Ce îi face mândri pe oamenii din Cucuieți (P)

Ana Coman

Când eram copil, tata ne-a luat în mașină spre Moldova, pentru că voia să vedem părțile de unde vine familia mamei. Îmi aduc aminte vag doar câteva muzee și sate înghețate în timp.

În aceeași regiune a Moldovei am fost și acum, după mai bine de 15 ani, într-un „village break”, parte din proiectul „Cutreieră prin Cucuieții din Deal”, sprijinit de ING. Ideea din spate a fost simplă: se poate face turism, literalmente, până și în regiunea Cucuieților, un nume devenit eufemism pentru „foarte, foarte departe”. 

Acolo, comunitățile din Bacău au ținut pasul cu vremurile și au inițiat proiecte culturale și afaceri, pentru a nu rămâne pe loc. Ghida muzeului Enescu din Tescani povestește cu mândrie cum locul s-a transformat: studenții vin acum în tabere de vară, un pictor își expune lucrările în curtea casei, o familie de pe Domeniul Măgura gătește poale-n brâu după rețeta bunicii, iar o bătrânică ce îngrijește biserica cu tavan albastru din lemn vine cu capra Angelica în cimitirul unde are deja pictat propriul mormânt în culori vii.

Turul a trecut pe la mai multe afaceri de familie, muzee locale, și producători mici, dar și pe la un conac devenit platou de filmare pentru filme de groază. 

I-am întrebat pe toți care e lucrul care le dă cea mai mare satisfacție, dar și ce-au făcut când le-a fost greu. 

Acest material face parte din proiectul „ING Credit Card cu Chef de Cutreierat”, un card ușor de accesat din Home’Bank și care se poate folosi oriunde, chiar și în locurile unde trecutul se împletește cu prezentul, natura neatinsă, mâncarea ca la mama acasă și castelele vechi de secole. Ca să te bucuri de experiențe numai bune de povestit celorlalți.

Foto: Ana Coman

„Am trăit greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici”

Maria și Lenuța au amândouă în jur de 80 de ani și fac curat în Biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din Solonț, unul dintre cele trei sate (la un loc cu Sărata și Cucuieți) ale comunei Solonț, județul Bacău. Au venit îmbrăcate în costum popular și adidași moderni, cu pâine și sare pentru noi și cu capra Angelica (albă, dichisită și adusă din Franța).

Capra Angelica. Foto: Ana Coman

Maria are o poveste similară cu a multor femei din România rurală: ne spune că a avut 7 frați, 25 de nepoți și 18 strănepoți și un soț care i-a făcut rău toată viața. După ce a murit, i-a fost teamă c-ar fi ieșit din mormânt și s-a pus în genunchi ca să îi spună să se ducă liniștit mai departe. 

Maria. Foto: Ana Coman

Părinții au scos-o de la școală ca să muncească pământul, așa că a fost croitoreasă o perioadă, apoi a pictat troițe și acum ne arată mândră „garsoniera” ei, locul unde plănuiește să se odihnească pe vecie, colorat și pe interior și pe exterior, cu bolovani-buburuze lângă piatra funerară. E mândră că părintele are încredere în ea și îi lasă cheia bisericii și ne recită poezii de când era mică și doine din sat. Vorbește mult și cu entuziasm despre ele, și cu o oarecare tristețe când vine vorba de viața ei. „Am trăit greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici.”

„Garsoniera" Mariei. Foto: Ana Coman

Își aduce aminte că, în timpul războiului, părinții îi spuneau că „americanii erau țapul, iar rușii berbecii”. Lângă ea, Lenuța vorbește tot despre război: îngrijorată de direcția în care a luat-o lumea acum, așteaptă conflictul despre care se vorbește în Biblie, de la finalul timpului, care s-ar declanșa atunci când lumea se îndepărtează prea mult de Dumnezeu. Crede că nu mai avem mult. 

Decuplat. Smartphone Detox

Teoria mea e că abia atunci înțelegi un loc cu adevărat când reușești să te plictisești groaznic în el. Ei bine, am reușit. După trei zile pe banda lipicioasă de muște s-au mai prins șase victime în afară de mine. Gardul reparat improvizat a rezistat unei vijelii.

