Afganistan. Cecenia. Ucraina. Ce nu învață Rusia din conflictele militare și ce s-ar întâmpla dacă de mâine n-ar mai fi Putin? Perspectiva unui istoric

Alex Olaru

Redactor Șef

Războaiele dintre Rusia și Republica separatistă Cecenă Ichkeria sunt, până la un punct, asemănătoare cu cel din Ucraina, de astăzi. Cel puțin simbolic, din perspectiva unei rezistențe în fața ambițiilor teritoriale, dar mai ales politice, ale regimului de la Kremlin. 

Ambele conflicte au avut motivații de ordin intern. Înainte de a lua decizia politică a celei de-a doua intervenției militare în Cecenia, Putin, atunci premier, devenit președinte după doar câteva luni, s-a străduit să vândă conflictul populației. 

În privința conflictului cecen a reușit, folosind și atentatele din orașele rusești despre a căror proveniență cu adevărat cecenă rămân foarte multe întrebări, după cum explică istoricul Cosmin Popa, cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului. 

„A încercat același lucru și în privința conflictului cu Ucraina, însă cu mai puțin succes. Ceea ce unește firul politic roșu între cele două agresiuni ale Rusiei, cea din Cecenia și războiul din Ucraina este încercarea regimului politic de la Moscova de a consolida societatea în jurul președintelui Putin”, dezvoltă istoricul, într-un amplu interviu acordat PressOne. 

De unde vine însă lipsa de scrupule în a ucide civili și a distruge orașe care fac parte chiar din lumea și etosul ruse, după  cum pretinde chiar propaganda Moscovei? Cum se explică deformarea istoriei, astfel încât să servească mereu intereselor politice de moment ale regimului de la Kremlin? Și cum va arăta lumea peste 50 de ani? Sunt câteva din întrebările la care răspunde istoricul Cosmin Popa. 

PressOne: Trupele ruse se plasează, înainte de al doilea război cecen, de-a lungul granițelor cu Cecenia. Capitala Groznîi este asediată și aproape rasă de pe fața pământului. Foarte mulți civili mor, sunt sacrificați. Cum se explică similitudinile ce privesc metodele Armatei ruse? De unde vine obsesia pentru asedierea unui oraș?

C.P.: Vorbim despre contextul cultural, politic, propagandistic, ideologic în care sunt educați și instruiți generalii ruși. Pentru Rusia experiența celui De-al Doilea Război Mondial în formarea viziunilor politice asupra războiului a generalilor este definitorie. Într-o manieră absolut neinteligibilă pentru mine, ca istoric, îmi dau seama că la nivelul generalilor ruși, războiul din Afghanistan, mult mai apropiat de ce se întâmplă acum în multe părți ale lumii, a lăsat urme doctrinare mult mai puțin adânci decât m-aș fi așteptat.

În mod paradoxal, dacă ne uităm istoria Rusiei, ei au nenumărate experiențe în care capitalele sau orașele principale, orașele politice au fost abandonate cu scopul păstrării capacității politice și militare de a riposta agresiunii. S-a întâmplat în timpul războaielor napoleoniene. Este totuși țara care și-a incendiat mari orașe, Moscova, pentru a-și impulsiona mișcarea de partizani. Îmi vine în minte romanul Război și Pace.

Sankt Petersburg, Rusia, 6 martie 2022: poliția arestează mii de tineri care protestau contra războiului din Ucraina. Foto: Stringer - Anadolu Agency

La fel, în al Doilea Război Mondial, Stalin a evacuat administrația din Moscova, rămânând el acolo, pentru a pregăti mai bine riposta dată germanilor, în decembrie 1941. Cu toate acestea, capitalele joacă un rol simbolic extrem de important în felul în care generalii ruși planifică războaiele. Așa s-a întâmplat și cu Groznîi, care a fost bombardat sălbatic în anii 90. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

PressOne: A urmat o perioadă de insurgență, care durează până în ziua de astăzi. Pe baza precedentului cecen, de ce ar fi presupus Putin că poporul ucrainean se va conforma și că oamenii îi vor primi pe soldații ruși cu flori?

