Mural anti-Putin creat de artiștii ieşeni “HarceaPacea”, Burok și Vladude. Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

6 narațiuni ale propagandei putiniste despre războiul din Ucraina

Atât înainte, cât și după invadarea Ucrainei de trupele rusești, în spațiul public românesc și internațional au început să circule mai multe narațiuni care servesc, într-un fel sau altul, intereselor Kremlinului. 

Câteva dintre aceste narațiuni nu sunt deloc noi, au fost răspândite atât în timpul protestelor Euromaidan din Ucraina, cât și ulterior, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia și izbucnirea războiului din regiunea Donbas. Sunt narațiuni atât de prevalente în anumite bule politice, mass-media sau ale Internetului, încât deseori, poate și din oboseală, ne mulțumim să le semnalăm, să spunem că sunt propagandă pro-Putin, ca apoi să ne vedem liniștiți de ale noastre. 

Totuși, de ce continuă să fie diseminate iar și iar de diverși actori din spațiul public românesc? De ce ajung să prindă chiar și printre oameni de bună credință, educați, care n-au vreun interes financiar sau de altă natură să-l apere pe Putin? 

Pentru a contextualiza și explica puțin mai în detaliu aceste narațiuni, PressOne a stat de vorbă cu Marius Ghincea, cercetător la Institutul Universitar European (IUE) din Florența, expert în politici publice și asistent universitar la Johns Hopkins School of Advanced International Studies, unde predă un curs introductiv de relații internaționale.

„Ucraina este o țară inventată”

În discursul ținut înainte de invazie, cel de recunoaștere a republicilor separatiste din Donbas, Putin numește Ucraina o creație bolșevică, o țară inventată de Lenin. O afirmație care poate fi demontată printr-un simplu search pe Google privind istoria identității naționale ucrainene, dar care prinde în cercuri intens ideologizate. Marius Ghincea spune că atunci când Putin afirmă despre Ucraina că este „inventată”, acesta pune la îndoială însăși existența unei identități naționale ucrainene.

„O națiune este o comunitate culturală, de limbă și istorie. Care poate exista fără un stat (care este o entitate politică și administrativă și la rândul lui poate exista fără națiune) sau pe dimensiunea mai multor state. 

Dacă spui, spre exemplu, că a existat o națiune română înainte de 1918, atunci această națiune nu era doar Regatul român, ea exista și în Imperiul Austro-Ungar, în Transilvania. Putin spune acum că nu există națiunea ucraineană, entitatea culturală separată de cea rusă. Și dacă nu există o entitate culturală separată de cea rusă, atunci nu există nicio așteptare legitimă pentru un stat ucrainean”, explică cercetătorul. 

Pe negarea națiunii ucrainene și delegitimarea statalității Ucrainei se sprijină invazia rusească din ultima săptămână. Pentru Putin, a spune că ucrainenii sunt un popor de sine stătător e același lucru cu a spune că românii din Oltenia sunt un popor separat de cel românesc și ar trebui să aibă propriul stat. Astfel, în realitatea paralelă construită de revizionismul istoric rusesc, războiul împotriva Ucrainei este cea mai firească cale de urmat pentru a reîntregi Rusia Mare. 

Un alt argument adus în sprijinul afirmației că statul ucrainean este inventat vizează vechimea acestuia. Pentru revizioniști, un stat e legitim doar dacă este „vechi”. „Dar ce înseamnă vechi, până la urmă?”, se întreabă Marius Ghincea. România, de exemplu, există ca stat abia din 1859. O fi suficient? Ne-ar fi trebuit 1000 de ani de existență ca să fim un stat legitim? 

Din punctul de vedere al lui Marius, apelul la vechime n-are nicio legitimitate, pentru că națiunile sunt, în general, constructe sociale, iar multe dintre ele nu existau deloc înainte de secolul 18. 

Altfel, într-adevăr, Ucraina există ca stat suveran și independent de „doar” 31 de ani, declarându-și independența în 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, ideea unei națiuni ucrainene distincte de cea rusă e veche de secole. Faptul că proiectul național ucrainean n-a reușit să prindă cheag până recent, să se concretizeze într-un stat suveran și independent, a fost o consecință a mai multor tipuri de imperialism, inclusiv cel țarist și cel sovietic. 

