Ileana Hotopilă a crescut 14 copii fără curent electric şi fără maşină de spălat. Fotografii: Lucian Muntean

A crescut 14 copii din închistrirea ouălor

Rămasă văduvă la nici 40 de ani, bucovineanca Ileana Hotopilă a reuşit să-şi crească singură cei 14 copii doar din închistrirea ouălor.

Ea mărturisește că cel mai mult i-ar fi plăcut să predea într-o şcoală acest meșteșug, pe care l-a învățat din bătrâni. N-a putut să intre în sistemul de învăţământ, pentru că a absolvit doar opt clase.

PressOne vă prezintă povestea unei artiste populare mântuite de o tradiție specifică sărbătorilor de Paşti. Ne-a spus-o chiar ea, în Joia Mare, din spatele mesei sale cu ouă încondeiate de la Muzeul Țăranului Român (MŢR) din Capitală.

*

De loc, Ileana Hotopilă e din Lupcina, un sat din comuna suceveană Ulma, „la 40 de kilometri mai sus de Mănăstirea Putna”. 15 copii a născut Elisaveta, mama sa, dintre care doar zece au supraviețuit.

A fost învățată cu munca de mică. La 7 ani deja cosea și țesea, iar mama sa începea s-o ia în nopţi lungi de șezătoare.

„Știu să cos, să țes, pe astea le-am învățat de la mama, eram mici. Ia asta de pe mine am făcut-o la 14 ani. La școală, după orele de lucru manual, eu continuam să cos în pauze, că îmi plăcea.

Pe vremuri, în casă erau stative pentru țesut. Femeile coseau și torceau. Aveau timp. Acum, nu știu, că nu mai este timp. Și copii mulți aveau femeile, dar era timp.

Mai mergeam câteodată la șezătoare de cusut cu surorile mele, la femeia primarului. Unele împleteau, noi coseam, mama torcea lână, altele țeseau și stăteam așa până la 2-3 noaptea. Povesteau femeile din trecut, iar noi le ascultam. Bătrânii povesteau și din război, dar noi, cum eram mici, nu realizam.”

A deprins arta încondeierii ouălor când avea 10 ani, de la o mătușă pe nume Parasca. Femeia trăia în casa bătrânească și, pentru că nu avea copii, înfiase un frate de-al Ilenei Hotopilă.

„Mergeam la școală și simțeam că trebuie neapărat să intru și la mătușa, deși mama zicea să nu stau. Dar eu trebuia să stau puțin, s-o ajut la ouă. Aveam ambiția asta. Și acum, oriunde merg, dacă stau câteva zile și nu lucrez, când ajung acasă trebuie să fac numaidecât.

Am început cu motive bătrânești: cale rătăcită, laba gâștei, frunza stejarului. Pe urmă am inventat. Când începi să lucrezi, îți vine din imaginație.

Astăzi suntem doar trei surori care lucrăm. Dintre noi, Maria Zinici, sora cea mare, este și cea mai cunoscută. Alte două surori nu pot să facă deloc, nu au răbdare.”

„Nu vă supărați, am cumpărat unul din ăsta de dimineață și aș vrea să-l schimb. Se poate? Am avut reclamații acasă, că mai avem unul foarte asemănător”, o întrerupe o doamnă din povestit.

„Păi luați-l pe care vreți”, răspunde Ileana Hotopilă cu voce egală, după care îşi reia firul gândurilor.

„Eu lucrez tot timpul anului. Doar cât am de lucru afară nu încondeiez, adică la fân, la prășit, cu animalele. Am 15 hectare de teren și 13 animale, cal și porci și de toate. Dimineața mă scol la 6, mă duc să fac curat în grajd, mă întorc să-mi fac de mâncare și mă pun la lucru.

Ouăle se pregătesc prima dată: se face găurică, se scoate conținutul, se spală, se usucă și apoi se începe încondeierea. Fac un model cu ceară neagră și pe urmă colorez. Mai întâi se lucrează pe alb – liniile albe pe care le vedeți s-au dat mai întâi cu ceară -, apoi se face galben și se dă din nou cu ceară, ca să rămână linii galbene, pe urmă cu roșu și, la sfârșit, se șterge ceara la cald și rămâne așa cum îl vedeți. Cele cu ceară în relief se pictează direct și se lasă ceara acolo. Este tot o tehnică tradițională, dar mai nouă.

