2-1 = dor

Roxana Garaiman

Redactor

„Să știți că eu am fost o femeie foarte fericită”. Profesoara de matematică Maria Panaitopol vorbește rar și răspicat, dar cuvintele ei poartă atâta nostalgie, că parcă și pisălogul pendul agățat pe perete bate mai discret.

Când rostește numele soțului său, doamna Panaitopol, care a împlinit de curând 70 de ani, devine mult mai tânără. Vocea i se încălzește, colțurile gurii se ridică ștrengărește, iar ochii ei albaștri învie trecutul.

Considerat, în cercul matematicienilor, cel mai bun problemist român, Laurențiu Panaitopol s-a stins din viață în noiembrie 2008, după 5 ani de luptă cu cancerul.

De atunci, rămasă fără nici o rudă apropiată, Maria Panaitopol își dedică timpul pentru a păstra vie amintirea soțului ei.

Se implică în organizarea unui concurs național de matematică și, din pensia ei, oferă premii care poartă numele lui.

Chiar și discuția noastră e vegheată de o fotografie a bărbatului, realizată cu o lună înainte să moară.

Cu ochii la portret, Maria Panaitopol continuă:

„Am avut aceleași gusturi și preocupări cu soțul meu. Când ne-am mutat împreună, ne-am trezit cu aproape toate cărțile în dublu exemplar. Deși pe el îl chema Laurențiu Mircea, eu îi ziceam Bebe, cum îl botezase o soră mai mare, când era copil.

Noi ne începeam ziua pe fotoliile astea două: el făcea cafeaua și fierbea ouăle. De atunci, nu am mai băut cafea, cum nu deschid nici aragazul. Că nu mai pot, am rămas cu niște pete pe creier.

Ne începeam ziua la cafea, stând de vorbă, și ne-o terminam tot așa. Până s-a prăpădit, eu credeam că toate căsniciile sunt la fel de fericite ca a noastră.”

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Matematica, numitor comun

Maria Băcescu și Laurențiu Panaitopol s-au întâlnit în redacție la Gazeta Matematică, revistă lunară care există din 1895. A fost un lanț de întâmplări ciudate, își amintește ea.

„Părinții mei s-au despărțit când eram foarte mică. Am fost, un an, chiar și la internat, la Sighișoara, dar am avut extrem de multă voință să-mi fac o meserie.

De mică am vrut să fiu profesoară, dar, ce-i drept, profesoară de istorie. Însă când m-am apucat să învăț pentru facultate, mi-am dat seama că trebuie să învăț pe de rost toți anii aceia și că, de fapt, n-am memorie deloc. Am intrat în criză și așa am decis să merg la matematică, că acolo nu trebuia memorie.”

Firul de viață care l-a dus pe Laurențiu Panaitopol în redacția Gazetei e și mai sinuos. Deși olimpic național în liceu, el fusese exmatriculat din facultate în anul II, pe considerente politice.

Erau anii ’60 și „originea sănătoasă” reprezenta un criteriu esențial în dosarul oricui. Or, tatăl său fusese ofițer în Garda Regală.

Tânărul Panaitopol a fost trimis la reeducare la uzina Timpuri Noi. A obținut carnet de frezor de roți dințate și, datorită unui maistru care ținea la el, și care era secretarul de partid al uzinei, a putut să se întoarcă la facultate.

La absolvire a fost repartizat într-un sat de lângă Giurgiu, de unde a reușit să ajungă în oraș, chiar la liceul pe care îl urmase, „Ioan Maiorescu”. După câțiva ani a câștigat concursul pentru un post de asistent universitar și s-a întors la București.

Academicianul Solomon Marcus a fost una dintre somitățile care l-au apreciat pe Laurențiu Panaitopol.

„Eu sunt mai fatalistă și cred că ce ți-e scris se întâmplă întotdeauna. Am terminat facultatea în 1968 și m-am dus unde m-au repartizat, că pe vremea aia era cu repartiția guvernamentală. Deși era cu 6 ani mai mare, bărbatul meu a venit în facultate în 1970. Practic, eu nu l-am mai prins, dar ce ți-e dat să se întâmple se întâmplă.

Iată cum ne-am întâlnit: eu, cu pasiunea mea pentru matematică, mai propuneam probleme la Gazetă și m-am dus acolo cu o notă matematică și niște probleme.”

În timp ce profesoara de 26 de ani stătea de vorbă cu un redactor al Gazetei, a intrat fostul ei profesor de liceu, Constantin Ottescu, care era secretarul general al Societății de Științe Matematice. Era însoțit de Laurențiu Panaitopol. Au schimbat câteva cuvinte, însă nu s-a aprins nicio scânteie.

Maria Panaitopol se ridică și scoate din bibliotecă un album cu fotografii: „Poza aceasta i-a plăcut foarte mult mamei mele și o ținea acasă până când s-a prăpădit. Cam așa arătam când m-a întâlnit bărbatul meu”.

Maria Băcescu (viitoare Panaitopol), în 1971.

