"Vrei să mănânci sănătos? Cumpără de la cea mai necăjită băbuță din piață!"

Valentin Șchiopu

Redactor

Dacă Sălajul ar dispărea într-o zi – eveniment deja prezis de gașca de la Times New Roman –, Mircea Groza l-ar putea reconstrui în cele mai mici detalii.

De câțiva ani, maestrul bucătar adună materiale pentru o carte ce va trasa harta culinară a județului: cercetare la „firul ierbii” prin cele mai greu accesibile cătune, materiale filmate, povești savuroase și peste 800 de rețete pe care nu le mai urmează aproape nimeni.

Groza le-a gătit, pe fiecare în parte, cel puțin o dată, și spune că se bucură de privilegiul de a împărtăși autenticitatea bucătăriei țărănești.

Adaugă că datoria oricărui bucătar este să spună totul, fără rest.

„Absolut toate secretele. M-am săturat de cărți de bucate scrise de oameni care, din motive care-mi scapă, nu spun chiar totul. E un lucru trist să nu rămână niște rețete cu toate amănuntele doar din dorința de a proteja nu știu ce secrete.

E o prostie, până la urmă. Ieși în public ca să zici că nu poți spune chiar totul. Atunci stai acasă și gătește-ți secretele. Ce va conta peste 50 sau 100 de ani?

Am acasă vreo doi metri cubi de literatură de specialitate, dar ce am descoperit la socăcițele din Sălaj dovedește o înțelegere superioară a lucrurilor. Care poate fi, și trebuie, împărtășită”, spune Groza.

„Socăcițele” împlineau (împlinesc) la țară ceea ce acum a ajuns responsabilitatea organizatorilor de evenimente ori a firmelor de catering. Se asigurau de buna rânduială și de prepararea bucatelor la botezuri, nunți sau înmormântări.

Mircea Groza, împreună cu un prieten de la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, periază județul de la sud la nord în căutarea unor rețete „pierdute”. O anumită rutină nu-l îndepărtează de „fascinanta lume” a satelor din Sălaj.

„Sunt oameni fabuloși, mulți dintre ei cu amintirile intacte din perioada copilăriei lor. Nu există ieșire pe teren în care să nu găsesc un lucru incredibil. Împreună refacem niște rețete, pe care apoi le încerc până simt că așa ar fi fost cândva gătelile bunicilor noștri.

Aceeași tocăniță are gust diferit de la casă la casă, ca să nu vorbesc de la o uliță la alta. Fiecare gospodină are un stil de a găti, o anumită formă de a combina ingredientele.

Mai mult, tehnologia e foarte importantă. În ce sens? Zice mătușa sau bunica: «No, acuma-i vremea să tragi deoparte pe ploaptăn (plită) laboșu’ (cratița), că nu-i nici o grabă, și ocupă-te de aialaltă!» Adică ăsta-i adevăratu’ slow-food!

Sau: «- Gheorghică, făcut-ai focul în cuptorul cocător, că io mintenaș asog pita (a da aluatului forma pâinii)? – Făcut! – Da’ câte lemne ai pus? – Doișpe mari și unu’ mic».

Ei bine, oamenii știau cum funcționează fiecare instalație din gospodăria lor. Aici, de regulă, femeile trăiesc mult mai mult. Au o rezistență incredibilă, femei rămase văduve de 40-50 de ani”.

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Pe Via Danubiana la Gostinu: o plajă care încă mai poate rămâne sălbatică

La doar o oră de București, departe de haos și agitație, stă ascunsă o plajă sălbatică, la malul Dunării. Plaja Gostinu, poziționată la doar 20 de kilometri distanță de orașul Giurgiu, se află la capătul satului cu același nume, străjuită de o limbă lungă și răcoroasă de pădure prin care te poți aventura în zilele toride.

Maestrul Groza spune că e foarte greu să obții o alimentație sănătoasă în marile orașe. Lipsa timpului te va duce, în cele din urmă, în fața caselor de marcat din supermarketuri. Iar acolo, de cele mai multe ori, ce e-n mână e și minciună.

„Evitați etichetele pe care sunt înghesuite foarte multe informații, cu scris aproape ilizibil. Când intrați într-o piață, căutați-o pe cea mai necăjită băbuță, uitată de toți într-un colțișor, și cumpărați de la ea.

Nu alegeți cel mai mai mare spanac, produsele cele mai arătoase. Încercați să cumpărați de la țărani, de la producătorul primar. E foarte greu, e nevoie de timp pentru asta, să poți face cele mai bune alegeri pentru familia ta”.

PĂSTĂI AITE CU PORODICI

(Fasole verde cu usturoi și roșii, rețeta lui Mircea Groza)

Pot fi consumate ca atare sau ca garnitură la fripturi. Evitați astfel asocierea fripturilor cu cartofii, una atât de criticată!

Aveți nevoie de fasole verde păstăi, ardei gras de diferite culori, roșii coapte, roșii mici, ceapă, usturoi, frunze de țelină, cimbru verde, busuioc, sare, piper, ulei.

Fierbeți în apă cu sare păstăile curățate și spălate, tăiate de 3-4 centimetri, cu frunze de țelină și flori de busuioc (sau crenguțe de busuioc).

Tăiați ceapa și ardeii cubulețe. Opăriți roșiile, curățați-le de coajă și tăiați-le și pe ele cuburi mici. Puneți puțin ulei într-o cratiță mai largă și prăjiți ușor ceapa și ardeii.

Adăugați roșiile tăiate, sare, piper, frunze și flori de busuioc. Va rezulta un sos mai gros, gustos și aromat. Zdrobiți și adăugați la sos doi-trei căței de usturoi, adăugați și păstăile fierte. Dacă este nevoie, puneți și puțină apă în care au fiert păstăile. Mai fierbeți puțin și la ultimul clocot adăugați și roșiile mici.

Serviți cald sau rece, decorați cu busuioc, pătrunjel creț sau mărar.

Să vă hie de bine!