Folosesc vopsea de lână de la ucraineni, că nu știu de ce în țara noastră nu mai avem vopseluri ca lumea. Gallus-urile alea nu mai sunt bune de nimic, ouăle sunt foarte pretențioase și, dacă nu e vopsea bună, nu poți să faci nimic cu ele.”

Ceara colorată cu vopsea de lână e folosită pentru pictarea ouălor cu model în relief.

„Pe ăsta l-am schimbat și pe astea două le cumpăr. Mai sunteți și după Paști, că vine o nepoată?”, intervine doamna de mai înainte.

„Nu știu sigur dacă mai sunt, dar cel mai bine mă sunați și vorbim”.

La standul Ilenei Hotopilă de la MŢR apar o mamă cu fiul ei, care e nerăbdător să picteze ouă. Băiatul participă la un atelier de încondeiat și a venit să exerseze.

Ileana Hotopilă trage în viteză un contur pe ou, îi pune copilului chișiţa în mână și îi arată pe unde să umple cu ceară colorată.

Ileana Hotopilă îşi deschide sufletul şi ne povesteşte că a trecut prin momente foarte dificile.

Nici acum nu s-a împăcat cu moartea soțului ei, în noiembrie 1998. Era însărcinată în luna a șasea cu al 14-lea copil, când a primit vestea că bărbatul ei a fost victima unui accident rutier.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Au urmat ani grei.

„Când a murit soțul, copilul cel mare avea 18 ani, el lucra la ouă. Al doilea și al treilea s-au dus să lucreze la pădure, cu calul. Veneau seara frânți, iar a doua zi se trezeau la 4, ca să mă ajute pe mine până la 6.

La doi ani după ce a murit soțul mi s-a îmbolnăvit unul dintre băieți, a avut osteomielită, adică o infecție la ambele picioare. Am avut noroc că am dat de un doctor foarte bun în București. Doi ani mi-a stat copilul mai mult la spital decât acasă, dar s-a făcut bine.”

Doar iscusința în închistrirea ouălor a ajutat-o să meargă mai departe şi să-și crească singură copiii.

Cu puțin timp înainte ca soțul să-i moară, fusese cooptată de o echipă de americani într-o afacere cu ouă încondeiate.

„Americanii ne-au găsit la un târg, tot la Muzeul Țăranului Român. Ne-au luat pe noi patru care eram acolo și ne-au dus la niște seminarii. Ne-au învățat cum să preluăm comenzile şi cum să le zâmbim clienților. Şi pe urmă ne dădeau comenzi.

Făceam și 3-4.000 de ouă pe comandă. A durat vreo 6-7 ani, pe urmă au zis că nu le mai merge. Însă am avut mare noroc cu ei în acea perioadă grea, pentru că, atunci când aveam nevoie de bani, ei îmi dădeau și în avans.”

Tot americanii i-au dat Ilenei o idee care a făcut-o faimoasă: de ce să nu încondeieze ouă şi pentru brad?

„Țin minte că mă întorceam de la seminar. Eram pe tren și mă gândeam cum aș putea să fac şi cu motive de Crăciun, cum ne spuseseră americanii. Când am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să încerc. Şi mi-au ieșit ouă cu Moș Crăciun și cu săniuțe.

După ce am făcut eu, în al doilea an au copiat și alte femei, dar nu pot să facă ele cum fac eu. Se cumpără și ouăle de Crăciun, mai ales în străinătate. Le pun agățătoare și fundiță.”

Ca să ne arate cum se pictează simbolurile de iarnă, artista a trasat pe loc, cu ceară neagră, conturul unui Moș Crăciun.

A fost doar un pas până când ea însăși a luat drumul străinătății, invitată la târguri tradiționale din toată lumea.

„Prima ieșire a fost în Olanda, apoi Germania, de două ori în America. Am stat 6 luni în Chicago, unde am închistrit ouă. Am făcut expoziții trei luni și pe urmă am stat la o familie și am lucrat.

