Vladimir cel Mic. „Amenințarea cu arma nucleară e un gest de slăbiciune. Putin vrea să transforme Rusia în Coreea de Nord”

Alex Olaru

Redactor Șef

Cancelariile occidentale continuă efortul diplomatic de ameliorare măcar a crizei regionale declanșate de Federația Rusă prin comasarea trupelor și a echipamentelor de război la granița cu Ucraina. 

Un summit bilateral SUA-Rusia propus de Franța este posibil, chiar dacă momentan nu au fost anunțate detalii suplimentare în acest sens. O întâlnire care să pună bazele unui eventual astfel de eveniment ar urma să aibă loc vineri, între ministrul de Externe rus Serghei Lavrov și omologul său francez. 

Jean-Yves Le Drian ar urma să medieze conflictul la Paris, cu o condiție însă: Federația Rusă să nu atace Ucraina până atunci. Și Uniunea Europeană în ansamblu menține un ton rezervat: UE va impune sancţiuni Rusiei „când va veni momentul”, răspunde Bruxelles, după ce Ucraina a cerut sancţiuni imediate. Mult mai dure sunt în schimb anunțurile pe care le face Londra. Serviciile britanice de informații susțin că am asista deja la începutul unei invazii. 

Cât de probabil este așadar războiul în Ucraina? Ce urmărește Vladimir Putin și de ce recurge la amenințarea forței militare sau chiar nucleare? Până la urmă ce spune asta despre liderul de la Moscova? Și cât de puternică este Federația Rusă, de fapt? Sunt printre întrebările la care răspunde, pentru PressOne, Hari Bucur Marcu, expert militar și de securitate.

PressOne: Ce se va întâmpla atunci când prima șenilă de tanc rusesc ar atinge teritoriul ucrinean?

Hari Bucur Marcu: Ucraina se va apăra militar. Ceea ce e foarte dificil de făcut, dar nu imposibil. În același timp e vorba de promisiunile care au fost făcute de către Occident, în frunte cu Statele Unite, că o asemenea situație va duce automat la sancțiuni nemaivăzute până acum. 

PressOne: Sancțiunile economice sunt negociate, agreate și pregătite de lansare imediată sau este și acesta, în sine, un proces ce necesită timp?

H.B.M.: Unele sunt pregătite. În cazul altora, un lider a spus că da, celălalt nu a spus nimic. Un exemplu e ultima întâlnire dintre cancelarul german și președintele Statelor Unite, în care s-a vorbit despre Nord Stream 2, respectiv despre noua magistrală de gaz rusesc pentru Germania. Cu siguranță prima măsură care se va lua va fi ca această magistrală să nu mai fie vreodată funcțională. Ceea ce înseamnă că dacă rușii vor să vândă în continuare gaz Germaniei vor trebui să o facă prin Ucraina. Și atunci ori cuceresc toată magistrala de pe teritoriul Ucrainei și o plasează sub controlul lor militar, ori renunță la banii germanilor. 

Traseul Gazoductului Nord Stream 2 Sursa: en.wikipedia.org/wiki/Nord_Stream

PressOne: Cum vă așteptați să arate, concret, răspunsul militar al Ucrainei, dacă tancurile rusești de la granițe se pun în mișcare?

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

H.B.M.: Înțelegerea mea este că împreună cu diverși consilieri militari și cu contribuția în arme letale pe care le-au oferite unele țări, în frunte cu SUA și Marea Britanie, Ucraina ar trebui să fie pregătită să oprească o ofensivă terestră.

Problema este că o asemenea ofensivă, dacă se va produce, pentru că acum suntem la nivelul speculațiilor, ar fi precedată de o operațiune de influențare psihologică a întregii populații ucrainene și de un atac cibernetic foarte puternic. 

Apărarea aeriană a Ucrainei este suficient de bună ca să doboare o bună parte a acestor lovituri. În 1991 operațiunile militare care au pregătit ofensiva terestră în Golful Persic au durat 17 zile, pe o suprafață militară și mai mult în deșert. Iar în 1999 războiul aerian împotriva fostei Iugoslavii dus de NATO a durat 70 și ceva de zile. Pentru a obține rezultatele pe care le scontau prin această operație aeriană.  

Imaginați-vă că în mod normal, dacă ar vrea cu adevărat să cucerească ceva în Ucraina, intervenția aeriană a Rusiei ar trebui să dureze destul de mult timp. Adică cel puțin o săptămână și mai bine. 