Ce face Putin acum se înscrie într-o îndelungată tradiție de sabotare a proiectului ucrainean.

„Proiectului național ucrainean nu i s-a permis să se dezvolte așa cum s-a dezvoltat, spre exemplu, națiunea rusă. Sau cum s-a întâmplat cu națiunea română, care după 1859 a avut programe și proiecte sistematice de naționalizare prin educație de masă, învățământ gratuit și obligatoriu de patru clase, în care ai harta pe perete, ești pus să înveți imnul, ți se predă o înțelegere a istoriei bazată pe mituri cu Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și așa mai departe. 

În cazul Ucrainei, acest lucru n-a fost posibil, a fost sub talpă rusească și asta a dus la o rusificare a unei mari părți a populației.

Abia după 1990 avem parte de o resurgență a proiectului național ucrainean. Dacă Putin câștigă această bătălie și impune un guvern rusofil la Kiev, atunci proiectul național ucrainean colapsează pentru alte câteva decenii. 

Dacă pierde, războiul va fi unul dintre elementele fundamentale pentru mitologia națională ucraineană, va pune bazele viitoarelor generații de ucraineni în mentalul colectiv. Războaiele în general creează solidaritate socială și coeziune. Te identifici cu celălalt, pentru că suferiți la fel”, crede Marius Ghincea. 

„Ucraina este un stat nazist și trebuie denazificat”

În discursul ținut joia trecută, înainte de invazie, Putin n-a numit „război” incursiunea militară a Rusiei, ci operațiune de „demilitarizare” și „denazificare”. Acuzațiile de „nazism” aduse Ucrainei nu sunt noi, sunt folosite încă din 2014, pentru a justifica anexarea Crimeei și sprijinul acordat de Putin mișcărilor separatiste din Donbas. 

Și ca multe alte minciuni ale Kremlinului, acuzația pleacă de la un sâmbure de adevăr. În Ucraina există, într-adevăr, un cult al unor personalități istorice care au colaborat cu Germania Nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în vestul țării, unde figuri de extremă dreapta precum Stepan Bandera sunt privite cu ochi buni de o parte considerabilă a populației. 

Totodată, Ucraina va avea de abordat cândva problema batalionului Azov, grupare paramilitară neo-nazistă din Mariopol care în 2014 a fost integrată în structurile armate ale țării și care într-un raport ONU din 2016 a fost acuzată de crime de război și încălcări ale drepturilor omului în zona Donbas.

Acestea fiind spuse, merită menționat însă că Ucraina nu este singura țară din Europa de Est care are o relație problematică cu figuri fasciste ale istoriei. În România, fie că ne place să recunoaștem sau nu, există încă un cult al așa numiților „sfinți ai închisorilor”, mulți dintre ei foști legionari. 

De asemenea, dictatorul Ion Antonescu – criminal de război și responsabil pentru Holocaustul din România – este considerat un mare patriot și strateg de mulți români, conform unui sondaj publicat în decembrie anul trecut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului, „Elie Wiesel”. 

Înseamnă asta că România este un stat nazist în cel mai propriu sens al cuvântului și trebuie denazificat urgent de trupe rusești? 

În plus, influența batalionului Azov în societatea sau politica ucraineană este mult exagerată. La alegerile parlamentare din 2019, partidul afiliat grupării și alte forțe ultranaționaliste din țară au reușit să adune doar 2,15% din voturi, scor care nu le-a permis să intre în Rada Supremă, parlamentul unicameral al Ucrainei. Marius Ghincea crede că încercările lui Putin sau ale altora de a portretiza Ucraina drept o țară nazistă sunt ridicole. 

„Narațiunea e din 2014, când regimul de Kremlin s-a uitat la unele grupulețe de extremă dreapta care erau parte a Euromaidanului și a generalizat asupra întregii mișcări. Și cred că asta merge foarte bine în spațiul ex-sovietic – și aici e doar o speculație – pentru că acolo încă sunt foarte proeminente narațiunile sovietice legate de cel de-al Doilea Război Mondial, marele război patriotic de apărare a țării, cum mai este el numit. 

