Alegeri parlamentare în umbra pandemiei: ce urmează?

Prezența foarte mică la alegerile de pe 6 decembrie a produs câteva paradoxuri. PSD a primit mai puține voturi decât la oricare alt scrutin parlamentar din istoria sa – dar a ocupat locul unu.

Un alt competitor care a stabilit un record negativ istoric în ceea ce privește numărul de voturi a fost UDMR, dar scorul său a fost de aproape 6%. Atât ca voturi cât și ca procente PNL și USRPLUS au evoluat față de parlamentarele anterioare, însă fără a epata.

Ca AUR să rateze pragul ar fi fost, însă, nevoie de 11 milioane de voturi valide: nu absenteismul i-a introdus în parlament.

Mai jos vei vedea o discuție dusă mai degrabă în termeni de voturi și nu procente. Cu două milioane de voturi, un partid poate avea un scor de 33%, dacă la vot au venit șase milioane de oameni, însă doar 25% dacă la vot s-au prezentat opt milioane. E partidul de vină că au venit două milioane în plus?

Alternativ, a dus acel partid o campanie atât de bună că a convins două milioane de susținători ai altor partide să nu vină la vot? E posibil. Dar nu cred că în asta zace esența alegerilor. Din experiența mea profesională, se marșează extrem de puțin în consultanță pe ideea “hai să-i demobilizăm pe ai lor“. Prin contrast, “hai să-i convingem pe ai lor să ne voteze pe noi” sau mai modestul “hai măcar să vină ai noștri la vot” sunt laitmotive.

Scorul dă efectele alegerilor. Stabilește ponderi în parlament, definește coaliția guvernamentală, contează pentru alocarea fondurilor pentru partide de la bugetul de stat.

Numărul voturilor, însă, spune ceva despre traiectoria mentală și emoțională a națiunii. Spune unde suntem, politic vorbind, ca societate.

Votanții PSD au luat parlamentarele mai în serios decât votanții altor formațiuni

Întâietatea a avut-o, ca la orice scrutin parlamentar cu excepția anului 1996, PSD. După cum deja a observat multă lume, numărul de voturi primit de PSD a scăzut cu 1,5 milioane față de parlamentarele anterioare, în contextul în care numărul total al votanților a scăzut cu 1,2 milioane.

Din rotofeiul “46,5%” de atunci au rămas 29 de procente. E ca și când PSD a rămas singurul partid la masă atunci când a venit nota de plată a absenței de la vot provocată de pandemie. PSD nu a fost principalul beneficiar al pandemiei, fiind însă ajutat de altceva – un “altceva” care necesită o explicație.

Știu că europarlamentarele din primăvara lui 2019 ți se par ca desfășurându-se acum o mie de ani. Dar ele sunt importante pentru a înțelege destinul PSD.

La acel scrutin au votat 9 milioane de oameni; la parlamentare 6 milioane. Ar fi deci de așteptat ca un partid, în medie, să piardă o treime din voturile de atunci. De exemplu, PSD a obținut atunci 2,04 milioane voturi – ar fi fost de așteptat ca acum să primească 1,36 milioane. Cu acest număr de voturi s-ar fi clasat pe locul doi la parlamentare, în urma PNL.

În realitate PSD a fost votat de 1,73 milioane persoane, demonstrând o reziliență importantă. Practic, votanții PSD au luat parlamentarele mai în serios decât votanții altor formațiuni. Exit poll-ul CURS-Avangarde arată că stereotipurile uzuale rămân în picioare: scorul PSD este direct proporțional cu vârsta votantului și invers proporțional cu nivelul său de educație formală. PSD a primit 918 mii de voturi de la persoane cu vârsta peste 60 de ani și 790 de mii de la cei aflați sub acest prag.

Ce urmează?

În România, a fi în opoziție este veșnic un bonus. Precum schema “good cop/bad cop” din seriale, PSD poate folosi AUR în anii următori, prezentându-se pe sine în contrast drept opoziția moderată, echilibrată, fără excese. Alternativa – și anume copierea AUR – pare puțin probabilă având în vedere conducerea actuală.

PNL: marea întrebare înainte de aceste alegeri era de câte și cu câte entități politice urma să fie nevoie pentru ca liberalii să guverneze. Acum știm răspunsul. Chiar și cu un scor mai mare decât cel înregistrat, să zicem cu 10% mai mare, adică 35%, PNL tot ar fi avut nevoie de USRPLUS.