Ce faci în acest weekend în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Bucharest International Dance Film Festival în Capitală, seri de film în Cluj-Napoca, Harababura în Timișoara și Dragoste în 2 acte în Iași.

Foto: Ana Coman

„Moldova e superlativul pentru mine”

Mihai și Dan sunt ceva mai optimiști legat de viitor, chiar dacă au și ei nemulțumirile lor. Mergeau la discotecă împreună în tinerețe și sunt prieteni de câteva zeci de ani. Dan e acum administratorul Castelului Ghika din Dofteana, la 10 kilometri de Târgu Ocna, și Mihai vine să îl viziteze când nu merge la baltă. Stau la vorbă în foișorul de lemn din fața intrării în pădure. 

Castelul Ghika din Dofteana. Foto: Ana Coman

Dan a lucrat multă vreme „la butuci” și după, la o sondă de petrol din zonă, unde spune că a fost mult mai ușor pentru că munca fizică era mai obositoare: „Iarnă, vară, noroi, trebuia să iei butucul de unde era. Iarna era mai frig în cabină decât afară”.

Pe vremuri, a încercat să investească și în Caritas, unde, zice el, mai avea 6 luni și lua banii. „Era să plec de acasă și să o iau razna.” Apoi a mers la doi angajatori particulari, care spune că „l-au faultat la vechime” și asta îl încurcă semnificativ la pensie - oricum mică. Deși a încercat să găsească pe cineva, îmi povestește că a rămas singur după ce soția lui a murit. Are acum o nepoată de la băiatul plecat în Olanda, iar celălalt fiu încă locuiește cu el. 

E mulțumit de cum s-a schimbat zona: au apărut canalizări și șosele, s-au asfaltat ulițele, și o parte din oameni și-au găsit de lucru la firmele de construcții sau petrol. E mândru de zona lor curată și împădurită, dar nervos pe clasa politică, care nu ar reușit să îi valorifice mai bine resursele naturale. 

Castelul Ghika din Dofteana. Foto: Ana Coman

Conform administratorului domeniului, castelul a văzut și el multe: în perioada interbelică, a fost pierdut la jocuri de ruletă de un membru al familiei Ghika. Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea cu rolul de castel de vânătoare, mai târziu devenit reședință de vacanță pentru familia Ghika. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, între 1941-1944, în castel a fost stabilit Comandamentul Wehrmachtului. După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, castelul a fost devastat de armata sovietică, iar în 1945 a intrat în proprietatea statului și transformat, pe rând, în spital, casă de copii și sanatoriu de reumatologie infantilă. 

Castelul Ghika din Dofteana. Foto: Ana Coman

În 2000, a fost cumpărat de actualul proprietar, apoi a servit ca platou de filmare pentru două filme de groază și a găzduit diferite evenimente private. În ciuda faptului că turismul s-ar fi înjumătățit în ultimii ani, Dan încă se simte ca acasă aici: „Moldova e superlativul pentru mine. A fost apărată de Ștefan cel Mare și în familia mea noi avem cultul lui.” E mândru, dar și deziluzionat că nu mai există decât afaceri mici, în loc de industriile mari de dinainte. „Aș avea nevoie ca autoritățile să se implice. Să vină să vadă aici. Să ne întrebe ce mai avem nevoie, nu doar dacă ne-am plătit taxele.” 

"S-au ars plăcintele!" 

Muzeul Răzeșilor Găzari din Măgirești aniversează în curând 10 ani, după ce a fost construit pe un teren recâștigat după ‘89. Constantin Parascan și Elena Grigoraș au fost amândoi profesori și au contribuit la monografia zonei, iar acum sunt entuziasmați să vorbească cu vizitatorii.

Au venit cu studenți în practică, au adunat sute de obiecte din gospodării și au documentat istoria locală cu răbdare, punându-i cap la cap toate urmele, de la vase dacice la începuturile prelucrării petrolului, care încă se întâmplă în dealurile din preajmă.

