primul contact cu Borg-ul: „Sunt aici ca să câștig luptele viitorului” și „Cele mai importante întrebări sunt cele la care nu cunoaștem încă răspunsul”. 

E și feelingul meu de votant, am martori. Cel mai mare pericol pentru România, a fost de acord Radu Pieleanu (alintat cu apelativul profesorul) e să intre în turul al doilea doi suveraniști, în condițiile în care ⅓ din România este suveranistă și este chitită să iasă la vot. 

Într-o altă viață, într-o altă lume și-ntr-o altă parte a Europei, dar nu chiar așa departe de noi, în Polonia 1989 s-a produs la un moment dat acest miracol care a fost faptul că establishment-ul comunist a acceptat organizarea de alegeri libere pentru prima dată după 1945, cu participarea partidului format de mișcarea Solidaritatea. 

Înainte de acest lucru, Solidaritatea, care reușise să scoată în samizdat 290 de ediții din săptămânalul Mazovia (Tygodnik Mazowsze), un miracol al conspirației printat pe foi A4, și așteptat de sute și sute de oameni, au decis în aprilie 1989 să îi oprească apariția. Au făcut asta pentru a deveni un ziar oficial care susținea candidatura membrilor acestui sindicat liber. Nu știau dacă făcând acest lucru nu își deconspirau definitiv rețelele de distribuție subterane și nu-și puneau în pericol oamenii și colaboratorii în fața unui regim a cărui dispoziție se putea schimba în orice moment. Dar au făcut acest salt de credință. 

Și și-au explicat decizia într-un editorial astfel: 

„Știm foarte bine cât de fragilă și instabilă este actuala structură politică… cât de puțin ne putem baza pe declarațiile autorităților, cât de mare este riscul să pierdem ceea ce aveam fără să obținem nimic în schimb… [și totuși] a aștepta și a vedea ce se întâmplă ar însemna să renunțăm la noi șanse, mult mai mari, de a acționa în numele idealurilor pentru care am luptat de ani de zile”. 

O parte dintre noi, alegătorii care vom merge la vot în aceste zile, trebuie să ne amintim să avem acest curaj.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€