Dacă se produce în aceeași zi în care se pun în mișcare și tancurile, ar reprezenta o inovație din punct de vedere militar. Dar altfel n-au nicio șansă de succes militar. 

PressOne: Președintele american Biden spune că e de acord, în principiu, cu un summit bilateral cu omologul rus. Între timp însă, Kremlinul transmite că discuțiile despre un eventual summit sunt premature. Ce șanse mai are diplomația, invocată de altfel de ambele părți, pe parcursul ultimelor săptămâni?

H.B.M.: Numai diplomația are șanse, nu există altceva. Suntem în faza în care Federația Rusă a pus pe masa Occidentului o serie de propuneri, prin canale diplomatice. O serie de propuneri privind noua arhitectură de securitate în Europa. Europenii au răspuns cu alte propuneri. Nu există încă un format clar de negocieri sau o masă de negocieri, deocamdată sunt aceste schimburi diplomatice. 

Rușii au considerat că vocea lor diplomatică trebuie întărită cu amenințarea cu forța. Cu aceste exerciții care țin de două săptămâni atenția întregii Lumi. Deja s-a stabilit că forțele care au intrat în Belarus deocamdată nu pleacă de acolo. Rămâne de văzut ce se întâmplă cu forțele de la granița cu Ucraina, de pe teritoriul Federației Ruse. Faptul că Moscova consideră negocierile premature nu e neapărat din cauză că rușii vor să atace, ci din cauză că nu sunt pregătiți pentru negocieri aprofundate. 

Când Putin spune „nu e momentul pentru negocieri acum” de fapt spune „avem timp și pentru negocieri, dar ceva mai încolo”. 

PressOne: Dacă Vladimir Putin „eliberează” cele două regiuni separatiste, Donețk și Luhansk și abia după se așază la masa negocierilor, ar putea forța o recunoaștere internațională a noului statut?

H.B.M.: Nu, nu are cum. Și nici nu este în interesul strategic al Rusiei să „elibereze” cele două regiuni separatiste. Pentru că toată problema strategică se învârte în jurul lor: atât timp cât rămân parte a Ucrainei, ele pot garanta prin simpla lor prezență că Ucraina nu va intra în Uniunea Europeană sau NATO. Așa cum se întâmplă cu Republica Moldova sau Georgia. 

PressOne: Și atunci ce urmărește cu adevărat Vladimir Putin? Rețeaua de gaze, cum ați nominalizat mai devreme, ambiții teritoriale sau poate chiar o chestiune ideologică?

H.B.M.: Ei au declarat foarte clar ce fac: o demonstrație de forță prin aducerea acelor unități militare la granița cu Ucraina. Și fac și amenințarea cu forța, prin care vor ca Europa să vină la masa negocierilor și să accepte noua arhitectură securitară, așa cum propune Rusia.

Putin vrea revenirea la sfere de influență și zone tampon, constituite din țări care nu sunt nici măcar întrebate dacă vor acest statut. Dacă ar începe însă războiul, orice propunere ar cădea, pur și simplu. Și nici nu ar mai fi luată în seamă, vreodată.

În momentul în care ar începe războiul aceste sancțiuni ar deveni niște blânde adieri, comparativ cu sancțiunile care s-ar îndrepta împotriva Federației Ruse, ca stat. Inclusiv prin scoaterea țării din sistemul de schimburi bancare internațional. 

Suntem în faza în care amenințarea cu forța, inclusiv nucleară, nu e acceptabilă, dar are o noimă. „Facem niște propuneri și ca să ne luați în seamă facem și demonstrații de forță, ca să nu pară că vorbim numai așa, ca să ne aflăm în treabă”, zic rușii. În schimb o agresiune militară asupra Ucrainei nu ar mai avea nicio noimă. 

PressOne: Astfel de amenințări militare și strategii, așa cum încearcă Putin în această perioadă, fac din Federația Rusă un actor slab sau unul puternic? 

H.B.M.: Sunt printre cei care au spus că mai ales amenințarea cu arma nucleară este un gest de slăbiciune. Inclusiv strategică. Ce face Rusia este, la altă scară, exact ce făcea și liderul nord-coreean. 

Vedem că Putin vrea să transforme Rusia într-o Coree de Nord. Cei care mai au doar suportul militar, dar nu-l mai au pe cel politic, economic, social sau diplomatic, sunt slabi. 