Vezi atât în narațiunile ucrainene, cât și cele rusești, preluarea unui repertoriu discursiv, a unor idei, a unor meme, moduri de a formula niște idei care aduc aminte de războiul patriotic. Zelenski și comunicatorii ucraineni adoptă aceeași strategie în revers, în care îi acuză pe ruși că sunt fasciști.

E un instrument retoric. Guvernul de la Kiev nu e nazist, are un președinte ales care este evreu, cam greu să fie nazist. E un reductio ad-hitlerum, o eroare logică”, spune cercetătorul. 

„Expansiunea NATO amenință securitatea Rusiei”

O altă narațiune prevalentă în spațiul public românesc și cel internațional este că Rusia a fost împinsă de expansiunea post ’90 a NATO să facă ce face astăzi. Că Putin și rușii în general s-au simțit încolțiți de intrarea în Alianța Nord-Atlantică a unor state care odinioară făcuseră parte din URSS sau din Pactul de la Varșovia. 

E o convingere pe care o au oameni de toate felurile, de stânga, de dreapta, oameni simpli, politicieni, cercetători din mediul academic

Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună toți aceștia, crede Marius Ghincea, este următoarea: ce s-ar fi întâmplat dacă NATO nu s-ar fi extins?

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

„Logica cauzală a argumentului sună așa: NATO se extinde, Rusia se simte amenințată și devine revizionistă, începe să fie foarte agresivă pentru că se simte victimizată. Ei bine, când avem astfel de argumente, trebuie să ne întrebăm care sunt contrafactualele, care-s posibilitățile alternative. Dacă extinderea NATO nu s-ar fi întâmplat, am mai fi văzut o extindere a revizionismului rusesc?”, se întreabă expertul.

Ghincea crede că revizionismul rusesc ar fi renăscut indiferent dacă avea loc sau nu o extindere a NATO. Din punctul lui de vedere, nu extinderea alianței contează aici, ci cât de puternică este (sau se simte) Rusia. Dacă ea rămânea slabă, cum era în anii ‘90, pretențiile imperialiste de astăzi n-ar mai fi avut aceeași greutate, nu le-ar fi luat nimeni în serios. Dar pentru că sub conducerea lui Putin a fost demarat un proces etapizat de reclădire a puterii militare, de reînarmare, Rusia a devenit mai asertivă, mai încrezătoare. 

„Ce explică comportamentul rus este că acum poate. Când nu putea, nu făcea. Acum, că poate, face”, spune Marius Ghincea.

Pentru a argumenta această teză, cercetătorul român face o comparație cu ce s-a întâmplat în Asia de Sud-Est, unde aliații apropiați ai Statelor Unite au rămas cam aceiași în ultimii 40 de ani – Japonia, Taiwan și Coreea de Sud. În schimb, în tot acest timp, China a devenit o superputere economică și militară. Și pe măsură ce a devenit mai puternică, a început să fie mai revizionistă, mai asertivă cu cei din jur. Doar pentru că poate. 

Așadar, o limitare a expansiunii NATO n-ar fi garantat o Rusie mai puțin imperialistă. Ar fi garantat, însă, că statele din Europa Centrală și de Est ar fi fost mult mai slabe și clientelare, dar și mai puțin pregătite să răspundă unor pretenții revizioniste ale Rusiei, crede expertul. 

„Fără UE și fără NATO ele n-ar fi avut nici resursele, nici stimulentele instituționale, politice, culturale să se reformeze, să-și dezvolte instituții, să-și dezvolte capabilități de apărare și așa mai departe”

Marius Ghincea

La pachet cu asta vine mai vechea supărare a rușilor că liderii occidentali ar fi promis că nu se vor extinde în Europa de Est și apoi au făcut exact pe dos. Și este adevărat, această promisiune a existat. 

Însă consensul istoricilor americani și europeni este că au existat promisiuni strict informale în acest sens, nimic scris. Iar atunci când au fost făcute, nimeni nu-și punea problema de extindere. Nu e de parcă azi a dispărut URSS-ul, mâine au hotărât americanii că gata, extind NATO în mod unilateral. 

„În 1990, americanii, germanii și francezii au emis promisiuni informale liderilor ruși, dar într-un anumit context social și politic. Context care nu mai e valabil, s-a schimbat pe parcurs. Chiar dacă au existat diverse promisiuni, nu te poți aștepta ca statele să fie blocate pentru totdeauna în ceea ce au promis acum 30-50 de ani”, spune cercetătorul. 