După câteva zile, când ieșea de la cinema, s-a întâlnit din nou cu cei doi. O scurtă conversație, nimic deosebit.

Maria Băcescu se cunoștea și cu o nepoată a profesorului Ottescu, cu care făcea naveta și împreună cu care mai ieșea în oraș.

„M-am pomenit cu un telefon: – Marilena, nu vrei să mergi cu noi astă-seară, că ne ducem în Herăstrău? – Ba da, zic. Încă nu începuse școala, se întâmpla în 1972, prin septembrie. Acolo erau și domnul Ottescu, și bărbatul meu.

Eu eram foarte mândră că, deși nu o duceam foarte bine, reușisem să-mi fac o rochie din mătase naturală, verde cu diverse nuanțe. Iar el mi-a făcut un compliment caraghios, pe care nu l-am uitat toată viața: ochii domnișoarei seamănă cu fața asta de masă verde. Am făcut ochii mari. El mereu a avut un umor teribil.”

Au schimbat numere de telefon și s-au revăzut în zilele următoare. La scurt timp s-au mutat împreună.

„Eu, la 26 de ani, eram babă pentru vremurile acelea. Toate colegele mele de liceu și de facultate erau măritate. Eram frumușică, subțirică, îmi făcea curte cam toată naveta, dar nu-mi spunea nimeni, nimic. Ne-am mutat împreună în noiembrie, ceea ce nu era o chestie foarte potrivită pe atunci.”

Tatăl lui Laurențiu Panaitopol era un om foarte sever. Pentru că ținea la tradiția de a petrece sărbătorile în familie, de Crăciun a primit în vizită tânărul cuplu.

„Eu am făcut toate prostiile cu putință, am vărsat cafea, am spart niște pahare, tot ce se putea face rău, dar a fost foarte nostim că, după Sfântul Vasile, când să plecăm acasă, la prânz, dintr-una în alta, viitorul socru a zis că da, atunci rămâne pe 3 martie, când se intră în postul Paștelui. Eu, binecrescută, n-am întrebat ce rămâne pe 3 martie. L-am întrebat abia în tren, pe Bebe. Nunta noastră, mi-a zis. Și gata. Nu discutaserăm niciodată despre asta.”

Călătoriile au fost una dintre pasiunile soților Panaitopol. Până la revoluție văzuseră toate țările socialiste, iar după 1990, „tot ce se putea vedea în Europa și în America, unde soțul meu avea doi nepoți plecați”.

„N-am avut copii, iar ăsta este unul dintre regretele vieții mele. Mama mea era doar cu 20 de ani mai mare ca mine, încă lucra când m-am măritat și mai avea mult până la pensie. Socrii mei erau în vârstă și cam bolnavi. Ne-am făcut socoteala că n-ar fi avut cine să ne ajute. Poate că dacă am fi avut o cameră în plus… Așa a fost să fie”.

Și-au umplut casa cu cărți și cu provocări matematice. De asemenea, sufrageria Mariei Panaitopol este plină de bibiluri, adică suveniruri primite de la numeroșii colegi și apropiați care le-au fost oaspeți.

Cel mai iubit matematician

Nu doar soția sa, ci generații întregi de studenți îl regretă pe Laurențiu Panaitopol, care a fost profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universității București, conducător de doctorate și președintele comitetului de redacție de la Gazeta Matematică.

Ca să exemplifice, doamna Panaitopol scoate o carte de pe un raft: „Memorii din biblioteca ideală”, semnată de scriitorul Bogdan Suceavă, care i-a fost student soțului său, iar acum este profesor de matematică în SUA.

„Un băiat special”, spune doamna Panaitopol înainte de a începe să citească:

„Există întâlniri memorabile care ne influențează în mod esențial și aș dori să amintesc aici o experiență personală care nu ar putea fi descrisă altfel.

Prima mea amintire asociază numele lui Laurențiu Panaitopol nu unui chip, așa cum se întâmplă în cazul întâlnirilor obișnuite, ci unei configurații geometrice. Semnătura lui se regăsea sub o problemă de olimpiadă de clasa a IX-a, cu care m-am înfruntat într-o dimineață de martie.

Ca orice începător, pe atunci nu-mi găseam calea în labirinturi. La următoarele întâlniri cu problemele atât de singulare și de atent elaborate care purtau marca Panaitopol, am ieșit ceva mai bine, dar nu problemele de olimpiadă sunt experiența cea mai memorabilă legată de matematica din anii de liceu.

Partea mult mai interesantă era pregătirea propriu-zisă a olimpiadelor. Elevii bucureșteni beneficiau de un avantaj notabil. După faza județeană a olimpiadelor, celor calificați pentru finală le era propusă o pregătire sistematică la universitate.

