Omul drumului

Omul nu e plantă deși uneori, poetic, e asemănat cu una. I se mai spune „trestie gânditoare”. Cugetă, are neliniști existențiale și, mai ales, are conștiința finitudinii. Iar orice om, fie că e poet, neurochirurg, tirist sau manipulator de marfă, are un drum al lui în viață. Simbolic, se înscrie pe parcursul sinuos al unei căi proprii, de obicei greu de definit.

Spre deosebire de noi toți, nenea Gheorghe din Măguri chiar are un drum al lui. De pământ și piatră, cu iarbă și flori pe margini, chiar mici locuri strategice de odihnă. De ani buni îl urmăresc îngrijind părintește drumul lui lung de un kilometru, care leagă Strada Principală de locul numit Pălăiești.

Vară sau iarnă, omul nostru cară cu roaba unelte, astupă gropi, sparge piatră cu barosul, face șanțuri pentru scurgerea apei, pune nisip și are strategii inginerești foarte clare. Dacă nu ar fi el, drumul ar fi plin de gropi. Trocul e cinstit: nenea Gheorghe îi dă drumului energia și pasiunea lui, iar drumul îi dă, la schimb, un sens. Fără să bănuiască, reinterpretează mitul lui Sisif.

Nenea Gheorghe are o vitalitate impresionantă la cei 86 de ani ai săi, în ciuda multiplelor beteșuguri și a pungilor de leacuri, care îl însoțesc. Dar misiunea lui sfântă de „a griji drumul” îl ține în viață. E o muncă brutală, dar plină de creativitate și știință. Câtă vreme nenea Gheorghe mai trăiește, drumul spre Pălăiești e pe mâini bune – mâini bătătorite, muncite, contorsionate de artrită, obosite, dar altfel, foarte bune.

Alte povești despre vecinii din Măguri găsiți aici:

Iarna care nu a uitat să plece

O zi din viața calului Voicu

Flaviu offline

Căuăcia

Cuptoriștea

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează