Zece ziduri

Bianca Felseghi

Senior Editor

Proiectul administrației Trump de a construi un zid de 15 metri înălțime de-a lungul a mai bine de jumătate din granița cu Mexicul (care măsoară 3.100 de kilometri) nu reprezintă nici pe departe vreo premieră.

De altfel, între SUA și Mexic există deja un zid. În 2006, președintele George W. Bush a semnat un document prin care se autoriza, de principiu, construirea a „sute de mile” de garduri pe granița de sud a Statelor Unite.

În 2009, şeful de atunci al departamentului Homeland Security, Michael Chertoff, anunța că, pentru a-i proteja pe cetățenii americani de războaiele drogurilor, o parte a graniței comune avea să fie ranforsată cu ziduri.

Plaja din oraşul de graniţă Tijuana, la Pacific.

Inițiativa a fost controversată încă de atunci. Propunerea lui Chertoff de a ridica un zid de-a lungul întregii frontiere a fost privită nu ca un act de apărare, ci ca un efort deghizat de a controla imigrația.

Planurile presupuneau ridicarea zidului pe o lungime de peste 1.000 de kilometri, scria New York Times. Aceștia există deja.

În San Diego, de pildă, sunt construiți 74 de kilometri de barieră, din care o parte este un gard dublu ranforsat.

Cartelurile de narcotice, violențele care nu se mai sfârşesc, sărăcia întreținută și corupția autorităților locale sunt subiectul unor filme edificatoare pentru situaţia din zonă, precum recentul Sicario.

„Coșmarul civilizației nu e să fie cucerită de barbari, ci să fie molipsită de aceștia: nu-și poate închipui că va pierde în fața acelor zdrențăroși, dar se teme că, luptând cu ei, va putea ieși modificată, coruptă. Îi este frică să-i atingă. Astfel, mai devreme sau mai târziu, cuiva îi vine ideea: ideal ar fi să punem un zid zdravăn între noi și ei.”

Alessandro Baricco, scriitor şi eseist italian

*

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

În general, marile ziduri dintre ţări sau dintre civilizaţii sunt construite în numele „apărării” sau al „protecției”, pentru „limitarea” migraţiei sau pentru „сontrolul eficient” al mărfurilor ce presupun riscuri de securitate sau încalcă diferite convenții comerciale.

După cum scrie scriitorul italian Alessandro Baricco în influenta sa carte „Barbarii. Eseu despre mutaţie”, zidurile nu fortifică graniţe, ci le inventează.

Am căutat, deci, mai multe exemple de ziduri mari, pentru a le afla scopurile, dar și consecinţele. Au funcționat? Funcţionează?

1.

Zidul drogurilor dintre Bangladesh și India

Sârmă ghimpată pe două șiruri, consolidată în anumite porţiuni cu ziduri de beton înalte de până la 3 metri: acesta e Zidul dintre Bangladesh şi India, care a fost început în 1989, iar în 2007 a fost finalizat pe o lungime de aproximativ 5.000 de kilometri.

Statul Bangladesh este înconjurat de India pe trei „laturi” ale sale, iar granița sa de sud e o coastă la Golful Bengal.

India a plătit acest Zid pentru a limita traficul de narcotice.

Granița indiană.

Bangladesh se numără printre destinațiile principale în traficul internaţional cu heroină și cannabis. În ciuda Zidului, capturile de droguri se ridică anual la sute și mii de kilograme.

Potrivit Departamentului de Control al Narcoticelor din India, până în luna noiembrie a anului 2016, de exemplu, au fost confiscate 235 de kilograme de heroină, 44.000 de kilograme de cannabis și mai bine de 26 de milioane de pastile cu metamfetamină.

2.

Câmpul minat din Sahara

Marocul se învecinează la sud cu un teritoriu care-și clamează independența sub numele de Republica Sahrawi. Acest teritoriu reprezintă circa 25% din statul Sahara de Vest.

Marocul a construit un zid de circa 2.700 de kilometri în nordul și vestul Saharei de Vest, regiune pe care o numește Provinciile de Sud, „îmbucând” astfel o parte din teritoriul reclamat de Sahrawi – care e un deșert aproape nelocuit.

În acest no man’s land, între Provinciile de Sud ale Marocului și Zona Liberă a Sahrawi, sunt cantonați sute de refugiați.

Zidul e compus din maluri de nisip şi pereți din piatră, fiind dublat de un „brâu” de mine terestre, considerat cel mai lung câmp de acest soi din lume.

Al-Jazeera estimează că 120.000 de militari marocani păzesc zidul, care, ca orice asemenea construcţie, desparte familii și comunități.

În plan îndepărtat, soldați marocani păzesc zidul cu Sahara de Vest.

Construcția Zidului a început în 1975. De-a lungul lui au avut loc numeroase orori, în timpul ciocnirilor dintre trupele marocane și trupele de gherilă Polisario.

Între timp, gherilele Polisario au rămas fără finanţare şi nu mai operează. În ciuda deciziilor Curții Internaționale de Justiție, care a recunoscut dreptul comunităţii Sahrawi la autodeterminare, Marocul nu intenționează să cedeze.

Unii lobbyiști ai cauzei apreciază că situația din Sahara de Vest este similară cu cea din Palestina.

3.

West Bank Barrier, între Israel şi Cisiordania

În 2006, aşa-numita Barieră care separă Israelul de teritoriile palestiniene pe care le-a ocupat în Cisiordania măsura 703 de kilometri.

Bariera constă într-o rețea de garduri și ziduri din beton care ajung și la 8 metri înălțime. Nu e nici pe departe finalizată.

Aproape jumătate din această construcție gigantică ar urma să fie ridicată de acum înainte.

Scopul declarat al acestui Zid a fost de a-i proteja pe civilii israelieni de atacurile palestinienilor. Susținătorii săi spun că ar fi ajutat la prevenirea a 90% dintre potenţialele atentate teroriste.

Cu toate acestea, oficiali israelieni declarau în 2007 că cei mai mulţi dintre atacatori au intrat în Israel prin punctele de trecere a frontierei și nu forțând zona „de risc” din preajma Zidului.

Curtea de Justiție de la Haga arăta într-o decizie de acum 12 ani că zidul construit de Israel sfidează normele internaționale și solicita tuturor ţărilor să nu accepte acest gest de sfidare.

4.

„Liniile” Păcii din Irlanda de Nord

Numite peace lines, aceste ziduri construite în mai multe zone urbane din Irlanda de Nord, în special în capitala Belfast, au separat comunitățile catolice și naționaliste de cele protestante și unioniste, care doreau să facă parte din Regatul Unit.

Zidurile nu sunt o structură continuă – constau în porţiuni de la câțiva metri la 5 kilometri, cu înălțimi variabile, uneori și de peste 7 metri. Unele bucăți de zid sunt prevăzute cu porți păzite de poliție și care sunt închise în timpul nopții.

Construirea lor a început în 1969, ca o soluție temporară de a preîntâmpina violențele dintre loialiştii britanici şi militanții NICRA (Asociația Drepturilor Civile din Irlanda de Nord).

Astăzi există 60 de ziduri ale păcii în Irlanda de Nord, care măsoară în total 34 de kilometri, cele mai multe fiind în Belfast.

În 1998, un acord între guvernul britanic, guvernul Irlandei și partidele politice din Irlanda de Nord – cunoscut drept Good Friday Agreement (Acordul din Vinerea Mare) – a normalizat relațiile dintre catolici și protestanții nord-irlandezi.

Într-un sondaj din 2012 însă, 69% dintre locuitorii Belfastului declarau că zidurile trebuie păstrate, pentru că potențialul violent nu a dispărut.

Decidenţii din Irlanda de Nord au anunțat, totuși, că, până în 2023, zidurile ar urma să fie demontate.

5.

Zidul invizibil dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

Între cele două Corei, despărţite de-a lungul paralelei 38, se găsește o zonă tampon care este demilitarizată.

Autoritățile comuniste din Coreea de Nord afirmă că, între 1977 şi 1979, Coreea de Sud și aliații săi americani au construit un zid din beton care se întinde pe 240 de kilometri. Coreea de Sud spune însă că această construcție nu există.

Granița dintre cele două țări este închisă permanent.

Un oficios nord-corean scrie că zidul se ridică pe alocuri și la 8 metri înălțime, cu o lăţime la bază între 10 şi 19 metri, și că ar fi, de fapt, o bază militară care este operaţională. Se mai spune că acest zid este placat cu pământ pe partea de sud, pentru a-i fi ascunsă existența.

Așadar, teoretic, zidul ar putea fi văzut doar dinspre Nord. Doar canalul Russia Today susţine că a filmat zidul din partea nord-coreană.

Imaginile au apărut în 2014 într-un documentar intitulat „10 zile în Coreea de Nord” (vezi video) și sunt singurele confirmări vizuale ale acestui zid.

Ghidul echipei de filmare, un colonel din Armata Poporului de la Phenian, a declarat că acest zid ar fi răspunsul agresiv al SUA și al Coreei de Sud împotriva unificării peninsulei (de la minutul 19).

6.

Enclavele spaniole încercuite din nordul Marocului

Chiar dacă sunt ei înşişi autorii unui Zid, marocanilor nu le convine când alţii o fac în detrimentul lor. Este cazul a două extensii ale Spaniei aflate în nordul Marocului, oraşele autonome Ceuta și Melilla.

Ambele enclave au fost încercuite de ziduri începând cu 1993: 8,2 kilometri în Ceuta și 10,5 kilometri în Melilla.

Construcția a fost asumată de Guvernul spaniol, pe atunci controlat de Partidul Socialist. Scopul a fost de a opri migranţii ilegali și contrabanda dinspre Africa spre Europa.