Foto: Ana Coman

Constantin s-a născut în curtea de lângă muzeu, unde e acum transplantată casa bunicului lui și renovată cu ajutorul primăriei, pentru a arăta vizitatorilor o gospodărie autentică. "Eu aici am copilărit. Acum încercăm să refacem fierăria." 

Foto: Ana Coman

Invitatul de onoare la ambele lansări a fost Florin Piersic, de care Constantin e foarte atașat, și în dreptul pozei căruia are un trandafir în vitrină. „Suntem amândoi Vărsători”, spune cu mândrie.

Nu e singurul proiect care contribuie la identitatea culturală a zonei: la un târg cu producătorii locali am vorbit cu primarul comunei din 2008 încoace, Ionică Câdă. Primăria a mai cumpărat și restaurat câteva case țărănești, care acum servesc drept cămine culturale. Ne spune că restaurarea s-a făcut cu costuri minime, pentru că nu sunt monumente istorice și se pot reface cu materiale chiar similare cu cele originale („bălegar, var și piatră”) și cu urmașii meseriașilor inițiali. 

E foarte mândru de echipa de fotbal locală (care s-a autofinanțat anul acesta), de festivalul de datini locale și de tabăra de pictură de icoane. Susține că au accesat orice fonduri europene au putut cu resurse limitate: au luat utilaje agricole, o mașină de transport pentru persoanele cu dizabilități, au restaurat biserica și au făcut un cămin de bătrâni, unde sunt cazați 20 de vârstnici care au rămas fără familie care să îi ajute. 

După ce își termină povestea, o ia la goană, strigând că „s-au ars plăcintele”. Trece însă cu greu pe lângă castronul cu sarmale - care recunoaște că sunt cea mai mare slăbiciune a lui - și pe lângă „domnul doctor”, care are stâna de unde își procură telemeaua.

Producătorii locali povestesc că schimbările climatice din ultima vreme le-au afectat mult afacerile: au putut să producă mai puțină țuică, nu au mai avut atâtea legume și a fost mai greu să facă față cheltuielilor, mai ales că majoritatea clienților sunt tot vecini din sat, care la rândul lor se confruntă cu probleme. Unii din ei au devenit creativi: pe una din mese sunt brelocuri printate cu o imprimantă 3D, iar alții și-au deschis pagini de social media. 

Mergi la fermieri acasă

Multe gospodării au început să le ofere turiștilor posibilitatea de a mânca la ei în curte, în locul programului rigid de la restaurante. Părinții lui Cristi (14), Luca (8) și Adelina (16) au deschis Punctul Gastronomic Local Domeniul Măgura acum un an. Pensiunea și restaurantul sunt într-o vale altfel pustie, în care au făcut drum și încearcă să convingă oamenii din zonă că merită să vină, în ciuda urcușului dificil. Speră că o să devină mai ușor cu timpul. 

Foto: Ana Coman

Proprietatea e alimentată de energie regenerabilă, mâncarea e gătită de familie din carne, lapte și legume crescute de ei, iar promovarea pe social media e făcută de Adelina, care e la liceul de artă, călărește și are picturile la vânzare în „colțul artistic”. A fost surprinsă de deschiderea oamenilor atunci când a început să posteze. Copiii ajută la pusul și strânsul mesei, frământatul poalelor în brâu și amenajarea pensiunii. În schimb sunt și ei plimbați de un prieten din sat care vine cu doi cai și o „caleașcă” pentru turiști.

***

Zona Cucuieților are multe povești despre unitatea comunităților ei: o legendă documentată de muzeu spune că, în secolul 18, tinerii satelor alungau ciuma fugind dezbrăcați pe ulițe. Acum, când o fată din ansamblul de dans „Florile din Cucuieți” se mărită, colegele rămase vin să îi danseze la nuntă. Moașa satului a venit câte 40 de zile să spele fiecare din cei 300 de copii pe care i-a adus pe lume, iar cizmarul a reparat pantofii tuturor până la 85 de ani, pentru că nu era nimeni altcineva care să îi ia locul. 

Foto: Ana Coman

Anii au trecut, dar satele Bacăului și-au văzut de viață mai departe așa cum au putut, iar acum așteaptă turiștii, să împărtășească cu ei bunele și să alunge împreună relele. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€