Votul obligatoriu: o potențială soluție pentru absenteism?

Răzvan Filip

Reporter

„Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu”, arăta în aprilie un sondaj INSCOP comandat de publicația News.ro. 

„Dacă în urmă cu 10 ani mai puţin de jumătate dintre români (45%) erau de acord cu votul obligatoriu, astăzi aproape două treimi din populaţie (62%) susţin introducerea votului obligatoriu, în ideea că dacă vin mai mulţi oameni la vot, se pot schimba lucrurile în bine”, susținea atunci directorul institutului de sondare, Remus Ștefureac. 

Obligativitatea de a merge la urne nu este un subiect nou pentru scena politică românească. Tot acum 10 ani, mai mulți deputați ai Partidului Social Democrat (PSD) și ai Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) propuneau un proiect de lege prin care votul ar fi devenit obligatoriu pentru aproape toți cetățenii cu drept de vot. Scutiți ar fi fost doar românii trecuți de 80 de ani și cei cu boli cronice. 

Proiectul mai prevedea o amendă de 1.000 de lei pentru neprezentarea la vot, dar și opțiunea de a pune ștampila pe o căsuță albă în care ar fi scris „Niciunul dintre candidați nu corespunde”. Dacă opțiunea apolitică ar fi fost bifată de peste jumătate dintre alegători, statul român ar fi trebuit să organizeze o nouă rundă de alegeri. 

Doi ani mai devreme, doi deputați propuneau o lege similară, dar cu sancțiuni mai dure: amendă de 1.000 de lei și suspendarea dreptului de vot după mai mult de 2 neprezentări.

Poate votul obligatoriu să sporească încrederea în instituții?

Inițiatorii ambelor proiecte susțineau că scopul lor este de a crește reprezentativitatea politică a Parlamentului, Guvernului și Președinției, dar și că pot fi un mijloc de prevenire a fraudei electorale. Sunt argumente legitime, în spatele cărora se află o literatură academică stufoasă și care au fost folosite de toate țările din lume/Europa care au implementat, la un moment dat, obligativitatea votului.

Când vorbesc despre legitimitate, calculul făcut de politicieni și de specialiști este unul extrem de simplu: dacă faci votul obligatoriu, crește prezența la vot (lucru care chiar se poate întâmpla, arată mai multe studii), iar Parlamentul, Guvernul sau Președintele rezultat în urma alegerilor va fi mai legitim decât atunci când votează doar jumătate sau sub jumătate din populație. 

Tot INSCOP spunea în noiembrie 2023 că doar 29,8% dintre români au încredere mare sau foarte mare în instituția prezidențială, 19,4% în Guvern (față de 34,8% în 2013) și 17,4% în Parlament (26,7% în 2013). Pe lângă fruntașele clasice ale fiecărui clasament de încredere (Armata și Biserica), cele mai importante puteri ale statului român sunt depășite inclusiv de organisme suprastatale precum Uniunea Europeană (50,3% încredere) și NATO (55,4% încredere). 

Iar consecințele se văd la alegeri. În 2020 au mers la urne doar 31,84% dintre românii cu drept de vot. În 2016 au votat 39,49%, iar din 2004 încoace, prezența la parlamentare n-a mai trecut niciodată de 50%. La prezidențiale s-a menținut la peste 50% în aceeași perioadă, însă chiar și așa, ultimii doi președinți au fost validați în funcție de mai puțini români decât Iliescu și Constantinescu în anii ‘90. 

Aproape 4 ani cu Nicușor Dan: ce-a promis în campania electorală și cu ce ne-am ales

La alegerile locale din 2024, Nicușor Dan e susținut ca independent de Alianța Dreapta Unită. Iată un bilanț cu ce a livrat bucureștenilor până în martie.

Rezultate alegeri: Elena Lasconi, cu 2178 de voturi înaintea lui Ciolacu. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Însănătoșirea democrației prin vot obligatoriu

Susținătorii votului obligatoriu mai argumentează că lipsa de încredere în instituții crește riscul ca puterea să fie preluată prin lovitură de stat de forțe nedemocratice, care apoi vor guverna într-un mod autoritar. 

„Dacă participi la alegeri, există înțelegerea că vei încerca să-ți administrezi nemulțumirile față de sistem prin vot și reprezentare politică. Nu te vei retrage de acolo, pentru ca ulterior să te ascunzi la tine în sufragerie și să organizezi o lovitură de stat”, susține sociologul Dani Sandu. 