În acest context m-am întâlnit prima dată cu Laurențiu Panaitopol, în sala de lângă catedra de Algebră de la etajul II al Facultății de Matematică. A lucrat de mai multe ori cu cei cinci elevi de clasa a XI-a care aveau să reprezinte Bucureștiul la faza finală a olimpiadei din 1987: în ședințe de câte două ore, cu aceeași grijă cu care l-am văzut mai târziu prezentându-și cursurile în fața unor amfiteatre pline.

Două lucruri m-au impresionat atunci: modestia lui și extraordinara lui cultură de probleme de conținut și strategie singulară, probleme în care un matematician neavizat ar fi văzut doar cazuri particulare izolate. Era nu doar o adevărată enciclopedie ci și un rezolvitor de mare perspicacitate.”

La o lună după ce s-a prăpădit, Societatea de Științe Matematice, Institutul de Matematică, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Sfântul Sava” au organizat, în memoria sa, prima ediție a Concursului Național „Laurențiu Panaitopol”.

Concursul cuprinde două ediții pe an, la București și la Tulcea. Anul trecut, doar la concursul din Capitală au participat 700 de elevi din 17 județe.

Comisia care concepe problemele este aceeași cu cea de la olimpiadele județene și națională. În cadrul concursului există și o secție specială pentru olimpicii care vor să intre în lotul național, deoarece punctajul de la Panaitopol se ia în considerare la selecție.

„Bărbatul meu a fost olimpic. A luat ani în șir premiul întâi la Olimpiada națională. Pe atunci nu exista și internațională. Încă de când era elev a publicat articole și probleme în Gazeta Matematică, și s-a ocupat foarte mult de concursurile școlare.

Spunea că pe lumea asta, în afară de mine – că mă dădea factor comun, ca să vorbim în limbaj matematic -, cel mai mult îi plăceau matematica și să fie profesor.”

După moartea soțului ei, Maria Panaitopol s-a luptat cu o depresie puternică. Nu s-a dat bătută și, după ce a ieșit la lumină, a început să se implice în activități care conservă moștenirea didactică a lui Laurențiu Panaitopol.

În fiecare an, ea oferă două premii plătite din buzunarul său. Unul dintre acestea îl acordă elevului care câștigă Concursul Național ce poartă numele soțului său.

Celălalt este Premiul de Excelență „Laurențiu Panaitopol”, care se decernează în cadrul Olimpiadei naționale de matematică. Premiul îi revine liderului de generație care a strâns cele mai însemnate rezultate în activitatea preuniversitară.

Anul acesta, câștigător este Theodor Andrei Andronache, elev în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București, admis la universitatea Princeton. Doar în 2016, el a obținut aur la Olimpiada Balcanică pentru seniori și argint la Olimpiada Internațională.

Premiul de Excelență este înmânat personal de Maria Panaitopol.

„Vedeți dumneavoastră, eu n-am nicio rudă de gradul întâi rămasă în viață, dar am, în schimb, 70 de hectare de pădure cu care aș vrea să finanțez mai departe acest Premiu de Excelență, pe care acum îl ofer cu eforturi mari. De asemenea, mă gândesc să folosesc în acest scop inclusiv apartamentul în care locuiesc.”

La Colegiul Național „Spiru Haret”, unde Maria Panaitopol a predat timp 30 de ani, a fost deschis și un Centru de documentare și perfecționare care poartă numele matematicianului. Tot în memoria lui, la Giurgiu se organizează un concurs interjudețean de matematică.

Maria Panaitopol consideră că susținerea copiilor talentați este mai necesară ca oricând, și asta din cauza comprimării programei școlare, care nu-i mai ajută pe olimpici la concursuri.

„Până în anii 1990, programa pentru olimpiade coincidea cu programa de școală, doar nivelul era diferit. Acum, din păcate, am ajuns la programe paralele. De exemplu, la noi nu prea se mai face geometrie. Programa școlară de acum reprezintă două treimi din ce era înainte de revoluție.”

În plus, ea spune că nivelul de pregătire al copiilor a scăzut și din cauză că au fost eliminate examenele de admitere la liceu, în paralel cu desființarea școlii profesionale.

După iubire, tot matematica

Cu toate că este pensionară, Maria Panaitopol continuă să predea la clasă. În prezent, are ore la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Când nu e la școală, o bună parte din timpul liber și-l ocupă postând probleme de matematică pe Facebook.

Când devine nostalgică, se pierde printre mesajele pe care generații de elevi i le-au transmis la absolvire. Pe multe dintre acestea le păstrează într-un caiet cu file îngălbenite.

„Am o prietenă bună care m-a întrebat de curând ce dorințe am. Am stat și m-am gândit. Am patru dorințe.

Prima este să fiu sănătoasă, să nu depind de nimeni. A doua e să-mi mai iasă problemele. Iar ea, drăguță, îmi zice – Dar stai, dragă, liniștită, că unii fac meseria asta de-o viață și nu le-au ieșit niciodată.

A treia este să mai am ore, care pentru mine sunt medicament. În zilele când mă duc la școală sunt alt om. Și ultima este să reușesc să fac tot ce mi-am propus pentru memoria soțului meu.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€