Zidul de la Ceuta se scurge în Mediterană.

Ceea ce le transformă în „cazuri” este faptul că, deşi se află pe continentul african, aparţin unei ţări europene și sunt locuite de cetățeni europeni.

Cele două enclave au cunoscut o tristă celebritate în 2005-2006, când, în urma unui val de migranți care au încercat să forțeze gardurile, 16 oameni au fost uciși.

Ranforsarea gardurilor până la stadiul de ziduri a costat Spania zeci de milioane de euro. Construcția din Melilla este estimată, de pildă, la 33 milioane de euro.

7.

Gardul dintre Ungaria şi Serbia: „elefantul” din anticamera UE

Argumentul invocat de Ungaria pentru construcția unui gard de sârmă ghimpată pe toată lungimea graniței sale cu Serbia – ţară care nu e membră a UE – a fost tot oprirea traficului de migranți.

Frontiera sârbo-ungară are circa 175 de kilometri, iar ridicarea gardurilor a început în vara lui 2015, după un prim val de refugiați sirieni care au forțat intrarea în UE.

Atitudinea față de migranți a învrăjbit atunci cancelariile europene, iar, ulterior, a fost unul dintre cele mai puternice argumente emoționale în campania taberei pro-Brexit.

Sârmă ghimpată între Serbia și Ungaria. Foto: Raul Ștef

Gardul ghimpat dintre cele două vecine ale României a fost construit cu o înălțime de 4 metri, prin angrenarea armatei. Costurile s-au ridicat la peste 100 de milioane de dolari.

Traficul de refugiați din zonele devastate de război nu a încetinit. A crescut însă presiunea pe țările vecine Ungariei, aflate pe ruta migrației înspre Vestul Europei.

Gardul este vizibil și din România, din punctul de trium confinium de la Beba Veche. Doar românii și ungurii păzesc granițele. Sârbii nu au posturi detașate.

8.

Turcia ridică un zid între NATO și Statul Islamic

Turcia a anunțat că, până la finalul lunii februarie 2017, va termina de construit un zid lung de 900 de kilometri pe granița cu Siria.

Această limită – care ar urma să sigileze războiul din Orientul Apropiat – i-ar fi fost cerută, arată agenţia Reuters, de aliații din NATO, pentru a bloca trupele Statului Islamic.

Aşa începe zidul dintre Turcia și Siria.

Construcția zidului a început în 2014, în contextul în care Turcia este primul refugiu pentru refugiații sirieni. Circa 3 milioane de sirieni sunt găzduiţi în tabere din Turcia.

Posibila lor „eliberare” către Vestul Europei este una dintre pârghiile cu care Ankara joacă tare în negocierile cu liderii UE.

9.

Zidul Berlinului, simbolul Europei divizate după război

Zidul care împărţea Berlinul în două oraşe – cel vestic, controlat de SUA, Marea Britanie şi Franţa, şi cel estic, capitală a Republicii Democrate Germane – a simbolizat falia dintre lumea liberă şi blocul comunist condus de URSS.

Chiar dacă pietrele au fost date jos, ruptura de mentalitate n-a dispărut.

Comuniştii din RDG au început să construiască Zidul Berlinului într-o noapte, în 1961. Trupele est-germane au instalat sârmă ghimpată de-a lungul a 156 de kilometri, între oraşul aflat sub controlul de jure al URSS și cel împărţit în sectoarele american, britanic şi francez.

Zidul Berlinului, când încă era păzit de soldați din RDG.

Cu timpul și constant, gardul a devenit un zid din beton, păzit de soldați și cu o zonă tampon împânzită cu mine. Esticii care încercau să treacă în Berlinul de Vest erau împușcați.

Zidul a fost trasat fără menajamente, dezbinând familii, tăind în două curțile unor case sau separând clădiri ale aceleiași străzi.

Semnalul privind căderea Zidului a fost dat de preşedintele american Ronald Reagan în timpul unui discurs rostit în iunie 1987 în Berlinul de Vest.

Acesta i s-a adresat secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu o replică devenită istorică: „Mister Gorbachev, tear down this wall!” (Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!)

10.

Misterul care se vede din spațiu

Marele Zid Chinezesc este reprezentarea cea mai cunoscută a spaimei care dezbină comunități sau civilizaţii. A fost ridicat în mai multe perioade şi însuma, la o socoteală din 2012, peste 21.000 de kilometri.

Cele mai spectaculoase rămășițe ale acestei bariere politico-militare datează din timpul dinastiei Ming (secolele XV-XVI).

Dacă, inițial, Marele Zid Chinezesc a fost asociat cu frica de migratori și de barbarii mongoli, care executau incursiuni de jaf în Evul Mediu, acum nu se mai poate spune cu precizie care a fost scopul construirii sale, dat fiind că povestea coboară prea adânc în istorie, până în jurul anului 500 înainte de Hristos.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€