Acasă, fata a doua a fost mamă pentru copiii mei. Avea grijă și de animale, de toate. Apoi am fost în Franța, în Belgia, în Bulgaria, în Ucraina. Țara asta am umblat-o toată. Merg în fiecare an la Viena.”

În funcție de complexitatea modelului, încondeierea unui ou după metoda tradiţională durează 2-3 ore.

Ileana Hotopilă spune că a reușit să inițieze 13 fete în meşteşugul încondeierii, însă doar trei mai pictează astăzi. I-ar fi plăcut să poată împărtăşi această tehnică mai multor copii, însă nu a putut deveni profesoară.

„Fetele terminaseră clasa a opta și am zis să le învăț o meserie. Le-am și plătit. Le încurajam mereu că e bine, dar că se poate și mai bine. Nu le spuneam niciodată că n-au făcut cum trebuie, că le descurajam. După ce s-au căsătorit însă, cele mai multe au plecat din sat.

Am vrut să predau și ore la școală. Directorul mi-a spus însă că, dacă n-am liceu, nu pot să predau. Eu am făcut opt clase primare, pentru că eram copii mulți la părinți și nu aveau posibilități să ne țină la școală, cu toate că noi învățam bine. Mi-ar fi plăcut să fac un liceu. Apoi, dacă am avut în fiecare an câte un copil mic, n-am avut când să mă mai reapuc de școală.”

Ileana Hotopilă folosește ceară neagră, încălzită de un bec de 75W, pentru a trasa conturul simbolurilor pe care le pictează.

*

Ileana Hotopilă s-a măritat la 18 ani. Se ştia din copilărie cu cel care i-a devenit soţ.

„Pe atunci, aşa se măritau fetele, la 17-18 ani, că pe urmă ziceau că suntem prea bătrâne. Eu cu soțul ne știam de mici, eram din același sat. El era singur la părinți, eu eram dintr-o familie mai numeroasă. Nu era cine știe ce de înstărit, dar să fii singur la părinți era altceva.

Eu aveam mulți băieți, așa, dar niciunul nu-mi plăcea. Eu ziceam că n-o să mă mărit. Când am început să vorbim, eu n-aveam 18 ani împliniți, el n-avea 20. Mă gândeam că n-are nici armată măcar. La 20 de ani, băieții mergeau în armată. Eu ziceam să ne căsătorim pe urmă, dar în final s-a dus mai târziu, după ce am făcut și primul copil.

El era cuminte ca o fată, ba mai rău ca o fată, nu mergea nicăieri. Noi, în 20 de ani de căsnicie, n-am avut un cuvânt de gelozie. Foarte bună înțelegere am avut și pe urmă a venit necazul ăsta. Pleci de acasă și nu știi dacă te mai întorci sau nu te mai întorci. Așa a fost de la Dumnezeu să fie.

Mi-a fost tare greu cu toți copiii, că atunci n-aveam mașină de spălat, n-aveam curent electric. Dar n-am vrut să fac păcate. Nici mama n-a făcut niciun avort.”

Astăzi, doar 13 dintre copiii ei mai sunt în viață. Dar toţi lucrează în străinătate: băieții în Anglia, fetele, în Irlanda.

„Nicu, băiatul bolnav de osteomielită, a făcut și liceu, clasele a noua și a zecea. După aia a venit un israelian și l-a luat în vacanțe să lucreze la construcții. A furat meseria și mi-a zis – mamă, eu nu mai merg la școală, mai bine merg la muncă. La 18 ani construia o casă de la temelie până la cheie, împreună cu frații lui. Acum are o firmă de construcții în Anglia, unde lucrează toți băieții mei.”

– Nicu al câtelea e?

– Păi stați să văd, Ghiță, Geta, Violeta, Mihai, Liliana… Nicu e al șaptelea copil.”

Chiar dacă a născut 14 copii, Ileana Hotopilă tot singură e în gospodăria ei din Bucovina. Şi tot speră că, într-o zi, copiii i se vor întoarce acasă.

„Doar Nicu și-a luat casă acolo, în Anglia, ceilalţi își construiesc case aici și vor să se întoarcă. Eu îi aștept.”

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...