5 mituri și adevăruri despre cum poți să devii sustenabil

Lupta de a deveni sustenabili prin eforturi proprii este aproape imposibilă. De ce? Pentru că, pe scurt, tot ce facem noi, orice lucru mic sau mare pe care-l faci chiar acum, are un impact cel puțin triplu: asupra încălzirii planetei, asupra biodiversității și asupra societății.

Totuși, putem deveni sustenabili prin eforturi proprii? Iată 5 elemente cheie care răspund la această întrebare.

1. Nu vei deveni niciodată sustenabil(ă) prin eforturi proprii în privința CO2 și gazelor de seră

Fals? Adevărat?

Răspuns: Adevărat. Cu excepția cazului în care te retragi în munți și devii pustnic.

Să dăm asta la o parte încă de la început, deși pare contraproductiv să încep tocmai cu ea. Dacă vrei să nu mai încălzești planeta, trebuie să nu depășești echivalentul a 2.3 tone de CO2 emise în fiecare an în urma activităților tale. Asta, conform unor calcule de azi, pentru că numărul se tot schimbă în jos, pe măsură ce ne înmulțim pe planetă.

Pentru românul mediu, obiectivul nu pare a fi de neatins (de altfel, e fix ținta pentru 2030), pentru că emană „doar” circa 3.8 tone anual. Pentru francezul mediu, e mai greu, la cele 4.5 tone emanate azi. Pentru germanul mediu e aproape imposibil, la cele 7.9 tone pe an. Iar pentru americanul mediu, la cele 14.7 tone (!) pe care le aruncă-n atmosferă anual, e pur și simplu o utopie care nu se va realiza nici spre mijlocul acestui secol. Apropo, media globală e de 4.69 tone (2021), deci politicienii lumii visează cai literalmente verzi pe pereți atunci când speră că vom reduce emisiile la acest nivel în mai puțin de un deceniu.

De ce avem aceste uriașe discrepanțe? Din cauza sărăciei, pe de o parte (cei 50% mai săraci dintre oameni de pe glob emană mult sub valoarea sus-menționată). Din cauza diferențelor sistemelor energetice, pe de altă parte – francezii, cu un nivel de trai similar cu al germanilor și americanilor, sunt de două, respectiv de trei ori mai puțin poluanți decât aceștia în privința emisiilor de CO2 și alte gaze de seră, în special datorită centralelor nucleare, care au emisii similare sau chiar mai mici cu cele ale centralelor eoliene.

Dar și din cauza stilului de trai. Una e să mergi pe jos, cu bicicleta sau metroul la birou, alta e să te sui în gas guzzler-ul tău de 2 tone cu motor V8 doar ca să-ți iei o pâine. Una e să locuiești în imobile cât de cât izolate termic și cu mai multe etaje, alta e să stai la casa ta din lemn, cu izolare termică abisal de proastă. Una e să ai o dietă echilibrată, alta e să balotezi hamburgeri și snacksuri, doar ca apoi să te lupți cu zecile de kilograme în exces. Una e să cumperi doar ce ai nevoie, alta e să comanzi mereu și mereu, cu livrare la domiciliu. Și așa mai departe.

Definiție: sustenabilitate: buzz word, expresie la modă scoasă pe gură de politicieni, șefi de corporații, dar și de activiști, alături de o cantitate consistentă de gaze cu efect de seră, pentru a masca politici complet nesustenabile născute din lăcomie sau ideologie.

Cu toate aceste diferențe, în fiecare dintre aceste țări un om obișnuit nu poate să-și reducă singur emisiile de CO2 la nivelul dorit fără să-și restrângă drastic nivelul de trai. Dacă se mută la țară și rămâne acolo, își produce propria hrană și practic nu mai cumpără nimic, sigur, poate ajunge la acest nivel. Dar chiar și românul obișnuit de la oraș, care-și face măcar un city break pe an cu avionul și o vacanță cu mașina, depășește cu mult media pe țară.

Dacă nu pot fi sustenabil(ă) în privința CO2 pe cont propriu, mai are rost să mă agit, sau mai degrabă corporațiile și statul trebuie să preia inițiativa? La această întrebare s-a răspuns, extrem de pe larg, chiar aici.

Pe scurt: da, merită să te agiți și să-ți faci partea, pentru că, în medie, 68% din emisiile generate de orice produs ai cumpărat sunt legate de folosirea lui. Asta e partea ta de responsabilitate. Dar și să conștientizezi, în același timp, că nu vei reuși doar prin eforturile proprii, ci mai ales după ce sursele de energie devin, la rândul lor, „verzi”. E bine să pornim orice discuție despre sustenabilitate de la acest adevăr simplu.