Extinderea propriu-zisă, crede Ghincea, a fost rezultatul „unei dinamici de evenimente”. La sfârșitul anilor ‘90, cumva și pe fondul conflictului civil din Iugoslavia, în Europa Centrală și de Est exista o dorință foarte puternică a statelor din regiune să intre în NATO. De cealaltă parte, occidentalii erau foarte refractari în a susține atât extinderea Uniunii Europene, cât și pe a Alianței Nord-Atlantice. 

„Au fost supuși unor presiuni morale, normative, economice, atât interne, din societățile lor, cât și din partea est-europenilor care voiau să intre în club. Mai degrabă, est-europenii au pus o grămadă de presiune pe occidentali să-i lase înăuntru. Asta nu înseamnă că, ulterior, occidentalii nu au profitat de pe urma asta, dar na, fiecare și-a urmărit interesul”, povestește Marius Ghincea.

„Statele Unite ale Americii și NATO au făcut în Kosovo, Irak sau Libia fix ce face Rusia astăzi”

Aici, eroarea logică și tehnica propagandistică folosită (nu doar de actori de rea-credință) este evidentă: se numește whataboutism și este utilizată, de regulă, pentru a distrage atenția de la greșeli sau atrocități curente prin apel la greșelile trecute ale oponentului.

Pe românește, un apel la ipocrizie – Occidentul n-are voie să critice războiul dus astăzi de Rusia pentru că și Occidentul a invadat în trecut țări suverane.

„Argumentul de destructurare a unui whataboutism e simplu – faptul că ăia au făcut o prostie, nu înseamnă că li se permite și altora”, crede Marius Ghincea.

Adevărul este trunchiat și prin condamnarea la pachet a unor evenimente foarte diferite între ele. Intervențiile din Kosovo, Irak și Libia nu-s totuna. Justificările au fost diferite, intențiile au fost diferite, contextele au fost diferite. De partea cealaltă a dezbaterii poate apărea tentația să le aperi sau justifici tot la pachet, ceea ce din nou este o eroare. 

De pildă, atât invazia din Ucraina, cât și cea din Irak se aseamănă în cel puțin o privință – ambele s-au bazat pe niște minciuni. Dacă în Ucraina e folosit pretextul denazificării, în Irak s-a folosit, printre altele, pretextul armelor de distrugere în masă, pe care, spuneau americanii, Saddam încă le-ar fi deținut, lucru care s-a dovedit a fi neadevărat.

„În Libia poți afirma, de exemplu, că intervenția militară s-a făcut pentru că efectiv Gaddafi trecea la acțiuni de genocid. La fel și în Iugoslavia. Pentru că tot aud comparația cu Kosovo. De altfel, întreaga justificare pe care Putin o folosește bate spre justificarea intervenției din Kosovo. 

Și nu poți compara. Acolo erau războaie de 4-5 ani, războaie civile care erau efectiv de epurare etnică, de genocid, dovedit înainte de intervenție. Intervenția a fost autorizată internațional de ONU și a fost doar aeriană. Adică nu a inventat nimeni pentru a pune un regim loial la Belgrad. Lucru care se și vede – la Belgrad avem acum un președinte care e pro-rus, două decenii după acele evenimente”, spune expertul.

„România n-ar trebui să se implice sau România ar trebui să-și revendice teritoriile pierdute”

În bula naționalistă, au înflorit în această perioadă două tipuri de argumente: că România n-ar trebui să se implice absolut deloc în ce se întâmplă peste granița nordică a țării, nici măcar umanitar sau, dacă tot se implică, poate ar fi timpul să facem precum rușii, să recuperăm niște teritorii care cândva au făcut parte din România, în cazul ăsta Bucovina de Nord. 