C.P.: Ca și germanii în timpul regimului nazist, rușii dovedesc o remarcabilă capacitate de a lua cuvintele propriei propagande drept adevăr. Gândiți-vă că această atitudine de negare absurdă a existenței poporului ucrainean se bazează pe o tradiție culturală, istoriografică, literară, ideologică și propagandistică de aproape 100 de ani, în care ucrainenii au fost priviți ca o ramură a rușilor.

Complexitatea lingvistică și culturală din Ucraina, prezența unei minorități rusofone consistente, au încurajat acest lucru. Însă rușii sunt pur și simplu prizonierii propriei propagande. Iar această propagandă este alimentată nu doar de ceea ce spuneam, de o întreagă tradiție culturală, ci și de felul în care este structurat regimul politic rus. O structură care se împotrivește din toate încheieturile sale percepției adevărului, la nivel politic. 

PressOne: Este posibil ca intervenția militară din Siria și menținerea la putere a regimului al-Assad să fi conturat la Moscova imaginea unei Armate puternice?

C.P.: Sigur că și acest lucru a jucat un rol important. Numai că trebuie să nu uităm un lucru fundamental. Susținerea și influența de care se bucură Rusia în Siria este un fapt istoric. Ea nu este un fenomen politic recent. Încă de la sfârșitul secolului al 18-lea, Rusia a privit Siria ca pe o regiune de interes și influență politică în Mediterana Orientală.

Rusia a ajuns să controleze orașe pe care le-a pus la dispoziția regimului al-Assad distrugându-le fără niciun fel de precauții pentru populația civilă și apoi folosind pentru controlul la sol armata siriană. Așa se explică și de ce acum Rusia a apelat la mercenari din Siria, așa zis voluntari, pe care ar avea în vedere să îi folosească în viitoarele lupte urbane din Ucraina. 

PressOne: Vă propun să ne uităm și peste războiul sovietic din Afganistan. Putin pare acum că încearcă să capete o aură de țar. Însă în ce măsură ar putea fi de fapt un Brejnev din timpul acelui conflict militar, un lider îmbătrânit și încăpățânat într-un conflict pe care îl vrea cu orice preț?

C.P.: Este o paralelă interesantă, asupra căreia mi-ar trebui însă mai mult timp de gândire. Ce pot să spun este că și decizia intrării Uniunii Sovietice în Afganistan, în 1979, a fost în bună măsură rodul imaginarului politic sovietic.

Sigur, sub presiunea informațiilor direcționate politic de către șeful de atunci al KGB-ului, Andropov, cel care i-a și succedat lui Brejnev la conducerea URSS. S-a creat percepția faptului că Statele Unite și CIA urmează să transforme Afganistanul într-o bază de atac împotriva Uniunii Sovietice. Și atunci a apărut acest sentiment al urgenței, care a dus la decizia intrării în Afganistan. 

Spre deosebire de ce se întâmplă acum în Ucraina, să știți că la sfârșitul conflictului din Afganistan, URSS ajunsese să controleze în jur de 80% din suprafața acestei țări. Și chiar și așa nu a reușit să împiedice funcționarea rețelelor de insurgență și aprovizionarea lor, prin Pakistan, de către SUA. 

PressOne: Cu atât mai mult pare că Federația Rusă de astăzi nu a învățat de fapt nimic din conflictele militare în care a fost implicată în trecut. De ce?

C.P.: Sigur. Totul ține însă de incapacitatea rușilor de a-și absorbi critic istoria. Atunci când cauți cu tot dinadinsul să-ți dovedești ție și alor tăi faptul că tu ai avut în toate momentele istorice definitorii o poziție dreaptă, morală, ireproșabilă, este foarte greu să-ți interpretezi critic evoluția istorică.