Expertul spune că această logică explică și de ce multe dintre statele lumii/Europei care au luat decizia de face votul obligatoriu sunt cele care cândva, de-a lungul istoriei lor, au trecut printr-unul sau mai multe momente de dictatură militară/fascistă.

Totuși, sunt și voci care contrazic ipoteza că votul obligatoriu s-ar traduce automat într-o democrație mai sănătoasă. Există date care sugerează că cetățenii care nu votează au preferințe ideologice mai degrabă extremiste. Și atunci, argumentează scepticii, dacă obligi absenteiștii să voteze, s-ar putea ca democrația să aibă de suferit. 

„În România voturile s-ar putea duce către AUR, în Germania către AfD (n.r. Alternativa pentru Germania, partid de extremă dreapta). Sunt mulți oameni care spun că dacă faci votul obligatoriu, ar risca să câștige aceste partide. 

De fapt, în țările care au mers în direcția aceasta, cetățeanul își schimbă relația cu votul. Opțiunea politică nu mai este una mondenă, ci devine mai cugetată. Deci nu poți să compari ce s-ar întâmpla în România dacă ai face votul obligatoriu cu rezultatele sondajelor pe care le vezi acum, la oamenii care nu sunt siguri că ar veni la vot”, contraargumentează sociologul. 

Când votul e obligatoriu, dar nu prea

Proiectele legislative din 2011 și 2014 nu s-au concretizat niciodată, deși al doilea a trecut tacit de Senat și a fost respins de Camera Deputaților abia în 2021. Chiar și dacă n-ar fi fost respins, specialiștii Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH) avertizau în urmă cu 10 ani că doar modificarea Constituției ar putea transforma votul dintr-un drept într-o obligație. 

Mai mult, sancțiunile propuse erau nerealiste pentru vremurile acelea. În 2014, când deputații PSD și UNPR propuneau amendă de 1.000 de lei pentru absenteism, valoarea salariului minim brut din România era de 850 de lei. În 2011, minimul pe economie era de 670 de lei. Dani Sandu spune că o lege în sensul acesta ar trebui să prevadă amenzi mai degrabă mici, altfel riscă să rămână o măsură foarte nepopulară, ce nu va trece niciodată de Parlament sau de votul populației într-un referendum de schimbare a Constituției. 

Cert este că dacă vrei să crești prezența la vot, absenteismul trebuie să aibă consecințe și să existe un mecanism de aplicare a legii. Măcar pe hârtie. În Grecia, de exemplu, votul este în continuare obligatoriu, dar, din 2000 încoace, toate sancțiunile pentru absenteism - unele destul de dure - au fost eliminate. 

„Îți trebuie o capacitate instituțională destul de respectabilă ca să aplici legea. Este peste capacitatea actuală a statului grec. Și autoritățile nu au prioritizat creșterea capacității de a amenda persoanele care nu votează”, explică Sandu. 

Interesant este că, cel puțin în Grecia, eliminarea sancțiunilor n-a dus imediat la o scădere semnificativă a participării electorale. Pentru parlamentare, aceasta s-a menținut la peste 70% până în 2009, an în care economia țării a fost lovită din plin de Marea Recesiune și mulți greci și-au pierdut încrederea în sistem. Ultimele două rânduri de alegeri parlamentare - ambele desfășurate în 2023, la distanță de o lună - au adus la urne 61%, respectiv 53% din populație. 

De cealaltă parte a Mării Ionice, în Italia, votul a fost obligatoriu până în 1993, iar Constituția țării spune și astăzi că mersul la urne este o „datorie civică”. La fel ca-n Grecia, schimbarea legii n-a produs o scădere bruscă a participării electorale la alegerile naționale. S-a menținut la peste 80% până în 2008, când Italia a fost și ea lovită puternic de Marea Recesiune. În 2013 și 2018 a scăzut la 75, respectiv 73%, iar după pandemie a scăzut la aproximativ 64% - cea mai scăzută din istoria post-fascistă a Italiei, potrivit agenției de presă ANSA. 

Fruntașele Uniunii Europene: Belgia și Luxemburg

Belgia a făcut votul obligatoriu încă din prima jumătate a secolului trecut. De atunci, conform datelor centralizate de Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală, rata participării se învârte în jurul valorii de 90%, cu o scădere ușoară în ultimii 14 ani: la alegerile federale din 2014 au votat 89,37% dintre belgienii cu drept de vot, iar la cele din 2019 s-a înregistrat o participare de 88,38%. 