2. Are rost să sper că pot deveni sustenabil(ă) în privința resurselor pe care le consum?

Fals sau adevărat?

Răspuns: Adevărat. Dar cu mari eforturi.

În 1970, populația Terrei consuma integral resursele aflate la dispoziție pe parcursul unui an. De atunci încoace, pe măsura creșterii atât a populației, cât și a nivelului de trai, aceste resurse se consumă tot mai devreme – anul acesta ele s-au epuizat la 28 iulie.

Ce înseamnă asta? Că fiecare dintre noi consumă mai mult decât îi poate oferi planeta pe termen mediu și lung. Restul e consumat pe credit, luat de la generațiile copiilor și nepoților noștri.

Pentru curiozitatea personală, un român mediu consumă resursele planetare alocate lui pe 11 iunie, cu mai bine de o lună mai devreme decât media globală.

De ce stau lucrurile atât de prost în România, cea suficient de săracă pentru a nu emite prea mult CO2 per capita?

Simplu: aruncăm resursele la gunoi după ce ne-am folosit de ele! Rata de reciclare în țările avansate din exemplul nostru este între 23 și 48%. Chiar și Germania, unde practic nu mai ajunge nimic la groapa de gunoi, are mult de îmbunătățit în privința reutilizării resurselor.

Ei bine, în România, rata de reciclare actuală este de doar – țineți-vă bine – 3.2% (9%-14% dacă se iau în calcul doar deșeurile menajere, dar mult mai mică dacă luăm în calcul absolut toate produsele pe care le folosim și apoi le aruncăm).

Fără o economie circulară, în care pierderile să fie tot mai mici sau aproape eliminate, vom continua să consumăm mai mult decât ne poate oferi planeta. Fără o reducere drastică a consumerismului, problema epuizării resurselor va deveni tot mai reală de-a lungul timpului. Iar consumerismul îl facem noi, nu companiile, nici statul.

Bun, și ce pot face? Am explicat asta pe îndelete în primul articol din serie, dar esența e simplă: la fel ca la emisiile de CO2, motto-ul este: reduci cât poți, refolosești cât poți, reciclezi cât poți și sprijini inițiativele care duc la o economie circulară, chiar dacă asta înseamnă, printre altele, să plătești o perioadă mai mult pentru produsele care încearcă să fie sustenabile.

Să-ți reduci cu 50% consumul de resurse nu e ceva ușor. Nici suficient. Dar e fezabil. Restul nu depinde de tine, ci de realizarea mult-discutatei economii circulare.

3. Este economia circulară o utopie sau soluția la întreaga problemă a sustenabilității?

Utopie sau soluție?

Răspuns: și una și alta.

Aici intrăm într-un subiect extrem de complex pentru a-l putea rezuma rapid. În principiu, economia circulară înseamnă că fiecare resursă folosită o dată trebuie refolosită de un număr nelimitat de ori, sub o formă sau alta, sau transformată în energie. În realitate, e foarte greu, pentru că impactul fiecărui lucru pe care-l facem este cel puțin triplu (CO2, mediu, social, remember?).

De exemplu, ar fi complet stupid să arunci la gunoi în fiecare seară cana din care-ți bei cafeaua sau ceaiul și să iei alta din dulap a doua zi de dimineață, nu? Totuși faci asta zilnic cu o mulțime de alte recipiente – de la sticlele de bere, la PET-urile de suc sau apă minerală, ca să nu mai vorbim de ambalaje – deși fabricarea fiecăreia dintre ele duce la emisii similare de CO2.

Dacă stai să te gândești puțin – ți se mai pare normal să le arunci, în loc să le refolosești sau reciclezi?

Un simplu zbor cu avionul la 1.000 km depărtare și înapoi emite tot atâtea gaze de seră cât toate cafelele băute în doi ani. Dar este esențial să înțelegem că fiecare alegere a noastră se adună treptat într-un buget de CO2 și resurse pe care-l consumăm mult prea repede, an de an, deceniu de deceniu, pe parcursul întregii noastre vieți. Acest buget îl luăm de la generațiile viitoare. De la copiii și nepoții noștri.

Așadar, da, economia circulară este principala soluție pentru rezolvarea problemei resurselor. Cu cât vom contribui mai mult la refolosire și reciclare, cu atât mai ieftine vor deveni aceste materiale.

Data viitoare când mai auzi pe cineva că se scandalizează că trebuie „să spele gunoiul” – adică să clătească un amărât de ambalaj ca să poată fi reciclat, amintește-i de cana lui de ceai. Pe aia de ce o spală după folosire și apoi o refolosește?