De aceea percepția că Rusia se încăpățânează să nu învețe nimic din trecut este adevărată. Dar vă asigur că există oameni și structuri în Rusia care interpretează în mod critic ceea ce s-a petrecut în istoria recentă a acestei țări. Problema este că acești oameni nu ajung niciodată în proximitatea factorului politic și nu îi pot influența deciziile. 

O femeie privește în timp ce președintele Vladimir Putin ține un discurs pe tema Ucrainei. Foto: EPA/Anatoly Maltsev

PressOne: Timpurile s-au schimbat, iar astăzi informația circulă chiar și atunci când se încearcă o contaminare a ei cu propagandă sau cenzură. Cum vă explicați că invazia din Ucraina l-ar fi ridicat totuși, în plan intern, pe Vladimir Putin în sondaje? 

C.P.: Este un mecanism clasic pe care se bazează regimul la putere în Federația Rusă. Comunicarea unor decizii grave sub forma unui reflex de apărare pe care l-ar dezvolta Rusia în fața atacului iminent sau chiar în desfășurare al Occidentului. 

PressOne: Ce rol au simbolurile pe care le accesează Federația Rusă? Am văzut Z și V pe tancuri, le vedem și pe hainele susținătorilor lui Putin. 

C.P.: Observ și eu cu o oarecare uimire eforturile de a explica proveniența și sensul acestor simboluri. În momentul de față eu cred că această încărcare cu sensuri oarecum absconse este o manevră de repliere a propagandei ruse, care s-a petrecut pe parcursul acțiunilor de război, fără ca ea să facă parte din planul inițial. De aceea și ceața care învăluie aceste simboluri. S-ar putea să mă înșel, timpul o va spune. Cred că în spatele acestei impresii de înțeles politic pe care vor să o degaje aceste simboluri nu este, de fapt, nimic. 

PressOne: S-a vehiculat în ultimii ani teoria că Republica Moldova ar fi un micro laborator pentru ce ar fi urmat să fie aplicat, la o scară mult mai mare, în Ucraina. Că s-ar fi urmărit exportarea unui model de federalizare către Ucraina. Cât de valabilă mai poate fi această ipoteză și ce se va întâmpla cu toate conflictele înghețate din proximitatea Federației Ruse sau de pe teritoriul său? 

C.P.: Este o întrebare pe care cred că nu o putem epuiza. În momentul de față, cel puțin. Este însă limpede că pentru mare parte din aceste conflicte înghețate, poate cu excepția celui dintre Armenia și Azerbaidjan, unde lucrurile stau cu totul altfel, felul în care va arăta armistițiul din Ucraina va da cel puțin o parte din cheia rezolvării problemei transnistrene. 

Inițial Moscova a urmărit declararea unei salbe de republici în teritoriile ocupate. De aici și încăpățânarea de a cuceri orașele, pentru că aveau nevoie de capitale zonale pentru declararea republicilor. Etapa „federalizării” Ucrainei cred că fost depășită în obiectivele de război ale Rusiei.

PressOne: Și atunci, concret, cum ar putea rezolva dosarul transnistrean pacea care ar urma să fie negociată între Moscova și Kiev? 

C.P.: Dosarul transnistrean are mai multe variabile. Una dintre ele ține cu siguranță de poziția Rusiei. Dar acum ține și de orientarea europeană a Moldovei. Suntem într-o etapă foarte fluidă, iar planurile s-au schimbat. Am trecut de la o implicare aproape iminentă a armatei transnistrene în conflictul din Ucraina la o perioadă de expectativă pe care o practică într-o manieră evidentă autoritățile din Transnistria. Adaug că unul din partenerii economici importanți al Transnistriei este România. Doar rezistența arhetipurilor mentale și culturale de tip stalinist și velicorus mai ține o parte din populația acestei regiuni din orientarea occidentală. 