Povestea se repetă și-n cazul scrutinelor europene: 88,47% dintre belgienii cu drept de vot și-au ales în 2019 eurodeputații și prezența la europarlamentare n-a coborât niciodată sub 88%. Colega din Benelux, Luxemburg, are un istoric electoral similar: prezența la parlamentare și europarlamentare nu a coborât niciodată sub 80%. Votul este și acolo o obligație civică, nu doar un drept. 

Care e rețeta succesului? La prima vedere, ar putea fi faptul că legislația belgiană și cea luxemburgheză încă penalizează absenteismul. Adulții belgieni pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 40 și 80 de euro dacă absentează de la urne în mod nejustificat. Un luxemburghez poate plăti sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro, în funcție de câte absențe nemotivate a acumulat în catalogul electoral.

Tot pe hârtie, dacă ești belgian și într-un interval de 15 ani nu te prezinți de 4 ori la alegeri, riști să pierzi dreptul de a vota. În practică, însă, sancțiunile nu se aplică aproape niciodată, susține publicația belgiană The Brussels Time, pentru că autoritățile nu au suficiente resurse pentru a „vâna” și amenda toți oamenii care n-au votat. În țara vecină, absenteiștii luxemburghezi n-au mai fost sancționați din 1964 încoace, arată o analiză RTL de anul trecut.

Și atunci cum reușesc să obțină, scrutin după scrutin, o rată a participării atât de ridicată? Dani Sandu nu crede că belgienii și luxemburghezii mai merg la urne de teamă că în caz contrar vor fi amendați. Mai degrabă, spune el, au ajuns s-o facă din obișnuință. 

„Și când se setează o obișnuință, nu mai este nevoie să apară și sancțiunea pentru neprezentare”, continuă sociologul.

Vot obligatoriu în România: da sau nu?

Când tragi linie, e clar că obligativitatea votului poate influența pozitiv rata de participare la vot. Exemplele europene arată că e suficient ca ea să existe pe hârtie și să vină la pachet cu niște consecințe măcar teoretice. Dar cât de oportun ar fi pentru România să facă asta acum, în 2024, inspirată de țări cu o istorie îndelungată în acest sens? 

Mai folositor pentru politicienii români care se gândesc la așa ceva ar putea să fie cazul Bulgariei. În 2016, Parlamentul țării vecine a hotărât că votul este obligatoriu, însă sancțiunile pentru neparticipare sunt relativ blânde - după 2 absențe ești eliminat de pe listele electorale, cu posibilitatea de a te reînscrie la următoarele alegeri. De asemenea, sancțiunile nu-i vizează pe bulgarii din diaspora, pe cei trecuți de 70 de ani și pe cei cu dizabilități permanente. 

Bulgarii au ieșit la vot pentru a patra oară în doi ani. Octombrie 2022. Foto © Radila Radilova | Dreamstime.com

Poate și pe fondul unei situații politice instabile, cu guverne prăbușite și multe rânduri de alegeri, obligativitatea votului nu pare să fi declanșat în bulgari dorința de a se prezenta în număr mai mare la urne. La parlamentare, prezența n-a mai trecut de 50% din 2017, iar la prezidențialele din 2021 au votat doar 34% dintre bulgarii cu drept de vot - un minim istoric. 

Dani Sandu lasă de înțeles că e prea târziu pentru țări precum Bulgaria și România. Un obstacol foarte mare este inclusiv fenomenul migrației sezoniere, pentru că autoritățile din ambele țări nu știu câți dintre cetățenii care apar pe listele electorale locuiesc în mod constant la adresa din buletin. Din acest motiv, sociologul nu crede că România ar avea capacitatea instituțională de a implementa și aplica în mod realist o lege a votului obligatoriu. 

„Dacă ai votul obligatoriu, partidul care l-a propus o va încasa foarte rău la alegerile următoare, pentru că o mare parte din populație riscă amendă. În mod normal, ar fi foarte dificil să treci o lege care să nu facă o excepție pentru oamenii care sunt migranți circulari. În plus, când intri în Schengen, nu mai ai niciun fel de pârghie administrativă pentru a stabili în mod obiectiv cine este în țară și cine pleacă, chiar și pentru o lună”, încheie sociologul.

Articolul face parte dintr-o serie jurnalistică realizată în cadrul proiectului Expanding Production of Independent Content (EPIC), coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Internews.

Analiza datelor și vizualizările au fost realizate de Renata Mogîldea.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€