Dar să nu uităm că reciclarea nu este o soluție minune, cât timp noi consumăm astăzi, în România cea săracă, dublul resurselor puse la dispoziție de planetă. Și faptul de a ne abține să mai cumpărăm lucruri de care nu avem realmente nevoie este la fel de important.

Fă următorul experiment: scrie o listă cu toate lucrurile pe care ai dori să le cumperi anul ăsta. Absolut toate lucrurile la care te poți gândi că ar merita cumpărate, de la haine la vacanțe, de la electrocasnice la mașini. Apoi mai fă o listă, lângă, în care lași doar acele lucruri considerate a fi absolut necesare.

La final de an vezi cum stai cu ambele liste. S-ar putea să ai o surpriză neplăcută apropo de lucrurile inutile pe care ai risipit banii. Și resursele planetei.

4. Dacă sunt atent cu ambalajele și le reciclez sau cer magazinelor să nu mai ambaleze marfa, devin sustenabil

Fals sau adevărat?

Răspuns: Fals, în mare parte. Pentru că e necesar, dar nu e de ajuns.

Să începem cu maniile multora dintre noi. Este foarte la modă printre ecologiști să se enerveze din cauza abundenței de plastic în care vine ambalată mâncarea (guilty as charged). Și printre companii să se laude cu noile lor ambalaje „eco”, care să liniștească conștiința îndurerată a clienților woke.

Sustenabilitate. Definiție alternativă: lupta aproape imposibilă de a păstra și chiar ridica nivelul de trai al oamenilor pe o planetă cu resurse limitate, în timp ce trebuie să repari ce au distrus generațiile precedente și să previi distrugerile provocate mediului de generațiile actuale și viitoare.

Aici am o veste proastă: sub raportul CO2, doar 1-2% din emisiile unui produs alimentar provin din ambalaj, restul provin chiar din mâncare. Mai mult, circa 40% din emisiile legate de mâncare vin din aruncarea acesteia la gunoi – fie pentru că s-a stricat până a ajuns la noi, fie pentru că n-am consumat-o la timp.

Deci problema în privința produselor de la magazin nu este neapărat una de gaze de seră, ci mai degrabă una de poluare efectivă a mediului – când aceste ambalaje ajung unde nu trebuie.

Dar dacă nu se folosesc ambalaje de plastic, multe dintre legumele din supermarket se vor strica mult mai devreme și vor fi aruncate. Aici nu mai vorbim doar de o risipă incredibilă de emisii de CO2 și de resurse, ci și de prețuri mai mari care afectează al treilea pilon al sustenabilității, și anume cel social – foarte mulți oameni săraci nu-și permit alimente „bio” cu durată scurtă de stat pe raft.

Mâncarea produce circa 15%-18% din totalul emisiilor globale, sau chiar 30% dacă se includ aici elementele care țin de energia folosită pentru producerea, transportul și stocarea hranei. Numai transportul reprezintă circa 20% din emisiile totale de gaze de seră legate de mâncare

Pe de altă parte, ambalajele în general nu sunt o simplă jucărie în ecuația generală a sustenabilității: industria ambalajelor este una dintre principalele consumatoare de resurse primare: 40% din plasticul și 50% din hârtia folosită în UE sunt destinate ambalajelor. Iar vestea cu adevărat proastă? Cantitatea efectivă de ambalaje de plastic se va dubla până în 2050, dacă nu se inversează trendul.

Iată de ce, da, este esențial să fie pusă presiune pe marile lanțuri de retail, care la rândul lor să ceară și să creeze produse ambalate cât mai inteligent, atât cu materiale refolosibile sau reciclate, cât și cu materiale biodegradabile, din surse regenerabile. Același lucru se întâmplă și cu produsele în sine: cu cât sunt mai ușor de refolosit sau reciclat, cu atât impactul lor asupra mediului se diminuează, deși nu dispare de tot, din păcate.

Dar esența poluării stă în produsele pe care le cumpărăm, nu în ambalajele lor. Dacă este important ca acestea din urmă să nu mai ajungă în mediul înconjurător, e cu atât mai important ca produsele în sine – fie ele alimentare, fie haine, electronice sau altele – să fie folosite cât mai îndelungat posibil și apoi reciclate corespunzător.

5. Marii producători și lanțurile de magazine nu fac nimic pentru a deveni sustenabili, doar greenwashing

Fals sau adevărat?

Răspuns: fals, în mare parte.

Sigur că suntem departe de o economie sustenabilă. Dar, ca să vorbim din nou doar despre magazine, în multe țări din occident, marile lanțuri de retail și-au redus deja emisiile de CO2 la jumătate față de 2005. Din ce în ce mai multe companii mari au atât o strategie de reducere a emisiilor, cât și de refolosire a resurselor.