PressOne: Rusia a implementat în regiunea separatistă transnistreană și apoi după conflictul din Nagorno-Karabah modelul trupelor „pacificatoare”. De fapt o ocupație militară sub pretextul păcii. Este posibil acest scenariu în Ucraina? 

C.P.: E foarte simplu: se declară trupele ruse care sunt surprinse în dispozitiv ca fiind trupe de menținere a păcii sub steag ODKB. 

Un moment important care s-a petrecut zilele acestea este modificarea Tratatului de Securitate Colectivă, prin sublinierea dimensiunii pacificatoare internaționale a acestui tratat. Lucru care mie îmi spune că din planurile Rusiei face parte desfășurarea unui contingent de trupe sub steagul ODKB, adică sub acest tratat, în teritoriile pe care le ocupă deja în Ucraina sau pe care urmează să le ocupe, cu scopul de „a stabiliza politic” situația și de a capăta un parfum de credibilitate legală și internațională pentru războiul ei de cucerire. 

PressOne: Cum ar putea accepta  sau legitima Occidentul un artificiu ca acesta, într-un moment atât de critic? 

C.P.: Cu siguranță că o astfel de inițiativă nu ar putea fi acceptată. Însă pierdem din vedere că deciziile politice majore pe care Rusia le ia au o adresabilitate consistentă către publicul intern. Totul depinde de măsura în care negocierile de pace reușesc să plaseze într-o realitate comună și militară cele două părți. 

Peste 3 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului declanșat de Putin. foto: Ioana Epure

PressOne: Cum poate Federația Rusă să fie o mare putere, statul pe care îl râvnește, fără a fi o țară condusă politic de un regim autoritar?

C.P.: Aceasta este o problemă care face cât un vagon de cărți. În măsura în care, în mintea rușilor, nu se va reuși decuplarea acestei percepții istorice potrivit căreia Rusia reușește să fie o mare putere doar dacă e și o dictatură, atunci există toate premisele istorice și culturale să considerăm istoria Rusiei ca pe un permanent ciclu de dictaturi, în diverse forme. 

PressOne: Sistemul ar urma să producă o nouă emanație, în locul lui Vladimir Putin?

C.P.: Da. Unul din obiectivele regimului Putin, încă din 1998, a fost asocierea solidă în percepția generală a rușilor a democrației cu anarhia, sărăcia și slăbiciunea. Și invers: asocierea dictaturii și a unei puteri centrale cu ceea ce propaganda numește „ridicarea din genunchi” a Rusiei. 

Dacă Putin va reuși să revină în fruntea rușilor, în mod simbolic, pe coama valului unei noi revoluții patriotice și conservatoare, atunci perspectivele dictaturii politice în Rusia sunt foarte solide. 

PressOne: Organizația Națiunilor Unite a părut, în ultimii ani de criză, mai degrabă un aparat birocratic anacronic, dacă îmi permiteți această evaluare. Dacă nu, sunteți binevenit să o contestați. Așadar ce reprezintă ONU astăzi?

C.P.: Foarte multe dintre percepțiile pe care le expuneți sunt adevărate. Pentru că ele se raportează la efectul concret al acțiunilor acestei organizații. Dar trebuie să ținem cont de faptul că ONU este expresia voinței politice cel puțin teoretice a celor trei mari câștigători ai celui de-al Doilea Război Mondial de a colabora în perioada postbelică. 

ONU a fost gândită în bună măsură de Roosvelt în acord mai cu seamă cu Stalin și mai puțin cu Churchill, ca o expresie a unui directorat al marilor puteri câștigătoare decise să colaboreze după război. În consecință, în esența mecanismelor ONU rezidă capacitatea fiecărei mari puteri participante în Consiliul de Securitate de a bloca intențiile agresive sau neprietenoase ale celeilalte. 