În exit poll-ul CURS-Avangarde atrage atenția uniformitatea susținerii pentru PNL, indiferent de grupul socio-demografic de care vorbim – ceva ce am observat și la europarlamentare.

Indiferent de vârstă, educație sau gen scorul PNL nu e niciodată mai mic de 24% sau mai mare de 30%. În genere în sociologie o astfel de situație indică existența unei “federații” de votanți extrem de diferiți, dar cu interese asemănătoare – imaginea de ansamblu fiind, ca la Tetris, una de îmbinare cvasi-perfectă.

De la Revoluție și până acum, singura guvernare după care nu s-a ieșit în genunchi a fost cea din perioada 2004-2008. Alianța DA a intrat la guvernare cu un scor de 32% iar partidele care o compuneau au obținut 50% din voturi patru ani mai târziu. PNL speră să emuleze ce s-a întâmplat atunci și să țâșnească în 2024 spre victorie. Avem în față un an de luptă cu pandemia, dar după aceea cerul economiei globale se va însenina. PNL are șanse mai mari de succes decât ai crede la prima vedere.

USRPLUS. Locuiești într-un oraș mare dar nu ai “adresa din buletin” în acel oraș? Spre deosebire de europarlamentare, USRPLUS nu s-a mai putut baza pe oameni ca tine, decât în măsura în care ei se aflau deja “acasă”, în localitatea de origine.

Cele 2 milioane de voturi de la europarlamentare sunt un vis îndepărtat. Dar față de precedentele parlamentare alianța a obținut 311 mii voturi în plus = o creștere în termeni relativi de 49,8%. În plan demografic USRPLUS este PSD în oglindă: scorul scade pe măsură ce votantul e mai vârstnic și crește proporțional cu educația.

În practică, probabil ai observat că rezultatul USRPLUS nu a făcut valuri. Alianța a terminat la procente bune distanță de 20%, dar nici nu a obținut un scor cu o singură cifră. Pentru prima dată aflat la guvernare, USRPLUS mi se pare ca fiind într-o situație de “bal sau spital”.

E puțin probabil ca evoluția sa în următorii ani să fie molcomă. La începutul toamnei lui 2024, între locale și parlamentare/prezidențiale, va fi într-o situație extrem de favorabilă sau va cerși alianțe pentru a încerca să supraviețuiască.

AUR: 9% din voturi, dar 99% din atenția mass-media. Nu cred că o să te surprindă că există o corelație directă între numărul voturilor “da” la referendumul Coaliției pentru Familie în orice județ și numărul voturilor AUR în acel județ.

S-ar putea să te surprindă însă următorul lucru: există o corelație directă mult mai puternică între numărul voturilor AUR din orice județ și numărul voturilor PMP la europarlamentare în acel județ. O altă corelație, de dimensiuni mai mici dar și ea certă statistic, există între numărul voturilor PNL într-un județ la europarlamentare și numărul voturilor AUR în acel județ acum.

Dacă luăm în calcul și această informație, putem schița o ipoteză cu privire la una din sursele importante de vot pentru AUR: exista un electorat posibil conservator dar în mod cert supărat pe restricții, cu tradiție de vot și perspectivă anti-PSD, care avea nevoie de un pic mai multă emoție decât puteau furniza Iohannis, Orban sau Tomac și pentru care AUR a fost soluția.

Cine e votantul AUR?

Dar cum arată acest electorat? Imaginea care încadrează cele mai multe date: un bărbat tânăr, până în 30 de ani, care a terminat liceul (nu și facultatea) și care locuiește în Moldova.

Desigur, există și numeroase femei care au votat AUR, precum există și ardeleni, absolvenți de doar patru sau opt clase sau oameni cu vârsta peste 30 de ani. Dar fraza de la începutul paragrafului cuprinde trăsăturile importante ale portretului.

Unele aspecte sunt cvasi-absente: AUR nu a avut succes defel în rândul românilor cu studii superioare, cu vârsta peste 60 de ani sau în rândul votanților din sudul Olteniei, care au rămas fideli PSD.