Marile lanțuri de retail au reușit aceste reduceri în special pentru că au folosit camioane tot mai eficiente, soluții de energie, iluminare, climatizare, refrigerare și stocare tot mai economice, dar și ambalaje mai puțin poluante. Zeci, sute de mii de ingineri lucrează zilnic fix la această problemă. Deci nu putem vorbi de „greenwashing”, adică doar de pretenția de a fi „verzi”, pentru că eficiența este ceva vital pentru ele.

Nu este însă scopul acestor companii să calculeze impactul fiecărui produs asupra mediului, pentru că ele există ca să facă profit. Dar pot fi forțate de către stat și consumatori să își asume o parte din costuri, dacă nu regândesc produsele și ambalajele astfel încât să devină o parte a economiei circulare.

Costul, pe de altă parte, poate fi și trebuie individualizat și apoi arătat clar consumatorului, pentru că, în fond, el este cel care decide sau nu să cumpere.

Totuși, la fel ca în cazul indivizilor, mare parte din emisiile de CO2 și din resursele folosite ies din sfera de control a marilor magazine. Ele intră în sfera de responsabilitate a producătorilor inițiali, dar și în sfera de responsabilitate a consumatorului final, așa cum arată nu doar unul, ci două studii făcute de McKinsey.

Și aici, studiile citate arată o realitate complexă: de exemplu, cele mai profitabile produse pentru lanțurile de magazine sunt dulciurile, băuturile alcoolice și produsele lactate. Dar emisiile de gaze de seră legate de fiecare diferă enorm, lactatele fiind de două până la trei ori mai poluante în această privință decât celalalte două.

În inventarul total al unui magazin, carnea de vacă este, de departe, cea mai „rea” în privința gazelor de seră, cu emisii de zece ori mai mari decât cea de pui și de cinci ori mai mari decât celebrele sucuri la PET, ambele fiind însă la fel de profitabile pentru retaileri (vezi al doilea studiu McKinsey).

Pe de altă parte, PET-urile și ambalajele ajung foarte des în mediul înconjurător, afectând al doilea pilon al sustenabilității. De alimente avem realmente nevoie, pe când de sucuri, dulciuri și apă minerală la doză, nu (din păcate, nici soluțiile vegane nu sunt întrutotul sustenabile). În plus, o industrie alimentară care are prețuri prea mari lovește chiar în cei 50% dintre oameni care au cele mai mici emisii totale de gaze de seră, afectând al treilea pilon al sustenabilității.

Cu alte cuvinte, pe de o parte stăm bine – emisiile generate de cumpărăturile noastre uzuale scad, și scad puternic. Pe de altă parte, stăm prost, pentru că în continuare consumăm tot mai mult și prea puțin diferențiat, iar scăderea nu e suficientă.

O reducere cu 50% a emisiilor de gaze de seră în 17 ani nu e „doar greenwashing”. Dar vom avea nevoie de încă o reducere cu 50% într-o perioadă mult mai mică pentru a începe măcar să vorbim de sustenabilitate. Același lucru se poate spune și despre consumul de resurse în general.

Vom ajunge să atingem țintele de net-zero în privința cumpărăturilor noastre în următorii 20 de ani? Sincer? Nu.

Reducerea emisiilor e reală, dar insuficientă. Doar prin găsirea unor soluții de scoatere a excesului de CO2 din atmosferă și decarbonificarea completă a energiei vom putea ajunge, în final, la sustenabilitate în privința CO2. Un răspuns identic și în privința resurselor – economia circulară e abia la început.

Până atunci, tot ce putem face e să reducem debitul emisiilor și consumul resurselor. Atât cât putem. Dar dacă nu ne facem partea, să nu ne mirăm că va fi din ce în ce mai greu să rezolvăm problema gazelor de seră și a consumului de resurse.

Rostul acestei serii de articole a fost acela de a face doar o introducere într-un subiect extrem de complex, în care prea multă lume ia poziții tranșante în zone care au, de fapt, o mulțime de nuanțe. Dacă rămânem însă cu cele trei RE – reduce, refolosește și reciclează, precum și cu ideea că trebuie să punem o presiune constantă asupra politicienilor și marilor producători ca să-și facă partea lor de responsabilitate, aș zice că această scurtă introducere și-a atins scopul.

Colectarea separată și reciclarea ambalajalelor reprezintă una dintre soluțiile prin care fiecare dintre noi poate contribui la combaterea schimbărilor climatice. Mai multe detalii pe www.ziuasustenabilitatii.ro , un demers al Ambasadei Sustenabilității în România (ASR) pentru conștientizarea urgenței climatice în care ne aflăm.