Atâta vreme cât marile puteri ale lumii se află într-o perioadă de conflict, reformarea ONU este extrem de greu de realizat sau aproape imposibil de făcut. 

Războiul din Ucraina poate întări parteneriatele dintre țările occidentale. 11.03.2022, Cotroceni. Foto: Ioana Epure

PressOne: FMI spune într-o analiză că războiul provocat de Rusia ar urma să modifice fundamental ordinea economică și geopolitica globală. Ne uităm, firește, și către China. Cum credeți că va arăta această refacere a ordinii mondiale și în ce măsură ar putea urma o perioadă de calm și, ideal, prosperitate?

C.P.: Percepția mea este că în absența unor răsturnări politice spectaculoase, nu numai la Moscova, ci în tot spațiul controlat politic de Rusia, asistăm deja la instaurarea a cel puțin trei universuri economice paralele. Cred că sancțiunile occidentale sunt menite să funcționeze multă vreme, tocmai în acest context. Ceea ce duce la crearea unor spații economice diferite. 

Pe lângă modelele economice formate în Occident și Rusia există și cel din China, iar ceea ce urmează să vedem este măsura în care aceste trei sisteme vor colabora și cât de importantă va fi această colaborare pentru asigurarea unei păci de lungă durată. 

PressOne: Rusia se retrage din Consiliul Europei. E contestată inclusiv CEDO. Senatul american votează în unanimitate o rezoluție în care Putin e numit criminal de război. La Haga Curtea Internaţională de Justiţie ordonă Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Tehnic și cinic, președintele rus este sau nu criminal de război?

C.P.: Putin este un criminal de război. Și nu de ieri, de astăzi. Putin comite crime în primul rând împotriva rușilor și a altora de foarte mult timp. Să ne uităm din perspectivă istorică la tot ceea ce a însemnat acest regim politic și să ne gândim că Putin a fost acceptat ca membru cu drepturi depline de comunitatea internațională după crimele din Cecenia, din Rusia, după uciderea lui Nemțov și a Annei Politkovskaia, după ocuparea Crimeei și încarcerarea lui Navalnîi, după deschiderea frontului din sud-estul Ucrainei. Și stai și te întrebi: de ce nu ar fi crezut Putin că îi merge și de data asta? 

PressOne: Ce s-ar întâmpla la Moscova dacă Putin ar înceta să existe, de mâine?

C.P.: Felul în care este organizat sistemul politic de astăzi, de fapt o dictatură a birocrației cu epoleți și felul în care au fost cultivate faliile politice și civilizaționale între marile segmente ale populației ruse provoacă acut problema unei perioade de tranziție. În absența unei revoluții asemănătoare ca amploare cu cea din februarie 1917 este aproape imposibil să-mi închipui o schimbare radicală de regim la Moscova. 

PressOne: Un prieten a mărturisit, recent, că e convins că trăim un început de Apocalipsă. Sigur, nu într-un sens biblic. Că lanțul evenimentelor care se întâmplă acum în lume e atât de rapid, încât direcția nu poate fi decât fatală. V-aș întreba așadar la final cum credeți că va arăta lumea peste 50 de ani, ținând cont de ce se întâmplă astăzi?

C.P.: Cert este că prăbușirea unor fundamente politice în care foarte mulți dintre noi ne-am născut, am crescut și ne-am maturizat creează cu siguranță la nivelul unora dintre noi percepția unui sfârșit de lume. Sigur că orice reașezare, dacă ne uităm din perspectivă istorică, a presupus înainte de toate tulburări majore, cu efecte politice, teritoriale, civilizaționale și umane dramatice.

Din acest punct de vedere putem spune cu certitudine că lumea postbelică s-a încheiat. Deja vorbim despre o nouă realitate politică. Însă obiectivul principal care trebuie să preceadă organizarea politică și civilizațională a lumii este pășirea într-o realitate pe care să o percepem, cel puțin într-o manieră satisfăcătoare, comun, cu toții. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€