De asemenea, o corelație negativă apare între numărul voturilor pentru USRPLUS într-un județ la europarlamentare și numărul voturilor AUR acum. Pe românește, în județele cu centre universitare mari precum și în fiefurile de bază ale partidului condus de Marcel Ciolacu, AUR a subperformat. Însă doar acolo.

Există o legătură puternică între profilul votantului AUR, așa cum l-am descris mai sus, și profilul românilor din țările din diaspora în care AUR a avut rezultate foarte bune. Mobilizarea la vot a diasporei are în spate logici și mecanisme complexe, iar în legătură cu acest subiect aș lăsa sociologii cu expertiză pe temă să se pronunțe. Aș observa totuși că rezultatele sunt fascinante prin complexitate.

În Spania a câștigat PNL. În Republica Moldova, de asemenea, liberalii au depășit la nici două mii de voturi PMP.

În Franța și SUA locul unu a fost ocupat de USRPLUS. Victoria AUR în Italia nu mă surprinde, dar cea din Germania este interesantă și oarecum neașteptată.

După ce AUR a intrat pe scena politică dislocând PMP, următoarea sa destinație – în cazul în care va fi coerent – este partea conservatoare a electoratului PNL. Posibilitățile sunt însă extrem de vaste, AUR putând ajunge în practic orice situație – de la un PPDD mai răstit dar la fel de efemer până la o componentă stabilă a peisajului electoral românesc.

Patru ani fără Ponta, Băsescu și Tăriceanu

Pro România a trecut pragul… dacă vorbim de votanții sub 60 de ani. Partidul lui Victor Ponta a pierdut însă catastrofal în competiția cu PSD în rândul vârstnicilor. Formațiunea condusă de Marcel Ciolacu a obținut 52% din voturile lor; Pro România doar 3%.

Pentru eșecul Pro România explicația nu o constituie o gafă catastrofală, ci o serie de mini-decizii neinspirate. Ca și la USRPLUS, a lipsit lovitura de imaginație, povestea seducătoare, aspectul care să aducă surpriză și emoție. Această situație este de obicei rezultatul oboselii psihice.

După cum poate ți-ai dat seama, partidele mari au avut anduranța necesară pentru a trece prin acest chinuitor vârtej, de 4 alegeri în 18 luni. USRPLUS a putut să rămână în picioare. Pro România, fără o bază socială care să poată fi distinsă: nu.

Orice discuție despre UDMR începe de la observația că, la parlamentare, Uniunea nu are nevoie de 5% din voturi pentru a accede în parlament. Ea are la dispoziție și un prag alternativ, adică obținerea a 20% din voturi în patru județe. Numărul votanților UDMR din regiuni unde nu te-ai prea aștepta să-i găsești a rămas la cote importante, deși nu chiar ca la europarlamentare. La acest început de decembrie au putut fi contabilizați 400 de votanți UDMR în Dâmbovița, 576 în Dolj, 770 în Prahova, 671 în Vaslui etc.

Concluzia pe care o propun: niciuna din figurile importante acum opt ani nu a mai rămas în prim plan. Crin Antonescu a plecat cel mai repede, fiind urmat acum de Ponta, Băsescu și Tăriceanu.

Dacă ne uităm la parlamentul ales atunci, au dispărut PDL, Forța Civică și PPDD. Puține perioade de opt ani din istoria parlamentarismului românesc au cunoscut o schimbare atât de rapidă.

Urmează alți ani cu întorsături de situații. Scorurile de acum sau din sondajele din 2021 o să pară incredibile celor care în 2023, în lumea post-pandemie, se vor așeza să judece raporturile de forță de pe scena politică.

Ei vor fi uitat de restricțiile introduse în această toamnă și de impactul lor asupra opțiunilor de vot, precum și asupra stării de spirit a non-votanților. Nu e ușor să găsești o țară europeană care să fi avut două scrutine majore (în speță locale și parlamentare) la doar câteva săptămâni distanță. Per total, ca societate, am trecut cu bine prin această încercare.

Notă: în acest articol am folosit valorile de la Senat. Cele de la Camera Deputaților includ și susținerea pentru organizații ce reprezintă minorități naționale cu ponderi mici, existând o dispersie mai mare.

Mulțumiri CURS și Avangarde pentru că au făcut publice datele exit poll-ului. Ele se află aici.