PressOne: Ce suport popular are Rusia cu adevărat în estul Ucrainei și cât de mult contează acest factor?

H.B.M.: Ucraina este o zonă de diversitate. Mai multe tipuri de religie, două limbi vorbite, rusa și ucraineana. Cu legături cu Polonia și cu legături istorice mai mari cu Lituania decât cu Rusia, de exemplu. În aceste condiții ei niciodată n-au simțit cu adevărat că ar face parte din Rusia. Uniunea Sovietică era altceva, dar nu Rusia de astăzi. Eu pe rușii din estul Ucrainei nu i-am văzut dând semne clare că ar vrea ca țara lor să fie înghițită de Rusia. 

PressOne: Cât de puternică este Armata Ucrainei astăzi și în ce măsură Occidentul ar mai putea trimite echipamente militare, fără a încălca tratatele internaționale? 

H.B.M.: Rusia s-a retras din tratate internaționale. Erau într-adevăr tratate care limitau armele convenționale în Europa. Limitarea era întărită de un sistem de inspecții și controale și de obligații de notificare ale tuturor părților cu privire la orice schimbare în acest sens. Rusia s-a retras unilateral din aceste aranjamente și acesta este și un motiv pentru care nu poate veni la Deveselu, să vadă ce e acolo. 

Echiparea și înarmarea unei Armate naționale se face pe bază de misiuni. Este un anumit tip de echipare, dacă sunt misiuni de apărare. Un alt tip, dacă sunt expediționare, la mare distanță sau de atac. 

În principiu, la amenințarea de acum, Ucraina ar trebui să poată face față. Nu în sensul în care să nu poată călca niciun tanc cu șenilele pe teritoriul său. Dar după o ofensivă de două-trei zile ar putea să o oprească și chiar să și schimbe cursul acțiunilor de luptă, în favoarea ei. Ar fi o operațiune terestră de maximum 7-8 zile, care la final nu ar avea un câștigător net. Adică rușii să nu-și atingă niciun obiectiv, cu adevărat, iar ucrainienii să oprească ofensiva militară. 

PressOne: În acest scenariu am putea vorbi despre o înfrângere gravă, un rateu al lui Vladimir Putin? 

H.B.M.: În mod normal Putin nu ar trebui să pornească o asemenea ofensivă, dacă nu are un obiectiv politic strategic pe care nu-l poate atinge decât prin război. Ori ei n-au declarat un astfel de obiectiv, iar noi nu-l putem bănui de adevăratelea. Putem doar specula.

PressOne: Belarus pare o țară capturată de Moscova politic și militar, fără vreun glonț tras. Ce se întâmplă cu dosarul Belarus? 

H.B.M.: Ecuația e foarte limpede. E vorba de un dictator care își exercită puterea asupra populației, cu dispreț față de valoarea umană. În aceste condiții se așteaptă firesc, ca orice dictator, ca la un moment dat comunitatea internațională să zică „oprește-te”. Sau să facă ceva similar cu 1999, cu Slobodan Milosevic, în Iugoslavia. 

În Occident nu s-au făcut niciodată planuri de război împotriva statului Belarus. Dar asta nu înseamnă că ei nu se pot simți amenințați și că nu se pregătesc de un război care nu va veni niciodată. În același timp este o bună justificare în fața propriei populații pentru pumnul în gură înfipt presei, pentru trimiterea Opoziției prin închisori. 

PressOne: Președintele ucrainean Zelenski a cerut o foaie de parcurs clară în vederea aderării la NATO. A fost interpretată și ca parte din schimbul de declarații care pun presiune psihologică. Ce s-ar întâmpla însă dacă Rusia ar acționa militar unilateral, iar NATO ar acorda Ucrainei această foaie de parcurs?

H.B.M.: Este exclus. Zelenski încearcă să găsească soluții non-militare la o problemă strategică. Sunt două valori strategice ale Ucrainei pentru Federația Rusă. Una este cea de zonă tampon. Și a doua e că deocamdată, până se va deschide celălalt coridor de distribuție a gazului rusesc către Germania prin Baltica, Ucraina asigură fluxul de bani pe care îl primește Moscova pentru gaz. Cum bine vedeți, niciuna nu are valoare militară propriu-zisă. 

PressOne: Este așadar și lupta pentru supraviețuire a oligarhilor ruși? 

