Dan Şova a fost reţinut după votul din Senat. Foto: Mircea Roşca / www.mircearosca.com
Dan Şova a fost reţinut după votul din Senat. Foto: Mircea Roşca / www.mircearosca.com
03/12/2015
Votul Senatului în cazul Dan Șova arată noile tabere din PSD
Votul din 3 decembrie prin care Senatul a încuviințat arestarea lui Dan Șova a conturat existența a două tabere în PSD: una îl susține pe președintele Liviu Dragnea, însă cealaltă nu doar că are altă poziție, ci îi contestă fățiș deciziile.
Dacă prima tabără, majoritară, a fost condusă, formal, de șeful grupului PSD din Senat, Mihai Fifor, cea de-a doua îl are drept lider informal pe senatorul Șerban Nicolae, fostul avocat și consilier al lui Ion Iliescu.
O râcă veche
Rezultatul votului asupra celei de-a treia cereri a DNA de arestare a senatorului PSD Dan Șova, fost ministru al Transporturilor, a fost doar pe jumătate surprinzător.
Spre deosebire de solicitările anterioare ale procurorilor, care fuseseră respinse, cea de acum l-a găsit pe Șova în ofsaid, la mâna unuia dintre vechii săi rivali din partid: Liviu Dragnea.
Săptămâna trecută, la ieșirea din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se judecă apelul său în dosarul „Referendumul”, Dragnea anunța că parlamentarii PSD vor vota în favoarea cererii DNA, chiar dacă o vor face „cu toată părerea de rău”.
E posibil ca liderii PSD să vizeze o îmbunătățire a imaginii partidului, la fel cum ordinul lui Dragnea poate fi cauzat de vechea animozitate dintre el și Dan Șova.
Tensiunile dintre cei doi au ieșit la iveală în urmă cu un an, datorită stenogramelor din dosarul unui alt PSD-ist influent, Viorel Hrebenciuc. Din documente reieșea că Șova ar fi negociat cu Hrebenciuc poziția de șef al PSD, în defavoarea lui Liviu Dragnea. Acesta a comentat scurt la acea dată: „Mare noroc pentru unii că prostia nu e infracțiune!”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Nicolae îl apără pe Șova
Șerban Nicolae a fost primul care a vorbit joi de la tribuna Senatului. Ca să-l salveze pe fostul ministru al Marilor Proiecte, el nu s-a sfiit să atace reprezentanți ai Justiției, în special pe unul dintre membrii Consiliului Suprem al Magistraturii, judecătorul Horațius Dumbravă.
În plus, Nicolae le-a sugerat senatorilor să ignore decizia Comisiei juridice a Senatului, care avizase favorabil ultima cerere a DNA în cazul Șova, pe motiv că același for i-ar fi luat apărarea Cristinei Guseth, la data când ea a fost propusă ca ministru al Justiției.
Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
„Acum aproximativ zece zile, Horațius Dumbravă a adresat o scrisoare publică președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În această scrisoare, solicita responsabilitate în ceea ce privește votul pentru ridicarea imunității senatorului Dan Șova. Judecătorul nu știe care este rolul președintelui Senatului, pe care îl crede șeful senatorilor. Pot să cred că domnul judecător nu este în cunoștință de cauză, dar să spui că, în ambele situații, cursul Justiției a fost blocat, asta este o minciună!”, a spus Șerban Nicolae.
„Cred că domnul judecător este mai mult Dumbravă decât Horațius”, a adăugat el, ironic.
Discursul lui Nicolae a fost primit cu aplauze dinspre o parte a UNPR și a PSD. În favoarea lui Șova s-a pronunțat și PSD-istul Daniel Savu, fost ofițer SRI, care a povestit că fusese sunat joi dimineață de către liderul grupului parlamentar, Mihai Fifor. Acesta nu i-ar fi indicat cum să voteze, a precizat Savu, ci să se asigure că nu va absenta. Deși a bifat prezența, Savu a spus că nu e decis ce să facă.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Șerban Nicolae și Daniel Savu l-au sfidat astfel pe Liviu Dragnea, care le ceruse tuturor parlamentarilor PSD să spună „da” cererii de arestare. Alături de cei doi a fost și senatoarea Ecaterina Andronescu, care, în momentul votului, s-a așezat astfel încât nimeni să nu vadă bilele pe care le introducea în urne.
În același mod a procedat senatorul de Argeș Constantin Tămagă. În acest an, el fusese surprins de reporteri acreditați la Senat în timp ce vota „la două mâini”, adică exprima opțiunea unor colegi absenți. Numele lui Tămagă apare într-un dosar mai vechi al DNA, alături de cel al fostului președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu.
După Tămagă, și fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici a refuzat să voteze la vedere.
Un alt membru al grupării anti-Dragnea este senatorul de Constanța Nicolae Moga. În vara acestui an, Moga s-a opus candidaturii lui Liviu Dragnea la șefia interimară a partidului și a venit cu o contrapropunere – Ecaterina Andronescu.
„Lupii tineri” îl urmează pe Dragnea
Dacă liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, este perceput ca neavând autoritate suficientă asupra colegilor săi, nu la fel este văzută Gabriela Firea Pandele, purtător de cuvânt al partidului.
Firea – care în iunie a votat împotriva cererii de arestare a lui Șova – și-a schimbat între timp opinia, iar acum a fost de acord cu solicitarea DNA. Coincidență sau nu, Dragnea o menționase, cu doar câteva zile în urmă, drept potențial candidat la Primăria Capitalei.
O altă senatoare PSD care a votat în favoarea cererii de arestare a fost Doina Federovici, apropiată a deputatului Andrei Dolineaschi (ambii aleși la Botoșani), unul dintre liderii PSD cu trecere în fața lui Liviu Dragnea.
Confuzie la UNPR
În absența liderului Gabriel Oprea, senatorii UNPR au părut dezorientați. Pe de o parte, senatorul Haralambie Vochițoiu a anunțat că toții progresiștii vor vota în favoarea cererii de arestare. Pe de altă parte, senatorul Ioan Iovescu a cerut ca votul cu bile să fie înlocuit de votul electronic, secret, însă propunerea sa a fost respinsă.
În ciuda directivelor transmise de Gabriel Oprea, mai mulți senatori UNPR s-au ascuns de camere și chiar au votat cu spatele. Printre ei s-au numărat Sebastian Grapă și Marian Vasiliev.
Parlamentarii ALDE, conduși de Călin Popescu Tăriceanu, au votat cu bilele la vedere, dar împotriva cererii DNA. A fost cazul senatoarei Cristiana Anghel, cunoscută drept „învățătoarea grevistă”, dar și al lui Daniel Barbu, fost ministru al Culturii.
În cele din urmă, la 8 luni de la prima cerere a DNA, Senatul a aprobat arestarea lui Dan Șova cu 95 de voturi pentru, 30 de voturi „contra” și 2 voturi anulate.
Din totalul de 167 de senatori au fost prezenți doar 127. Printre marii absenți s-au numărat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte liberal Crin Antonescu, precum și liderul UNPR, Gabriel Oprea, despre care presa a scris că ar fi în vacanță în Dubai.
DNA îl acuză pe senatorul Dan Șova că, în perioada 2011-2014, a pretins și primit suma totală de 100.000 de euro de la un denunțător, pentru a interveni pe lângă directorul CET Govora SA, astfel încât acesta să asigure încheierea unui contract de asistență juridică, tip abonament, cu o anumită societate de avocatură, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this