Marius Ghincea crede că ambele narațiuni sunt la fel de greșite. Prima pentru că neimplicarea efectiv nu servește deloc intereselor țării. Dimpotrivă, e în interesul nostru ca Ucraina să iasă cât mai întreagă din acest conflict. Cercetătorul invocă trei argumente în sprijinul aceste afirmații:

  • Nu vrem să avem granițe terestre cu Rusia.
  • Dacă Rusia pierde sau iese umilită, amenințarea pe care Rusia o poartă la adresa securității naționale a României se diminuează considerabil. 
  • E întotdeauna mai bine să lupți pe teritoriul altuia decât pe al tău. Deci trebuie să sprijinim Ucraina cât mai mult tocmai pentru că nu vrem ca luptele să ajungă la noi. 

De cealaltă parte, teza că ar fi un moment propice pentru a revendica și noi teritorii istorice servește direct intereselor lui Putin, spune Ghincea. Nimic nu și-ar dori mai mult decât să atace și alții Ucraina, o țară deja hăituită din toate părțile. 

„În Ministerul de Externe de la București circulă o povestioară. Nu știu dacă e adevărată sau apocrifă. Dar spune așa – era Băsescu la Moscova, undeva prin 2005-2006. Iar Putin i-ar fi spus în glumă că el e de acord cu unificarea Moldovei cu România, dacă România iese din NATO. 

Această povestioară, probabil apocrifă, spune că da, rușii ne dau Moldova imediat în brațe. Dar să nu fim în NATO. Dacă avem Moldova, dar fără NATO, suntem mult mai ușor de controlat, mai vulnerabili. În interesul nostru este să avem securitatea granițelor. Degeaba ai toți românii în interiorul granițelor dacă nu le poți proteja și ești sub influența intereselor rusești”, explică cercetătorul.

„NATO și UE sunt degeaba, n-au făcut destul/ nimic”

Fără a fi o retorică instrumentată strict de propagandiștii Kremlinului, ideea că NATO și UE sunt slabe și incapabile să acționeze unitar împotriva Rusiei a fost intens vehiculată mai ales la începutul invaziei, poate și pe fond emoțional, de oameni care vedeau un Occident care condamnă și amenință în timp ce orașele Ucrainei erau bombardate de dimineața până seara.

Între timp, lucrurile s-au schimbat iar amenințările s-au concretizat de la zi la zi în sancțiuni de o duritate fără precedent. Ghincea spune că doar alte trei state au mai fost supuse unor măsuri similare în istoria recentă: Venezuela, Coreea de Nord și Iran. 

Cercetătorul IUE crede că a fost nerealist să ne așteptăm la măsuri foarte dure încă de la început sau chiar înainte de invazia propriu-zisă. Liderii occidentali au sperat până în ultima clipă că se poate negocia. Evident, n-a funcționat.

„Oamenii de la Washington sau Bruxelles nu au un glob de cristal, să spună acestea vor funcționa, astea nu. Trăim într-o lume definită de incertitudini. Și nu s-au aplicat sancțiuni foarte dure, dar s-a amenințat cu sancțiuni foarte dure – iar americanii au fost extrem de vocali în privința intensității lor – pentru că voiau să negocieze, să evite un conflict. 

Dacă le aplicai înainte de invazie, Rusia zicea «ok, de ce aș mai avea rețineri, dacă oricum le-ați aplicat?». Sancțiunile implică un cost. Problema e că s-a dovedit că costul nu e suficient de mare”, explică Ghincea. 

Mai departe de atât, expertul nu crede că o implicare militară a NATO și declararea unui no-fly zone ar fi oportune în momentul de față, deși există presiuni puternice în acest sens. De ce? Simplu, o escaladare NATO ar duce efectiv la al treilea război mondial.

„De multe ori am senzația că oamenii nu înțeleg ce înseamnă un no-fly zone. Cred că e doar așa, o declarație juridică, că nu mai ai voie să zbori într-un spațiu și gata, toate avioanele dispar? Nu, no-fly zone trebuie să fie pus în aplicare, respectat. Cineva trebuie să interzică accesul unor avioane în spațiul respectiv. Cine să facă asta? Avioane NATO. Dacă fac asta și se întâlnesc cu avioane rusești? Devine practic o intervenție militară. No-fly zone se declară de Națiunile Unite, de consiliul de securitate, unde Rusia e membru în consiliul de securitate și are drept de veto”, încheie Marius Ghincea.


Seria PressOne despre dezinformare, fake news și transparență guvernamentală este sprijinită financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...