H.B.M.: Cea mai mare amenințare, așa cum e percepută de Federația Rusă, este democrația occidentală și ceea ce reprezintă: o responsabilitate a guvernului pentru populație și respectul față de individ. Amândouă sunt la niveluri minime în Federația Rusă sau în Belarus. 

Spaima este ca nu cumva să se contamineze populația de ideile, de valorile occidentale. Din nou, unor astfel de lucruri nu le poți da însă o valoare militară. Dar Rusia nu are alte argumente. Stă slab sau chiar jenant din punct de vedere economic, dacă stăm să ne gândim că economia Rusiei este ca valoare sub cea a Italiei.

Din punctul de vedere al schimburilor economice stau și mai slab: ca orice țară de lumea a treia, exportă preponderent materii prime. Iar faptul că ajung să fie dependenți politic și economic de China este iar un pas înapoi, față de orice aspirații de dezvoltare ar fi avut înainte. 

În acest context sunt obligați să vină cu argumentul militar: altfel nici nu ar fi trebuit să discutăm despre război sau arme, în situația în care se află Rusia astăzi. 

PressOne: Cum evaluați răspunsul României la această criză regională, până la acest moment?

H.B.M.: România nu are o politică de securitate, alta decât cea pe care o găsim în Strategia Națională de Apărare. Este un document juridic, nu e doar o vorbă în vânt. Pe baza lui se face planificarea pentru cinci ani de guvernare de securitate a unui președinte. Dar nu se vede niciun mecanism de pregătire a deciziei strategice, de securitate în România. Ceea ce înseamnă că multe din deciziile pe care le ia România, le ia mimetic. Adică ne uităm cum fac alții și facem și noi la fel. În loc să fie fundamentate foarte bine aceste decizii, înainte de a fi luate. 

Aici suntem. Dar asta nu înseamnă neapărat că ieșim rău. Iată, nu avem deocamdată probleme de război, deși avem granițe cu astfel de probleme de 30 de ani încoace. 

PressOne: Am putea ajunge însă în curând să apărăm frontierele NATO și UE, inclusiv din punct de vedere militar? 

H.B.M.: Le apărăm deja. România este țară de flanc NATO și UE și ca urmare ne îndeplinim acest rol. Nu intră nimeni în spațiul aerian fără să fie controlat, nu intră nimeni cu tancurile pe teritoriul nostru. Sigur că nici amenințările nu sunt presante. 

Dar NATO este foarte serios în a dezvolta capacități de apărare împotriva războiului hibrid. 

PressOne: Ce susțineți că ar fi trebuit să facă România în ultimele două săptămâni și nu a făcut? 

H.B.M.: România nu are comunicare de criză. Multe din întrebările pe care mi le adresați dvs. ar fi trebuit să fi fost deja spuse, în fiecare zi, printr-un mecanism de comunicare de criză care să funcționeze cu purtători de cuvânt la Președinte, la ministerul Apărării și la Externe.

Trebuia să existe discuții zilnice cu presa. Să poată fi întrebați și să răspundă, să nu lase lumea să ghicească despre ce este vorba sau să-și dea cu părerea. Noi nu am comunicat cum trebuie nici criza Covid. De câte ori a răspuns formal cineva din Grupul de Comunicare Strategică? S-au mormăit niște chestii la un microfon și cam atât. 

PressOne: Chiar și așa, România ar putea ajunge, într-un anumit context, să beneficieze de pe urma crizei declanșate de Rusia în regiune? Mai ales că am reproșat în anumite momente Washingtonului că nu se preocupă suficient, în ultimii ani, de securitatea la Marea Neagră. 

H.B.M.: Nu am un răspuns clar la această întrebare. Putem bănui că acesta ar fi un curs al acțiunilor. Dar realitatea pe care vă rog să o luați în seamă este că la orice criză, dar mai ales una care are o componentă militară, toată lumea vrea să tragă maximul de avantaje. 

De exemplu un guvern poate zice „nu vă mai uitați la inflație” sau „lăsați-ne să mărim pensiile, că vine războiul”. Și-ar putea masca propria neputință sau lipsă de pricepere. La fel se întâmplă și cu statele. 

Fiecare țară încearcă să obțină avantaje de pe urma crizei. 

Cât de buni vor fi românii în a obține maximum de avantaje de pe urma acestei crize, rămâne să vedem. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€